Filmul experimental românesc, în 5 scurtmetraje de la BIEFF

25 septembrie, 2024

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) se desfășoară zilele acestea între 24 și 29 septembrie la Cinema Elvire Popesco, Cinema Union și Cinemateca Eforie. Prezentată sub tema „Serious Games”, selecția de filme invită la reflecție asupra felului în care definim cinemaul într-un context în care granițele dintre experiența cinematografică înțeleasă în sens tradițional și noile moduri de producție și distribuție cinematografică sunt constant redefinite de noile inovații tehnice apărute în mediile virtuale, printre care și inteligența artificială sau jocurile video.

Competiția Națională de Scurtmetraj este la a patra ediție, despre care Călin Boto, curatorul competiției, spune că o găsește mai variată și bogată în fiecare an. Anul acesta, cinemaul din această selecție „ia atâtea forme câte filme”, explică în prezentarea celor două calupuri de scurtmetraje, care se văd vineri și sâmbătă (pe 28 și 29 septembrie) la Cinemateca Eforie.

„De atunci și până acum, BIEFF (…) privește cu mare atenție video eseuri, filme coregrafice, experimente în animație, suite foto, filme jurnal, artă video, found footage, non-ficțiune și non-narațiune, și le chestionează, înțelege și, mai ales, sărbătorește ca fiind cinema. Tot mai mulți cineaști revin în selecția noastră cu noi scurtmetraje, ceea ce nu poate decât să ne entuziasmeze — căci viziunile, sensibilitățile și practicile lor cu imaginea devin proiecte complexe și sustenabile pe care le urmărim curioși, cu gândul la ecranul Cinematecii.” 

Iată cinci dintre cele pe care le recomand cu încredere.

***

 On the Impossibility of a Homage / Despre imposibilitatea unui omagiu (r. Xandra Popescu, 2023)

On the Impossibility of a Homage (r. Xandra Popescu)

Titlul pare să sugereze că un omagiu a fost punctul de plecare al acestui documentar, unul adus lui Ion Tugearu, supranumit „prințului baletului românesc” al deceniilor ’60-’80. La un moment dat este strecurată și o sugestie că filmul ar fi trebuit să fie un lungmetraj, când Tugearu afirmă că „o să înnebunească lumea dacă vede într-un film de o oră jumate” atâtea materiale de arhivă cu el. 

E foarte clar că Tugearu este o persoană care se lasă greu omagiată, în special prin opera unui alt autor (în cazul de față cineasta), care inevitabil o să-și asume o anumită dominanță asupra lui ca subiect.

Printre secvențele cu Tugearu exigent, dând indicații stricte în sala de repetiții, și Tugearu ofuscat, într-un constant conflict cu regizoarea privind direcția în care aceasta duce filmul, este introdusă și o secvență amplă cu Tugearu vulnerabil. O anecdotă privind ceea ce el descrie ca fiind cel mai neprielnic/dureros moment al carierei sale: când a fost obligat să dovedească în acte că nu este homosexual pentru a intra la Opera Națională. Relatarea e fascinant de înspăimântătoare și tristă în același timp, adăugând un strat de complexitate poveștii lui de viață, precum și filmului. Tugearu spune din start că „strică filmul” introducerea unei anecdote ca asta.

Filmul funcționează de fapt ca o explorare a dinamicilor de putere care se stabilesc între autor și subiect pe set (sau în timpul actului de creație în general). Subiectul este o legendă vie în cazul acesta, severă și conștientă de greutatea imaginii sale, așa că până și un prim-plan cu care nu rezonează deloc îl răvășește și ridică o barieră și mai înaltă între el și cineastă.

 *Se vede în proiecția de vineri, 27 septembrie, 18.30, la Cinemateca Eforie

***

Rehearsals for Peace / Repetiții pentru pace (r. Anca Benera & Arnold Estefan, 2023)

Rehearsals for Peace (r. Anca Benera & Arnold Estefan)

Construit în jurul unui vechi obicei săsesc ce implică pocnirea puternică a unui bici pentru a alunga spiritele rele sau invadatorii, filmul lui Benera și Estefan încapsulează atmosfera stranie din satul ardelenesc Cincu (județul Brașov), în proximitatea căruia se află una dintre bazele militare NATO din România.

Obiceiul își are originea în Legenda Lolelor, care spune că o invazie din secolul al XIII-lea a unui orășel de către tătari a fost oprită de Ursula, fiica unui blănar care a ieșit la ei într-un costum gros, cu o mască demonică pe față, o talangă prinsă la spate și un bici în mână, iar aceștia au fugit mâncând pământul crezând că e diavolul. Simona Dabija interpretează o Ursula contemporană, aflată constant într-o rutină de antrenament cu gesturi, repetiție și cadență care au un caracter evident militar. Aceasta este oricând pregătită de apărare cât și de ofensivă.

Costumul pe care-l poartă este o fuziune între straiele tradiționale specifice regiunii, colorate strident, și uniformele militare, camuflate și sobre. Benera și Estefan construiesc un peisaj în care ruralul se contopește cu militarul, observând cum cel dintâi ajunge inevitabil să fie influențat și obligat să conviețuiască alături de cel din urmă.

*Se vede în proiecția de sâmbătă, 28 septembrie, 18.30, la Cinemateca Eforie

***

Asphalt / Asfalt (r. Bogdan Georgian Alexandru, 2023)

Asphalt (r. Bogdan Georgian Alexandru)

Prin lentila lui Bogdan Georgian Alexandru, munca de zi cu zi a unei echipe de asfaltare devine obiect de studiu și admirație. Filmând de undeva de sus, aparent neobservat, acesta își girează atenția pe fiecare pas din proces: nivelare, balastare, așternerea asfaltului etc., conservând pe peliculă de Super8 un soi de tutorial al procesului de asfaltare în 2024. Proces care  poate fi comparat cu ceea ce descrie vocea din off a unui fost meseriaș asfaltator (Octavian Dicu), concluzia fiind că foarte puțin s-a schimbat din 1965 până acum în acest domeniu (luând în considerare doar ce este prezentat în film). Majoritatea muncii este încă manuală, iar utilajele moderne nu par prea diferite de ceea ce descrie fostul meseriaș că foloseau pe vremea lui.

Alegerea de a filma pe peliculă Super8 conferă imaginilor o aură aparte – par în același timp actuale, cât și nostalgice. Aspectul peliculei, în mod special granulația, în combinație cu descrierile domnului Dicu, par să „îmbătrânească” imaginile despre care suntem informați că au fost filmate recent (în primul cadru se insistă pe un bărbat care pasează un smartphone).

Filmul lui Bogdan Georgian Alexandru funcționează ca o odă adusă asfaltului și tuturor meseriașilor care lucrează cu el.

 *Se vede în proiecția de sâmbătă, 28 septembrie, 18.30, la Cinemateca Eforie

***

Surge of Transference (r. Geo Barcan, 2023)

Surge of Transference (r. Geo Barcan)

Geo Barcan îmbină prin moduri neașteptate felurite imagini sub forma unui video-eseu care oscilează între actualitate și science-fiction. Prima treime a filmului se bazează pe filmările de arhivă din Buhuși, orașul ei natal din nord-estul României, pe care-l descrie ca fiind cât un supermarket. Printre aceste filmări, Barcan intercalează stock footage vibrant și materiale reprezentative pentru istoria internetului autohton (cum ar fi ODC în perioada lui de glorie), construind imaginea unui univers liber, dinamic și plin de posibilități în contextul „monotoniei post-apocaliptice” de după 1989.

Un sentiment de neliniște plutește deasupra orașului conectat la internet prin intermediul rețelei unui anumit Cerb (The Stag), sentiment care doar se amplifică în amețitorul segment de mijloc al filmului: o suită de cadre rapide, stroboscopice, abstracte, trase dintr-o mașină în mișcare într-o pădure. Cu excepția monologului vocii din off, nimic nu mai este clar până când totul se diluează într-o utopie naturală în al treilea capitol – aici nimic din materialitatea lumii anterioare nu-și mai are rostul. Toată lumea rămasă este automat interconectată într-un univers subacvatic din care mai răsar ici-colo epavele internetului de odinioară.

*Se vede în proiecția de sâmbătă, 28 septembrie, 18.30, la Cinemateca Eforie

***

Clare’s Decision Not to Get Up (r. Teona Galgoțiu, 2023)

Clare’s Decision Not to Get Up (r. Teona Galgoțiu)

Cel mai recent film al Teonei Galgoțiu o are pe protagonista Clare așezată într-o mulțime de locuri mai mult sau mai puțin emblematice din centrul Vienei: în Burggarten sub statuia lui Mozart, pe un trotuar la ieșirea din parc, la gura unei stații de metrou neidentificată și chiar pe marginea faimosului pod pietonal Wienflussportal. Uneori stă pe spate privind cerul, alteori pe o parte cu ochii în direcția camerei. În orice caz, Clare nu vrea să se ridice în mulțimea de oameni aflați în tranzit prin jurul ei – un manifest îndrăzneț care invocă inevitabil fenomenul planking care a făcut furori pe internet acum 15 ani.

Contrastând cu imaginile statice, se regăsesc și niște bucăți scurte, energice, necontrolate, inserate de  cineastă în lentoarea aferentă manifestului lui Clare. Acestea invocă mai degrabă filmele experimentale ale lui Marie Menken din anii ’60, stabilind astfel o legătură între jocurile audiovizuale de atunci și cele de acum. Prin insolența sa, filmul Teonei Galgoțiu este chiar punk și ar putea funcționa, într-o anumită măsură, ca un companion piece pentru piesa „Nu vreau să fac nimic” a trupei bucureștene Fuck You! Dracu.

*Se vede în proiecția de sâmbătă, 28 septembrie, 18.30, la Cinemateca Eforie



Ștefan Ristea

Absolvent de CAV la UNATC. Anul acesta, a co-curatoriat cea de-a șasea ediție de proiecții Cinevara la Rezidența9, pe tema „Corp socialism”.