A început pe 5 septembrie Astra FF, unul dintre cele mai importante festivaluri de film documentar din țară. V-am pregătit, cu ocazia asta, patru filme cu care să vă începeți șirul de vizionări, în offline sau online, de la experimente estetice până la bucăți impresionante de cinema autobiografic. Focusul de anul ăsta e pe filme legate tematic de colapsul climatic, însă mai jos puteți găsi un inventar ceva mai diversificat, adunat din trei secțiuni ale festivalului (România, Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Est). 

• Man and a Camera (r. Guido Hendrikx) – O pastișă la Kinoglaz-ul vertovian

Un individ se tot plimbă prin provincii olandeze cu aparatul de filmat în mână; surprinde copii dându-se în leagăn, adulți care-și mătură aleea. N-are un program, e clar, se lasă dus de ce are de oferit realitatea atunci. Mai mult, el nu interacționează cu nimeni, cu toate că cei care nu vor să fie filmați tot reacționează în diverse feluri (fie îl amenință, fie rămân stană de piatră, urlă sau îi răstoarnă camera). Cineamatorul rămâne vertical, ca și cum el însuși ar fi ochiul care înregistrează realitatea; ca și cum, cât e la butoane, el devine mașinăria, mânat de marota de a pătrunde în realitate, în esențele lucrurilor (de la structurile pietonale la plante și, în definitiv, locuințele oamenilor). Hendrikx se joacă suficient de ostentativ încât cinefilul să facă intuitiv legăturile cu Omul cu aparatul de filmat al lui Vertov – doar că, de la un punct, se îndepărtează de la pastișa vertoviană, ajunge să fie interesat doar să bată la ușile oamenilor și să le urmărească reacțiile. Inițial exasperant, fiindcă oamenii nu îl invită niciodată înăuntru, experimentul începe să dea roade fără ca Hendrikx să se folosească de cuvinte sau de propria umanitate – oamenii încep să aibă încredere în aparatul de filmat, se obișnuiesc cu el, ca și cum ar fi fost dintotdeauna acolo. De multe ori, Hendrikx nici nu mai pleacă din casele unde ajunge să locuiască parțial, stă cu bătrânii până moțăie pe canapea, pleacă în dormitor, ca într-un reality show ad-hoc. Apogeul absurdității constă fix în asta; un bărbat îl lasă la un moment dat pe străin singur în casă, fiindcă trebuie să-și ducă fiul la grădiniță. Hendrikx rămâne pe loc, îl urmărește cum iese din curte, cum închide poarta, cum se suie pe bicicletă și apoi închide camera, ostenit, semn că nu mai e nimic de urmărit. 

A Man and a Camera are proiecții în cadrul Astra Film Festival pe 8 și respectiv 10 septembrie, și va putea fi urmărit online pe platforma festivalului între 11-19 septembrie. 

• For Your Comfort and Safety (r. Frédéric Mainçon) – Cum îți închipui că-și umple timpul un paznic de muzeu?

Acest documentar fabulos urmărește paznicii prestigiosului centru de artă modernă Palais de Tokyo, din Paris. Toți sunt imigranți invizibili, care au propria viziune asupra artei expuse – am senzația, urmărindu-l, că văd un film de Frederick Wiseman. Oamenii de la pază stau câteodată luni întregi să privească operele expuse și observă tăcuți lucruri insesizabile vizitatorilor, sunt absolvenți ai școlilor de arte și cu toții veghează părintește muzeul. Frédéric Mainçon le înregistrează discursurile lucide asupra diferențelor dintre artă occidentală și artă africană, ce înseamnă un parizian alb obișnuit, întâlniri neobișnuite și trasarea unor granițe de comunicare între ei și vizitatori. Filmul ilustrează totodată o serie de stereotipuri nocive, pe care poate mulți dintre noi le-am avut; ei sunt conștienți că sunt priviți ca Celălalt: „de ce, într-un muzeu, toți paznicii sunt negri și cei care stau la birouri sunt albi? (…) o doamnă mi-a spus cândva: nu am văzut niciodată un bărbat atât de negru; e așa negru încât devine albastru”. Mainçon ruminează pe marginea felului în care personajele își petrec timpul (majoritar statici, sunt câteodată 12 ore când un om nu face altceva decât să privească în jur), cât și asupra relației lor cu arta. De pildă, bucata mea preferată e legată de un happening de două minute – o domnișoară care se aranjează repede într-o oglindă și zorește pe scările butaforice, unde vrea să ude florile; acolo, se întâlnește fugitiv cu un bărbat, iar tot ce își spun este bonjour. Instalația o ia de la capăt de mii de ori, dar se oprește în mod nefericit acolo – tot privind-o, paznicul nostru remarcă absurdul acestor personaje, care, oricât și-ar dori, nu au cum să-și spună mai mult, deși e clar că se plac reciproc. 

Filmul mai poate fi vizionat în cadrul festivalului pe 11 septembrie, precum și online în perioada 12-19 septembrie. 

• Nanu Tudor (r. Olga Lucovnicova) – Confruntarea între victimă și agresor

Acest inimos documentar de douăzeci de minute e o bijuterie autobiografică despre traume și suferință: regizoarea Olga Lucovnicova se întoarce în satul ei natal, unde se filmează la masă cu familia, privind fotografii prăfuite, urmărind pânze de păianjen și perdele plimbate de vânt. În ciuda sentimentului de timp înțepenit, de feerie cu carpete agățate de perete, Olga apare rareori în cadru, acoperită de o vagă tristețe, de remușcare. Îl tot urmărește de la distanță pe unchiul său Tudor, iar confruntarea cu el e bruscă și șocantă. Când era mică, el a abuzat-o în diverse rânduri, dar el bâiguie că nu-și amintește, iar totul a fost o joacă. Confesiunile și discuțiile dintre ei, prinse în voice-over, sunt șocante – chiar dacă Lucovnicova nu acordă mai mult spațiu discuției, Nanu Tudor e suficient de puternic încât să ofere un imbold de a nu mai lăsa lucrurile nespuse – și e poate unul dintre puținele filme în care victima ajunge să-și confrunte în mod direct agresorul. 

Nanu Tudor poate fi urmărit pe 9 și respectiv 12 septembrie în cadrul festivalului, cât și în perioada 13-19 septembrie pe platforma online.

• Nun of Your Business (r. Ivana Marinić Kragić) – Romance cu măicuțe 

Două foste măicuțe își povestesc experiențele de la mânăstire (abuzurile superioarelor, avansurile sexuale, nopțile dormite în spaimă), dar și întâlnirea magică care le-a prilejuit povestea de iubire – în fiecare generație de măicuțe, cel puțin una e lesbiană, spun ele. Mă așteptam, asigurată și de titlu, la un film bombastic, șocant, scandalos; în fine, Nun of Your Business nu e niciunul dintre aceste lucruri, iar regizoarea Ivana Marinić Kragić nu apasă pedala pe lucrurile cu potențial spectaculos. Preferă, în schimb, să nu se apropie prea mult și să apeleze la o structură de docu-dramă împletită cu diaporamă, aducând estetic cu La jetée (r. Chris Marker, 1962). În pofida faptului că docu-drama e un gen destul de marginalizat, structura lui de diaporamă sparge din iluzia continuității spațio-temporale oferită de reconstituire, o face să pară incompletă, insuficientă – de aici lipsesc dialogurile, de pildă, voice-over-ul narat de cele două personaje umple golurile astea, lăsând doar niște ambianțe sonore să mai țeasă puțin realismul poveștii. 

Nun of Your Business mai poate fi urmărit în cadrul festivalului pe 10 septembrie, urmând să fie disponibil și online în perioada 11-19 septembrie.

Georgiana Mușat

Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.