Pentru că festivalul Les films de Cannes à Bucarest este unul din festivalurile în deplin sincron cu gusturile cititorilor noştri, iată mai jos o selecţie cu cele mai tentante cinci titluri ale ediţiei care începe vinerea viitoare. Nu uităm de trailerele foarte proaspete, mai ales unul cu zeci de milioane de vizualizări în câteva zile.

Dune (film SF, r. Denis Villeneuve)

„Visele pot deveni poveşti frumoase, dar tot ce e important în viaţă se întâmplă după ce ne-am trezit”, iată ce-i spune Duncan Idaho (Jason Momoa) învăţăcelului său într-ale luptei, Paul Atreides (Timothée Chalamet), în această nouă ecranizare după celebrul roman (în continuare cel mai bine vândut SF din toate timpurile) al lui Frank Herbert. Doar că odată ce ajunge pe planeta deşertică Arrakis, Paul s-ar putea să interpreteze altfel sfatul mentorului său. Filmul lui Villeneuve este a treia ecranizare după Dune şi prima care convinge.

Premiera în România are loc pe 22 octombrie, iar Films in Frame va publica o cronică exact în ziua premierei.

Cyrano (dramă, musical, r. Joe Wright)

Un specialist al ecranizărilor, britanicul Joe Wright (Pride & Prejudice, Atonement, Anna Karenina) îşi îndreaptă acum atenţia asupra piesei lui Edmond Rostand, cooptându-l în rolul titular pe extrem de popularul Peter Dinklage. Tocmai ne întrebam când va avea Peter ocazia unui rol principal după succesul fenomenal al serialului Urzeala tronurilor, când a venit vestea acestei adaptări cu buget mare. Şi alegerea lui Dinklage are bătaie lungă, căci Wright pare să pornească de la textul clasic pentru a ne provoca să ne evaluăm prejudecăţile legate de aspectul fizic, prejudecăţi aruncate în prezent într-o nouă lumină de social media.

Premiera europeană în selecţia festivalului de la Roma (16 octombrie), filmul nu are încă dată de lansare în România.

House of the Dragon (serial fantasy, creatori Ryan J. Condal, George R.R. Martin)

Să şteargă acest serial fantasy inspirat de stufoasele romane ale lui George R.R. Martin gustul amar al ultimului sezon din Urzeala tronurilor? Sperăm din tot sufletul că da, din simplul motiv că batalionul de scenarişti ai serialului cu siguranţă au fost atenţi la ce se poate întâmpla atunci când îţi trădezi sursa şi în acelaşi timp încerci să-ţi prosteşti fanii. Teaser-ul de mai sus a avut milioane de vizualizări în doar câteva zile, ceea ce reconfirmă entuziasmul global într-o nouă incursiune în violentul tărâm imaginat de Martin. Matt Smith este un cu totul altfel de prinţ (după ce l-a interpretat cu succes pe prinţul Philip în The Crown) în acest serial în care istoria nu ţine cont de legăturile de sânge şi arborele genealogic.

House of the Dragon se lansează pe HBO în 2022.

Selecţie Les Films de Cannes à Bucarest

Titane (dramă, r. Julia Ducournau)

Julia Ducournau are doar 37 de ani, este doar a doua femeie din istorie recompensată cu un Palme d’Or şi prima căreia acest premiu nu îi este oferit ex aequo (Jane Campion a câştigat pentru The Piano, dar a împărţit premiul cu Chen Kaige, de altfel şi el primul regizor din China sau Hong Kong laureat cu Palme d’Or). „Dement”, „haos pur”, „un pumn în faţă” – sunt doar câteva din epitetele şi avertismentele ce au însoţit acest film despre care propune şi „cel mai bizar cuplu de la The Shape of Water încoace” (Cineuropa). Recomandarea noastră este să achiziţionezi un bilet de îndată ce se anunţă programul Les Films de Cannes à Bucarest (22-31 octombrie), altfel e posibil să trebuiască să aştepţi luni bune până se lansează filmul în reţeaua de cinematografe.

Memoria (dramă, r. Apichatpong Weerasethakul)

Laureat cu Premiul Juriului la Cannes, Memoria este primul film de limbă engleză al lui Apichatpong Weerasethakul, în care cooptează şi una dintre cele versatile actriţe în activitate, Tilda Swinton, aceasta trecând cu uşurinţă de la filme Marvel la proiecte de super nișă. În Memoria o vedem pe Swinton interpretând-o pe Jessica, o scoțiană ce-şi vizitează sora în Bogotá. Faptul că aude nişte zgomote misterioase o determină să investigheze, Jessica ajungând curând să-şi vadă existenţa cu alţi ochi. Ce poate ieşi din această incursiune a unui regizor thailandez în America de Sud nu poate decât să intrige, cu siguranţă.

Rien à foutre (comedie-dramă, r. Emmanuel Marre, Julie Lecoustre)

Acest film belgian greu clasabil este o producţie atât de mică încât nici măcar nu are, înainte de premiera naţională şi cea franceză, un trailer propriu-zis. Putem vedea doar un excerpt în care protagonista, Cassandre (Adèle Exarchopoulos), însoţitoare de zbor la o companie low-cost, pică un test cu şeful ei. Cronicile prezintă acest film drept una dintre cele mai plăcute surprize din Săptămâna Criticii a ediţiei de anul acesta a festivalului de la Cannes şi o incursiune inedită, aproape cu iz de documentar (până la un punct, cel puţin), într-o comunitate cu ritm („în aceeaşi zi vedem şi soare, şi zăpadă”) şi reguli extrem de specifice (ştiai, de exemplu, că stewardesele trebuie să poată zâmbi convingător şi fără întrerupere timp de 30 de secunde?). Toate laudele merg şi spre Exarchopoulos, care se pierde complet în rol.

The Worst Person in the World (dramă, r. Joachim Trier)

Este cât se poate de înţeles când criticii se extaziază în faţa unui film selectat la Cannes, din moment ce festivalul îşi permite să aleagă cele mai bune producţii din întreaga lume. Dar publicul mai larg oare reacţionează similar la un astfel de film? Tot ce putem spune este că în cazul lui The Worst Person in the World răspunsul este categoric “da”, poate şi pentru că filmul lui Joachim Trier “se aventurează în mijlocul teritoriului explorat de obicei de comediile romantice” (Cineuropa). Renate Reinsve (premiul de interpretare feminină) este Julie, iubita unui cunoscut autor de romane grafice (Anders Danielsen Lie), care e tentată să lase totul în urmă când întâlneşte un bărbat mai tânăr.

Drive My Car (dramă, r. Ryûsuke Hamaguchi)

Regizorul japonez Ryûsuke Hamaguchi are fără îndoială un 2021 de excepţie: a luat Marele premiu al juriului la Berlinală cu Wheel of Fortune and Fantasy (văzut în România la festivalul Transilvania) şi Premiul pentru scenariu la Cannes, cu Drive My Car. Filmul are la bază o povestire a lui Haruki Murakami şi porneşte de la o întâlnire întâmplătoare: ajuns în Hiroshima, unde trebuie să pună în scenă o piesă, un regizor de teatru află că are la dispoziţie o maşină cu şofer. Şoferul e de fapt o şoferiţă, iar personalitatea ei şi sutele de drumuri parcurse împreună deschid calea spre o comunicare neaşteptată.