Silvana Mihai și Florentina Tănase sunt protagonistele lungmetrajului de debut al lui Bogdan Theodor Olteanu, intitulat ”Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” – considerat primul film cu tematică LGBTQ din România.

Două actrițe de teatru care se știau doar din auzite, Florentinei și Silvanei le-a făcut cunoștință regizorul filmului, Bogdan Theodor Olteanu. Au avut chimie de cum s-au cunoscut și au rămas bune prietene după terminarea filmărilor. Silvana, sau ”Silvi”, cum îi place Floretinei să o alinte, este la primul ei rol într-un lungmetraj și spune că ”nu a simțit niciodată presiunea debutului”. Despre emoții, prietenii și ce înseamnă pentru ele să joace în primul film LGBTQ, în interviul de mai jos.

Ce semnifică pentru voi meseria de actor?

Silvana: La mine se tot schimbă, când am început să fac asta aveam un alt răspuns decât acum. Spre exemplu, în liceu am ales actoria pentru că nu-mi plăcea matematica.

Florentina: Încă mai incerci să scapi de mate? (râde)

Silvana: Nu, dar nu știu exact ce și cum; momentan, sunt într-o perioadă de dezvoltare.

Florentina: Pentru mine, este meseria pe care mi-am ales-o și pe care o practic cu mare placere și singura care îmi oferă o continuă cunoaștere.

Amândouă sunteți în primul rând actrițe de teatru, scena fiind principalul spațiu de manifestare. Cât de mult contează reacția publicului, când joci pe scenă?

Florentina: Enorm. La început eram speriată, nu știam că publicul există, nu îi puteam lua pulsul, se pierdea în întunericul sălii. De ceva timp îi simt reacția inclusiv în tăcere, fie ea o tăcere cu valențe pozitive sau negative. Este o energie care vine dinspre sală și care te ajută să construiești pe durata spectacolului.

Silvana: Și pentru mine este importantă reacția publicului.

Am acum un spectacol la Teatru Mic, în care la fiecare reprezentație iau un om din sală, devenind parte din spectacol în momentul de final. Deși este un moment regizat, eu îmi știu rolul foarte bine, acea persoană din sală care se schimbă de fiecare dată, prin felul în care reacționează, mă modifică foarte tare. Devine totul imprevizibil.

În ce fel se schimbă lucrurile când dai scena pe un platou de filmare și nu mai simți energia unui public?

Silvana: În cazul acestui film (n. Câteva conversații despre o fată foarte înaltă) nu m-am gândit nicio secundă cum o să reacționeze publicul. M-au tot întrebat oamenii, daca nu m-am gândit că este un film cu lesbiene. Nici eu, nici Florentina nu ne-am gândit, pentru noi este o poveste ca oricare alta. Și ca răspuns la întrebarea ta, cred că în film partenerul și regizorul sunt mult mai importanți.

Florentina: Publicul nu dictează felul în care joci, din punctul acesta de vedere, nimic nu se schimbă. Ca și în teatru, la film ai repetiții cu regizorul. Diferențele mari apar când vorbim de tehnică actoricească.

Silvana, pentru tine este prima experiență în lungmetraj. Cu ce ai rămas după terminarea filmărilor?

Nu m-am gândit nicio secundă că ăsta este debutul meu in lungmetraj. Totul a pornit atât de simplu: ma întâlneam des cu Florentina și Bogdan, nu a existat niciodată o presiune că am face ceva foarte important.

Am dezvoltat o relație de prietenie frumoasă cu Florentina, am construit totul împreună, un lucru foarte important pentru mine.

Florentina, știu că tu ai dat la UNATC București și la Cluj. Ai picat aici, dar ai intrat acolo. Asta se întâmpla cu mai bine de zece ani în urmă. Te-a îngrijorat vreodată gândul că nu vei reuși ca actriță?

Depinde ce înțelegi prin a reuși. Nu mi-am pus problema dacă voi reuși, cât dacă voi practica meseria asta. Când am decis să rămân la Cluj și să fac facultatea acolo, am decis că vreau sa practic meseria asta. Mi-am dorit să fiu actriță și am crezut că voi practica, indiferent ce se va intâmpla.

Ce le lipsește actorilor din România?

Florentina: Ne lipsește sindicatul despre care tot vorbim, dar nu se întâmplă. Și bineînțeles un act de voință al întregii bresle. Ah, și poate o bibliotecă – în afara celei de la UNATC, în care să găsim foarte bine organizate textele pe care le căutăm.

Silvana: Oh, da! Total de accord cu ce zice Florentina!

Bogdan a făcut un film despre dragostea a două femei lesbiene, cu două actrițe ”straight”. Ați reușit să intrați ușor în rolurile date?

Silvana: Nu mi-am pus niciodată problema că ar fi două lesbiene, poate sună ciudat. Noi două nu ne știam, o văzusem pe Florentina jucând teatru.

Florentina: Eu o văzusem doar în niște poze pe Facebook, asta înainte să știu distribuția filmului.

Silvana: Bogdan ne-a adus împreună și am avut aproximativ patru luni de repetiții, timp în care ne-am cunoscut și lucrurile s-au închegat fără să ne propunem asta în mod conștient. Am încercat să-mi dau seama ce mi-ar plăcea în mod real la ea.

Florentina: Într-adevăr, a venit totul natural.

Ce v-a atras la acest scenariu?

Florentina: Povestea de dragoste

Silvana: Mie mi-a plăcut că se discută despre frică, mi-am recunoscut această incapacitate pe care o am uneori, de a mă exprima, cine sunt, cum sunt. Apoi tema LGBTQ.

Personajele voastre sunt la poluri opuse. Silvana joaca fata cuminte, ușor rușinată, care nu e pregătită să se afișeze dar care își recunoaște ei și încă câtorva, orientările sexuale. Florentina, tu ești gagica exuberantă, rebelă și super încrezătoare, care știe ce vrea de la personajul Silvanei și îi oferă răbdare și încredere. În ce măsură vă regăsiți în personajele voastre?

Florentina: Probabil că ceva din personajul jucat există în mine și vice-versa. Bogdan m-a ales pentru rolul ăsta, după o discuție cu un prieten comun care i-a confirmat că sunt ”bitchy” în viața reală. Eu am jucat numai roluri de fată diafană, până la filmul ăsta. Pot să îți spun ce nu am eu – siguranța de care dă dovada fata asta. Mi-a plăcut cât de asumată și directă este.

Silvana: Eu m-am lăsat dusă de nesiguranța personajului. Oamenii din comunitatea LGBTQ trăiesc cu o frică constantă, spre deosebire de noi care avem doar perioade de nesiguranță. Am încercat să imi imaginez cum ar fi să trăiești zi de zi cu frica asta.

Este acest film o modalitate de a încuraja comunitatea LGBTQ, inclusiv pe cei din noua generație, să se afirme?

Florentina: Cum spunea și Silvana mai devreme, nu am pornit cu ideea asta, consider că am jucat într-o poveste de dragoste și atât. Recunosc, am fost foarte naivă, mi-am dat seama după o proiecție ”girls only” a filmului, unde am descoperit această teamă de care vorbea Silvana. Am avut întotdeauna prieteni și prietene gay sau bisexuali/e și nu am simțit vreodată că ar avea astfel de probleme sau temeri. M-aș bucura ca acest film să le dea curajul, în special femeilor din comunitatea LGBTQ, să se exprime.

Totuși cred că un real progres va fi observat în societatea noastră, atunci când acest film și oricare altul cu tema LGBTQ nu vor mai fi privite ca ceva inedit, ci pur și simplu ca un film artistic, în rând cu celelalte.

Cum s-a văzut filmul la cinema, pentru voi – actrițele?

Silvana: Eu l-am văzut la TIFF. În primul rând nu suport să mă văd sau să mă aud. Am avut flashback-uri vizionându-l, am fost ca un vulcan, plină de emoții iar la sfârșit, la Q&A nici nu știam ce să spun; a fost un super șoc să-l văd după atât de multă vreme, total detașată de personajul meu.

Florentina: După doi ani de la filmări, m-am detașat atât de tare încât să pot sta liniștită în scaun (râde). L-am văzut prima dată la acea proiecție ”girls only”, mi-am dat seama cât de bine este scris scenariul, care surprinde foarte clar etapele relațiilor de cuplu. Mi-a placut să urmăresc, cumva la dublu – firul poveștii și reacțiile publicului. Oh, și nu în ultimul rând, m-a enervat că vorbesc prea încet!

Conversații despre o fată foarte înaltă poate fi văzut în cinematografele din țară. Pentru un program complet, vizitați website-ul Cinemagia.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.