Festivalul Internațional de Film de la Berlin – ediția 72
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin va avea loc între 10-20 februarie. După multe schimbări cauzate de situația pandemică și de noile valuri de infecții cu varianta Omicron, organizatorii au decis totuși ca evenimentul să se desfășoare în cinematografe, nu online, pe o perioadă mai scurtă de timp decât era prevăzut inițial.
Carlo Chatrian, directorul artistic al festivalului, a declarat: „Credem cu adevărat că experiența colectivă reprezintă baza experienței de festival.”
Gala de deschidere va fi găzduită la Berlinale Palast, unde va fi proiectat în premieră mondială Peter von Kant, de François Ozon, cu Denis Ménochet, Isabelle Adjani și Hanna Schygulla în rolurile principale. Filmul este inspirat de pelicula din 1972, The Bitter Tears of Petra von Kant (r. Rainer Werner Fassbinder).
Peter von Kant este „un tur de forță scenic în jurul conceptului de lockdown. În mâinile lui Ozon, acest kammerspiel devine recipientul perfect pentru dragoste și gelozie, seducție și umor – într-adevăr, tot ceea ce face viața și arta atât de legate.” (Carlo Chatrian)
François Ozon se află pentru a 6-a oară la Berlinale. „Festivalul Internațional de Film de la Berlin este locul ideal pentru descoperirea Peter von Kant, care celebrează atașamentul meu ca regizor francez față de cultura germană”, a declarat regizorul.
Competiția internațională este compusă din 18 filme, 17 dintre ele fiind prezentate în premieră mondială. Producții din 15 țări se întrec pentru premiile Ursul de Aur și Ursul de Argint. 11 dintre regizori au mai participat la festival înainte, iar 5 dintre aceștia au deja o distincție câștigată în edițiile anterioare.
„Mai mult de jumătate dintre filmele selectate au acțiunea în prezent, dar doar două dintre ele au de-a face cu vremurile pandemice. Legăturile umane și emoționale sunt un fir comun – cu jumătate din selecție având familia drept context pentru poveștile lor.” (Carlo Chatrian)
Radu Jude, câștigătorul de anul trecut al Ursului de Aur pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, revine la ediția 72 a Berlinale cu noul său scurtmetraj documentar, realizat alături de Adrian Cioflâncă, Amintiri de pe Frontul de Est. Filmul a fost selectat în cadrul competiției de scurtmetraje.
România este prezentă în festival și prin două co-producții:
Alis (r. Clare Weiskopf, Nicolás van Hemelryck, o co-producție Columbia, Chile, România) – Printr-un amestec de interviuri, mărturii și exerciții de imaginație, regizorii aduc la viață poveștile protagonistelor de la traume la dorințe de viitor, realizând o formă cu totul specială de film documentar. Premiera mondială în secțiunea Generation 14plus.
We Might As Well Be Dead (r. Natalia Sinelnikova, o co-producție Germania, România) – O satiră socială despre frici, siguranță și control, cu actrița Ioana Iacob (Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, Tipografic Majuscul) în rol principal. Premiera mondială în secțiunea Perspektive Deutsches Kino.
Printre filmele proiectate în cadrul Berlinale se numără:
The Forger (r. Maggie Peren), cu Louis Hofmann (Dark, Land of Mine) în rol principal. Bazat pe o poveste reală, filmul îl are în centru pe Cioma Schönhaus, un tânăr evreu în Berlinul anilor 1940 care își dorește să se bucure de viață, însă acest lucru se dovedește dificil când existența îi este amenințată de naziști.
Rabiye Kurnaz vs. George W. Bush (r. Andreas Dresen), un film ce are ca subiect principal politica și lupta unei mame pentru salvarea fiului ei atunci când acesta este acuzat pe nedrept.
Rimini (r. Ulrich Seidl), urmărește povestea lui Richie Bravo (Michael Thomas), un fost gigolo care se întoarce, adus de împrejurări, la casa adolescenței sale.
În cadrul Berlinale Special publicul va putea urmări câteva filme documentare, printre care This Much I Know to Be True (r. Andrew Dominik), în care este adusă în prim-plan activitatea muzicianului Nick Cave în timpul pandemiei.
Actrița Isabelle Huppert va fi omagiată în cadrul festivalului cu distincția Ursul de Aur Onorific, ce îi va fi înmânat pe 15 februarie. Cel mai recent film al său, À propos de Joan (r. Laurent Lariviere), va fi de asemenea proiectat ca parte din Berlinale Special.
Prezentă în cadrul festivalului este și Anamaria Vartolomei, actrița de origine română stabilită în Franța și reprezentanta Franței în cadrul programului European Shooting Stars. În cadrul Premiilor Lumières de anul acesta, Anamaria Vartolomei a câștigat Premiul pentru cea mai bună actriță pentru rolul din filmul L’événement (r. Audrey Diwan), câștigătorul Leului de Aur și al Premiului FIPRESCI la Festivalul de Film de la Veneția în 2021.
Juriul de anul acesta este condus de M. Night Shyamalan. Ceilalți membri sunt artistul vizual Karim Aïnouz (Brazilia/Algeria), producătorul Saïd Ben Saïd (Franța/Tunisia), regizoarea și scenarista Anne Zohra Berrached (Germania), cineastul și autorul Tsitsi Dangarembga (Zimbabwe), regizorul și scenaristul Ryûsuke Hamaguchi (Japonia), actrița și producătoarea Connie Nielsen (Danemarca).
Festivalul Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 10-20 februarie 2022. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, consultați site-ul Berlinale.
Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.