Continuăm seria de Q&A #behindthescreen cu un interviu cu Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, un fotograf și o jurnalistă care au făcut împreună „Ultimul căldărar”, documentarul care a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc pentru debut la TIFF 2017.

E duminică seara, 18 iunie, și știu că la ora 19:00 am interviu telefonic cu Cosmin Bumbuț și Elena Stancu. Nu știu în ce parte a țării se află ei acum, dar mă bucur că și-au făcut timp să vorbim și cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât încep deja să am emoții. Plănuiesc să-i întreb despre „Ultimul căldărar”, despre cât de greu este să faci un documentar atunci când nici măcar nu ți-ai propus să faci un documentar, despre cum poți să faci oamenii să se deschidă în fața camerei și despre planurile lor de viitor.

A ieșit un interviu lung și sincer în care am încercat să aflu răspunsuri la întrebările pe care spercă și le-au pus toți cei care sunt la început de drum și au văzut documentarul lor. Am aflat lucruri despre frământările pe care le-au avut în spatele camerei, despre cum se poate învăța montajul video de pe Google, despre cât de greu este să renunți la anumite cadre pentru că pur și simplu nu ai nevoie de ele și, mai ales, despre cum nu-ți trebuie un buget colosal pentru a face un film (câștigător) de festival.

„Ultimul căldărar” este un documentar de debut, realizat de un fotograf și o jurnalistă, ce a primit Premiul ZFR pentru Debut la TIFF 2017, după ce în 2016 a fost premiat pentru Cea mai bună imagine la Docuart. Ce rol a avut fiecare dintre voi în acest proiect? Cum v-au ajutat meseriile pe care le practicați în realizarea documentarului?

Elena: Eu m-am ocupat de partea de interviuri și de tot ce a presupus documentarea proiectului, iar Cosmin a filmat și a montat. El nu știa să monteze și a învățat tot ce a avut nevoie despre editarea video și audio de pe Google. Practic, e un film făcut doar de doi oameni, de la zero. Nici nu știam că vom face acest lucru, nu ne așteptam să facem un film.

Documentarul vostru a avut un buget de doar 1.200 euro, primit ca bursă din partea Decât o Revistă, și s-a materializat într-un lucru extraordinar, mai ales în condițiile în care filmele din competițiile festivalurilor de film au un buget cu mult mai multe zerouri. Care a fost cea mai mare provocare pentru voi? Ați putea spune că v-a lipsit ceva din cauza bugetului limitat?

Cosmin: Teoretic, pentru noi n-a fost nicio provocare financiară să stăm în comunitatea de căldărari. Având în vedere modul nostru de viață, am fi putut fi în oricare alt loc și cheltuiala ar fi fost aceeași. La fel cum, după aceea, n-a fost nicio provocare financiară să montez singur filmul. Pot spune că nu am avut probleme financiare și nu am simțit vreo lipsă din cauza banilor. Nici nu am fi avut nevoie de mai mulți bani, ba chiar dimpotrivă. Pe lângă cei 1.200 euro pe care i-am primit dintr-o bursă oferită de Decât o Revistă, am primit și o lavalieră pe care nu am folosit-o niciodată, de exemplu.

Elena: Noi trăim din abonamentele la vederi, ceea ce înseamnă o sumă lunară de la cititorii noștri, care fluctuează de la o lună la alta, dar pe care ne putem baza. Suma aceasta a constituit și o parte din bugetul filmului.

Cum i-ați cunoscut pe Geo, Marina și Ionuț și restul familiei lor?

Cosmin: Unul dintre abonații noștri ne-a chemat acolo. Șeful cramei Corcova ne-a trimis un e-mail în care ne-a invitat să mergem acolo pentru a ne cunoaște. Atunci când am ajuns la Corcova, ne-a spus că există o comunitate de căldărari în acea zonă, cei care au bătut un abajur pe care îl avea el pe tavanul casei. Și ne-a întrebat dacă vrem să vedem cum arată un ciocan și o comunitate de căldărari. Ne-am dus acolo, am făcut niște fotografii și așa am început să ne împrietenim cu ei.

Elena: Prima oară am publicat un material pe site pe teleleu.eu care se numește Căldărarii din Corcova. Apoi, când am aplicat la bursa dată de DoR, am aplicat cu o idee pentru un scurt video. Acesta a fost, de fapt, începutul documentarului.

Cât timp ați stat la Corcova și cum s-au desfășurat filmările?

Cosmin: În decursul unui an jumate am stat, adunat, aproape șase luni. Am mers, am stat, ne-am întors, am mai filmat. După prima lună petrecută acolo ne-am dat seama că cele 10 minute de video au trecut demult și că subiectul merită dezvoltat. Și atunci ne-am întors. Am mai filmat ceva, ne-am uitat pe ce am filmat și ne-am dat seama că ne mai trebuie niște scene „casnice”, pentru că până atunci aveam doar scene de muncă. Finalul pe care documentarul îl are acum cu plecarea lui Geo a fost filmat înainte de Paștele anului trecut. Am mers pur și simplu într-o mică vacanță de Paște la Corcova și Geo ne-a spus, după câteva zile: „poimâine plec în Franța”. Așa am reușit să filmăm finalul fără să ni-l propunem. Deci, teoretic, a fost o întâmplare fericită.

Elena: Am devenit, de fapt, prieteni cu Geo și cu Marina și cu restul oamenilor de acolo și, cumva, lucrurile au decurs foarte firesc. Nu ne mai simțeau ca pe niște intruși; făceam parte din viața lor și erau obișnuiți să ne vadă mereu acolo.

Ne puteți povesti un moment special din timpul filmărilor?

Cosmin: Aș vrea să povestesc de niște cadre care nu există în film. Era 8 septembrie, de Sfântă Mărie și bărbații s-au dus să colinde pe la casele bărbaților, iar femeile au rămas acasă. Eu am mers cu Geo, cu frații lui și cu o parte din veri pe la casele lor, ca să bem și să mâncăm, după care să ne întoarcem la casa lui Geo pentru continuarea petrecerii. Acesta mi s-a părut un moment destul de intim, în care m-am simțit acceptat în comunitate pentru că am fost invitat să colind, să mănânc și să beau împreună cu ei.

Pe lângă cadrele filmate, care nu au fost nicio clipă regizate, ați avut 29 de ore de înregistrări audio. Cum ați reușit să-i faceți să se deschidă în fața reportofonului și a camerei?

Elena: Cred că cel mai mult a contat faptul că am stat foarte mult timp cu ei și am devenit cu toții relaxați în timpul interviurilor. Nu erau interviurile clasice în care eu am venit să-ți pun niște întrebări, tu-mi răspunzi la întrebări, avem jumătate de oră împreună și pe urmă plecăm pentru că ne-am terminat treaba. Reportofonul era pe masă și eu puneam întrebări, iar ei răspundeau. Am avut destul de multe ore de înregistrări audio și unele interviuri (cum ar fi cel despre noaptea nunții) au fost făcute de trei ori, de exemplu. Ei ne-au povestit de trei ori în trei momente diferite cum a fost la nunta lor și ne-am dat seama că abia ultima oară a ieșit cel mai bine, când nici măcar nu ne propusesem să luăm acel interviu. Ne-am dus la ei să bem o bere pentru că a doua zi plecam și, din una în alta, Geo a început să povestească scena foarte sincer, în felul lui foarte carismatic.

Au existat cadre pe care ați fi vrut să le păstrați și totusi le-ați scos. De ce ați făcut această alegere?

Cosmin: Am ales acest lucru pentru că nu aveam experiență cu documentarele și nu știam cum se înțelege povestea din întâmplările personajelor noastre. Nu voiam să pun niște caption-uri foarte explicite ca la fotografii, de genul:  „Acesta este fratele lui Geo” sau „Ăsta-i copilul lui Geo”. Nu voiam să explicăm cine este fiecare personaj, așa că am fost nevoiți să scoatem din ele, rând pe rând.

Elena: Ce a rămas asumat pe dinafară este părerea specialistului. Pornisem de la ideea că o să facem un material videojurnalistic și atunci am început să vorbim cu toată lumea implicată: cu fostul învățător al lui Geo, cu directoarea școlii din Corcova, cu primarul, cu asistentul social, cu mediatorul rom din comunitate (care, de fapt, era român) și atunci când Cosmin a început să monteze ne-am dat seama că această părere a specialistului rupe toată poezia. Materialul devenise prea tehnic și prea explicativ.

Dacă ar fi să alegeți acum, ați face un documentar mai lung?

Cosmin: Îmi doresc să fi tăiat într-un ritm puțin mai lent, mai ales la partea de început. Aveam tot timpul în cap să am grijă „să nu se plictisească privitorul, să nu se plictisească privitorul”. Într-adevăr, nu-mi doream nici să dau informații suplimentare care să îngreuneze povestea. Deși poate că aceste informații în plus ar fi adus niște griuri suplimentare poveștii. Dar nu m-am apucat să-l remontez și nici nu-mi doresc să fac acest lucru.

Care este cadrul sau scena la care v-a fost cel mai greu să renunțați?

Cosmin: Am filmat un moment în care Geo se bărbierește în baia și în oglinda vărului său și a ieșit un cadru de un minut. Era foarte frumos dar mi s-a părut, iarăși, că ar complica povestea. Au mai fost niște cadre cu vărul lui Geo, un tip slab care mai apare din când în când în film, de aceeași vârstă cu fratele lui Geo. Am filmat un moment în care îl ajuta la ciocan și erau foarte frumoase cadrele, estetic vorbind. Și la ele am renunțat cu greu. Acestea sunt primele două exemple care îmi vin în minte, dar sunt convins că au fost mult mai multe.

La TIFF ați fost prezenți împreună cu protagoniștii filmului: Geo, Marina și Ionuț. Cum a fost această experiență pentru întreaga echipă – dar mai ales pentru ei?

Elena: Momentul de la TIFF când au venit Geo și Marina este cea mai proaspătă amintire pe care o am cu ei. Ne-a emoționat foarte tare acea întâlnire pentru că noi știam cum sunt Geo și Marina în mediul lor, la ei acasă, la Corcova, dar nu știam cum sunt Geo și Marina în mediul nostru, printre prietenii noștri. Felul în care Geo și Marina au fost copleșiți de experiența de la TIFF, când au mers pentru prima oară în viață la cinema și felul în care Geo se uita la prețurile din Cluj care erau absolut aberante pentru venitul lor și pentru comunitatea din care provin ne-a emoționat foarte tare și ne-a făcut să-i vedem pe ei dintr-o altă perspectivă.

Care sunt planurile de viitor cu „Ultimul căldărar”?

Cosmin: Mai avem un festival sau două la care așteptăm să vedem dacă va fi acceptat sau nu și, teoretic, după ce se termină anul și perioada festivalieră, o să-l punem pe site-ul nostru teleleu.eu. Cu cât îl vede mai multă lume, cu atât o să fie mai bine pentru film și pentru povestea din el.

Romina Banu

Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.