Actrița Aida Economu se alătură redacției Films in Frame cu o rubrică intitulată „Secvențe” – un material  gândit pentru zilele leneșe de weekend, care apare sâmbăta, în zilele pare ale lunii. 

Pasiunea ei pentru cinema transcede platourile de filmare și ecranele pe care se derulează poveștile personajelor interpretate de ea. Aida gândește în secvențe de film, își imaginează frânturi din viață și de uman, pe care le așterne pe foaie sub forma unor texte menite să te transpună în scene parcă rupte dintr-un film.

***

Își dăduseră întâlnire în centru, la Kodak. Maria ajunse mai devreme, își aprinse o țigară și-și plimba ochii peste vitrina împânzită cu mustăți, dioptrii, permanente și calote tapate. Un arc în timp. Vocea răgușită din naștere a lui Iancu a smuls-o din biografiile pe care începuse să le țeasă personajelor din vitrină. Nu știa sigur dacă a sărutat-o pe obraji sau pe colțurile buzelor. Era îmbrăcat în negru și mirosea a frizerie, a tutun, a haine uscate la aer, a decor de teatru și a București. I-a adus în dar un ciopor de garoafe nostalgice pentru care ea nu avea vaza potrivită. 

Hotărâră rapid să evadeze într-un subsol cu jazz, whisky și sonorizare proastă. Coborâră scările abrupte ale clubului cu frică – ea cu frică de înălțimi, el cu frica de a nu se îndrăgosti. El încerca să o convingă că frica ei e absurdă, ea nu încerca să îl convingă de nimic. I se părea că oriunde ar fi, când sunt împreună, devin insulă. Se uită dincolo de țărmul insulei lor la oamenii din jur. Câțiva erau acolo pentru jazz, dar cei mai mulți aleseseră locul ăsta pentru că se putea fuma. Barmanul era beat și pianistul amator. 

– Regizor de meserie, îi spuse el, despre pianist.

– Și barmanul?

– Vrăjitor de căprioare, iepuri, zâne și dragoni.

– Nici nu îndrăznesc să te-ntreb cu ce se ocupă proprietarul localului.

– E anticar. Are un anticariat două străzi mai încolo.

– Minți.

– Mint, dar cu regizorul și barmanul nu am mințit.

Era a treia oară când îl întâlnea dar prima dată când își dădeau întâlnire. Îl privi cum se ridică și merse spre bar. Avea un mers calm și decupat care electriza tot în jur, își făcea culoar pe oriunde trecea fără niciun pic de efort. Asta remarcase la el de prima dată când îl văzuse în foaierul teatrului – mersul. 

Se întoarse cu o carafă de vin roșu și ieftin și două pahare diferite de cristal. Începură să vorbească despre tot felul de lucruri, ocolindu-se la început pe ei, dar făcându-și un avantaj din faptul că activau în același domeniu și aveau aceeași meserie. Ba că teatrul, ba că cinematografia, ba că breasla, din când în când și școala, apărea și Europa, câteva festivaluri, preferințe, diferența dintre arhetipuri și stereotipuri, până când Iancu își făcu ceva curaj.

– Eu visez să deschid o cinematecă cu program non-stop și un cabinet de finețuri și curiozități.

O impresionă dorința lui pentru prosperitatea interioară și felul în care se împletea meseria lui cu dragostea pentru cinematografie și teatru. Ea nu avusese niciodată curajul să gândească mai departe de scenografiile filmelor și spectacolelor la care lucra. Mult mai tânără ca el, încă nu demonstrase, și mai ales, nici nu își demonstrase.

Schimbă subiectul amintindu-și că i-a adus o carte rară de Gellu Naum, aproape uitase să i-o ofere.

– Soarele calm, cu ilustrații de Perahim. Ce bijuterie! Mulțumesc, Maria!

Îi povesti o întâmplare despre care nu știa nici ea dacă e adevărată, dar pe care o adora, despre Gellu și Lyggia și cum consoanele dublate din prenumele lor erau, de fapt, inițialele celuilalt. Îi zise și el o poveste, care sigur era adevărată, despre bunica lui care reușea să deschidă toate borcanele pe care nu reușea să le deschidă bunicul.

La a doua întâlnire, află că are un motan fără un ochi pe care îl cheamă Brauner și o slăbiciune pentru proza suprarealistă. Nu știa dacă s-a îndrăgostit de el când l-a văzut prima dată, sau în drum spre subsol, dar devenise aproape sigură că a sărutat-o pe colțurile buzelor.

Aida Economu

Născută la mare, actriță cu norma întreagă, scrie cu stiloul, în caiete , povestiri inventate după poezii imaginate. Și-a dorit dintotdeauna să scrie la “gazetă”, așa că invitația de a colabora cu Films in Frame este o adevarată bucurie pentru ea.