Berlinale 2020: First Cow – O lume care-și pierduse delicatețea

26 februarie, 2020

În First Cow (r. Kelly Reichardt, aflat în Competiție la Berlinale anul acesta, un western revizionist-panteist), o banală vacă e primită în Oregonul secolului 19 pe o plută. Ridicolul unei astfel de imagini, parțial un exponat, parțial un marțian pentru americanii care nu mai văzuseră niciodată un astfel de animal, e întreținut de lentoarea cu care bovina ajunge la mal. E gata, iar chief factor-ul (Toby Jones) o ia acasă, unde o va întreține ca un trofeu și le-o va arăta musafirilor mai zeloși. Pentru oamenii mai bogați decât el, șeful e un purice; pentru locuitorii sărmani care-și duc veacul cu mici furtișaguri sau înțelegeri, e rege. Ierarhiile de tipul ăsta sunt importante fiindcă în First Cow ele își pierd dimensiunea complet odată ce un bucătar amator și un chinez fugar ajung să stăpânească arta negoțului – din practic nimic altceva decât o minte sclipitoare.

 Evie în First Cow
Evie în First Cow

 

“Cookie” Figowitz (John Magaro) e un bon homme din specia lui Lazzaro din Lazzaro Felice (Alice Rohrwacher, 2018): taciturn blajin, prieten cu toate plantele și animalele, priceput la bucățica lui. Alăturat temporar unui grup de bandiți, cărora le gătește mai mult ciuperci (fiindcă e incapabil să prindă pești sau animale sălbatice), e concediat și lăsat fără direcție. După cum o arată Reichardt, e o lume în care a nu fi “bărbat” într-un sens convențional-plicticos (înțelegând vânătoarea, judecata cu pumnul, determinarea) îți aduce cu sine vorbe de ocară, înțepături și lipsă de șanse. Nici înfățișarea nu îl ajută: un trup acoperit de zdrențe murdare și o pălărie de paie. Cookie își găsește un acolit în outsider-ul King Lu (Orion Lee), un chinez care fuge la rândul lui de niște ruși, după ce și-ar fi omorât un prieten. Lu îl primește în coliba lui, o cameră înghesuită, făcută din lemne prinse cu cuie, în care mai mult bate vântul. Cookie îl răsplătește cu cel mai gentil gest cu putință: dă cu mătura, șterge praful, adună niște flori de pe câmp și le pune într-o vază improvizată. Demnitatea asta de a trăi în decență, chiar și într-o cocioabă ca asta, e omolog cu grija cu care Wendy (Wendy and Lucy, r. Kelly Reichardt, 2008) își curăța cartonul pe care urma să-și așeze perna și să doarmă în pădure, sub cerul liber. Viermuirea dintre cei doi e tristă și fermecătoare în același timp: întinși pe spate, ca doi copii, ei își imaginează afaceri bănoase (ba patiserie, ba hotel). La finalul zilei, unul taie lemne și se chinuie să aprindă focul, altul curăță ciuperci. 

 

Într-una dintre plimbările lui nocturne, Cookie dă peste vaca legendară: văzând-o singură pe câmpul slab luminat din fața casei “șefului”, îi relatează lui Lu chestia asta ca fapt divers. Lu o vede ca pe o afacere imediată: o infracțiune rutinieră prin care ei ar putea să mulgă vaca după miezul nopții, iar Cookie ar găti gogoși cu lapte, pe care să le vândă apoi în sat. Din vorbă în vorbă, chiar și proprietarul vacii ajunge să guste din minunatele deserturi ale celor doi, dar nu se gândește nici măcar o clipă că laptele din ele ar proveni de la el. Comicul construit din lanțul ăsta de evenimente e desăvârșit, iar lucrul care-mi amintește deopotrivă de Parasite, al lui Bong Jong-Hoo, e nașterea palpabilă a comerțului. 

Orion Lee (left) as „King-Lu” and John Magaro (right) as „Cookie” in director Kelly Reichardt’s FIRST COW, released by A24 Films. Credit : Allyson Riggs / A24 Films

Deși filmul e etichetat ca western, Reichardt face aici un anti-anti-western umanist: protagoniștii ei sunt doi invizibili de-o delicatețe rarisimă care alfel n-ar avea de a face cu substanța genului. Cea mai grăitoare e o secvență din bar, când Cookie rămâne singur cu un bebeluș și încearcă să-i cânte ceva, în timp ce tatăl lui se bate în plan secund cu alți ebrietați nervoși (creațiile clișeice ale vestului sălbatic). Mai mult, atenția aproape documentară a lui Reichardt pentru felul în care protagonistul interacționează cu animalele și plantele (smulge plantele din pământ ca și cum le-ar mângâia) primează în locul acțiunii propriu-zise. Calibrarea dintre caricatural (în inadaptarea personajelor) și emoțional (în camaraderia lor neobișnuit de puternică) arată și natura filmului: e atât un crowdpleaser, cât și o minunată bucată de cinema de autor. Ea arată o lume care-și pierduse de tot delicatețea (sau nici măcar nu și-o descoperise încă). 



Nume film

Regizor/ Scenarist

Actori

Țară de producție

An

Distribuit de

Georgiana Mușat e critic de film și jurnalist, masterandă UNATC. Are o memorie de elefant și inima cât un purice când aude de Terrence Malick. Scrie o lucrare interminabilă despre femei roboți. La Films in Frame scrie rubrica lunară Panorama.