Cinematografele din România își reiau activitatea
După o lungă perioadă de inactivitate, cinematografele se redeschid cu forțe proaspete.
Începând de vinerea aceasta, 21 mai 2021, Cinemateca Eforie (București) dă startul proiecțiilor pentru cinefilii în căutare de capodopere de văzut pe marele ecran. Puteți consulta programul pentru perioada 21 – 30 mai aici.
Tot din această vineri, și Cinema Union reia proiecțiile la capacitate de 50%, și aduce publicului filme mult așteptate precum Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), Berliner (r. Marian Crișan), Undine (r. Christian Petzold) sau Corpus Christi (r. Jan Komasa).
Din 27 mai 2021, Cinema City așteaptă publicul în cele 27 de multiplexuri și 242 de săli de cinema din 20 de orașe. Sălile au peste 40.000 de locuri și sunt gata să-i găzduiască pe fanii filmelor care au visat cu nerăbdare acest moment.
Printre filmele de care publicul se va putea bucura în prima săptămână se numără câteva dintre cele mai premiate și discutate producții ale anului:
- Nomadland (r. Chloé Zhao), câștigător al premiului cel mare la Oscar, precum și al celor pentru Cel mai bun regizor și Cea mai bună actriță;
- Another Round (r. Thomas Vinterberg), premiat la Oscar pentru Cel mai bun film străin;
- Soul (r. Pete Docter, Kemp Powers), premiat la Oscar pentru Cea mai bună animație și Cea mai bună coloană sonoră originală;
- Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), câștigătorul Ursului de Aur la Berlin.
Alte filme de neratat în perioada următoare la cinema sunt The Comeback Trail (r. George Gallo), The Marksman (r. Robert Lorenz), Cruella (r. Craig Gillespie), Tom & Jerry (r. Tim Story), The Conjuring 3 (r. Michael Chaves), A Quiet Place 2 (r. John Krasinski), Black Widow (r. Cate Shortland), Hotel Transylvania: Transformania (r. Derek Drymon, Jennifer Kluska), The Suicide Squad (r. James Gunn). Programul complet al cinematografelor Cinema City este disponibil aici.
Tot anul acesta, Cinema City deschide două noi multiplexuri, în orașele Buzău și Brașov, echipate cu tehnologii inovatoare, la standarde cinematografice înalte.
Cineplexx își redeschide porțile de pe 28 mai 2021, în cele cinci cinematografe ale sale: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș.
Weekendul 28-30 mai va aduce publicului producții precum Tom & Jerry (r. Tim Story), Cruella (r. Craig Gillespie), The Conjuring 3 (r. Michael Chaves), și multe altele, pe care le puteți descoperi consultând programul complet pe site-ul Cineplexx sau în aplicația Cineplexx disponibilă gratuit pe iOS și Android.
Și Movieplex se numără printre lanțurile de cinema care va relua programul din 28 mai 2021.
Alte cinematografe unde filme de excepție, unele prezentate în avanpremieră sau premieră în România, pot fi văzute deja pe marele ecran sunt Cinema Elvire Popesco și Happy Cinema.
Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.