#FilmeDeWeekend: Recomandari pentru 26-28 aprilie
1. Touch Me Not / Nu Mă Atinge-mă (r. Adina Pintilie; dramă) – Filmul care a cucerit Berlinul anul trecut și care pur și simplu nu mai are nevoie de introduceri. De dragul textelor scrise responsabil, vă spunem despre el, totuși, că Touch Me Not se află la granița fluidă dintre realitate și ficțiune și urmărește călătorii emoționale cu o privire profund empatică. Prinși între dorința de intimitate și frica profundă de ea, Laura și Tomas încearcă să depășească vechi „scenarii”, mecanisme de apărare și tabuuri, să taie cordonul ombilical și să fie în sfârșit liberi.
Touch Me Not poate fi văzut vineri, 26 aprilie, la Cinema Europa începând cu ora 15:30. Biletele pot fi cumpărate de aici.
2. McQueen (r. Ian Bonhôte & Peter Ettedgui; biografic) – Filmul recent lansat ce privește viața și cariera lui Alexander McQueen poate fi văzut și în acest sfârșit de săptămână, în caz că nu ați făcut-o până acum. Cu alte cuvinte: Prin interviuri exclusive cu familia și prietenii săi apropiați, arhive recuperate, efecte vizuale și muzică rafinată, McQueen este o sărbătoare vizuală unică și un portret palpitant al unui vizionar în modă, plin de inspirație dar foarte torturat lăuntric.
Filmul poate fi văzut vineri, 26 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:00. Biletele pot fi cumpărate de aici.
3. Avengers: Endgame / Avengers: Sfârșitul Jocului (r. Anthony Russo & Joe Russo; aventură, SF) – Să fim serioși, Avengers nu putea lipsi de pe lista asta, era pur și simplu imposibil. E Paștele și la cinema rulează un film cu supereroi. Nimic mai bun. Și cu siguranță așteptai cu sufletul la gură filmul ăsta, mai ales după finalul de la Avengers: Infinity War, când universul a rămas în ruine. Dar nu-i nimic, de data aceasta eroii noștri se întorc ca să readucă ordinea în lumea lor.
Cel mai nou film Avengers poate fi văzut în orice zi din acest weekend, indiferent dacă-i vineri, sâmbătă sau duminică, în multiple locații din capitală: Grand Cinema & More, Movieplex Cinema, Cine Globe Titan și Happy Cinema Liberty Mall. Biletele se pot cumpăra pe alese de aici.
Filme de văzut acasă, cu burta plină și prietenii alături:
1. La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski; dramă) – Începem lista de filme de văzut acasă cu un film de pe platforma noastră online preferată, bineînțeles – CINEPUB. Lungmetrajul de debut al lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului, scris alături de un regizor român de succes, Corneliu Porumboiu, a avut un circuit festivalier semnificativ și a primit premiul FIPRESCI în cadrul Festivalul Internațional de Film de la Cottbus, Germania, 2013.
Filmul poate fi văzut online aici.
2. Charleston (r. Andrei Crețulescu; dramă) – La câteva săptămâni după moartea soției sale, Ioana, și în seara în care împlinește 42 de ani, Alexandru are parte de un „cadou” cel puțin bizar: vizita mai tânărului Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni… mai mult sau mai puțin. Charleston este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi. Charleston a primit premiul Gopo pentru Cea mai bună muzică originală în 2019 și a fost nominalizat la multiple alte categorii, inclusiv Cel mai bun film de lungmetraj, Cel mai bun regizor și Cel mai bun actor într-un rol principal.
În caz că vreți să aflați mai multe despre acest film, vă invităm să citiți interviul cu Andrei Crețulescu realizat în exclusivitate pentru Films in Frame.
Charleston poate fi văzut la pe HBO 2 și HBO 2 HD vineri, 26 aprilie, de la ora 18:00 și sâmbătă de la ora 11:00.
3. Breaking News (r. Iulia Rugină; dramă) – După moartea tragică a operatorului său, reporterul Alex Mazilu face un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orăşel de pe litoralul Mării Negre, Alex pune laolaltă puzzle-ul existenţei lui, totul văzut prin ochii încercatei lui fiice adolescente. În încercarea de a compensa moartea fostului coleg, Alex îi ia, pe nesimţite, locul.
Filmul poate fi văzut pe Pro Cinema vineri, 26 aprilie, începând cu ora 20:30.
Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.