Berlinale Talents – Trei români selectați pentru ediția 19
Berlinale Talents, eveniment cheie al Festivalului Internațional de Film de la Berlin, va avea loc anul acesta între 1-5 martie, în prima parte a festivalului, dedicată evenimentelor de industrie.
Berlinale Talents reunește ediție de ediție realizatori de film (regizori, scenariști, producători, agenți, distribuitori, actori, directori de imagine, editori, sunetiști, scenografi, compozitori, critici) aflați la început de drum, pentru a le oferi atât o platformă unde au ocazia să întâlnească alți oameni din domeniu și să își creeze conexiuni, dar și un loc unde se vor bucura de workshop-uri intensive cu invitați de renume. Tot aici, participanții au ocazia să descopere cele mai interesante inovații tehnice, stiluri și noi modalități de a-și transpune povestea în imagini.
Titlul ediției din acest an este Dreams (vise) și face referire la „oportunitatea de a construi și împărtăși o viziune globală pentru cinemaul viitorului. Inițiativa nu doar că pornește de la potențialul utopic al viselor, esențiale pentru mulți dintre noi în această perioadă, dar aduce și în atenție paralelele fascinante între platourile de filmare nocturne pe care le vizităm în somn și mașina de vise care este cinemaul.” (sursa: Berlinale)
Evenimentul se va desfășura online. Participanții vor lua parte la programul intensiv de 5 zile care va include conferințe și discuții cu experți reputați internaționali, iar câteva dintre ele vor fi disponibile pentru publicul larg, gratuit, pe platforma Berlinale Talents. Una dintre cineastele invitate în acest an este Adina Pintilie, câștigătoarea Ursului de Aur la Berlinale 2018 pentru filmul Touch Me Not și membră a juriului Berlinale 2021. Ea va participa în cadrul mesei rotunde Dream On: Golden Bear Jury, alături de ceilalți jurați.
Printre cei 205 de participanți selectați să ia parte la ediția din acest an a Berlinale Talents se numără:
Marina Palii, care joacă rolul principal în filmul Malmkrog (r. Cristi Puiu) și personajul Sonia în adaptarea pentru televiziune a romanului Crimă și Pedeapsă, de Feodor Dostoievski;
Boróka Biró, câștigătoarea Premiului pentru Tânără Speranță la Premiile Gopo 2015, alături de Alexandra Carastoian, pentru imaginea filmului Planșa (r. Andrei Gheorghe);
Anda Ionescu, producătoarea filmului Tatăl nostru (r. Andrei Dăscălescu), câștigător al Premiului Special al Juriului în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo 2020, și a scurtmetrajului hibrid Proiecționistul (r. Norbert Fodor), premiat în cadrul Premiilor UCIN 2017 pentru Cel mai bun film de scurtmetraj.
All the World at Home – participanții, prezenți virtual în spațiul Berlinale
Scenograful Uli Hanisch (The Queen’s Gambit, Babylon Berlin) va transforma HAU Hebbel Theatre am Ufer într-un platou digital, făcând posibilă întâlnirea în realitate augmentată a participanților, funcționând ca un vis care anulează distanțele fizice dintre ei.
Berlinale Talents se va desfășura între 1-5 martie 2021. Pentru mai multe detalii și programul complet, consultați site-ul Berlinale Talents.
Redactor, fotograf și videograf. La Films in Frame scrie știri despre noutățile din lumea filmului și aduce în fiecare săptămână în atenția cititorilor producțiile care se pot vedea la cinema. Când nu scrie articole, fotografiază oameni într-un mic studio sau caută noi rețete pentru prăjituri.