Ceau, Cinema! dă startul ediției #8

8 iulie, 2021

Ediția din acest an a festivalului de film Ceau, Cinema! va avea loc între 15-18 iulie, în Timișoara, la Grădina de Vară Capitol și la Faber.

După ce numeroase filme românești nu au putut ajunge la public în ultimul an din cauza închiderii cinematografelor, organizatorii festivalului au decis ca tema principală a ediției să fie chiar filmul românesc, sub deviza Film’s Not Dead. De asemenea, mulți dintre cineaștii participanți în competiție sunt aflați la început de drum.

„Prin selectarea în competiţie a şase filme realizate de regizori aflaţi încă la început de drum, Ceau, Cinema! îşi propune să susţină cinematografia tânără din România, puternic afectată de criză. Am vrut un echilibru între filme de ficţiune şi documentare, pentru a marca la rândul nostru perioada fastă prin care trece documentarul românesc. De asemenea, ne-am gândit şi la sectorul cultural independent timişorean, aşa că am invitat în juriu trei dintre cei mai activi reprezentanţi ai săi”, spun organizatorii.

Printre filmele participante se numără Mia își ratează răzbunarea (r. Bogdan Theodor Olteanu), film ce va fi proiectat în cadrul galei de deschidere, Otto Barbarul, debutul în lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu, Spirala (r. Cecilia Felméri), Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude) – premiat cu Ursul de Aur la Berlin.

Conform organizatorilor, „deși situația dificilă şi imprevizibilă a finanțărilor și prelungirea pandemiei creează în continuare destule incertitudini, am hotărât să organizăm totuși o nouă ediție limitată a festivalului. Vrem să fie o ediție a OPTimismului şi a unui restart. De aceea, vom pune accentul pe cinematografia română tânără sau la început de drum. Inspirați de filmul Otto Barbarul, dar și de alte titluri din program pe care urmează să le anunțăm, ne propunem o ediție mai punk, pentru a arăta că Film’s Not Dead.”

Ceau, Cinema! aduce publicului și o serie de documentare importante precum Lemn (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger), Holy Father (r. Andrei Dăscălescu), Ieșirea trenurilor din gară (r. Radu Jude), Certitudinea probabilităților (r. Raluca Durbacă) și Swamp City (r. Ovidiu Zimcea, Bogdan Pușlenghea) – prezentat în premieră. Printre tinerii regizori de documentar prezenți la Ceau, Cinema! se numără Andra Tarara (Noi împotriva noastră), Tudor Platon (Casa cu păpuși) și Alina Manolache (Copii pierduți pe plajă).

Trofeul „Răzvan Georgescu”, acordat de Vitas România, va fi decis de trei reprezentanți ai sectorului cultural independent din Timișoara: Christine Cizmaş (co-fondator şi actor la „Auăleu”), Răzvan Cornici (membru al colectivului artistic „Balamuc / loc de joacă ș-altele”), şi Raluca Selejan (co-fondator al Librăriei „La Două Bufniţe”).

Atelier de film pentru tineri, organizat de Asociația Contrasens și Festivalul Ceau, Cinema!

Un eveniment special al ediției din acest an este atelierul de producție, actorie și regie desfășurat pe perioada festivalului. Cei trei invitați ai atelierului sunt producătoarea Anda Ionescu, actrița Ioana Bugarin și regizorul Andrei Dăscălescu. Participarea la atelier este gratuită. Pentru înscrieri, completați formularul disponibil pe site-ul Ceau, Cinema.


Festivalul Ceau, Cinema! se va desfășura între 15-18 iulie. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, urmăriți site-ul Ceau, Cinema și pagina de Facebook.



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.