Cum a fost la BIEFF 2017

6 aprilie, 2017

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF s-a încheiat duminică, pe 2 aprilie.

Publicul a fost și anul acesta prezent în număr impresionant la proiecțiile și evenimentele BIEFF, majoritatea proiecțiilor fiind sold out, de exemplu programele speciale, realizate în parteneriat cu câteva dintre cele mai importante festivaluri de film și instituții de artă vizuală europene: Berlinale Forum Expanded: Nostalgia for the Future și Cinedans Amsterdam: Emotional Bodies. De asemenea, au fost sold out toate proiecțiile proiecțiile Endless Poetry, de Alejandro Jodorowsky, Manifesto, de Julian Rosefeldt, cu Cate Blanchett, și ale programului Golden Shorts – Best Films in Major Festivals.

Un alt highlight al ediției de anul acesta a fost seminarul The Lifespan of Cinematic Experimentation, ținut în foaierul Institutului Francez, cu intrare liberă. Publicul, format în mare parte din studenți, regizori sau artiști a putut afla direct de la “sursă” informații despre înscrierea filmelor în circuitul festivalier. Juriul BIEFF 2017, format din profesioniști cu experiență în selecția și managementul festivalurilor de film a răspuns întrebărilor venite din public despre oportunitățile de promovare a filmelor proprii, “rețete” ale succesului și creșterea vizibilității pe scena artistică a celor ce doresc să afle mai multe despre acest subiect.

Anul acesta, competiția internațională a fost concepută sub semnul a cinci teme relevante pentru societatea contemporană și au stat sub semnul salutului antic al civilizației Maya: IN LAK’ECH ALA K’IN – care se traduce prin TU EȘTI UN ALT EU / YOU ARE ANOTHER ME.

Festivalul și-a propus, la fel ca în anii precedenți, provocarea publicului la empatie, dezbatere și implicare, cu focus particular pe ideea de alteritate și incluziune. În momentul de față, în lumina conflictelor sociale și a crizei umane recente, acest demers a fost o necesitate și a fost bine primit de către publicul care a umplut sălile de la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului.

Competiția internațională a fost împărțită în cinci teme – You Are Another Me, The Politics of the Body, Searching for Transcendence, The Alchemy of the Frame, Cutting the Cord; filmele au fost selectate și puse în dialog unul cu celălalt de către directorul artistic al festivalului, Adina Pintilie, împreună cu Dan Angelescu, curator asociat.

Juriul BIEFF a fost format din profesionişti de renume ai industriei: Nora Molitor – reprezentant Berlinale Forum Expanded și Arsenal Institute for Film and Video Art; Paolo Moretti – membru al comitetului de selecție al Festivalului de Film Documentar FIDMarseille și program advisor pentru Visions du Réel Nyon; Boglárka Nagy – responsabil de proiecte de film la Institutul Francez din România și programatorul Cinema Elvire Popesco.

Marele premiu BIEFF 2017, în valoare de 3000 de euro, i-a fost acordat artistei vizuale Hayoun Kwon, pentru filmul 489 Years. Premiul a fost oferit de Institutul Cultural Român.

“[…] Prin crearea de imagini generate pe computer ca posibile extensii ale materialului documentar, 489 Years este o reflecție contemporană plină de forță despre natura imaginii și despre noile frontiere ale narațiunii și ale imaginației.” – parte din motivația juriului

Premiul pentru Cel mai bun regizor, în valoare de 1500 de euro în servicii de postproducție (oferit de Cinelab România), i-a fost acordat lui Diogo Costa Amarante, pentru Small Town.

„Cu un montaj poetic și narativ și un format ce depășește granițele cinemascopice, Diogo Costa Amarante abordează cu îndrăzneală problematica morții și a conștientizării ei, privind în interiorul unei relații mamă-fiu. […]” – parte din motivația juriului

Un al doilea premiu oferit de Cinelab, cu aceeași valoare, este Premiul pentru Cel mai bun concept vizual, care a mers la Ronny Trocker, pentru filmul Summer.

“ […] Ronny Trocker destabilizează percepția spectatorului și pune sub semnul întrebării – dacă nu chiar subminează – senzaționalismul din media de azi.” – parte din motivația juriului

Premiul pentru Cel mai bun regizor român, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (în valoare de 1000 de euro), a fost acordat Luizei Pârvu și lui Toma Peiu, pentru Sisyphus 2.0.

„Sisyphus 2.0 transferă o parabolă a antichității grecești – mai precis varianta ei adaptată de către literatura existențialistă franceză – într-un flux infinit de înregistrări ale camerelor de supraveghere, o documentare a încercărilor fiecărei zile de a da un sens vieții.[…]” – parte din motivația juriului

Mențiunea specială a juriului BIEFF a revenit pentru al doilea an la rând lui Gabriel Abrantes, de data aceasta pentru A Brief History of Princess X.

“[…] Mențiunea Specială a Juriului se acordă pentru abilitatea cu care autorul condensează o parabolă artistică și socială profundă într-o narațiune construită cu precizie, într-o combinație reușită între seriozitatea subiectului și o abordare plină de umor.” – parte din motivația juriului

Competiția pentru Premiul Publicului a fost foarte strânsă anul acesta: Peep Show, de Rino Stefano Tagliafierro și I Made You, I Kill You, de Alexandru Petru Bădeliță au avut număr egal de voturi și au primit premiul din partea publicului.

Dacă vreți să vedeți cum a fost, pe scurt, la BIEFF 2017, puteți viziona making of-ul ediției, coordonat de către Alice Gheorghiu și Mihai Marin.



Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.