#filmedeweekend: recomandari pentru 9-11 martie

8 martie, 2018

Chiar dacă primăvara se lasă așteptată, noi vă sfătuim călduros să faceți o plimbare până la cinematograf în acest weekend. Opțiunile sunt numeroase și variate, dar am ales trei recomandări pentru voi. Iar dacă nu v-am convins, avem sugestii și pentru filme ce pot fi văzute acasă, împreună cu familia sau prietenii.

  1. Fotbal infinit (r: Corneliu Porumboiu; biografic, documentar) – cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, Fotbal Infinit, selecționat în secțiunea Forum din cadrul Festivalului de Film de la Berlin 2018, aruncă o privire originală asupra lumii sportului, de data aceasta din România provincială, urmărind tentativa unui oficial de a lăsa lumii moştenire o versiune mai bună a acestui minunat sport. Însă totul, oare, se învârte în jurul fotbalului?

Filmul are premiera vineri, 9 martie, la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului din București.

  1. Scurtcircuit (r: Cătălin Saizescu; dramă) – Filmul este bazat pe o poveste reală și spune povestea Melaniei, o elevă de 15 ani, care rămâne insarcinata cu Emi, un coleg de clasă. Mamele minorilor îi despart pe cei doi îndrăgostiţi şi hotărăsc să dea copilul spre adopţie. Prin intermediul unui funcţionar, aceștia găsesc „cadrul legal” pentru vânzarea bebeluşului către o familie de români stabiliţi în străinătate. La doar o zi după naşterea prematură a Melaniei, salonul de terapie intensivă unde fusese trimis bebeluşul este mistuit de flăcări.

Filmul a avut premiera în cinematografe pe 23 februrie și poate fi văzut pe tot parcursul acestui weekend-ul, după cum urmează: vineri, pe 9 martie, la Happy Cinema, începând cu ora 17:40, sâmbătă, 10 martie, la Happy Cinema la ora 15:20 și la Cinema Muzeul Țăranului de la 18:00 și duminică, 11 martie, la Happy Cinema începând cu 15:10 și la Cinema Muzeul Țăranului de la 20:15.

  1. Black Panther (r: Ryan Coogler; acțiune) – Sunt sigură că ați auzit de cel mai nou film Marvel, care a făcut furori în ultimele 3 săptămâni, de la lansarea în cinematografele din România. Probabil ați auzit foarte multe opinii și, dacă nu l-ați văzut încă, weekend-ul acesta este cel mai potrivit pentru așa ceva. Filmul spune povestea primului supererou de culoare din lumea benzilor desenate, Black Panther. Pe numele său T’Challa, supereroul s-a născut în Wakanda, o țară africană ascunsă lumii întregi pentru ca marile corporații să nu-i exploateze vibraniumul, un prețios metal descoperit într-un meteorit. Moștenitor al tronului, T’Challa va trebui să plece din Wakanda când tatăl său este ucis. Curioși ce se întâmplă mai departe? Filmul rulează în aproape toate cinematografele mari din București, pe tot parcursul acestui weekend.

Fun facts:

  • Atunci când Martin Freeman a fost întrebat cum s-a simțit să fie unul dintre puținii actori de pe platourile de filmare care nu e de culoare (și uneori chiar singurul), acesta a răspuns „Oare așa se simt actorii de culoare tot timpul?”.
  • Pentru a se pregăti pentru rolul din acest film, Michael B. Jordan a ținut să nu vorbească cu colegii de pe platoul de filmare, deoarece personajul său, Killmonger, este unul distant, aflat în conflict cu ceilalți.
  • Luptele din acest film sunt inspirate din artele marțiale africane.
  • Lupita Nyong’o și Winston Duke, cei ce îi joacă pe Nakia și M’Baku, au fost colegi de clasă la Yale. Au văzut The Avengers (2012) împreună și au fost atât de impresionați de film, încât de atunci au tot sperat să facă parte dintr-o producție asemănătoare într-o bună zi.

Pentru cei ce nu-și doresc să părăsească locuința în acest început de martie mohorât, recomandăm:

  1. Nu te supăra, dar… (r. Adina Pintilie; documentar). Odată cu recentul succes de la Berlinale, regizoarea Adina Pintilie a revenit în atenția publicului și, cu această ocazie, ne reamintim de documentarul său din 2006, Nu te supăra, dar…. Documentarul de 49 de minute a fost realizat în cadrul Aristoteles Workshop și a „călătorit” pe la diverse festivaluri, precum Locarno, Amsterdam (IDFA), Sarajevo, Moscova, Madrid, Varșovia, Namur, Cracovia și multe altele. Documentarul ne arată ce se întâmplă cu cele cinci personaje principale într-un azil pentru persoane cu probleme psihice grave.

Filmul poate fi văzut gratuit pe platforma online CINEPUB, aici.

  1. Dead Poets Society (r: Peter Weir; dramă). Filmul spune povestea unui profesor de literatură non-conformist (jucat de Robin Williams), ce își învață elevii să se abată de la litera cărții și să dea frâu liber pasiunilor.

Fun facts:

  • Ceea ce l-a atras cel mai mult pe Robin Williams la rolul profesorului John Keating a fost faptul că era genul de profesor pe care și-ar fi dorit să-l aibă în zilele când era elev.
  • Atunci când, în film, băieții îi arată profesorului Keating vechea sa poză din albumul de final de liceu, este chiar fotografia lui Robin Williams din ultimul său an la liceul Redwood High School din Larkspur, California.
  • Regizorul Peter Weir a ales să filmeze în ordine cronologică pentru a ilustra mai bine modul în care se dezvoltă relația dintre elevi și profesor și respectul lor față de acesta.

Filmul se difuzează la TV duminică, 11 martie, pe TVR 2, de la 21:40.

  1. Manchester by the sea (r: Kenneth Lonergan; dramă) – Lee Chandler e obligat să revină acasă pentru a-l lua în grijă pe nepotul lui după ce Joe, fratele lui, moare. De-a lungul poveștii, lui Lee îi revin în minte motivele care l-au făcut să plece din Manchester și să se distanțeze de trecut.

Filmul poate fi văzut la TV pe Cinemax 2 și Cinemax 2 HD vineri, 9 martie, la 21:30 și sâmbătă, 10 martie, de la 12:20.



Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.