Actrița Aida Economu se alătură redacției Films in Frame cu o rubrică de texte, intitulată „Secvențe” – un material bilunar, de weekend, ce va apărea sâmbăta, în zilele pare ale lunii.

Pasiunea ei pentru cinema transcede platourile de filmare și ecranele pe care se derulează poveștile personajelor interpretate de ea. Aida gândește în secvențe de film, își imaginează frânturi de viață și de uman, pe care le așterne pe foaie sub forma unor texte menite să te poarte departe, să te transpună în scene parcă rupte dintr-un film.

Se uită pe geam nehotărâtă.

Era o vreme bună să-ți ascunzi dietele ratate sub balonzaide la modă și să-ți schimbi cărarea crezând că-ți schimbi coafura și destinul.

Cu o seară înainte își lustruise ghetele cu Lapte Doina. Ar fi putut să le dea de pomană, dar nu găsea niciunele pe placul ei.

Fără prea mari speranțe, s-a uitat în oglindă. Frumoasă, dar banală. Avea cearcăne argintii, gene lungi și ochi plânși. Plângea doar noaptea, mama ei o învățase că așa e mai delicat. De plâns, în schimb, nu se plângea niciodată. Asta n-o învățase nimeni.

Știa că ochii nu sunt ai ei, i se spunea mereu – “ai ochii bunicii tale”. Deși nu o cunoscuse, mai avea ceva de la ea: un serviciu de ceai pe care-l căra peste tot unde-și muta perna plânsă.

Se lăsase de fumat cu mai bine de un an în urmă, dar păstra în sertarul cu ceaiuri din bucătărie un pachet de țigări nedesfăcut pentru musafiri, cazuri de urgență sau un sevraj neprevăzut. Astăzi, părea o ocazie bună să se reapuce. Își aprinse țigara și se așeză liniștită la masă să o fumeze. Acest fumat în tihnă părea o victorie în șirul de înfrângeri care era viața ei. Instinctiv, și-a pus picior peste picior și s-a îndreptat de spate. Își aminti că, înainte să fumeze la hotă sau la geam, sau la intrarea clădirii în care lucra, fumatul era o plăcere. Și uite așa, își ghemuise toată anxietatea în acea țigară. S-a gândit că mai bine s-ar fi lăsat de plâns decât de fumat. Consumase mai multe perne decât pachete de țigări, oricum. Realiză că nu îi era frică că el s-ar putea trezi și ar găsi-o, picior peste picior, fumând; aproape că își dorea ca asta să se întâmple, să vină s-o găsească în plin act de curaj, deși, el ar fi zis că-i lașitate, slăbiciune. Pentru prima dată se gândi că nici măcar nu se lăsase pentru ea, ci pentru el. Așa cum tot pentru el a ales bucătăria austeră și modernă în care a ascuns serviciul de ceai de la bunica. Câte din lucrurile pe care le făcuse erau mai toxice decât fumatul?! Cu fiecare fum, mintea i se limpezea. Încetase să unească punctele slabe, și cu limpezimea căpătată își mută gândurile de la el la țigară.

Își aminti momentul în care s-a apucat de fumat, într-o vacanță la mare din care își amintea punctul portocaliu de pe pachetul de țigări Kim, tarabele cu pepeni, chiparoasele din recepția hotelului, câteva șlagăre românești, mirosul uleiului de plajă și cafeaua la ibric. În vara aceea se întoarse nu doar bronzată, dar și fumătoare. Purta cu mândrie urmele costumului de baie peste bronz și țigara între degete.

După mai bine de douăzeci de ani, urmele costumului de baie nu mai erau un trofeu, ba chiar se chinuia să le ascundă pe sub haine cât de bine putea, iar țigara nu o mai simțea ca pe o victorie, ci ca pe o înfrângere. Ce păstrase de atunci? Exceptând lacul roșu de unghii, mai nimic…aproape că se simțea vinovată că înlocuise plaja Cap Aurora cu Grecia, șprițurile din grădina interioară de la Hotel Raluca cu vinuri scumpe – pe care oricum nu le înțelegea, hamsiile cu creveți, voleiul pe plajă cu ședințele de yoga în spații închise, și aventura cu ceea ce se numește relație.

Simțea aceste amintiri ca pe un asediu și ea avea nevoie de un colac de salvare.

Se maturizaze, se adaptase vremurilor, se pliase după omul de lângă ea, devenindu-i ecou, sau pur și simplu uitase cine e?

Stinse țigara, iar după câteva minute de gânduri și amețeală, se ridicã.

În timp ce se îmbrăca, se gândea ce și cum să-i spună. Ar fi înțeles el oare că tabietul nu-i rutină, că cearcănele ei nu vor dispărea niciodată, că apetitul nu are legătură cu felul de mâncare, că preferă să-i foloseascã patronimul ca alint, sau că deși îi plac copiii, nu își dorește unul? Și-a pus ghetele și haina, și-a luat geanta și s-a gândit că-i scrie, în tihnă, după ce pleacă. Ajunsă în fața ușii, scoase o foaie și un pix din geantă și-i lăsă un bilet pe masa din bucătărie, rezemat de scrumieră: “am plecat să iau gutui”.

Împlinea 40 de ani. Avea cearcăne argintii și gene lungi, iar lui nu-i plăceau gutuile.

Aida Economu

Născută la mare, actriță cu norma întreagă, scrie cu stiloul, în caiete , povestiri inventate după poezii imaginate. Și-a dorit dintotdeauna să scrie la “gazetă”, așa că invitația de a colabora cu Films in Frame este o adevarată bucurie pentru ea.