Potential Worlds la BIDFF 2021

30 august, 2021

Bucharest International Dance Film Festival va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Tema acestui an poartă numele de Potential Worlds; festivalul își îndreaptă atenția către schimbările care au avut loc în ultimul an și modul în care atât lumea, cât și arta, sunt nevoite să se reinventeze.

Potrivit Simonei Deaconescu, director artistic al BIDFF, „În fața acestei situații limită, arta sau modalitatea de a produce și prezenta arta s-a schimbat și ea. A ignora criza și necesitatea de schimbare este ca și cum ai privi un tsunami și ai considera că e doar un val cu care poți să plutești fără grijă. Formatele artistice suferă niște mutații necesare, filmul iese din cinema, dansul iese din scenă. BIDFF chestionează situația de față și se întreabă spre ce ne îndreptăm. Cum va fi arta de mâine, arta următorului deceniu și, de ce nu, arta următorului secol? Care pot fi noile formate cinematografice și performative, ce subiecte devin relevante atunci când ești obligat de circumstanțe să conștientizezi granițele și cum poți transgresa aceste granițe folosind corpul, arta cinematografică, știința și noile tehnologii?”

Programul festivalului include 34 de titluri în competiție și o selecție de 4 documentare, anume:

Ailey (r. Jamila Wignot), filmul care deschide BIDFF, prezintă viața lui Alvin Ailey, „dansator, regizor, coregraf și activist american care a fondat Alvin Ailey American Dance Theatre – un pionier care a găsit mântuirea prin dans.”

Sisters with Transistors (r. Lisa Rovner), „un documentar despre femeile deschizătoare de drumuri din industria muzicii electronice și sexismul care le-a răpit de lauri. Vocea compozitoarei avangardiste Laurie Anderson însoțește fascinante imagini de arhivă care urmăresc istoria experimentelor tehnologice cu sunete.”

512 Hours (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) „vorbește despre faimoasa expoziție-experiment cu același nume a Marinei Abramović din vara anului 2014, când vizitatorii au sfârșit prin a descoperi că ei înșiși sunt subiecții noii lucrări inovatoare.”

Summer of Soul (r. Ahmir “Questlove” Thompson) va fi prezentat în închiderea festivalului; „un captivant documentar care consemnează un eveniment istoric de proporții care a sărbătorit moștenirea, cultura și moda afro-americană în vara lui 1969 – Harlem Cultural Festival.”

Avangarda japoneză

Una dintre secțiunile festivalului aduce în prim-plan scurtmetraje din avangarda japoneză de după Al Doilea Război Mondial: Navel and A-Bomb (r. Eikoh Hosoe, 1960), The Skin of a Napping (r. Tsuneo Nakai, 1967), Dead Youth (r. Donald Richie, 1967), Biological Cycle No. 2 (r. Ko Nakajima, 1971-82), For the Damaged Right Eye (r. Toshio Matsumoto, 1968), Merce by Merce by Paik (r. Nam June Paik, Charles Atlas, Shigeko Kubota, 1978).

Atelier de film de dans cu Marlene Millar

Regizoarea de film de dans, Marlene Millar, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu, va ține un atelier de film de dans la în zilele 2-4 septembrie la care sunt așteptați să se înscrie dansatori, performeri, coregrafi, regizori de teatru și film, directori de imagine și artiști vizuali.

Performance & artă digitală

BIDFF aduce în fața publicului Cosmogony, un performance digital live, realizat de compania de dans elvețiană Cie Gilles Jobin, în care dansatori virtuali apar prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București.

De asemenea, în cadrul festivalului vor fi proiectate 9 lucrări cinematografice VR, la SAC @ MALMAISON.


Programul complet al Bucharest International Dance Film Festival se găsește aici. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, consultați site-ul BIDFF și pagina de Facebook.



Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.