Despre TIFF, cu Oana Giurgiu & Dorina Oargă
Oana Giurgiu și Dorina Oargă sunt două dintre persoanele cheie ale festivalului internațional de film Transilvania (TIFF). Situația extraordinară în care întreaga planetă se află în acest an, precum și numărul crescut de cazuri noi de Covid-19 din România – număr care ne-a clasat pe locul #1 în UE în ultimele săptămâni, m-a determinat să aflu cum se va desfășura ediția de anul acesta a festivalului.
2020 a adus cu el o groază de anulări sau amânări în lumea filmului internațional, în special printre marile festivaluri de profil; cu toate astea TIFF se numără printre festivalurile care își vor desfășura ediția într-un mod atipic – programat inițial pentru început de iunie și ulterior, reprogramat pentru început de august, ediția de anul acesta va fi una mult mai mică, cu multe proiecții outdoor și o componentă consistentă în online. Am stat de vorbă cu Oana și Dorina (sau Dodo, cum îi spun câțiva dintre noi), care mi-au povestit despre ediția 2020, edițiile anterioare și ce ar fi minunat să se schimbe în industria de film autohtonă, post-pandemie.
DORINA OARGĂ – Head of Industry @TIFF
Dodo, ce semnificație are pentru tine filmul?
Nu mi-am pus niciodată întrebarea asta; filmul s-a lipit de mine de mică, am crescut într-un orășel mic – în Aiud, unde aveam un singur cinematograf la care puteam merge doar din când în când și sufeream că nu pot vedea mai multe filme. Începusem să downloadez multe filme, ca să mă bucur de ceva ce nu îmi era accesibil. Când am ajuns la facultate, în Cluj, aveam mulți prieteni care lucrau la TIFF – cam așa am ajuns în acest anturaj. Pot spune că filmul este o lume în care evadez.
Să înțeleg că așa ai ajuns să lucrezi în industria de film și mai apoi la TIFF?
Da. Se întâmpla acum vreo 12-13 ani, aveam un prieten – Mihai Grigor, care lucra la TIFF iar eu eram mereu după el, ne făcea mereu rost de invitații la petrecerile DIESEL de la TIFF. Terminasem Geografie – Engleză, la Babeș-Bolyai.
Oana: Iar noi parcă aveam nevoie de cineva la GUEST, așa îmi aduc aminte.
Dodo: Eu am început la print traffic (n. primirea filmelor și împărțirea lor) și aveam screener-ele filmelor pe DVD-uri. Aveam niște cutii xerox în care țineam filmele – pe vremea aceea, nu exista varianta online, și trebuia să fac copii toată ziua și să am grijă cui i le dau (pentru vizionare și selecție) și de la cine le iau înapoi. Tot atunci, în anul respectiv, m-a luat Rik (n. Vermeulen) să facem programul – mă rugase să îl ajut într-o zi cu bibilitul lui în excel, asta pentru că observase că eram foarte organizată.
Oana: Rik Vermeulen este cel care ne-a ajutat pe noi cu organizarea festivalului, încă de la prima ediție; un olandez care a venit să implementeze tot sistemul de voluntari în cadrul TIFF, mai lucrase înainte la Rotterdam și alte festivaluri mari, motiv pentru care avea un know-how pe care noi nu îl aveam, noi îl organizam după ureche, cum ne imaginam noi că trebuie, iar el a venit și a făcut ordine în nebunia noastră.
Dodo: Încă vine în vizită, la festival.
Care este cea mai mare provocare pentru tine, în cadrul TIFF? Te-ai simțit vreodată blocată în rutina organizării festivalului?
Nu cred că este o rutină, în fiecare an am încercat să aduc ceva nou și au existat mereu noi provocări, ceea ce îmi place. Probabil anul trecut a fost cel mai dificil, am avut – pe lângă programele noastre Transilvania Pitch Stop și Transilvania Talent Lab și pe cele partenere (LIM și First Film First), și European Film Forum. A fost copleșitor.
Anul 2020 este un an considerat de mulți pierdut. O groază de festivaluri au fost anulate sau amânate, iar multe din cele care s-au mutat în online, au regândit componenta de industrie la nivel micro. Pentru că știu ce importantă este această componentă la TIFF, sunt curioasă cum ați regândit-o anul acesta?
Vom încerca un hibrid de online cu offline. Este și o perioadă aglomerată, sunt multe festivaluri care și-au mutat evenimentele de industrie în această perioadă și există o suprasaturație a tot ce înseamnă online. Avem ceva de câștigat și ceva de pierdut – sunt mulți oameni care poate nu ar fi venit la TIFF, fiind imediat după Cannes și este un plus că se pot uita de acasă la niște filme, sau pot participa la pitch-ul nostru; iar pentru cei care vin, e o mare bucurie, mulți își doresc să călătorească, chiar dacă există o teamă de apropiere. Va fi un an inedit. Depinde de ce restricții se vor mai implementa până la festival, ne vom da seama cât de mult se va ține offline și cât se va muta în online. Cumva, mizăm pe invitații din regiune, care se pot deplasa pe cale terestră.
ÎNTREBĂRI PENTRU ECHIPĂ – Dorina & Oana
Povestiți-mi niște întâmplări TIFF, behind the scenes, care au reprezentat un fel de milestones în evoluția festivalului, dar și momente care v-au rămas în minte vouă, organizatorilor.
Oana: Rick se ocupa preponderent de programul festivalului, iar într-un an a clacat din cauza multitudinii de informații pe care le avea de gestionat. Avea un cearceaf imens pe care își nota toate lucrurile pe care le ținea minte și cumva, mintea lui a obosit și a realizat că nu mai poate să mai cuprindă. A fost momentul în care job-ul lui a luat o nouă formă, s-a digitalizat.
Am avut și eu momentul meu, când am realizat că tot festivalul stă într-un excel, pe care eu îl stăpânesc și care știe: când vin oamenii, când pleacă, cu ce avion, la ce hotel stau, când au proiecții și așa mai departe. Dacă acel calculator al meu crăpa, toată lumea putea să plece liniștită acasă, pentru că nu mai știa nimeni, nimic. Am realizat că este o răspundere mult prea mare pentru un singur om, cam atunci am început să lucrăm într-un soft de festival.
Dodo: Pe vremea aceea, aveam voie doar zece oameni să accesăm și să lucrăm cu o bază de date ce funcționa doar pe Windows – toți cei care lucram pe Mac, aveam nevoie de un fel de parallel desktop să putem accesa soft-ul, iar când server-ul era trimis fizic, de la București la Cluj, se oprea efectiv toată munca.
Oana: Dar până la acest moment, care a schimbat ceva în evoluția festivalului, erau vremurile în care nu aveam laptop-uri, ci computere. Mi-aduc aminte că am plecat de la București cu 4 desktop-uri în mașină, plus monitoare, o colegă și bagajele noastre – toate într-un Matiz. Am plecat foarte târziu din București, la 12 noaptea eram în Sibiu și nu mai puteam să conduc și i-am propus colegei mele să rămânem undeva peste noapte. Problema era unde și mai ales, unde să lași mașina care conținea toate informațiile de la festival – niciun hotel, pe vremea aia, nu avea o parcare securizată. Am ajuns la 12 noaptea la un prieten al acestei colege, care avea o singură cameră, cu un pat și săracul, a dormit pe jos, ca să dormim noi în pat; el avea chef să cânte la chitară în noaptea aia iar noi eram atât de obosite, era două noaptea, dar na, omul ne primise în casa lui, dormea pe jos pentru noi, trebuia să-l ascultăm. Cânta bine!
Dodo: Festivalul s-a schimbat mult de atunci, nu mai aducem server-ele cu avionul (râde), iar platformele de festival funcționează bine.
Oana: Aș mai povesti una. La o altă ediție, în ultima zi de festival – duminică, la proiecția de după gală, Tudor (n. Giurgiu) s-a urcat pe scenă să prezinte filmul – cred că era Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, mi-aduc aminte că erau Dana Bunescu și Velvet Moraru pe scenă. În fine, Tudor a prezentat filmul și pe cele două invitate, iar după ce a coborât de pe scenă, a căzut din picioare și a fost dus la spital cu apendicită în ultimul stadiu. Problema era că în laptop-ul lui se găseau niște informații necesare care nu erau nicăieri în altă parte, iar noi nu aveam cum să intrăm în laptop-ul lui. A trebuit să îi hack-uim laptopul ca să putem termina festivalul în ziua respectivă. Toate aceste evenimente au demonstrat, în timp, că este necesară digitalizarea, care a fost milestone-ul principal în evoluția festivalului.
TIFF este pe piață de 19 ani și a devenit, în timp, cel mai mare și mai cunoscut festival de film autohton. Deși în acești ani au apărut multe alte festivaluri, niciunul nu a reușit să egaleze succesul vostru. De ce credeți că avem un singur festival de film de renume internațional și care sunt atuurile TIFF?
Oana: Cred că atuul TIFF-ului este echipa. Oamenii din spate care construiesc festivalul, ei dau vibe-ul. Dacă cineva nu este în armonie cu restul, e eliminat într-un mod natural. Sistemul expulzează ce nu îi place.
Dodo: Noi, oamenii din spatele TIFF (core team-ul, vreau să zic) ne cunoaștem de foarte mulți ani, am crescut cu festivalul și de-a lungul timpului, lucrurile s-au așezat.
Oana: Cred că vibe-ul pe care îl creezi în jur este extrem de important; adică dacă simți că este cineva în echipa ta care nu va rezona, mai bine renunți. Dacă atmosfera e proastă, mai bine nu mai faci nimic.
Anul acesta festivalul se va ține cu două luni mai târziu decât era planificat. Cum va arăta: ce a schimbat pandemia de Covid-19 și ce va rămâne la fel?
Oana: Va fi un altfel de festival – în aer liber, cu proiecții care vor avea loc seara, după căderea întunericului, când noi, de obicei, ne pregăteam de petreceri; petreceri nu mai există, deci ne vom pregăti de proiecții. Dinamica festivalului va fi total diferită și eu cred că va fi un festival în care lumea va vedea multe filme.
Dodo: Fix ce mă bucură pe mine! De-a lungul anilor, eu nu am apucat să văd niciun film în timpul festivalului – singurul film era cel de închidere, la care adormeam (râde).
Bucuria mea secretă este ca anul acesta am, poate, șanse mai mari să văd niște filme.
Vor fi mai puține secțiuni?
Dodo: Nu avem programul bătut în cuie, încă. În funcție de locațiile care vor rămâne în final, ne vom da seama cât reducem din programul obișnuit, însă o parte din producții vor ajunge și online, pe TIFF Unlimited.
Oana: Ce va fi sigur diferit, este că nu vom putea da foarte multe reluări, filmele vor avea de regulă o singură vizionare și poate o a doua în online.
Dodo: Pentru cei din industrie vom avea programe în online și offline, ca Transilvania Pitch Stop, iar proiecțiile closed screenings (pentru industrie) se vor muta în online.
OANA GIURGIU – Director Executiv @ TIFF
Ce înseamnă pentru tine succesul?
Pentru mine succesul este acel moment în care îmi iese ce mi-am propus, iar premiul pentru realizarea respectivă se cheamă Oscar și este premiul pe care mi-l ofer de fiecare dată eu însămi. De regulă, în ziua în care am parte de o realizare, nu am nevoie să aștept luna februarie a fiecărui an pentru asta (râde). Premiile și succesul mi le măsor singură și tot singură mă și premiez. Să-ți spun sincer, mă jenează momentul în care sunt lăudată public pentru diferite realizări, asta pentru că nu sunt doar meritul meu, e o echipă întreagă, care contribuie la gloria mea; în egală măsură, îmi cunosc și eșecurile, care și ele mă macină.
Ce te faci să mergi mai departe în meseria pe care ți-ai ales-o?
Am știut dintotdeauna că ceea ce mă va face să continui este lipsa rutinei; din acest motiv m-am făcut jurnalist, mi-am dat seama că sigur nu are cum să fie la fel în fiecare zi. Când s-a terminat povestea cu jurnalismul și am început să lucrez în film, a fost și mai bine – fiecare film este o altă experiență și înveți cu totul și cu totul altceva; aici mă refer la dinamica de pe platoul de filmare, dacă filmezi într-un sat, înveți dinamica acelui sat, într-o fabrică, afli procesul de lucru al acelei fabrici și tot așa. Nu există film la care să nu înveți lucruri noi și să nu ai parte de surprize extraordinar de interesante, sau de oameni la fel de interesanți. De fapt, curiozitatea este cel mai important drive al meu, iar satisfacerea acestei curiozități este ceea ce mă poartă dintr-un proiect în altul. Întorcându-ne la TIFF, pentru mine este o provocare ce se va întâmpla anul acesta – și exciting.
Dodo: Da, pentru că habar nu avem la ce să ne așteptăm. Primim de multe ori întrebări ca ”și, cum v-ați organizat?” sau ”care-i planul?”
Oana: Eu sunt o persoană mai delăsătoare, iar anul ăsta chiar nu m-am pregătit (aproape) deloc; plec la Cluj, pentru TIFF, la început de iulie, cu tot atâtea informații cât aveam și în martie (râde). Bine, anul acesta nici nu avea sens să ne organizăm din timp pentru că nu știm ce ne aduce viitorul imediat.
Cum ai descrie filmul românesc de astăzi, comparându-l cu filmul românesc de acum 19 ani, când ați pornit Festivalul de Film Internațional Transilvania?
Ideea lui Tudor Giurgiu de a face un festival de film a pornit din două motive: pe de o parte pentru că România nu exista pe harta filmului în general, dar nici pe cea a festivalurilor de film; apoi, industria de film din România era aproape inexistentă – treceam printr-o perioadă de tranziție, cu multe schimbări. Lansarea TIFF a coincis cu lansarea filmului Occident (r: Cristian Mungiu) și părea că încep să se miște niște lucruri. Cristi Puiu lansase și el Marfa și Banii. Cumva, cred că festivalul a fost un pilon important la baza exploziei acestui Nou Val de film românesc, despre care s-a tot vorbit în perioada respectivă. Valul acesta a fost aidoma unui tsunami care a venit după ce s-au retras toate valurile. Din acest motiv este o mare diferență între ce era atunci și cum este acum, aveam o industrie care nu știa cum să se organizeze, trecuseră aproape 10 ani de la revoluție. Iar TIFF-ul a fost o ocazie de a te întâlni cu străini, cu oameni care să ne mai lumineze, toată investiția asta care s-a făcut în decursul acestor 19 ani în toate evenimentele TIFF, au avut o contribuție importantă la ce vedem azi.
Industria autohtonă are multe lipsuri și totuși, an de an, avem filme recunoscute internațional, precum și oameni capabili și dornici să contribuie la dezvoltarea ei. Ce crezi tu că ne trage cel mai tare înapoi?
La nivel instituțional, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, sau cel puțin nu cu aceeași viteză cu care noi, reprezentanții ei, am evoluat. Sigur, noi suntem niște organisme mai mici – că suntem ONG-uri sau SRL-uri, iar instituțiile de stat, administrative sunt mai greu de reformat, însă nimic nu s-a reformat în pas cu noi și nici nu reușim să ne înțelegem; și cred că aici este problema cea mai mare, de fapt – există o rezistență care pare a fi un soi de conflict între noi, cineaștii, și cei care ne finanțează, iar lucrurile nu ar trebui sa fie așa. Ar trebui să putem comunica deschis și colabora, și cel mai important mi se pare că ei, ca instituție, ar trebui să se raporteze la trendurile internaționale, mai ales cele europene. Și cred că ne mai trage ceva în jos, destul de tare – frecvența cu care se schimbă guvernele și miniștrii, care nu apucă să înțeleagă prea bine cu ce se mănâncă sau cum funcționează lucrurile, că se și schimbă. Probabil că această remanență pe care o observăm noi la instituțiile cinematografice, vine și din faptul că Ministrul Culturii a avut în ultimii ani un mandat de maxim 1-2 ani și nu mereu am avut oameni care să înțeleagă industria asta; mulți dintre ei, până o înțelegeau, erau deja schimbați. Astfel Legea Cinematografiei e aceeași, regulamentele noastre de la CNC nu sunt în regulă și așa mai departe; iar lucrurile astea ne vor trage mereu în jos, dacă nu ne adaptăm la vremuri.
Dodo: Și aici nu este vorba doar despre producțiile cinematografice, ci tot ce înseamnă cinematografia autohtonă; că sunt festivaluri, filme, evenimente, este aceeași problemă peste tot.
În final, ca să încheiem într-o notă pozitivă, aș vrea să vă descrieți una pe cealaltă, ca oameni și ca organizatori ai TIFF.
Dodo: Ia să vedeeem. (râde)
Oana: Cumva, semănăm destul de bine – și nu vorbesc aici de fizic (râde). Cred că Dodo are o minte mult mai tehnologică decât mine, ceea ce pentru mine o face un foarte bun organizator. Suntem amândouă prietenoase și volubile, noi suntem cele care avem de-a face cu oamenii care vin în festival: producători, invitați, distribuitori și așa mai departe, iar aceștia sunt oameni care au nevoie să se conecteze, uneori ei nefiind capabili să o facă pe cont propriu; e important să fie cineva care să îi ajute. Dodo zâmbește foarte frumos, cred că de asta o place multă lume (râde).
Dodo: Oana este omul de la care pornește tot, are o empatie față de fiecare, știi că la ea te poți duce oricând să îi zici când te bucură ceva, sau când te simți prost; e omul cu care nu îți e frică să vorbești, știi că te ascultă și că te înțelege.
Oana: Întotdeauna există oameni care coagulează; există lideri, unii mai descreierați, dar sunt oamenii care duc lucrurile mai departe, și există și locotenenții ăia din spate pentru care armata rămâne să lupte.
TIFF se va ține anul acesta între 30.07 și 09.08 la Cluj. Toate informațiile necesare despre festival le puteți găsi pe website-ul oficial.
A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.