Oglindă, oglinjoară… Noul sezon Black Mirror mai puțin SF, mai mult film de gen
Watercooler Shows, serialele la modă despre care vorbește toată lumea a doua zi la birou, în jurul bidonului cu apă. Watercooler Wednesdays își propune să fie un ghid (critic) prin hățișul VoD: de la capodopere în foileton la guilty pleasures și de la blockbustere de canapea la hidden gems, dacă e cu binging, le dezbatem aici.
Black Mirror (Charlie Brooker, 2023)
Mi-a luat ceva timp să găsesc ultimul Black Mirror în meniul Netflix – la nici 10 zile de la lansare, sezonul 6 nu (mai) era (încă) pe niciuna dintre listele pe care platforma ți le bagă sub nas (popular on Netflix, trending now, top 10 în țara ta, etc). Dacă am rămas cu ceva de la precedentele sezoane e tocmai să nu avem încredere în (companiile de) tehnologie, dar de data asta faimosul algoritm Netflix s-a potrivit cu experiența mea de vizionare. Sigur, câteva dintre noile episoade ar fi meritat puțin mai multă recunoaștere de la abonații platformei – în măsura în care luăm de bune aceste topuri ca o expresie transparentă a gustului popular și nu un instrument de reclamă (și bineînțeles cu înțelegerea că recomandările nu reflectă neapărat nici măcar un standard de execuție tehnică, cu atât mai puțin ierarhie valorică sau inovație).
N-aș fi deschis acest mic ocol prin bucătăria internă a Netflix, dacă n-ar fi lansat o invitație la reflecție/reflexie chiar Black Mirror, prin episodul Joan is Awful. Existența lui Joan, directoare la o companie tech, este dată peste cap când o platformă de streaming îi transformă viața de zi cu zi în subiect de serial. E flatant să te joace Salma Hayek, dar deloc plăcut să fii concediată, părăsită de iubit etc., pentru câteva indiscreții altminteri nici măcar atât de serioase, sau chiar fictive. Joan nu e awful, dar viața ei plictisitoare și cuminte trebuie să sufere un proces de dramatizare. „Pagina 53, alineatul 12. E ceva despre crearea de personaje și dialoguri în scopuri dramatice.” îi citează avocata din niște Terms & Conditions pe care le-a bifat când și-a făcut abonamentul la Streamberry și le-a cedat drepturile asupra imaginii ei. Joan își găsește o aliată în Salma Hayek, care de asemenea nu e mulțumită de modul în care platforma îi folosește imaginea.
Într-o mișcare care se vrea cool și meta, dar iese mai degrabă cringe, Streamberry are fix toate atributele recognoscibile ale brandului Netflix. Nu e ca și când streamerul din realitate e aproape de un salt tehnologic de genul computerului cuantic care generează instant seriale CGI folosindu-se de deep fake pentru a distribui A-listers în orice rol. Dar cu siguranță și-ar dori. Creatorul seriei, Charlie Brooker, glumea într-un interviu că a încercat să genereze un scenariu de episod cu ChatGPT: „la prima vedere, curge plauzibil, dar la o privire mai atentă, e o prostie (…) tot ce a făcut a fost să caute toate rezumatele episoadelor Black Mirror și să le amestece. (…) de fapt, nu există nicio idee originală aici.”
Poate că tehnologia nu e încă acolo, dar și aici rețeta Netflix – vizuală, sonoră (accentul pe soundtrack) și emoțională (obsesia nostalgică, 3 din 5 episoade au acțiunea în trecut) – e respectată cu sfințenie robotică. În funcție de scenariu și actorie – mai puțin predictibile – ce iese din fabrica de filme Netflix pică de obicei la mijloc între content și cinema, iar cele 5 episoade din acest sezon Black Mirror nu fac excepție.
Lipsa de originalitate poate oricând să fie argumentată ca un omagiu. Avem: un horror cu vârcolaci și paparazzi la Hollywood în timpul primului mandat al lui Bush Jr; un slasher șaptezecist mixat cu posesiune demonică, pe fundalul tensiunilor rasiale din Londra în pragul thatcherismului; un retro SF minimalist plasat într-un 1969 alternativ, în care doi astronauți sunt trimiși în spațiu cu anii, dar își pot transfera oricând conștiința într-un avatar mecanic lăsat acasă cu familia. Istorii alternative, supranatural și o înclinație puternică spre filmul de gen, adică fix ce nu a fost vreodată Black Mirror. Poate nu era original, dar acel episod amalgamat de ChatGPT probabil avea ceva mai mult din estetica și conceptul Black Mirror decât acest ultim sezon.
Oglinda întunecată a fost de la început ecranul omniprezent al lumii moderne – gadget-ul, monitorul, smartphone-ul – iar pariul a fost mereu imaginarea de scenarii SF (distopii sociale sau încurcături psihologice) plecând de la tehnologiile deja cunoscute și adicția noastră față de ele. Păcatul cel mai vizibil al noului sezon e până la urmă falsa reclamă. Joan is Awful, singurul episod care mai păstrează ceva din modul originar de a pune problema, e o încercare leneșă fără viziune, bancnota falsă pusă peste teancul de ziare. Proptit de la început într-o estetică de comedioară Netflix, Joan is Awful nu e atât cel mai prost episod din serie, cât cel mai nesuferit. Salma Hayek urlând exasperată „kill the quam-puta!” cu un puternic accent mexican e de-ajuns să te facă să dai skip la toată seria (poanta se și repetă de vreo 3-4 ori, în caz că nu te-ai prins de prima dată că se referă la computerul cuantic generator de seriale).
Avem așadar un sezon Black Mirror dar fără oglindă – nu reflectă mai nimic din contemporaneitatea noastră tehnologică, și atunci când o face dă chix. Pe de altă parte plusează mult pe negru, uneori extrem de previzibil, alteori imprevizibil, dar într-un mod total gratuit și demonstrativ. Dintre toate episoadele antologiei – în fapt mediu metraje unite doar de faptul că sunt scrise de Charlie Brooker – am rămas totuși cu Demon 79: o vânzătoare de pantofi cu fantezii violente e solicitată de un demon cu simțul umorului să omoare trei oameni pentru a preveni sfârșitul lumii. Dincolo de ștampila Black Mirror, fiecare episod se ridică și se prăbușește pe propriul scenariu – Demon 79 e singurul în care povestea curge fluid și nu pare direcționată algoritmic din plot-point în plot-point, probabil una dintre cele mai bune producții Netflix din ultima perioadă.
Serialul e disponibil pe Netflix
Critic și jurnalist de film. A scris pentru LiterNet, Gândul, FILM și Film Menu și a fost redactor al emisiunii TV Ca-n Filme. În timpul liber colecționează cadre din filme și le ordonează în categorii idiosincratice. La Films in Frame oferă recomandări lunare de seriale & se ocupă de editarea articolelor.