Moromeții 3 s-a lansat în cinematografe în urmă cu câteva zile. Este un film care aterizează la momentul potrivit, pentru că spune povestea lui Niculae Moromete (un Marin Preda tânăr ușor ficționalizat), care încearcă să se acomodeze cu noul sistem comunist instaurat în România și în care se străduiește să-și păstreze valorile. Lupta lui împotriva unei mentalități în care nu crede și care parcă îi ia tot mai mult din teren este lupta de astăzi a multora dintre noi, după un prim tur de alegeri prezidențiale care a propulsat pe primul loc un candidat independent pentru care Vladimir Putin este un model, virusul Sars COV-19 nu există, iar feminismul este o aberație.

Când i-am luat interviul lui Alex Călin, ne pregăteam de alegeri. Era sâmbătă, ora prânzului și, timp de trei ore, cât noi ne-am conversat și am făcut superbele fotografii alături de Sabina Costinel, vremea a fost la fel de indecisă ca sondajele care ne-au ținut cu sufletul la gură până ieri după-masă. Ningea, apoi ieșea soarele, apoi ninsoarea câștiga iar teren, apoi soarele. Am avut una dintre cele mai plăcute discuții cu Alex – deși majoritatea întrebărilor au fost puse de colegii lui de platou, răspunsurile lui atât de bine articulate și de lucide mi-au trezit interesul de a afla mai mult. Așa am ajuns să vorbim despre necesitatea de a rezista în fața unui sistem în care nu credem, despre social media și rolul unui artist în societate, despre importanța lucrului pe un platou de filmare unde să te simți în siguranță și despre provocările pe care o scenă de dragoste le ridică sau despre trucurile pe care le-a descoperit odată cu experiența strânsă și care l-au ajutat să facă un rol extraordinar de bun interpretându-l pe Niculae Moromete.

Salut, Alex! Începem cu două întrebări de la domnul Stere Gulea. Când ai simțit că ai atașament pentru personajul Niculae Moromete și cât te identifici cu el? 

Atașament pentru personaj am simțit de la casting – când am dat probă cu Olimpia Melinte, scena în care Vera îi spune că e însărcinată. Am putut empatiza cu el, am trăit această bucurie ca tată. A fost un casting la care m-am simțit foarte bine, la multe te duci și nu ai ocazia să lucrezi, dar în cazul ăsta, m-a bucurat mult întâlnirea, faptul că am avut ocazia să repetăm scena asta împreună, mi-am dat seama că sunt atașat de personaj și mi-ar plăcea să-l joc. 

Apoi mai târziu, în timpul repetițiilor – au fost patru luni în care am început să înțeleg mai bine contextul în care el trăia, însă la filmare, când jucăm scena în care toți colegii îl ponegresc, m-am pus cu totul în bocancii lui și m-am întrebat cum ar fi să lucrez cu niște colegi, la teatru, care a doua zi să se răzvrătească împotriva mea? M-am bucurat să pot da glas revoltei pe care el o simțea față de sistem. Aici m-am identificat cu el. Felul în care își testează el limitele ca să descopere cât poate rezista împotriva sistemului. Au contat anii în care am protestat în stradă și în care s-a adunat multă furie, împotriva lucrurilor care nu merg – ajungeam acasă și dădeam drumul la știri și strângeam din ce în ce mai multă furie în mine pentru că nu se schimba nimic. În film, Niculae are ocazia de a se întâlni cu oameni foarte sus puși și în felul ăsta, simt că i-am dat glas și lui Alex, cel care n-a avut niciodată astfel de ocazii. 

Ești de acord cu deciziile pe care le ia Niculae?

Până la un punct, da. Nu cred că aș putea să fac mai mult decât el, apropo de rezistență în vremurile respective. Nu sunt de acord cu decizia lui de a renunța, atât de ușor, la viitorul alături de Vera și mai ales la acel copil. Mă întristează profund tații care își părăsesc copiii. Și dacă alegi să te desparți de persoana respectivă, tot trebuie să îți asumi responsabilitatea. Pentru mine este indiscutabil. 

Olimpia Melinte vrea să știe care ar fi secvența din Moromeții 3 pe care ai vrea să o refaci, dacă ți s-ar da ocazia?

Probabil că aș mai insista să tragem câteva duble cu scena despărțirii.

Avem un interviu video cu Olimpia, care urmează să iasă și fix același lucru l-a spus și ea.

N-am avut decât două duble. Și dl. Gulea ne-a zis același lucru la un moment dat, cred că se simțea prost față de noi pentru că este secvența la care am lucrat cel mai mult, iar când a trebuit să o filmăm, a fost pe repede-nainte. La finalul unei zile de filmare în care au zis „hai s-o facem p-aia!” și eu am zis „dar stați așa, e clar că nu avem timp de scena asta”. Doar că a doua zi trebuia să schimbăm locația și mi-am dat seama că am început cu stângul și am avut acest sentiment cât am tras. Văzând-o pe ecran, nu cred că a ieșit atât de rău. 

Când vine vorba de cinema, mi se pare greu să îți păstrezi încrederea că va veni și șansa ta la un moment dat. 

Avem întrebare și de la Iulian Postelnicu. I-auzi aici: din experiența ta, care lucru este cel mai dificil pentru un tânăr actor de azi?

Nu știu dacă să mă mai consider eu tânăr, dar o să încerc să răspund din experiența mea. Când vine vorba de cinema, mi se pare greu să îți păstrezi încrederea că va veni și șansa ta, la un moment dat. 

Eu am noroc să fiu angajat în teatru, soția mea nu este. Eu pot să mă antrenez, să lucrez zilnic și am și o sursă de venit constantă. Dar dacă am exclude asta, să zicem că te poți întreține din alte activități, chiar și așa, mi se pare că ai nevoie de antrenament zilnic – să ai un colectiv, să repeți. Eu nu consider că am o carieră în film, faptul că fac un film o dată la 3-4 ani nu îmi aduce o constantă. E ca și când m-aș face că nu văd realitatea. Șansele sunt puține și să mai prinzi și un producător ok astfel încât să se creeze un mediu de lucru bun, sau un regizor cu care să te înțelegi. Deci cred că cel mai greu pentru un tânăr actor este să găsească uneltele necesare astfel încât să lucreze cu el, să aibă încrederea că va veni acel film și când vine, să fie pregătit să livreze. 

Hai că îți pun și eu o întrebare că îmi place unde duce discuția. Sunt din ce în ce mai multe țări europene în care regizorul, atunci când își alege distribuția, ține cont foarte mult și de impactul și engagement-ul pe care actorii îl au în social media.

Eu refuz să cred. Poate este o neadaptare a mea, știu să folosesc canalele de social media dar nu îmi e la îndemână să postez constant. Mai pun poze și cu pisicile sau cu copiii mei. Mi se pare oricum foarte greu să îți crești numărul de urmăritori și nici nu cred că ar trebuie să definească asta nivelul talentului tău. Plus că, și dacă ai 100k de urmăritori, nu cred că garantează nimic. Ce ar putea garanta aceste cifre unui regizor sau producător? 

Eu sper că nu așa se pune problema, deși behind closed doors, am auzit în teatru o discuție, cu un regizor de teatru străin și foarte mare. Se întâmpla în biroul directorului teatrului de la acea vreme. Și acest regizor străin a întrebat dacă există staruri în teatru, la care directorul teatrului zice că da, avem ceva staruri iar directorul adjunct face o completare – avem jumătate staruri și cealaltă jumătate sunt meh. Și am rămas șocat, în primul rând pentru că se vorbea despre asta. De ce nu dați un casting? Și apoi, cum poate spune un director adjunct despre jumătate din actorii lui că sunt meh? 

Nu te-ai întrebat oare în ce categorie pici?

Îți dai seama că m-am întrebat. Dacă te uiți la numărul meu de urmăritori din social media, sunt sigur la meh. Dar sper că așa ceva nu se va întâmpla niciodată în teatrul nostru. N-am cum să fiu și actor, și influencer. Nu cred că asta este treaba mea și cred că te poate deturna total de la principiile tale și de la motivele pentru care te-ai apucat de meserie. Este o plasă în care nu vreau să pic – dacă un regizor alege un actor la un casting doar pentru că are 100k urmăritori, n-am cum să mă bat cu asta. 

Și cred că ar fi util să se vorbească despre asta și în facultate, să fie puși în temă tinerii actori, să știe ce unelte au și ce șanse. E foarte greu să găsești echilibrul încercând să le faci pe ambele. 

N-am cum să fiu și actor, și influencer. Nu cred că asta este treaba mea și cred că te poate deturna total de la principiile tale și de la motivele pentru care te-ai apucat de meserie.

Mara Bugarin are o întrebare foarte bună, care are legătură cu discuția noastră și care sună cam așa – știu că ești atât un actor preocupat de contextul social-politic al lumii noastre, cât și un tată implicat în viața a doi copii minunați. Cum crezi că poate un artist să facă lumea mai bună pentru viitoarele generații?

Uneori mi se pare că suntem total irelevanți, ca artiști. Alteori, se întâmplă minuni. Am avut un spectacol acum câteva zile și au venit două adolescente la două spectacole la rând și mi s-a părut foarte tare. Am făcut, de-a lungul timpului, spectacole despre vulnerabilitate, despre violența domestică, am fost în școli și cred că lucrurile astea pot ajuta la nivel micro. Poate că tinerii aceia se vor gândi la niște teme pe care tu le-ai prezentat, poate vor mai căuta lucruri pe subiect. Însă la nivel macro, nu cred. Pentru mine, o lume mai bună pentru copiii mei înseamnă un sistem educațional mai ok și un sistem de sănătate mai bun. Și nu cred că pot schimba lucrurile astea, ca actor. Nu pot decât să rămân deschis, astfel încât să le pot insufla chestia asta și copiilor mei și să crească într-un mediu mai sănătos. 

Cuzin Toma te întreabă dacă te-ai imaginat vreodată în rolul lui Ilie Moromete? Și dacă ți-ai dori să joci într-un remake, peste 30 de ani?

Nu mi-aș dori să joc în niciun remake și nici să îl joc pe Ilie Moromete. În general, îmi doresc să mă bucur de experiența asta așa cum s-a întâmplat ea. Am senzația că se diluează totul dacă joci la nesfârșit același personaj. Cred că Cuzin e mult mai aproape de Ilie decât sunt eu (râde).

Mi-aș dori să mai lucrez cu dl Gulea, dacă ar mai face vreun film, poate să am și eu un rol mic, ca să stau pe lângă el și să mai învăț lucruri. Țin mult la el, eu nu mai am bunici și îl consider ca pe bunicul meu – uneori mă mai sună și îi zic Anei, soției mele „scuză-mă, mă sună prietenul meu octogenar”. Nu mă așteptam să dezvolt relația asta de prietenie cu el. 

Dorina Chiriac e curioasă să afle dacă ai învățat ceva de la Horațiu Mălăele, lucrând cu el la film și care ar fi acele lucruri? 

Faptul că i-am văzut multe spectacole, m-a determinat să încerc actoria. Am în camera mea din casa părintească un dulap pe care am lipit afișe cu el, de dinainte să fi dat la actorie. Plecând de la admirația mea pentru el și pentru ce a putut face cu talentul lui, faptul că am ajuns să joc cu el și să îmi mai fie și tată în film, e ceva ce nu mi-am imaginat vreodată. N-am stat foarte mult de vorbă pe set, însă l-am urmărit. De fiecare dată când își spune o replică, are o profunzime incredibilă, pe care mă întreb dacă o poți surprinde la vârsta mea, neavând experiența lui de viață și cea artistică. Își dă timp. 

Apoi, ce m-a surprins a fost deschiderea lui. Îl asculta pe dl Gulea ca un actor aflat la primul film. Voia să știe mereu dacă e bine sau nu e bine, căuta părerea regizorului, lucru care mi se pare foarte tare. Am mai lucrat cu actori din generația dânsului care nu și-au păstrat deschiderea. E ceva ce mi-aș dori să rămână și cu mine. Să n-am vreodată impresia că le știu pe toate.

Conrad Mericoffer vrea să știe care sunt lucrurile care te-au ajutat cel mai mult să-ți înțelegi personajul?

Discuțiile din cele patru luni de repetiții, cu dl Gulea, cu Olimpia și Mara. Am disecat scenariul, am luat fiecare scenă și gând în parte. Și nu cred c-aș putea să lucrez fără procesul ăsta, probabil că e o chestie preluată din teatru și știu că sunt actori care nu repetă mult de frică să nu devină totul mecanic. La cum se filmează în România, pe repede-nainte, nu cred că ai timp să creezi tot background-ul personajului fără toate aceste discuții și repetiții. Dl Gulea ne-a dat foarte multe de citit, inclusiv scrisorile de dragoste dintre Marin Preda și Aurora Cornu, sau păreri despre el ale unor oameni apropiați, cum a fost Sorana Țopa (n. actriță) – care a scris foarte frumos despre el. Inclusiv memoriile cenzurate ale Ninei Cassian. 

Am încercat să nu mă concentrez mai mult decât este cazul pe Marin Preda, mi-era teamă să nu pun o presiune inutilă pe mine și stabilisem ca nu facem un biopic. Omul pe care încercam să-l creăm era cel din scenariu, care avea niște elemente din caracterul lui Preda. 

Faptul că filmul este alb-negru a influențat felul în care ai pregătit rolul? O întrebare care vine de la compozitorul Cristian Lolea.

Absolut deloc. Nu prea mă interesează nici cum se filmează – dacă e un cadru larg, sau apropiat. Poate că în timp voi deveni mai atent la lucrurile astea, dar nici n-aș vrea să pic în cealaltă extremă, să devin un actor care e prea preocupat de cum este filmat. Camera este acolo să surprindă adevărul și îl poate surprinde dacă eu am o relație cu omul din fața mea. Există și limitări de care trebuie să ții cont, dar te și țin în tensiune – apropo de racorduri la care trebuie să te gândești când dai textul, sau dacă ai ochelari cum am avut eu, cât te întorci să nu se vadă echipa în reflexie și așa mai departe. Și mi se pare fascinant la câte lucruri se poate gândi creierul nostru în același timp. 

Camera este acolo să surprindă adevărul și îl poate surprinde dacă eu am o relație cu omul din fața mea.

Laurențiu Bănescu – ai avut vreo epifanie lucrând la acest proiect?

Apropo de ce spuneam mai devreme – să nu-ți pierzi încrederea că va veni acel rol, în care vei putea să folosești toată experiența pe care tu ai strâns-o. Cred că asta a fost marea epifanie, o lecție de la viață. Am primit acest rol în care am putut folosi câte puțin din tot ce am trăit și învățat. Și mi-am dat seama de asta filmând cu ochelarii – faptul că la Selfie am filmat tot cu ochelari, am știut cum să-mi întorc capul și nu a trebuit să mă mai concentrez pe acest detaliu. Am putut să învăț alte lucruri care să mă provoace. Apoi că am lucrat la Cap și Pajură și am realizat că, nefilmând cronologic, am nevoie să-mi notez ce filmez, să știu ce am de făcut când intru la cadru.

Ai un astfel de caiet?

Am, am. Un caiet roșu pe care scrie Marvel. Îmi notam în timpul filmărilor de la Moromeții și mi-l țineau fetele de la costume – aveau grijă de el și de ochelari. Mă mai uitam peste notițe dimineața, când stăteam în rulotă, înainte de scenă, sau îmi mai notam niște gânduri. Dar e o unealtă pe care am descoperit-o lucrând cu Nae (n. Tănase), la un alt film care n-a rupt gura târgului, dar care pentru mine a fost foarte important, ca proiect, din punct de vedere profesional și uman. 

Ai menționat de provocări din care ai învățat. Îmi poți da niște exemple?

Scena de dragoste a fost o provocare. Cum să faci să nu mai treci prin asta data viitoare (râde).

Ce vreau să zic este că mi-aș dori ca, pe viitor, să nu mai intru în proiecte la care nu există pe platou un intimacy coach. A fost greu, a trebuit să facem noi o coregrafie. Dl Vivi (n. Drăgan Vasile, director de imagine) nu a vrut să filmeze scena, a filmat-o Liviu Pojoni, care a fost foarte ok și ne-a ajutat. Am descoperit că ne putem descurca și fără un intimacy coach, dar e foarte dificil să pară natural, să-ți protejezi și partenera – poate nu vrea să i se vadă niște părți din corp și să fii atent să o acoperi, dar să te gândești și la tine. De exemplu, sunt niște puncte de sprijin, cum ar fi coapsa partenerului, în cazul în care trebuie să se vadă o penetrare – chestii tehnice, pe care le înveți. Protecția de silicon care se vedea. Sunt multe lucruri de care trebuie să ții cont și pe care noi le-am descoperit cu rușine și frustrare. 

Și cred că nici nu e plăcut, când ambii parteneri au familii acasă. Cred că poate fi greu de explicat.

Există actori căsătoriți care acasă nu au pe cineva din meserie. Din fericire noi suntem amândoi actori profesioniști și înțelegem ca meseria noastră presupune uneori și astfel de scene. Iar atunci când se întâmplă, în primul rând ne împărtășim genul acesta de informații acasă. Apoi, pentru ca facem și terapie de cuplu, am vorbit un pic și acolo. Toate astea ne-au ajutat să nu mai fie un subiect tabu și să devină o chestie normală. Dar nu cred că vreau să mai joc în filme cu astfel de secvențe, unde nu există un coach. 

Nu cred că Niculae e vreun Don Juan. (…) Eu cred că avea multe complexe și faptul că a găsit o femeie atât de deschisă ca Vera, l-a ajutat. I-a deschis orizontul sexual. Este o direcție pe care n-am abordat-o, deși mi-ar fi plăcut.

Încheiem cu o întrebare de la Tudor Giurgiu, care te provoacă la un joc de imaginație, în care Moromeții 3 ar fi fost făcut la Hollywood și Niculae ar fi avut scene mai intens carnale cu Vera și Aurora. Cum vezi tu latura asta a personajului, amorul lui nebun pentru Nina sau alte femei? 

Mi-ar fi plăcut să apară în film mai multe scene mai intens carnale, exista material. Ca să înțelegi pasiunea dintre ei. Să înțelegi de ce se doreau așa tare, trecând peste faptul că ea este căsătorită, deși relația lor nu avea viitor. Nu cred că Niculae e vreun Don Juan. Mi-ar fi plăcut să-i descopăr mai îndeaproape latura asta, să lucrăm pe corp. Cum era acest personaj din punct de vedere al sexualității, cum se raporta la corpul lui. Eu cred că avea multe complexe și faptul că a găsit o femeie atât de deschisă ca Vera, l-a ajutat. I-a deschis orizontul sexual. Este o direcție pe care n-am abordat-o, deși mi-ar fi plăcut. Poate că povestea ar fi fost deturnată și nu foarte bine primită de publicul din România, dar pentru mine ar fi fost interesant de lucrat și de descoperit. 

Moromeții 3 rulează în cinematografele din toată țara. 

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.