Regizorul Mohammad Rasoulof, fugit din Iranul natal şi stabilit în Germania, vorbeşte în detaliu despre cel mai nou film al său, Seminţele smochinului sacru (2024), realizat în secret şi laureat al mai multor trofee la Cannes şi nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film şi la Oscar, procesul de lucru într-o ţară cu regim opresiv, cinematografia politică, dar şi integrarea în industria occidentală a filmului.   

Confirmarea interviului cu Mohammad Rasoulof a venit pe e-mail chiar în noaptea de dinaintea Galei Premiilor Academiei Europene de Film, care a avut loc pe 7 decembrie la Lucerna, în Elveţia, şi unde am fost invitat în calitate de jurnalist şi critic de film. În după-amiaza acelei zile m-am prezentat la hotelul unde erau cazaţi nominalizaţii, pentru un roundtable cu regizorul iranian, care a evadat in extremis din ţara sa în luna mai, imediat după ce a fost condamnat de autorităţi la opt ani de detenţie şi la lovituri de bici pentru fapte împotriva „securităţii naţionale”. 

Nu era prima condamnare: în 2022, a mai primit aproape un an de închisoare şi interdicţia de a lucra timp de doi ani, fiind acuzat că filmele sale reprezintă „propagandă împotriva sistemului”. În 2020, a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, cu There Is No Evil, însă nu a putut fi prezent să-şi ridice premiul, din cauza unei interdicţii de călătorie impuse de autorităţile iraniene. Filmul era compus din patru poveşti legate între ele de un subiect controversat – pedeapsa cu moartea în Iran. 

Mohammad Rasoulof a fost în ultimii ani unul dintre artiştii iranieni critici la adresa represiunii regimului împotriva vocilor disidente, pe fondul protestelor masive determinate de moartea în arestul poliţiei a tinerei Mahsa Amini, reţinută pentru că nu ar fi purtat corespunzător vălul islamic, dar şi de tragedii precum decesul a 40 de persoane în urma prăbuşirii unei clădiri în sud-vestul ţării în 2022. De altfel, conform organizaţiei Human Rights Watch, autoritățile iraniene l-au arestat anterior de mai multe ori și i-au confiscat pașaportul din cauza activităţii sale. Ultimele sale filme au fost direct critice la adresa regimului autoritar din Iran.

Cel mai nou lungmetraj, Seminţele smochinului sacru, o coproducţie între Germania, Franţa şi Iran, a fost nominalizat la trei categorii la Premiile EFA (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu), după ce la Cannes a primit Premiul Special al Juriului, Premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului Ecumenic. Lungmetrajul a obţinut totodată o nominalizare la Premiile Oscar, la categoria film internaţional, ca propunere a Germaniei, ţară unde regizorul s-a stabilit în cele din urmă.

Mohammad Rasoulof a reuşit să participe în luna mai la Cannes, imediat după fuga din Iran. Iar de atunci se află într-un turneu internaţional neîntrerupt cu filmul său la cele mai importante festivaluri şi gale din lume. La EFA, interviul la care am participat era al treilea roundtable din acea zi şi a mai fost urmat de cel puţin un alt interviu individual, semne ale interesului uriaş al presei pentru unul dintre cei mai incitanţi cineaşti ai momentului.

În Seminţele smochinului sacru, protagonist este un judecător de instrucție care se luptă cu paranoia pe fondul tulburărilor politice din Teheran. Când arma îi dispare, el își suspectează soția și fiicele, impunând măsuri draconice care tensionează legăturile de familie pe măsură ce regulile sociale se prăbușesc.

Calm, senin şi zâmbitor, iranianul a răspuns scurt şi percutant tuturor întrebărilor, comentariile sale în farsi fiind traduse în engleză de o interpretă. În legătură cu originea acestui film, Rasoulof a spus că ea nu este legată direct de protestele din 2022 din Iran. Ideea era mai veche şi are legătură cu propriile experienţe: „În ultimii 15 ani am avut o mulțime de interacţiuni cu oameni care lucrează în aparatul de cenzură, aparatul de securitate și sistemul judiciar din Iran. Cenzori, interogatori, procurori, judecători, gardieni de închisoare. Așa că îmi puneam în permanenţă întrebări despre ei: Ce îi face să colaboreze cu sistemul? Există poate chiar o diferență biologică în ceea ce îi priveşte?” 

„Apoi am fost în închisoare, iar la apogeul mișcării Femei, viaţă, libertate (protestele masive de după moartea tinerei Mahsa Amini – n.r.) am avut o întâlnire întâmplătoare cu un oficial de rang înalt al închisorii, care mi-a spus în secret cât de rușinat a devenit în legătură cu slujba lui, că se gândea chiar să-și ia viața și că inclusiv copiii lui îl criticau foarte aspru,  întrebându-l cum poate colabora cu sistemul. Atunci m-am gândit că ar fi foarte interesant să spun o poveste despre o familie în care a apărut această mare ruptură”, a explicat cineastul.

Spune că este un mare admirator al documentarelor şi că, în acest sens, în toate filmele sale se inspiră din ce se întâmplă în jurul său şi din experienţele personale. Prin urmare, a fost o decizie firească să includă în film şi înregistrări video reale, despre care afirmă că l-au impresionat profund, cu proteste de stradă şi cu reprimarea lor violentă de către forţele de securitate. 

Am folosit o mulțime de metafore în filmele mele timpurii. Apoi am ajuns la concluzia că, de fapt, le foloseam de frică, pentru că știam ce se va întâmpla dacă aș spune lucrurile în alte moduri.

Întrebat despre utilizarea metaforelor şi alegoriile în filmele sale, care sunt mai puţin pregnante în Seminţele smochinului sacru, Rasoulof a detaliat că, atunci când a început să lucreze, a fost foarte influenţat de „literatura iraniană, care s-a dezvoltat în circumstanțe extrem de represive și, prin urmare, este plină de metafore, pentru că era modul prin care se puteau exprima anumite lucruri”. 

„Așa că am folosit o mulțime de metafore în filmele mele timpurii. Apoi am ajuns la concluzia că, de fapt, le foloseam de frică, pentru că știam ce se va întâmpla dacă aș spune lucrurile în alte moduri. Dar am ajuns într-un punct în care mi-am dat seama că, dacă ar fi să folosesc metafore, ele nu ar fi o modalitate de a scăpa de fricile mele. Prin urmare, atunci când a venit vorba de acest film, am simțit că sunt într-un moment în care le pot folosi doar pentru a mă juca cu forma și ca mijloc de exprimare artistică liberă”, a mai spus el.

În opinia sa, ruptura care apare în familia din film vine din „conflictul dintre tradiţie şi modernitate”, în contextul influenţei puternice şi de lungă durată în societatea iraniană a patriarhatului, reprezentat de protagonist. De aceea a ales ca ultima parte, în care bărbatul îşi vânează soţia şi fetele, să aibă ca fundal ruinele dintr-un sat. „Când ajungem în sat, la ruine, la această cursă de-a șoarecele și pisica, înţelegem că această luptă între tradiție și modernitate s-a desfăşurat de-a lungul istoriei iraniene și va continua”, a afirmat el. 

În privinţa structurii filmului, care trece de la dramă de familie la thriller, Rasoulof şi-a spus că, din moment ce este permanent în căutarea libertăţii artistice, merita să confere şi filmului o anume libertate formală. „Pe de altă parte, eram convins că nu voi putea niciodată să închei filmările, așa că mi-am spus că la fel de bine aş putea să fac orice doar ca să mă distrez. A fost un fel de revoltă interioară, o nevoie de a sfida orice fel de restricție pentru a mă elibera”, a detaliat cineastul.

Pentru că filmul a fost realizat pe sub radarul autorităţilor iraniene, ceea ce a însemnat că într-o mare parte din filmări Rasoulof nu a fost pe set, iar doi asistenţi i-au ţinut locul în lucrul cu actorii şi echipa tehnică, trebuiau să se aştepte la orice. „Aveam un scenariu şi un plan foarte precise şi făceam tot ce puteam pentru a le respecta. În acelaşi timp, eram pregătiți pentru faptul că s-ar putea să trebuiască să schimbăm ceva în orice moment. Cred că există acest tip de creativitate aproape reprimată în interiorul meu gata să funcţioneze dacă este nevoie. Îmi place foarte mult când se întâmplă ceva neaşteptat şi trebuie să facem o ajustare, deşi toată lumea devine confuză”, a declarat Rasoulof.

La sfârşitul fiecărei zile, ascundea filmările brute şi le transfera în secret unui prieten şi colaborator din străinătate, editorul britanic Andrew Bird, care a acceptat să lucreze fără încheierea unui contract: „I-am spus lui Andrew că s-ar putea să nu terminăm filmările şi în final să nu avem un film, dar a înţeles şi a acceptat, pentru că am mai lucrat împreună. Dar nu eram sigur că va funcționa, pentru că nu vorbește niciun cuvânt în persană, așa că mă întrebam cum va monta filmul. Tot ce a avut au fost filmările brute și scenariul. Și a început să monteze imediat ce i-am trimis filmările brute din prima zi. Așa că, în a zecea zi de filmare, mi-a trimis prima secvență montată. În acel moment mi-am dat seama că poate să o facă, deşi habar n-aveam cum o face. Nici după aceea nu mi-a spus”. 

„Când mi s-a anunțat pedeapsa cu închisoarea, cea definitivă, împotriva căreia nu mai puteam face apel, ajunsesem cu Andrew la versiunea rough cut a filmului. Atunci, i-am sunat pe el, pe producători și pe alți colaboratori din străinătate și le-am spus că, din acest moment, nu voi mai putea comunica cu ei şi că nu știu dacă și când voi putea relua legătura. Acum depinde de voi şi trebuie să terminaţi filmul orice s-ar întâmpla”, a mărturisit cineastul.

În legătură cu cinematografia sa, spune că, atunci când era un tânăr cineast aspirant, nu se gândea că filmele sale ar putea ajunge să fie considerate periculoase de regimul din ţara sa, dar că îşi dorea să fie un regizor „care să aibă un impact asupra societății”. „Nu am vrut să fiu indiferent faţă de mediul meu. Valorile umane au fost întotdeauna foarte importante pentru mine. Nu vreau doar să spun o poveste simplă care să distreze oamenii. În acelaşi timp, eram conştient că mă angajez într-un gen care are un public restrâns. Însă nu știam că politica va arunca o umbră atât de lungă asupra mea și va vedea filmele mele ca fiind atât de periculoase”, a adăugat iranianul.

Întrebat despre ce înseamnă, în opinia sa, un film politic, Rasoulof a spus că atunci când „ai de-a face cu un regim totalitar precum cel din Iran, politica ia un sens diferit, pentru că totul este politic. Ai un regim totalitar care încearcă să controleze tot. De exemplu, la Teheran, doar a vorbi despre vreme este o problemă politică. Apoi, ce poartă femeile, culoarea părului femeilor, totul este politic. În circumstanțe democratice, termenul de politică este puțin mai restrâns. La fel şi ceea ce ar putea fi un film politic.” 

În ceea ce privește munca viitoare, regizorul spune că „orice film pe care îl voi face despre Iran va fi inevitabil un film politic. Acum sunt aici (în Occident – n.r.), dar cazul meu nu s-a schimbat, așa că sunt destul de sigur că voi face filme în aceeași linie. În același timp, mi-aș dori ca următoarele mele filme să aibă o perspectivă mai largă și să nu vorbească neapărat doar despre Iran.”

Întrebat dacă tinerii din Iran vor putea face diferenţa în ţară, Rasoulof se declară convins că această generaţie a produs deja schimbări majore în ultimii doi ani: „Cel mai important este că a smuls masca de pe fețele oamenilor, în sensul că, într-un regim totalitar, trebuie întotdeauna să ascunzi cine ești, să te prefaci că ești altcineva. Dar acum oamenii nu se mai prefac. De asemenea, a transmis foarte clar regimului și generațiilor mai în vârstă acest mesaj despre cât de scăzută este legitimitatea regimului în interiorul țării. Desigur, regimul a știut întotdeauna asta, dar mereu a crezut că ar putea avea o șansă, ar putea găsi o cale, în timp ce acum este foarte clar pentru el că legitimitatea sa este la cel mai scăzut nivel din toate timpurile.”

De asemenea, se declară recunoscător că Seminţele smochinului sacru a fost ales ca propunerea Germaniei pentru o nominalizare la Premiile Oscar, la categoria film internaţional. „Nu m-am gândit niciodată că voi face o campanie pentru Premiile Oscar, că voi organiza întâlniri şi proiecții, voi găzdui recepții cu membrii votanți ai Academiei. În mintea mea a fost întotdeauna foarte clar că Republica Islamică nu va trimite filmul meu la Premiile Oscar, așa că nu m-am gândit niciodată la asta. Simt că am fost brusc cufundat într-o experiență complet nouă, din care învăț multe”, a explicat el.

Faptul că Germania a propus filmul pentru Oscar, mai spune regizorul iranian, „mă face să mă întreb de ce nu m-am gândit niciodată la asta înainte. De ce m-am gândit la mine doar ca fiind iranian? De ce m-am limitat la acea geografie? Prin urmare, este un gest uman foarte frumos, care mă întărește cu adevărat și îmi dă multă inspirație. Mă uit adesea la documentul meu de călătorie furnizat de Germania și mă gândesc că, dacă această bucată de hârtie a reușit să mă ducă în toate aceste locuri, în această situație de viață foarte nouă, atunci de ce nu poate cinematograful să facă același lucru? Cu siguranță poate.”

„Seminţele smochinului sacru” va fi distribuit în România de Bad Unicorn începând cu 31 ianuarie.

Ionuț Mareș

Jurnalist şi critic de film. Colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. La Films in Frame realizează preponderent interviuri cu cineaşti tineri sau consacraţi.