Trei cadre îi sunt suficiente lui Sean Durkin (Martha Marcy May Marlene, The Nest) să reducă la esență felia nostalgică de americana care e cel mai recent film al său, The Iron Claw/Gheara de fier: o icoană cu Iisus pe cruce, vitrina cu arme și cea cu trofee. Le găsim pe toate în sufrageria familiei Von Erich, una dintre celebrele dinastii ale wrestling-ului profesionist din anii ’80 și inspirația blestemului care îi poartă numele.

Conduși cu mână de fier de patriarhul Fritz von Erich (Holt McCallany, care pășește în sfârșit din nou în centrul cadrului, după o carieră plină de roluri mici, dar de impact, și Mindhunter), cei patru frați ai familiei, aruncați în ring drept carne de tun, ajung pe culmile gloriei acestui sport (?) cu reguli și cutume inscrutabile: Kevin (Zach Efron, cu un maxilar care ar putea să desfacă telepatic un capac de bere), Kerry (Jeremy Allen White, so hot right now), David (Harris Dickinson din Triangle of Sadness) și Mike (Stanley Simons, arătând ca un membru pierdut al formației Arcade Fire). De mici, li se repetă mantra, o versiune pe steroizi a visului american, de a fi cei mai rezistenți, cei mai puternici și cei mai de succes într-o branșă în care tatăl lor avusese succes în anii ’50, rămânând cu regretul de a nu fi câștigat titlul de campion mondial la categoria grea. 

Scăldat în culori calde de lentila directorului de imagine Mátyás Erdély (Son of Saul), Texasul rural optzecist e un personaj în sine, care mănâncă pe pâine galele de wrestling regionale organizate de familia Von Erich. Este o cultură greu de înțeles pentru cineva din afara fenomenului, ceea ce-i cam dă de furcă filmului: în fond, care este însemnătatea unui titlu mondial („dacă vrei să fii mare, trebuie să reușești în Japonia!”), într-o întrecere sportivă dominată de performance, în care rivalitățile sunt confecționate ca să vândă bilete, scenariile sunt, asumat, puse la punct dinainte, iar insultele seamănă cu o gâlceavă între doi rapperi? Deznodământul unei lupte e dat de barometrul popularității și aplauzele publicului, într-un colosseum ce are la bază o farsă. Chestionat doar în trecere, într-o conversație dintre Kevin și soția sa Pam (Lily James), miezul gol al stoicismului și masculinității de ring e însuși stilul de viață pentru cineva cu numele Von Erich.

Toate neîmplinirile lui Fritz, transferate cu mentalitate de bully către fiii săi, prea cruzi și incapabili să gestioneze emoțional presiunea (la un moment dat, tatăl le comunică copiilor ordinea în care îi preferă), duc la un lanț aproape neverosimil de tragedii, în centrul cărora se află mereu capul familiei, implacabil ca destinul în ambiția sa, și Kevin, supraviețuitorul și cârligul emoțional al filmului. E un rol în care Efron se aruncă cu tot corpul), decis să-și scuture orice urmă de băiețel de liceu, chiar dacă asta presupune să se acopere de un strat suplimentar de mușchi umflați cu steroizi. Dar filmul îi aparține lui McCallany, ajuns prea repede la 60 de ani într-o industrie care (cu excepția lui David Fincher) nu a știut mereu să se folosească de el.

În încercarea de a acoperi cât mai mult din viețile protagoniștilor săi în 132 de minute, Durkin se folosește de obișnuitele scurtături la care recurg filmele biografice, dând la o parte personaje și drame secundare intereselor sale – cum ar fi familiile tuturor celorlalți frați în afară de cea a lui Kevin –, comprimând cronologia pentru concizie, sincretizând evenimente și personaje, sau omițănd unele detalii controversate – ca originea nazistă a personajului jucat în ring de Fritz Von Erich. 

Însă una dintre alegerile sale e de-a dreptul radicală și discutabilă: al cincilea frate wrestler – Chris – este șters complet din film, pentru că are o traiectorie și un sfârșit aproape identic cu cel al celorlalți băieți Von Erich, plecând de la premisa că depresia cu repetiție nu e tocmai ușor de digerat în sala de cinema. Chiar și așa, scenariul e nevoit să telefoneze multe momente de impact – o nuntă, o înmormântare și un accident încap în timpul alocat unei pauze publicitare – pentru a evita dimensiunile unei miniserii. Dacă i s-ar fi dat un spațiu mai mare, să-și lase tragediile și personajele să respire, poate că ar fi reușit să rupă blestemul filmelor biografice (doar) competente.

The Iron Claw/Gheara de fier a intrat în cinematografe din 8 martie, distribuit de Bad Unicorn.

Dragoș Marin

Dragoș Marin a publicat articole și cronică de film pe filmreporter.ro și a colaborat la diferite festivaluri de specialitate și emisiuni TV. În viața de zi cu zi e manager de proiect, dar continuă să fie conectat la cultura pop și scrie când are ceva de zis.