CPH:DOX – 47 de premiere mondiale și conferințe cu artiști internaționali

19 aprilie, 2021

Festivalul Internațional de Film Documentar Copenhaga – CPH:DOX, unul dintre cele mai apreciate festivaluri de film documentar din lume, va avea loc online între 21 aprilie–5 mai, și între 6–12 mai în cinemaurile din Copenhaga.

În acest an, programul cuprinde 177 de filme, dintre care 47 prezentate în premieră mondială, 9 în premieră internațională și 6 în premieră europeană, precum și lucrări de artă interactivă, dezbateri, discuții și conferințe cu artiști și experți în domeniu.

Într-o lume „post Corona”, problemele globale cu care omenirea se confruntă deja devin și mai vizibile și mai accentuate. Tema festivalului, RESET!, pune în discuție democrația, economia, reprezentarea și schimbările climatice prin care trece planeta noastră. În cadrul conferinței CPH:CONFERENCE, publicul este invitat să ia parte la discuții despre găsirea unor soluții pentru a face față acestori situații. Este dezbătut, de asemenea, rolul artei și al industriei de film în societate și felul în care cele două ar putea fi folosite pentru a produce schimbări în bine.

„Cum pot contribui producțiile audiovizuale la recâștigarea sferei digitale publice, demers prin care contestă dezinformarea, încurajează documentarea nedreptăților și aduc în prim-plan voci noi, până acum marginalizate? Ce rol joacă creatorii și artiștii în chestionarea platformei capitaliste, a monitorizării din cadrul companiilor și a brandurilor care pun monopol pe piața tehnologică?”, declară Tine Fischer, director CPH:DOX.

Ministrul Comunicării Digitale al Taiwanului Audrey Tang, expertul în fake news Hossein Derakhshan, fondatoarea Fridays for Future Uganda Hilda Flavia Nakabuye, comentatorul economic Grace Blakeley și producătorul de succes Ted Hope vor susține o serie de dezbateri în cadrul CPH:Conference, în perioada 26–30 aprilie.

Program

Competiția CPH:DOX va fi împărțită în secțiunile Dox:Award, New:Vision Award, F:act Award, Nordic:Dox Award, Next:Wave Award și Politiken Danish:Dox Award.

România își face simțită prezența în cadrul festivalului prin documentarul Copii pierduți pe plajă (r. Alina Manolache).

Dintre programele speciale ale acestui an se numără Sound & Vision, dedicat industriei muzicale și legendelor sale, precum Tina Turner sau David Byrne, și programul Science, care explorează legătura dintre știință, cinema și societate, punând în discuție probleme presante în încercarea de a găsi soluții la ele.

Invitați speciali

Publicul se va putea bucura în acest an de o serie de interviuri cu invitați speciali, transmise în direct pe Facebook și disponibile pe platforma festivalului, discuțiile fiind centrate pe rolul artei și al activismului în efortul de aduce schimbări în societatea contemporană. Printre invitați se numără David Byrne, Marina Abramović, curatoarea Tine Colstrup și trei dintre membrii Hong Kong Movement: regizorii Han Yan și Ip Kar Man, precum și Anson Yip, protagonistul filmului documentar When a City Rises. Programul de evenimente live include și dialoguri între Seyran Ates, una dintre primele Imam din lume, și autoarea daneză Sara Omar, precum și între filozoful Slavoj Žižek și regizorul Jani Sever, autorul filmului prezent în cadrul festivalului, Antigone, How Dare We!.


Festivalul CPH:DOX se va desfășura între 21 aprilie–12 mai 2021. Pentru mai multe detalii și informații legate de evenimentele speciale, consultați site-ul CPH:DOX.



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.