Fac pare dintr-o generație la curent cu tot ce mișcă, mai ales în lumea artei și a industriilor creative, unde se întâmplă din ce în ce mai multe lucruri mișto, care ne trezesc curiozitatea, ne scot din casă și ne fac să ne punem întrebări. În această bulă creativă în care trăiesc și respir, este imposibil să nu știi cine este SADDO. Acest artist care a rupt social media cu portretele sale de rapperi ultra-cunoscuți generațiilor ‘90 – 00, realizate într-un stil puternic colorat și încadrate în rame bogate în detalii și simboluri inspirate din viața rapperilor pe care îi desenează. Și dacă știi cine este SADDO, știi și cât de personal și unic este stilul lui.

Când am văzut poster-ul realizat pentru filmul Arsenie. Viața de apoi, cel mai nou documentar semnat de Alecu Solomon, care a fost proiectat vara asta la TIFF și la Karlovy Vary, n-am avut niciun dubiu cine este autorul și mi s-a părut șansa perfectă de a-l intervieva pe omul din spatele vizualului. A ieșit un scurt interviu despre cinema, religie și, bineînțeles, cum a ajuns să lucreze la primul lui poster de film, alături de gașca de la Glitch Shop. 

Știu că ești pasionat de cinema, ai inclusiv un album pe Facebook cu recomandări. Când a început relația ta cu filmul și cum s-a dezvoltat? 

M-am uitat dintotdeauna la film, mi-am dorit la un moment dat să fiu regizor. Desenul însă mi s-a părut ceva mai concret, îmi era clar că pot să desenez, filmul părea un domeniu mai abstract, a rămas doar ca pasiune. Când eram mic, mă uitam la SF și horror mult, apoi în facultate am început să mă uit la filme artsy subtitrate în franceză, la Centrul Cultural Francez, fără să știu franceză.

Am văzut Andrei Rubliov al lui Tarkovsky care era în rusă, subtitrat în franceză – nu știam niciuna din limbi, dar mi se pare un film atât de vizual, încât nici nu cred că e important să înțelegi ce vorbește.

Cum a început colaborarea cu Alecu Solomon, pentru documentarul despre Arsenie Boca?

Cosmin Simionescu (Glitch): Sunt mai multe portrete ale lui Arsenie, am ales mai mulți ilustratori și artiști și fiecare a desenat într-un alt stil. Alecu a venit spre noi și ne-a rugat să îi gândim o campanie cap-coadă. Am urmărit să creionăm clash-ul dintre religie și cultură urbană. Cel realizat de Saddo este poster-ul principal, restul fac parte din campania pe care o vom porni odată cu lansarea filmului. 

Dintre toate, lui Alecu i-a plăcut cel mai mult viziunea lui Saddo, ceea ce ne-a bucurat. A ieșit ceva altfel, am ajuns la varianta asta trecând prin multe schimburi de idei. 

Mi se pare foarte mișto cum îmbini culorile și cum compui o ramă fiecărui portret, din elemente care fac trimitere la subiect. Este un stil caracteristic ție și unic în România. Știu că ăsta este primul tău poster de film, ați avut niște guideline-uri clare pentru el?

Saddo: Ramele pe care eu le folosesc sunt foarte întâlnite în arta ortodoxă, în icoanele bizantine, cred că a ajutat. Nu am avut guideline-uri, am pornit de la o schiță, pe care am discutat. Au fost și variante mai creepy. Am avut și o variantă cu un headline – cinematografie sau blasfemie – și mi-l imaginam ca o burtieră de Antena 3. Ne-am jucat și cu paletele de culoare, Alecu voia ceva mai popping, mai spre artă sau covoare populare.

 Alecu a zis că vrea ca posterul să fie precum un covor oltenesc.  (Cosmin, Glitch)

Ce semnificație au lacrimile și stelele din barba lui?

Este o referință în film, o icoană cu Arsenie Boca, în care plânge. Iar ideea cu steluțele din barbă a pornit de la un personaj din film, care povestea că Arsenie Boca își pieptăna barba cu un pieptene și ieșeau scântei. Și că ar fi fost magie.

Cosmin S: Toate elementele de pe poster au legătură cu filmul.

Saddo: Până și steagurile României, există un cadru cu un magazin de suveniruri religioase, care are într-un colț niște panglici în culorile drapelului. Nu toate elementele au neapărat legătură cu Arsenie, unele au legătură cu personajele din film. Dacă ar fi trebuit să îi fac un simplu portret lui Arsenie Boca, mi s-ar fi părut boring, dar având toate elementele astea, a devenit provocator. Iar eu mă simt mult mai confortabil să fac lucruri complicate. 

Ce ți-a plăcut cel mai mult la filmul Arsenie. Viața de apoi?

Faptul că este mai mult despre pelerinii din film decât despre Arsenie Boca, el pare a fi doar un motiv de a aduce laolaltă niște oameni foarte diferiți, care fiecare ar putea fi un personaj de film. Este și road-movie, și film documentar, și terapie pentru personajele din film – mi-a plăcut și asta pentru că și lucrările mele sunt o colecție de lucruri contrastante și diferite. 

Stilul tău este atât de particular, încât, odată ce lucrezi la un poster de film, e foarte greu să-l mai multiplici, în cadrul altor colaborări cu regizori. Crezi că ai mai putea să faci alte postere, în viitor? 

Aș mai putea și chiar mi-ar plăcea să mai fac afișe de film, mi se pare că stilul meu și aceste bordere care pot conține o  întreagă narațiune sunt foarte versatile și adaptabile la tot felul de subiecte, genuri, stiluri. Am mai lucrat cu Maria Popistașu la un poster al unei piese de teatru (Gruesome Playground Injuries), pusă în scenă la Apollo – voiau să semene cu o copertă de VHS, de filme horror din anii ’80. S-a potrivit foarte bine pentru că mie îmi plac filmele horror. Eu am făcut ilustrația și Alex Baciu s-a ocupat de design-ul posterului. 

Ești un artist recunoscut internațional, însă în România, seria ta cu rapperi a fost cea mai populară expoziție a ta, de până acum. La ce mai lucrezi, ce pregătești nou?

Vreau să fac un sequel la expoziția Fanboy, dar am amânat-o din dorința de a lucra cât mai liniștit și a avea timp să explorez diferite medii, precum sculptură, ceramică, tapiserie, fără prea multă presiune. Teoretic, expoziția o să fie la începutul anului viitor, cu Mobius Gallery.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.