Actrița Aida Economu se alătură redacției Films in Frame cu o rubrică intitulată „Secvențe” – un material  gândit pentru zilele leneșe de weekend, care apare sâmbăta, în zilele pare ale lunii. 

Pasiunea ei pentru cinema transcede platourile de filmare și ecranele pe care se derulează poveștile personajelor interpretate de ea. Aida gândește în secvențe de film, își imaginează frânturi din viață și de uman, pe care le așterne pe foaie sub forma unor texte menite să te transpună în scene parcă rupte dintr-un film.

***

De mică își scria gândurile în caiete de matematică, avea impresia că așa vor deveni mai precise. Ecuații de sentimente și geometria iubirilor înghesuite în pătrățele.

 În școală i se criticase caligrafia, niciodată felul colțuros și lăbărțat în care scria cifrele, numerele și infinitul în caietele de matematică.

Când avea 10 ani părinții ei s-au despărțit, iar de atunci ea a început să-și scrie gândurile în două caiete, tot de matematică. Un caiet pentru mama, cu care rămăsese, și unul pentru tata, care plecase, deși ea avea impresia că mai degrabă fusese gonit. Înțelesese că va avea două vieți separate și i se păru necesar să-și separe și jurnalele. Ecaterina, mama, rămăsese cu casa, iar Constantin, tatăl, luase mașina. Cumva era logic, nu putea să plece mama cu casa și să rămână tata cu mașina.

Ea prefera mașina, avea radio și claxon și putea să stea cu capul pe geam și să-i fluture părul. Casa nu-i plăcea, era înaltă – cu etaj și mansardă, cu mobilă stil și cu multe uși închise. Era prea mare și se întâlneau rar în ea. I-ar fi plăcut mai mult să stea într-o garsonieră, ca Maria, colega ei de bancă, care atunci când era acasă stătea în permanență cu ai ei și care, pe deasupra, mai avea și doi frați. „Cât noroc pe capul ei”, se gândea mereu. 

Se adeveri la scurt timp că viața era numai una, cea cu mama, iar tatălui – mutat în provincie, îi aloca tot dorul de care era capabilă. Totuși, jurnalele rămăseseră două.

 Într-unul scria micile evenimente din viața ei școlară și câte ceva despre mama ei: culoarea ojei pe care o purta, faptul că o obosea parfumul ei puternic amestecat cu miros de tutun și că, oricât de mare era casa aia, îi auzea de peste tot tocurile pe parchet, ceea ce o exaspera, căci obișnuia să și le dădea jos doar seara târziu, când mergea la culcare. Ar fi trecut peste faptul că o irita parfumul ei și mirosul de tutun și s-ar fi ghemuit deseori în brațele ei, dar nu avea niciodată voie: „îmi strici parul”, „îmi strici machiajul”, „se șifonează rochia”. O iubea de la distanță, admirând-o și tânjind după ea. O iubea pe gaura cheii, spionând-o adesea, și îi ducea dorul de câte ori lipsea de acasă, lucru care se întâmpla des.

În cel de-al doilea jurnal umplea pagini cu dor și dorințe, destăinuri și pe alocuri împrăștia cerneală cu lacrimi. Caligrafia din cele două caiete era diferită. În primul era un scris apăsat și grăbit, iar în cel de-al doilea aveai impresia că literele plutesc deasupra foii sau că mina pixului era pe terminate.

Trecuseră 11 ani de când despărțise caietele și gândurile. Plecase la facultate în provincie, spre disperarea mamei ei. Vru să fie departe și de ea, crezând că depărtarea va funcționa pe același principiu ca al dorului pentru tatăl ei și că astfel o va îndrăgi mai tare și o va privi cu ochi mai blânzi. A confundat depărtarea cu distanța, iar distanța nu reușise să acopere depărtarea în care trăiseră atâția ani.

Azi era ziua absolvirii. Când tatăl ei i-a mărturisit că și-ar dori să vină la gală, Ana a acceptat bucuroasă, neașteptându-se nicio clipă ca mama ei să se deranjeze să vină până la Cluj. Ecaterina n-a întrebat-o nimic, doar a anunțat-o că vine.

– Tot în garsoniera aia stai?

– Tot.

– Eu merg la hotel, cel de la aeroport, mă schimb și trec să te iau.

– Nu vrei să trec eu să te iau?

– Nu, că am rezolvat cu concierge-ul pentru mașină și șofer. Doar să-mi lași adresa într-un mesaj și vin pe la 10.

Închise telefonul și avu o prăbușire de calciu amestecată cu atac de panică pasiv și șoc extrem. Nu faptul că venise ea, ci faptul că veniseră amândoi o doborî. Nu se văzuseră de 11 ani. 

Tatăl ei își refăcuse viața lângă o femeie simplă și cumsecade, Nana, pe care ea ajunsese să o îndrăgească rapid și iremediabil. 

Mama ei își refăcuse pomeții și sânii și nu găsise niciun bărbat suficient de bun pentru ea. Mai refăcuse și curtea din spatele casei, din motive de peisagistică.

Ar fi vrut să se bucure măcar puțin că mama ei îi e alături la absolvire, dar era paralizată de frica întâlnirii celor doi părinți. Apoi îi veni Nana în minte, cu tot cu bunul ei simț, cu firele albe amestecate într-un blond natural și cu ridurile din jurul gurii căpătate de la atâta bunătate de zâmbet. Tatăl ei știa la ce să se aștepte de la Ecaterina, dar Nana nu. 

Se repezi la dulap să se îmbrace. Luă de pe umeraș o fustă asimetrică din bumbac și un tricou alb, simplu. Se uită în oglindă și o nouă teamă puse stăpânire pe ea: cu ce va fi îmbrăcată mama ei de data asta?! Spera să nu exagereze nici cu culorile, nici cu decolteul, nici cu înălțimea tocurilor. Cu parfumul știa sigur că va exagera, așa cum știa că vor fi remarci din partea colegilor și a profesorilor de genul: „semănați ca două picături de apă, parcă ați fi surori”. Și nu remarcile o deranjau, căci era conștientă de asemănarea izbitoare dintre ele, ci de reacția ei la această remarcă.

„Deși a moștenit câteva din trăsăturile mele, nu mi se pare ca semănăm deloc.”

Știa că mama ei era considerată o femeie superbă. Mai știa și cât se chinuie să rămână superbă și într-un fel îi era milă de ea.

– Am ajuns.

– Cobor acum.

Îi scrise rapid un mesaj tatălui ei în care îi explica situația, mai mult ca s-o prevină pe Nana. 

În timp ce închise portiera mașinii, apăsă ușor pe butonul geamului și îl deschise câțiva centimetri de teamă să nu se asfixieze din cauza emoțiilor și a parfumului în exces. 

O pupă pe mama ei în aer să nu îi ia machiajul și se liniști puțin când o văzu într-o rochie neagră până la genunchi și cu părul arămiu și lung temperat într-un coc de balerină.

– Ce-i cu fusta asta pe tine, așa mergi la Gală?

– Așa merg, și te previn că în același stil vor veni și colegii mei.

– Asta-i uniforma voastră sau cum?

– Nu, mamă, asta-i moda.

– Bine, dar e totuși o Gală.

– E ziua în amiaza mare și e vară.

– Aveți robe deasupra, nu?

– Da, avem.

– Măcar atât, căci fusta ta arată ca un tipar, nu ca o haină gata de purtat.

– Știi că pentru mine hainele intră la capitolul „frivolitate”.

– Nu e vorba de frivolitate, e vorba de standarde înalte, de calitate. E ca diferența între o lectură bună și una proastă. De fapt, ca între o lectură bună și una mediocră, ceea ce-i și mai rău.

– Faptul că ție nu-ți place croiul fustei mele nu înseamnă că e urâtă.

– Se zice „croială”, nu „croi”, e ceea ce dicționarul numește „derivat regresiv”, dar presupun că și limba română ți se pare frivolă.

– Pe tata l-ai părăsit tot pentru că era prost îmbrăcat?

– Taică-tu era prost îmbrăcat de când l-am luat de bărbat, deci exclus să-l fi părăsit pentru asta. Am trăit 16 ani cu el prost îmbrăcat, iar tu te îmbrăcai foarte frumos până să vii aici.

– Zici asta pentru că mă îmbrăcai tu, nu eu.

– Eu îți cumpăram hainele, de îmbrăcat te îmbrăcai singură. 

– Să știi că e și tata aici.

– Să fie sănătos. …de ce nu mi-ai zis?

– Tu de ce nu mi-ai zis că vii?

– Te-am sunat din aeroport.

– Când ai aterizat! E și Nana.

– Ce caută la tine la Gală?

– Mama…

– …când oamenii zic că semănăm, eu le zic că nu-i așa, căci știu că e lucrul pe care îl detești cel mai tare, să semeni cu mine. Dar semeni cu mine, Ana, nu am ce să-ți fac. Chiar dacă te razi în cap și te îmbraci în saci, tot cu mine semeni. L-ai preferat pe tatăl tău, căci cu el e liniște. Și eu l-am iubit pentru liniștea aia, doar că mai apoi s-a transformat în plictiseală, de aia l-am părăsit. Că mă plictiseam. Acum poți să mă judeci până la capăt.

– Am ajuns, zise șoferul.

– Să nu te superi pe mine, dar nu am să vin.

– Tata știe că ești aici și nu are nicio problemă cu asta. De ce ai avea tu?

– Nu vreau să îl văd pe tatăl tău cu altcineva. Nu vreau.

Ana a înmărmurit, se simți brusc crudă. Cum de nu și-a dat seama până acum că încă îl iubește?

– Nu vreau, draga mea, să îți stric gala de absolvire. Mergi tu și ne vedem noi două mai târziu.

– Vreau să vii și tu, mama.

Își deschise geanta și începu să caute.

– Îți dau ceva al meu să mă simți lângă tine. Poftim…

Îi întinse un ruj, în recipient cilindric auriu.

– Mi-l aduci tu când termini. Poți să te și dai cu el, n-ar strica.

Ana nu mai avu puterea să comenteze și ieși din mașină aproape părându-i rău că pentru câteva clipe i-a fost milă de ea.

– Ana…

– Da, mama…

– Cum e?

– Cine?

– Nana asta…

Ana se prăbușea tot mai tare. 

– …seamănă cu tata. 

Și plecă de lângă mașină cu pași mărunți și cu pământul fugindu-i de sub picioare.

Aida Economu

Născută la mare, actriță cu norma întreagă, scrie cu stiloul, în caiete , povestiri inventate după poezii imaginate. Și-a dorit dintotdeauna să scrie la “gazetă”, așa că invitația de a colabora cu Films in Frame este o adevarată bucurie pentru ea.