„E aşa de ciudat!”. Aşezată la mijloc la o masă dreptunghiulară şi lungă şi urmărită dintr-un colţ de asistenta sa, Sandra Hüller repetă de câteva ori această propoziţie pe parcursul celor 30 de minute cât durează interviul în limba engleză. E înconjurată de zece jurnalişti din diverse ţări, dintre care eu sunt singurul din România. Suntem într-o sală mică dintr-un hotel de lux din Berlin, iar Sandra Hüller e în faţa presei în calitate de dublu nominalizată – fapt rar – la gala Premiilor Academiei Europene de Film 2023, care are loc în această seară de sâmbătă, 9 decembrie. 

Actriţa germană, care a devenit cunoscută la nivel internaţional în 2016 cu rolul din Toni Erdmann, de Maren Ade (filmat în principal în România), e asaltată de întrebări – fiecare vrea să aibă şansa la cel puţin una şi toată lumea ştie că timpul este limitat şi trece repede în asemenea situaţii. 

Răspunde scurt, percutant, serios, uneori după o mică pauză de gândire, şi de fiecare dată își privește în ochi interlocutorul. Curiozităţile nu vin într-o ordine – jurnaliştii intervin când simt că răspunsul precedent s-a încheiat, iar uneori chiar înainte. Actriţa e nevoită să întoarcă privirea când într-o parte, când într-alta, să prindă şi să înţeleagă rapid întrebările şi să exprime cel mai just gând posibil. 

E conştientă că vorbele sale vor ajunge cine-ştie-unde, aşa că uneori se opreşte la jumătatea unei idei şi zâmbeşte: „Cred că e prea mult”. „Nu, deloc”, reacţionează reporterii râzând, în speranţa că vor obţine declaraţii cât mai puternice. 

Sandra Hüller are rolul principal din Anatomia unei prăbuşiri, de Justine Triet, filmul francez laureat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, pentru care este nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film. Aici, joacă o scriitoare germană (Sandra Voyter) suspectată că şi-a omorât soţul francez şi nevoită să se apere în instanţă. A doua nominalizare este pentru Zona de interes, al britanicului Jonathan Glazer, câştigător al Grand Prix pe Croazetă, unde o interpretează pe Hedwig Höss, soţia comandantului lagărului nazist de la Auschwitz, Rudolf Höss (Christian Friedel). 

„Ambele filme sunt extrem de importante pentru mine, personal şi artistic, profesional. Ca actor, m-au dus într-un loc în care nu credeam că voi putea ajunge vreodată. Sunt foarte norocoasă că am întâlnit aceste două echipe și că am putut face aceste două tipuri de film, care sunt atât de diferite între ele, dar ambele atât de serioase”, mărturiseşte actriţa. 

Nimeni nu o întreabă dacă se aşteaptă să câştige, pentru că victoria e aproape certă  – peste câteva ore avea să primească pe scenă premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, cu interpretarea din Anatomia unei prăbuşiri. În schimb, se insistă pe o potenţială nominalizare la Premiile Oscar. S-a dovedit ulterior că jurnaliştii aveau motive întemeiate – la 23 ianuarie, Academia Americană de Film şi-a anunţat nominalizările, iar Sandra Hüller se regăseşte printre ele, cu acelaşi rol, alături de Annette Bening, Lily Gladstone, Carey Mulligan şi Emma Stone. 

În această zi de decembrie, însă, Sandra Hüller pare reticentă să vorbească despre asta: „Nu pot spune nimic. Este în afara controlului meu. Ar fi important? Nu ştiu. Oricum, ar fi foarte interesant. Dar nu știu cum să mă descurc cu această posibilitate în mintea mea acum. Este prea mult. Este un sistem pe care nu-l înțeleg. Nu-i cunosc regulile. Nu știu ce trebuie să faci ca să fii vizibil”. 

Jurnalişti vor să afle detalii despre fiecare dintre cele două roluri, dar primele întrebări se concentrează pe filmul lui Justine Triet. „Când am avut o proiecţie în România (urmată de un Q&A online în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest – n.r.), cineva m-a întrebat dacă aș spune că este un film despre o femeie care este acuzată că și-a ucis soțul sau dacă este o poveste despre un fiu a cărui mamă este acuzată că i-a ucis tatăl. Cred că această perspectivă este foarte importantă. De asemenea, cred că Justine și Arthur (Justine Triet şi Arthur Harari, scenariştii filmului – n.r.) n-au vrut niciodată să piardă punctul de vedere al băiatului, care nu știe. El nu ştie până la final, dar spune: Nu pot să mi-o imaginez pe mama făcând-o, dar pe tata, da. Este vorba despre propria imaginație, despre ceea ce ești capabil să gândești. De cele mai multe ori, când lucrez, încerc să nu mă gândesc doar la personaj. Mă gândesc la ansamblu. Nu știu, poate e o deformare profesională. Nu a fost atât de dificil, pentru că am vrut să spunem altceva. Am vrut să spunem ceva despre aflarea adevărului. Așa că propria luptă cu această întrebare ca actor avea să influențeze fața Sandrei”, explică actriţa, care se declară de acord cu ce i-a spus o prietenă, şi anume că Anatomia unei prăbuşiri este un film puternic feminist.

Recunoaşte că nici ea nu ştia dacă Sandra Voyter este vinovată sau nu. „M-am chinuit cu asta câteva zile. Dar apoi am decis că nu este important. Am vrut să spun fiecare replică astfel încât oamenii să creadă ceea ce spun. Şi chiar dacă cineva ar face un astfel de lucru de care este acuzată ea, acel cineva ar crede poate în continuare în instanță că este nevinovat. Am încercat doar să fiu credibilă”, detaliază ea.

Sandra Hüller ne spune că ceea ce apreciază la modul de lucru al lui Justine Triet este faptul că încurajează dialogul, creativitatea, dar și posibilitatea de a greși: „Oferă multă libertate de creație și o mulţime de posibilități, inclusiv de a nu face ceea ce trebuie. Dar nu ar spune niciodată că e greşit. Există unii oameni care chiar fac aşa: A fost foarte rău. Încă o dată. Însă asta nu îți dă senzaţia că ar trebui să arăți ceva mai mult, nu este foarte încurajator. În schimb, ea oferă tot felul de posibilități. Poți face greșeli, dar asta va oferi mult mai multă forţă lucrurilor pe care le vei face în continuare. Ea vrea să găsească drumul prin poveste împreună cu toată lumea. Nu stă undeva şi doar dă indicaţii. Pentru un actor ca mine, este un lucru foarte bun, pentru că pot face personajul cât mai bogat posibil. Asta e foarte frumos.”

A refuzat inițial rolul din Zona de interes

Strategia aceasta, de a nu se raporta doar la personaj, ci de a ţine cont de întregul film în construirea rolului, a aplicat-o şi la Zona de interes, un proiect pe care într-o primă fază l-a refuzat, din cauza subiectului şi în special a faptului că trebuia să o joace pe Hedwig Höss („Tu ai purta o uniformă nazistă?”, o întreabă pe o jurnalistă, pentru a-şi explica reticenţa).

„În cazul lui Hedwig Höss, a trebuit să găsesc o cale de a putea fi în acest proiect fără a juca un personaj cu adevărat, fără a empatiza cu ea. Așa că am folosit toate elementele care erau acolo: coafura și costumele incredibile, casa și grădina, deciziile privind camera de filmat. Toate aceste lucruri au avut o influență asupra prezenței mele în acest experiment. Am lucrat cumva din exterior, din perspectiva a ceea ce am vrut să arăt. În mod normal, nu lucrez din perspectiva a ceea ce vreau să arăt, ci din ceea ce vreau să experimentez.  Astfel, a trebuit să găsesc alte căi, de exemplu una fizică, încercând să aflu cum ar merge cineva care are atât de mulți copii (cinci – n.r.), care lucrează în grădină, care poate poartă pe umeri o greutate de care nu este conștientă”, afirmă Sandra Hüller.

Întrebată cum a făcut-o Jonathan Glazer să se simtă confortabil, actriţa răspunde că regizorul britanic nu şi-a dorit acest lucru, ci dimpotrivă: „A fost foarte sincer, dar nu m-a făcut să mă simt în largul meu. Eram foarte conștienți de faptul că nu va exista niciun moment ușor în perioada de filmare. Niciodată. E un lucru atât de important să arăți și să-i faci pe oameni să simtă. Asta face acest film: îi face pe oameni să simtă oroarea care s-a produs și îi face să vadă cât de ușor este să mergi în locul unde a fost familia Höss (care locuia într-o casă fix lângă lagărul de la Auschwitz – n.r.) şi să închizi ochii la tot ce se întâmplă alături. Dar, să fim foarte deschişi: poate fi vorba şi de prezent, de ce se întâmplă la granițele Europei şi cu politica din ţările noastre. Facem o mulțime de lucruri pentru comoditate, iar acestea au fost chestiuni despre care am vorbit în mod constant. Așa că am avut un mare respect pentru punctul său de vedere și pentru deciziile artistice pe care le-a luat. Nu a vrut să aibă o poveste dramatică despre un cuplu fascist şi să folosească Holocaustul ca fundal. Ar fi fost un lucru care m-ar fi dezgustat şi pe mine, ca să fiu sinceră. Așa că a ales o altă cale. A arătat cele mai plictisitoare, elementare, banale vieți pe care vi le puteți imagina, ale unor oameni care vor doar puţin mai mult: Să am o grădină frumoasă, copiii să fie în pace și să nu-mi pese de ce se întâmplă alături. Asta a făcut. Şi mi s-a părut potrivit”.

„Cred că ceea ce (Jonathan Glazer – n.r.) a vrut să arate este cât de subțire e linia dintre noi și acest cuplu. Acceptăm multă ignoranță pentru a trăi o viață convenabilă și oarecum liniștită. Avem tendinţa să ne uităm în altă parte. Pentru el a fost important nu să arate sentimentele acestor oameni, ci să arate cât de multe avem în comun cu ei, astfel încât atunci când ne uităm la film să facem o conexiune cu noi înșine. Simt că este foarte important că a încercat să facă asta”, adaugă ea. 

Chiar dacă nu vedeam camerele, nu am uitat niciodată că erau acolo.

Sandra Hüller vorbeşte şi despre cum a lucrat în sistemul atipic folosit de Jonathan Glazer, care a instalat mai multe camere, controlate de la distanţă, în locul în care au filmat, dar fără a le dezvălui actorilor amplasarea lor, pentru a crea senzaţia unui spaţiu supravegheat video. 

„Chiar dacă nu vedeam camerele, nu am uitat niciodată că erau acolo. Ar fi fost ciudat să te trezești într-o casă cu obiecte naziste și să te comporţi ca şi cum camera de filmat nu ar fi pornită. Acest sistem de supraveghere pe care l-au construit a avut un efect psihologic puternic atât asupra lui Christian (Christian Friedel, actorul care îl interpretează pe Rudolf Höss – n.r.), cât și asupra mea și a tuturor celorlalți care au fost implicați, deoarece creează un fel de povară, de responsabilitate pe care o simți. Ești foarte conștient de acel fapt, de judecata pe care ți-o faci ție însuţi, care este oarecum exterioară, pentru că nu știi deciziile artistice care se iau în spatele camerei, nu știi ce fel de cadru va fi folosit. Nu știi cât de aproape sunt camerele. Într-un fel, eşti lăsat complet singur cu subiectul şi cu gândurile tale despre el. Şi cu partenerul tău, desigur, ceea ce creează o conexiune puternică, deoarece trebuie să vă bazați unul pe celălalt. Suntem în asta împreună, aşa că a fost şi un fel de experiență spirituală, dacă pot spune aşa. Jonathan Glazer a deschis spațiul pentru ceva prezent, care nu era doar tehnic. Nici măcar nu pot spune ce este, dar am avut un sentiment puternic că amândoi (ea şi Christian Friedel – n.r.) împărtășim în acel moment ceva greu de pus în cuvinte”, povesteşte actriţa.

Când vorbește despre aceste două mari roluri pe care le-a interpretat în unele dintre cele mai importante filme ale anului 2023, Sandra Hüller mărturiseşte că a învăţat ceva din fiecare. De la Sandra Voyter spune că i-ar plăcea să aibă „îndrăzneala de a face lucrurile așa cum le face ea”. De la Hedwig Hess nu a învăţat ceva neapărat, dar discuţiile cu Jonathan Glazer despre acest personaj au făcut-o totuşi să înţeleagă un lucru fundamental despre oameni: „Poate cineva, care acceptă moartea a milioane de oameni de alături, să îşi iubească cu adevărat copiii, câinele, grădina? Cred că nu poate. Pur şi simplu nu este posibil ca cineva care doreşte moartea unei părţi a omenirii să poată iubi o altă parte a ei”.

Actriţa spune că sunt mai multe motive pentru care acceptă un rol, dar e convinsă că fiecare alegere este una politică: „Chiar dacă spui că nu vrei să te ocupi de politică acum pentru că ai nevoie de o pauză și nu îţi doreşti decât să faci ceva uşor pentru tine, aceasta este tot o decizie politică. Așa a fost dintotdeauna – avem nevoie de filme care riscă ceva și avem nevoie de oameni care au o voce puternică și îndrăznesc să o articuleze”.

„Drumul spre această decizie este uneori un pic accidentat. Însă întotdeauna este o decizie politică, legată de povestea din care vrei să faci parte. Câteodată este vorba doar de un loc în care îmi doresc să merg. Uneori este vorba de un regizor pe care chiar vreau să-l cunosc. Alteori este un partener. Dar cred că de cele mai multe ori este vorba de ceva în care nu am mai fost implicată sau la care nu mă gândisem înainte. Prin urmare, trebuie să fie ceva interesant pentru mine, din care să pot câştiga ceva. Iar când accept un rol, mă implic total. Nu există nimic care să mă poată reține”, îşi explică actriţa alegerile.

La finalul discuției, Sandra Hüller e întrebată despre cum percepe situaţia actriţelor în industria filmului şi despre riscul ca după o anumită vârstă să nu i se mai ofere roluri principale puternice. Răspunde ferm şi cu luciditate: „Știți, întotdeauna am teatrul la dispoziţie. În teatru, nimănui nu-i pasă cum arăți. De altfel, nici mie nu-mi pasă de asta. Cred că și în America sunt multe exemple de femei de vârsta mea (actriţa e născută în 1978 – n.r.) sau mai în vârstă care au mult de muncă acum. Este o evoluție foarte bună și are de-a face și cu decizia multor colege de a nu-și schimba înfăţişarea, de a nu-și schimba corpul pentru a îndeplini așteptări pe care privirea masculină le-ar avea în legătură cu ele. Este libertatea de decizie a fiecăreia să spună de la început că nu vrea să facă nimic pentru a satisface fanteziile cuiva”. 

După jumătate de oră, asistenta actriţei intervine şi semnalează că timpul s-a terminat. Uşurată, Sandra Hüller se apleacă deasupra mesei, ca un gest de epuizare, şi spune un ultim: „A fost aşa de ciudat!”. Ne mulţumeşte, se ridică şi, în timp ce noi ieşim din sală, deschide fereastra pentru a lua o gură de aer proaspăt.

***

Anatomia unei prăbuşiri a fost lansat în România de Voodoo Films pe 3 noiembrie şi încă mai poate fi văzut în câteva proiecţii. Adus de Bad Unicorn, Zona de interes va avea premiera la noi pe 16 februarie. La Premiile Oscar, care vor fi decernate pe 10 martie, ambele lungmetraje sunt nominalizate la câte cinci categorii, inclusiv Cel mai bun film.

Sursa fotografii: Academia Europeană de Film

Ionuț Mareș

Jurnalist şi critic de film. Colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. La Films in Frame realizează preponderent interviuri cu cineaşti tineri sau consacraţi.