Bombardaţi permanent cu ştiri despre ororile lumii în care trăim, riscăm – ca măsură de protecţie – să ne pierdem dorinţa de a înţelege ce se află în spatele tragediilor despre care ne informează mass-media. 

Un subiect care s-a aflat în atenţia presei europene în ultimii ani, chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, au fost tensiunile dintre Varşovia şi Minsk din cauza migranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa pe care Belarusul îi lăsa sau chiar îi încuraja să treacă graniţa ilegal în ţara vecină, spre UE, după ce veneau sau, mai exact, erau aduşi cu avionul pe teritoriul său. 

Decizia a fost văzută ca un instrument de şantaj, de presiune, al Rusiei, prin intermediul Belarusului, aliatul său apropiat, la adresa Uniunii Europene, ca parte a unui război hibrid mai amplu.

Veterana regizoare poloneză Agnieszka Holland porneşte de la acest subiect fierbinte în cel mai nou lungmetraj al său, Green Border, şi îl transformă într-o dramă filmată într-un alb-negru sobru şi impunător, care aminteşte de filmele de război de altădată (de altfel, un cadru face trimitere, ca un discret omagiu, la Copilăria lui Ivan al lui Andrei Tarkovski). Numai că de data asta războiul e aici şi acum.

Tragedia nu mai este ceva abstract, o ştire. Ea primeşte chipul unor migranţi care vor să ajungă în Europa Occidentală trecând prin Minsk şi care devin prizonieri pe fâşia de graniţă, un fel de no man’s land, dintre Belarus şi Polonia, fiind împinşi violent, peste sârmă ghimpată, când de-o parte, când de cealaltă a frontierei, până la epuizare şi chiar moarte. 

O bună parte din film este spusă din mijlocul acestor oameni, victimele unor resorturi politice pe care nu le bănuiesc şi nu le înţeleg şi care sunt deasupra puterii lor. Aici, Holland redă cu multă forţă şi evidentă empatie confuzia, suferinţa, nenorocirea. Un cinema realizat într-un mod cât se poate de clasic ca decupaj şi regie, până aproape de academism, dar profund umanist (chiar şi în ciuda tuşelor mai groase cu care lucrează pe alocuri cineasta poloneză).

Apoi, pentru a adăuga noi straturi, perspectiva se schimbă. Mai întâi intrăm în viaţa unuia dintre agenţii de frontieră polonezi şi luăm parte la dilemele şi tulburarea sa provocate de situaţia imposibilă în care se află, prins între slăbiciunile omenești în faţa durerii şi datoria impusă de un mediu profesional (care, bineînţeles, răspunde unor comenzi politice şi pare a avea înclinaţii xenofobe şi naţionaliste). Ulterior, personaj central devine o femeie terapeut, care se hotărăşte să se implice în ajutorarea migranţilor alături de activiştii ce se ocupă cu asta.

Sigur, filmul este şi o critică directă la politica guvernului polonez în privinţa acestor migranţi (o politică aflată la polul opus comparativ cu cea faţă de refugiaţii fugiţi de războiul din Ucraina, cu imaginea cărora se încheie filmul). Însă Holland ţinteşte mai sus: ne invită să ne întrebăm dacă şi cum mai poate exista umanism şi să ne reamintim că drame ca cele despre care eram obişnuiţi să citim în cărţile de istorie sau pe care le vedeam în filme de război sunt chiar aici, lângă noi, şi nu mai putem întoarce privirea. 

“Green Border” a avut premiera mondială în Competiţia celei de-a 80-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.

Ionuț Mareș

Jurnalist şi critic de film. Colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. La Films in Frame realizează preponderent interviuri cu cineaşti tineri sau consacraţi.