Pe Sorina am cunoscut-o în 2017 la One World Romania, când am fost voluntar în echipa ei. Ulterior am avut câteva interacțiuni la Dissolved Magazine, apoi am aflat că a intrat în echipa Centrului Ceh. În rest, mă uit cu sfințenie (și puțină invidie) la postările ei de pe Instagram, unde ne prezintă colecția ei impresionantă de plante. Nu a durat mult până să aflu că a ajuns fix acolo unde mi se pare că i se potrivește cel mai bine – tot într-un festival de film, de data asta coordonat de ea. E vorba de Cinemascop, un festival de film care este mai mult decât un festival de film și care are loc, surprinzător, nu în București – ci în Eforie Sud. „Îndrăzneț”, mi-am zis când am auzit pentru prima oară de eveniment. Și mai surprinsă am fost acum, în 2020, când am aflat că a reușit să organizeze, în haosul actual, cea de-a treia ediție a evenimentului.

Așa că mi-am zis că nu mai pot aștepta, trebuie să aflu mai multe detalii. Ce înseamnă să organizezi un eveniment de film într-o grădină de vară? Ba mai mult, într-una care a fost abandonată timp de 14 ani? Ce provocări întâmpini când îți dorești să faci ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea ta? M-am gândit că ușor n-are cum să fie. Și am avut dreptate.

Am invitat-o pe Sorina Neaga, co-fondator și co-organizator Cinemascop, și PR, curator și Event Manager la Centrul Ceh din București, la o discuție virtuală pe Skype, în care mi-a povestit timp de două ore despre „copilul” ei (așa cum îi place să-l numească) – Cinemascop, desigur. 

Festivalul de film Cinemascop este organizat în Grădina de Vară din Eforie Sud, aceasta fiind refăcută și transformată dintr-o aparentă ruină într-un spațiu de eveniment tocmai cu acest scop. De ce tocmai grădina de vară din Eforie? Cum ați ajuns la ea?

Sorina Neaga: Începând cu octombrie 2017 am avut un coleg nou la Centrul Ceh – pe Emil Cristian Ghiță, care are o casă în Eforie Sud unde și-a petrecut copilăria și unde-și petrece mereu verile. E foarte atașat de locul ăla și, când a început să lucreze cu noi la Centrul Ceh, ne-a povestit despre grădina de vară de acolo, care se închisese în 2004.

„Hai să ne gândim ce putem face acolo”, ne-a zis.

Emil și-a dat seama că la Centrul Ceh chiar avea o posibilitate de a merge puțin mai departe cu visul lui. Împreună cu Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh la momentul respectiv, ne-am apucat de treabă.

La început a trebuit să aflăm al cui e spațiul; așa am aflat că aparține de R.A.D.E.F. RomâniaFilm. Am vorbit apoi cu cei de la Primăria și de la Consiliul Local din Eforie ca să aflăm dacă am putea primi sprijin și din partea lor. Asta se întâmpla prin ianuarie 2018.

Organizarea primei ediții a fost un pic anevoioasă, am ieșit din zona noastră de confort și am avut nevoie de niște timp să ne orientăm și să aflăm care sunt toate demersurile de urmat.

Într-un final, am reușit. Chiar dacă în perioada pregătirilor ne-a fost puțin mai dificil să ne conectăm la comunitatea locală, acum, la a treia ediție, ne simțim ca acasă în Eforie Sud.

Exista deja dorința de a face un eveniment tip festival de film în cadrul Centrului Ceh sau s-a născut ideea odată cu apariția spațiului în ecuație? 

A venit odată cu spațiul.

Ok, ați găsit grădina. Care erau planurile inițiale cu ea? 

Fiind o grădină de vară, primul nostru gând a fost, bineînțeles, să o redeschidem cu scopul pentru care a fost construită. Apoi am trecut, în mod natural, prin mai multe faze. La început ideea noastră a fost un pic mai complexă; nu știam exact ce ne așteaptă acolo și ce e de făcut. Inițial, ne gândeam să facem ceva pe tot parcursul verii, apoi să facem un festival mai lung, de zece zile. Aveam și ideea de a face un festival de film cu secțiuni competiționale. Pe parcurs ne-am dat seama că nu este atât de ușor, că există multe piedici care apar pe parcurs, iar sprijinul pe care îl primim este și el limitat.

Așa că am revenit cu picioarele pe pământ și ne-am dat seama că, pentru început, ce e posibil să facem este un festival de cinci zile, cu câte un film în fiecare seară. Împreună cu colegii de la EUNIC România, cu celelalte institute culturale membre, Cinemascop a devenit proiect EUNIC România, iar cu sprijinul Reprezentației Comisiei Europene în România am reușit să facem festivalul. Am primit și un grant de la EUNIC Global pentru prima ediție.

Încă nu știam foarte bine la ce să ne așteptăm pentru că eram puși în fața unei situații atipice. Când te gândești la o stațiune de la mare (Eforie nu e doar o stațiune, ci și un oraș, ceea ce face lucrurile și mai interesante), îți dai seama că nu prea există cultură în spațiile acestea. Ba chiar foarte puțin spre deloc. Și nu e vorba doar despre cultură – ci și educație sau alte activități alternative de petrecere a timpului liber pentru turiști și localnici.

Cinemascop s-a născut și din dorința de a educa oamenii de acolo, de a le oferi un entertainment cultural de calitate și de a inspira și angrena și comunitatea. Cu ideea asta am pornit în minte. Când am făcut prima ediție, am experimentat puțin cu câteva elemente care, la momentul respectiv, credeam că vor funcționa bine. Și chiar au funcționat foarte bine și le-am păstrat în programului festivalului – proiecțiile de filme europene, atelierele de creație pentru copii de după-amiază, expoziția foto, zona de food truck și relaxare, plus un element artistic.

Cât au durat demersurile de redeschidere a grădinii și cât a durat să organizați festivalul propriu-zis? 

Discuția cu autoritățile și cu proprietarul R.A.D.E.F. RomâniaFilm a început undeva în ianuarie 2018. Festivalul a început pe 1 august. Între datele astea două au fost și câteva luni „moarte” în care ne loveam de birocrație și de tot felul de întârzieri și probleme clasice. Cea mai intensă a fost, însă, ultima lună – de la sfârșitul lui iunie și până când a început festivalul. La sfârșitul lui iunie am primit OK-ul din partea Primăriei din Eforie și confirmarea că ne vor fi parteneri. Aveam nevoie de ajutorul lor, bineînțeles, pentru reamenajarea spațiului.

Grădina în sine era… într-o stare nu prea fericită. Era plină de scaune vechi rupte, betoane și tot felul de vietăți care își făcuseră „casa” acolo în cei 14 ani de inactivitate. Crescuseră copaci în fața ecranului de proiecție. Am păstrat, totuși, cât de multă natură am putut în spațiu și elemente din perioada lui de „abandon” – am vrut să arătăm că grădina nu a fost așa de la început, dar că a trebuit să venim noi ca să arate astfel.

În iunie, colegul meu Emil s-a dus în Eforie și a lucrat o lună încontinuu împreună cu cei de la firma de salubrizare de la primărie pentru a aduce spațiul la lumină. Timp în care, la București, eu și Frantisek (n.r. Zachoval, fostul director al Centrului Ceh) ne ocupam de partea „din spate”, parteneriate și planificare, pe repede-înainte. Noi nu eram siguri că festivalul se poate face încă, așa că în toată perioada de când s-a născut ideea și până cu o lună înainte de festival am încercat să conturăm un plan ideal, dar nu puteam să facem prea multe concret pentru că exista mereu riscul să primim vreun răspuns negativ și festivalul să nu se facă. 

Se mai face și altceva în grădină în restul timpului când nu este organizat festivalul?

Din fericire, grădina nu mai poate acum să aibă adjectivul de „abandonată” atașat, iar cei de la R.A.D.E.F. RomâniaFilm sunt foarte deschiși să ofere spațiul pentru alte inițiative. E un pic complicat, într-adevăr, cu toată birocrația prin care trebuie să treci și toate procedurile pe care trebuie să le urmezi.

Noi avem un contract pentru perioada festivalului, plus câteva zile înainte și după pentru amenajare și strângere. În restul anului, grădina nu este folosită, dar este deschisă pentru oricine vrea să vină și să facă acolo ceva care ar putea fi benefic comunității și turiștilor din zonă. Fiind o grădină de vară la mare, e un pic limitat – poți să faci lucruri acolo doar în perioada verii sau primăvară târzie – toamnă devreme.

Noi chiar dacă ne-am dori să facem mai mult decât festivalul ăsta, nu am avea posibilitatea momentan, însă oricine este dispus și ar vrea să facă ceva acolo, este binevenit. Noi suntem deschiși să oferim un ajutor – putem să oferim informații despre procedura care trebuie urmată dacă o instituție, un ONG sau un grup de prieteni vrea să facă ceva acolo în afara festivalului nostru. Din ce am observat noi în ultimii trei ani de când facem festivalul, există deschidere și de la instituțiile locale, și de la turiști.

În perioada aceasta e mai complicat cu pandemia, deși e cel mai ușor să organizezi ceva în aer liber, în spații deschise. Sperăm, cu această ocazie, să redevină mai populare grădinile de vară și să atragă un pic mai multă atenție.

Ce alte locuri similare ți-ai dori să vezi că revin la viață în următorii ani? 

Primul răspuns la care mă gândesc este: toate! (râde) O grădină de vară care mi-a plăcut foarte mult pentru că arată foarte bine și este într-o stare în care ar putea fi refăcută este cea din Venus. Este o grădină un pic mai mică decât a noastră, dar eu cred că ar avea mult potențial. În Eforie Nord sunt încă două grădini de vară. Eforie Nord e un pic diferit ca infrastructură față de Eforie Sud – sunt mai mulți turiști, are un aer mai degrabă de resort.

Dar depinde foarte mult și de stațiunea în care sunt localizate grădinile acestea. Fiind în stațiuni la mare, trebuie luat în calcul și cât de populare sunt printre turiști. Eforie Sud este, totuși, un loc unde vin oameni și, astfel, festivalul ajunge la un număr destul de mare de vizitatori. Sunt grădini de vară în majoritatea stațiunilor de la mare, doar că nu toate stațiunile sunt atât de frecventate, chiar și în perioada high season-ului.

Dacă ar exista posibilitatea ca mai multe grădini să se deschidă, chiar dacă ar fi un proces care ar dura, eu cred că ar deveni mult mai populare. S-ar crea, astfel, un fel de circuit și aceste spații ar reveni la viață ca la momentul în care au fost construite, în perioada anilor ’60-’70, când erau ceva normal și erau frecventate ca orice alt element turistic de la mare.

Cum ai descrie Cinemascop în 3-4 cuvinte?

 (Râde) Stau acum și mă gândesc și-mi vin în minte toate momentele în care a trebuit să scriu prezentări și rapoarte și trebuia să găsesc keywords. Noi ne-am axat cu siguranță pe câteva elemente principale: cultură, educație, inspirație și reactivare comunitară.

Cum ați ajuns la numele „Cinemascop” pentru festival?

Fiecare grădină de vară are un nume, cum ar fi „Neon” sau „Perla”, cum sunt cele din Eforie Nord. Grădina de vară din Eforie Sud se numește chiar „Cinemascop”, pentru că ecranul de proiecție de acolo este Cinemascop (cinemascope). Este tipul acela de ecran pe format lat, 2.4:1, puțin curbat. Deasupra intrării principale este scris „Cinemascop” cu litere de metal, iar noi am preluat numele și fontul și am creat astfel logo-ul festivalului. 

Cine face parte din echipă?

Echipa Centrului Ceh este echipa fondatoare a festivalului. Eu, colegul meu Emil Cristian Ghiță și, în momentul de față, directorul actual al Centrului Ceh – Robin Ujfalusi. Dar avem și echipa extinsă a Cinemascopului, care este formată din mai mulți voluntari și prieteni ai festivalului pe care i-am „strâns” în ultimii doi ani – Familia Cinemascop. Avem și foști voluntari ai Centrului Ceh care sunt implicați în Cinemascop. Avem voluntari din Eforie Sud. Avem chiar pe cineva din Eforie Sud care, atunci când a aflat că se va ține festivalul, ne-a scris pe Facebook că vrea să ne ajute într-un fel. I-am răspuns „Du-te la grădina de vară, colegul meu Emil este acolo. Vorbește cu el”. Și așa el a rămas parte din echipa noastră și ne-a ajutat să ne îndeplinim țelul de a implica tinerii și comunitatea din Eforie Sud. Iar de anul trecut am început să avem și voluntari mai tineri – adolescenți și elevi ai Liceului „Carmen Sylva” din Eforie Sud, care ne-au ajutat anul trecut și anul acesta cu promovarea, cu postere, flyere și cu diseminat informații despre festival unui segment de populație la care, poate, ajungem un pic mai greu. Mă refer la adolescenți și persoane care s-au născut pe vremea când grădina era deja abandonată sau în curs de a fi abandonată, deci n-au apucat să ajungă vreodată acolo, chiar dacă au locuit lângă ea toată viața lor.

 Deci ați „activat” și comunitatea din Eforie.

Cu siguranță. Acum, după a treia ediție, am avut o ședință în cadrul căreia am discutat ce vrem să facem pentru viitor, iar unul dintre lucrurile pe care le-am stabilit este că am vrea să lucrăm mult mai mult la obiectivul nostru de a implica comunitatea locală în festival. Este normal ca oamenii să aibă nevoie de un timp pentru a se obișnui cu ideea că se întâmplă ceva în orașul lor; ba mai mult, să înțeleagă că și ei pot ajuta. Mulți, neavând exercițiul de a voluntaria sau de a se implica într-un proiect doar pentru că oamenii care fac proiectul sunt deschiși să îi aibă alături cu orice fel de ajutor, au nevoie de un pic de timp. Dar cu siguranță funcționează și în următorii ani o să fie din ce în ce mai bine. Chiar dacă nu vorbim neapărat de un ajutor efectiv, e vorba de angrenarea comunității chiar și prin simplul fapt că vin seara la film, că sunt prezenți și că se bucură de faptul că grădina de vară s-a redeschis. 

Cu siguranță că e vorba și de multă nostalgie la mijloc pentru localnici.

Bineînțeles. Cel puțin la prima ediție erau foarte mulți care veneau și ne povesteau ce filme vedeau ei în tinerețe la grădina de vară. Pe vremea aia se întâmpla să stea și să se uite la filme de pe gard pentru că era mereu atât de plin încât nu mai existau bilete; așa ajungeau să se cațere prin copaci și pe gard ca să poată vedea filme. Încă de la prima ediție am avut tot felul de interacțiuni și ne-am atașat unii de alții – ei de noi și noi de ei. Localnicii și chiar și turiștii care vin de obicei în Eforie Sud știu deja că la 1 august începe festivalul.

Noi i-am cunoscut și pe doi dintre foștii angajați ai grădinii din perioada în care ea funcționa, adică din ’64 și până în 2004. Doamna Marcela, care a vândut bilete în toată acea perioadă, deci job-ul ei de-o viață a fost la grădina de vară și la cinematograful din Eforie Sud, care acum este tot închis și nu mai funcționează. Și domnul Marian, care a fost proiecționist timp de 13 ani. Am discutat cu ambii și s-au bucurat enorm să vadă că li se redeschide „grădina lor de-o viață”. Pe pagina de Facebook Cinemascop avem și două interviuri cu ei care pot fi vizionate – aici și aici.

Știu că tu te ocupi de seria de proiecții Documentary Mondays, inițiativă a Centrului Ceh. Ce rol ai la Cinemascop?

Documentary Mondays a avut loc în primăvară online din cauza situației – și cel mai probabil așa va continua să se întâmple și din toamnă, împreună cu Fiction Tuesdays. La Cinemascop mă ocup, la fel ca pentru cele două programe enumerate mai sus, de partea de selecție a filmelor și de program, pe care le fac cu ajutorul și împreună cu cei de la celelalte institute culturale partenere din cadrul EUNIC România. Împreună cu colegii mei ne gândim și la elementele extra din program; ne dorim să avem un program cât mai variat și mai interesant pentru public și pe timpul zilei, în afară de proiecții, care sunt elementul principal. Eu mă ocup și de partea de comunicare, PR, social media, de partea de fundraising, de tot ce înseamnă parteneriate în general, dar și de coordonarea voluntarilor într-o anumită măsură.

Am vorbit puțin despre localnicii care și-au adus aminte de anii tinereții petrecuți la grădina de vară atunci când au auzit de Cinemascop. Dar care a fost feedback-ul publicului în general la prima ediție? 

Toate edițiile au avut un feedback foarte bun, dar cu siguranță prima a avut un feedback extraordinar; ne-a rămas în minte și în suflet în mod special. Nimeni de acolo nu se aștepta să se redeschidă grădina de vară. Noi am început munca intensă și promovarea festivalului cu destul de puțin timp înainte de a începe festivalul (adică o lună), lucru care a venit pe neașteptate pentru multe persoane, localnici și turiști.

A fost foarte interesant că, la momentul acela, înainte de festival, am mers cu Frantisek să lipim postere pe la hoteluri și restaurante și atunci am interacționat cu foarte multe persoane care întrebau despre ce-i vorba. Mai mult de jumătate din persoanele cu care am interacționat ne-au spus și cel puțin o poveste cu grădina de vară și cât de mult se bucură că va exista festivalul. Și în timpul festivalului erau oameni care se opreau la noi și ne felicitau. Au fost și persoane care au plâns, a fost o perioadă foarte emoționantă.

Dintre spectatori, cam câți sunt localnici și câți sunt turiști sau oameni care vin la Eforie special pentru festival?

Cu siguranță procentul cel mai mare este format din turiștii care se află deja la Eforie Sud. Localnicii sunt undeva la 20% sau poate chiar 10%. Asta pentru că localnicii din Eforie Sud muncesc în perioada asta. Pentru ei, august este cea mai intensă perioadă a anului și este un pic complicat să îi aducem la film când ei sunt ori la muncă, ori foarte obosiți după multe zile de muncă.

Dar sunt și persoane care vin din afara Eforie Sud special pentru festival. Chiar la prima ediție am avut un cuplu de turiști care a venit din Mamaia în fiecare seară la festival. Sunt și persoane din Constanța care vin, din Mangalia sau din alte stațiuni. Nu e un procent foarte mare, dar am văzut că a crescut vizibil numărul lor de la prima ediție și până acum. Au fost și multe persoane care au venit direct din București pentru festival.

Am observat că există o tradiție ca festivalul să înceapă pe 1 august. De ce? 

În primul rând, perioada asta este high season-ul peste tot la mare în România și sunt cei mai mulți turiști și în Eforie Sud. Pe lângă faptul că așa avem posibilitatea să ajungem la un număr mult mai mare de persoane decât în altă perioadă a verii, e și ușor de reținut și am vrut să creăm un fel de tradiție.

A fost foarte bine că am insistat să rămânem în perioada 1-5 august, chiar dacă uneori poate să „pice” un pic ciudat – cum a fost anul acesta, când am început sâmbătă și am terminat miercuri. Important este că oamenii au început să rețină faptul că 1 august înseamnă Cinemascop. 

Mi-ai spus mai devreme că tu te ocupi de selecția filmelor din program. Care a fost filmul tău preferat de la această ediție și de ce? 

Există două răspunsuri aici – unul din punctul meu de vedere personal și unul din perspectiva publicului.

Preferatul meu a fost primul film, Testamentul nou-nouț, pe care l-am văzut în 2016 la Les Films de Cannes a Bucarest și care mi-a plăcut foarte mult. Anul acesta, când m-am gândit la selecție, mi-am dat seama că acest film ar merge cu atmosfera și cu publicul din Eforie Sud. Dar un film care a plăcut mai ales publicului de la Cinemascop a fost Amintiri din Epoca de Aur, filmul cu care am încheiat festivalul. 

Mi-ai vorbit puțin deja despre acest subiect, dar aș vrea să detaliem ce înseamnă programul Cinemascop, pe lângă filme. Știu că anul trecut au fost realizate picturi murale pe trei dintre pereții grădinii și anul acesta ați avut expoziții la E T A J on Wheels cu artiști diferiți în fiecare zi. Poți să-mi dai mai multe detalii despre elementele conexe din program?

În primul rând elementele conexe aduc multe beneficii. Datorită lor festivalul, încă de la a doua ediție, a primit motto-ul „mai mult decât un festival de film”. Grădina are foarte mult potențial și ne-am gândit că este necesar să aducem și alte elemente care să ne ajute în atingerea țelurilor pe care le avem cu proiectul acesta.

La prima ediție a fost, cumva, o întâmplare că am făcut expoziția de fotografie cu ajutorul partenerilor noștri media de la Agerpres. La ediția a doua am avut din nou o expoziție de fotografie, cu trecutul și prezentul orașului Eforie. Anul acesta ne-au fost date planurile peste cap, așa că a trebuit să ne adaptăm rapid situației și am făcut o expoziție în care am prezentat istoricului proiectului, chiar dacă e un istoric destul de scurt. Am expus fotografii prin care se vedea evoluția grădinii, dar și a festivalului.

Ca element artistic, anul acesta am avut E T A J on Wheels. Ei au adus în fiecare zi unul sau doi artiști într-un white cube construit acolo. E T A J on Wheels este o galerie nomadă cu care cei de la E T A J artist run space vor să ajungă în spații total neconvenționale. A fost un element surprinzător pentru publicul nostru care le-a pus puțin mai mult rotițele în mișcare. Anul trecut, au fost picturile murale realizate de doi artiști (Lucian Hrisav și Robert Obert), care au pictat trei pereți, inclusiv peretele din spatele ecranului care urma să se dărâme; cu ocazia asta, l-am și reparat.

O altă parte a programului sunt atelierele de creație pentru copii pe care le-am avut la primele două ediții și care au mers extraordinar; în modul ăsta ne-am făcut mulți „fani mici”. Anul acesta nu am mai putut continua atelierele pentru că nu puteam păstra distanțarea fizică, în schimb am avut un element nou – un stand al Centrului Ceh și EUNIC România în care am oferit materiale informative de la EUNIC, dar și cărți sau albume pe care Centrul Ceh le-a publicat de-a lungul timpului.

Avem și zona de bar unde am oferit și anul trecut și anul acesta bomboane M&M’s cadou celor care veneau la festival. Și, cum zicem noi mereu „dacă un eveniment e organizat de Centrul Ceh, clar avem și bere cehă gratis”, așa că am dat și bere cehă. În fiecare an am avut bere Budweiser Budvar pentru public. Anul acesta, fiind toată situația cu pandemia, am oferit berea la finalul proiecției. E un element foarte așteptat (râde). 

Care a fost sau este, pentru tine, cea mai mare provocare de organizare? 

Faptul că a trebuit să scoatem spațiul grădinii „la lumină”. Asta a fost cea mai mare provocare pentru început – să deschidem ușile acolo și să vedem că locul era plin de orice altceva în afară de scaune și un ecran funcțional. Să trebuiască să curățăm spațiul și să-l aducem într-o stare bună și safe pentru evenimente.

Provocările care au urmat au fost legate de a aduce oamenii la festival, dar n-aș vrea să se înțeleagă greșit. Oamenilor li s-a activat interesul în momentul în care au văzut că se întâmplă festivalul, dar fiind o locație atipică, la mare, oamenii nu se gândesc neapărat să meargă la film într-un astfel de context. Și chiar ăsta a fost scopul nostru – să facem oamenii să înțeleagă că poți să participi la un eveniment cultural chiar și atunci când ești în vacanță.

Ce înseamnă pentru tine să lucrezi într-o echipă mică? Mi-ai spus mai devreme că echipa fondatoare este formată doar din trei oameni. Știu că ai lucrat și pentru alte festivaluri cu o echipă mult mai mare, cum ar fi One World Romania, festival unde noi două ne-am și cunoscut, iar experiența a fost cu siguranță diferită. Nu te-aș pune să alegi între cele două „moduri de muncă”, dar aș vrea să știu impresiile tale. 

La început, până ne-am format echipa extinsă a festivalului, a fost destul de greu. În momentul de față, suntem noi trei de la Centrul Ceh, dar avem și echipa Cinemascop cu oameni „adunați de peste tot”, deci suntem undeva la vreo 12-15 persoane per total. A fost un pic greu la început să facem tot festivalul în trei oameni.

Este evident că sunt avantaje și dezavantaje de ambele părți. Cu o echipă mai mare, avantajul e faptul că poți să stratifici mult mai bine munca. Dar avantajul la o echipă mică e că suntem mult mai legați și, chiar dacă uneori poate fi foarte obositor să avem foarte multă muncă pe umerii noștri, avantajul e că suntem mult mai legați și mai implicați emoțional în proiect. Se simte că iese bine atunci când faci ceva cu multă pasiune. 

Că tot vorbeam de alte echipe și inițiative, care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat până acum lucrând pentru alte festivaluri de film, pe care ai putut să-l aplici și la Cinemascop?

Am fost voluntar la câteva festivaluri (NeXT, BIFF, BIEFF, Bookfest) și am fost în public la și mai multe. Făcând munca de voluntar în diverse departamente (acces, PR etc.), am învățat cât de importantă e munca asta simplă, la prima vedere. Fiecare pas, fiecare muncă mică pe care o face un voluntar ajută extrem de mult în imaginea de ansamblu a unui eveniment care iese, la final, cu succes. Asta a fost cea mai importantă parte pe care am învățat-o în trecut. Când vine vorba de oameni și de a lucra cu ei și de a forma o echipă – asta cred că-i cel mai important.

Era inevitabil să ajungem și la „contextul pandemiei”. Cum și ce s-a schimbat în organizarea festivalului la ediția 2020? Ce măsuri ați luat?

Inițial trebuia să avem 300 de locuri disponibile la proiecții, doar că am avut elementele extra, adică expozițiile și cortul cu informații. Am realizat că, din păcate, nu puteam să păstrăm distanța necesară cu 300 de locuri și am fost nevoiți să rămânem doar cu 200. Cred că asta a fost una dintre cele mai importante schimbări pe care a trebuit să le facem în contextul actual; în mod normal the sky was the limit sau, mai exact, pereții grădinii erau limita :). Așteptam de fiecare dată cât mai mulți oameni, am avut în trecut și 600 de oameni la proiecții, dar acum a trebuit să ne limităm la 200 de persoane. Dar asta nu a fost un impediment, pentru noi a fost extraordinar faptul că am reușit să facem festivalul.

Atelierele pentru copii, după cum ziceam, nu s-au mai ținut. Asta înseamnă că am deschis grădina mai târziu (la 18:00, nu la ora 16:00 ca în anii trecuți), am avut mai puține activități pe timpul zilei, am renunțat și la zona de food truck. Plus faptul că a trebuit să urmăm toate regulile necesare pentru desfășurarea evenimentului.

Ne-au ajutat foarte mult și oamenii care au venit la festival pentru că au respectat toate regulile pe care le-am impus, au purtat mască și au stat la distanță. 

Apropo de oameni, cum ți s-a părut publicul de anul acesta? Au fost oamenii mai sceptici sau, dimpotrivă, bucuroși că în sfârșit se întâmplă ceva?

Mi-a fost un pic frică, sinceră să fiu, de reacțiile publicului în contextul de față. În situația asta nu prea-ți vine să te gândești la evenimente. Dar, în același timp, viața trebuie să continue cumva și, dacă poți să adaptezi anumite evenimente sau activități pe care le făceai și în viața „normală” de dinainte, atunci de ce să nu o faci?

În mod surprinzător, deși eram pregătită să discut cu oricine ar fi fost mai nesigur sau sceptic în legătură cu ceea ce facem noi, nu a fost cazul pentru că am avut doar reacții pozitive. Toată lumea era încântată că am avut curajul să facem evenimentul, că nu ne-am dat bătuți în fața situației și că am reușit să ne adaptăm. Parcă acum s-a simțit și mai mult nevoia de a avea o alternativă ca turist la mare. 

Ți-a rămas în minte un moment memorabil de la ediția 2020?

M-am gândit, inițial, să dau un răspuns sentimental. Dar ce mi-a rămas în minte e faptul că la ultima proiecție, la Amintiri în Epoca de Aur, din 200 de persoane care erau la film, nu a plecat absolut nimeni. La evenimentele cu intrare liberă la mare cum este Cinemascop, se întâmplă uneori să fie oameni care, în timpul filmului, își dau seama că nu le place și pleacă. Ceea ce e perfect normal și în regulă.

Dar Amintiri din Epoca de Aur a fost un succes extraordinar, oamenii au fost foarte prinși. Ba chiar la un moment dat, după a treia parte, ni s-a stins laptopul de pe care redam filmul. S-a făcut ecranul negru. De obicei, când se întâmplă lucruri de genul ăsta, există niște reacții din public. Cu toate acestea, am fost extrem de surprinsă de faptul că nu a zis nimeni nimic, toată lumea a așteptat în liniște să repornim filmul. A fost un moment surprinzător; oamenii erau atât de bucuroși și de prinși încât nu au avut nicio reacție negativă. Ba mai mult, la final, după cele patru scurtmetraje, oamenii nu mai voiau să se ridice; sperau să mai urmeze o parte. Abia după ce am aprins luminile și-au dat seama că s-a terminat. Cred că dintre toate edițiile, proiecția asta a fost cea mai de succes și de impact.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat în cei trei ani de când organizezi Cinemascop?

Că… e greu (râde)! Că un lucru poate să pară foarte greu de la început, și chiar să fie greu, dar că satisfacția pe care o ai la final după ce faci ceva ce poate părea inițial imposibil este extraordinară. Asta a fost senzația mea, cel puțin după prima ediție, când am văzut că se poate și că am dus festivalul la bun sfârșit. Am primit un boost din toate punctele de vedere, personal și profesional.

Am învățat să înțeleg că lucrurile grele de obicei sunt OK. E OK să fie greu, pentru că ce simți la final este de foarte multe ori mai prețios decât ce simți pentru un lucru făcut cu ușurință.

Cinemascop m-a învățat și să vorbesc mai mult cu oamenii. La asta mă gândeam și când m-ai întrebat de provocările care s-au ivit în organizarea festivalului și mi-am dat seama că am învățat să vorbesc cu oameni cu care nu eram familiară. La Cinemascop este un public foarte divers. Sunt oameni din toată țara. Oameni care poate nu au văzut niciodată un film în afara casei lor, care poate nu au fost niciodată la un festival, care nu sunt obișnuiți să se uite la filme, dar mai ales la filme europene. În același timp, sunt și oameni care sunt obișnuiți să meargă la festivaluri de film, la cinema, oameni care au o anumită cultură cinematografică. Și sunt și oameni in-between. De-asta a trebuit să formulăm festivalul în așa fel încât să atragă și să fie pe placul tuturor acestor categorii de oameni. Avem și copii, și bunici, și familii. A trebuit să ne adaptăm și să știm cum să comunicăm cu ei și prin program, dar și propriu-zis. E ușor să aduci un film care să se muleze perfect pe public, dar în același timp vrem să îi și provocăm un pic.

Ce ai vrea ca oamenii să știe despre Cinemascop, din perspectiva ta?

Chiar dacă nu pot să numesc Cinemascop un festival de film propriu-zis, pentru că mai are ceva de crescut, am început să mă identific cu el într-un fel și să-l consider un fel de „copil” al meu. Ce aș vrea să știe oamenii este, din nou, despre importanța spațiilor.

Nu știam mai nimic despre grădinile de vară înainte să încep să lucrez pentru proiectul ăsta, dar m-a afectat foarte tare momentul în care au început să dispară cinematografele, care oricum erau puține, în București. Mi se pare că e foarte important ca cei care pot să facă ceva, fie că e vorba de niște instituții și ONG-uri, fie că e vorba de oameni simpli care vor să se implice, chiar să facă ceva în direcția asta.

Noi ne gândim că Cinemascop poate fi un exemplu de urmat, o inspirație. Ceva care să dea, poate, un pic de speranță. Când discutam cu localnicii din Eforie Sud înainte de prima ediție, ne spuneau că nu este posibil, că grădina este o ruină, că este îngrozitor, că nu mai avem ce să facem acolo. Oamenii au tendința să se gândească că, dacă un loc arată rău, înseamnă automat că este o ruină și că nu se mai poate face nimic acolo. Dar, cu un pic de muncă și un pic de curaj, poate nu de fiecare dată, dar de multe ori se pot întâmpla lucruri bune.

Aș vrea să se redeschidă cât mai multe spații de genul ăsta. Mi-ar plăcea să ajut și eu, nu doar prin Cinemascop, deși cu siguranță nu aș putea să fac asta singură sau într-o echipă mică. Sper să se nască cât mai multe inițiative de genul. 

În încheiere, ce planuri de viitor aveți pentru festival?

În momentul de față, planurile pentru ediția a patra sunt, practic, planurile pe care le aveam pentru ediția a treia. Aveam foarte multe planuri la începutul anului care au fost, în mare parte, „distruse” în martie.

În primul rând am vrea să revenim la șapte zile de festival, cum am avut la ediția a doua și cum voiam să avem și anul acesta. Apoi, un plan pe care îl aveam pentru ediția asta și pe care voiam să-l continuăm la edițiile viitoare, este să avem o competiție de scurtmetraje pentru oamenii care vor să facă filme. Nu vrem să ne limităm doar la regizori sau oameni care lucrează deja în industrie, ci să fie un open call pentru oricine vrea să se înscrie. Cred că e foarte importantă competiția pentru că mi se pare că s-a format un „cerc” când vine vorba de filmul românesc. Ne învârtim într-un cerc. Se zice că românii nu se duc la filme. De ce? Un motiv este faptul că nu prea au unde să se ducă la filme. Apoi sunt foarte mulți oameni care nu sunt obișnuiți să vină la film și au tendința de a zice că „filmele românești sunt nașpa, plictisitoare, sunt lungi etc”. De ce? Pentru că nu prea se fac foarte multe filme românești. De ce? Pentru că oamenii care vor să facă film nu au mereu posibilitatea să își arate filmele către un public și să primească un feedback și să aibă acces la finanțări mai departe. Noi vrem să oferim posibilitatea unor tineri să-și prezinte filmele într-un cinematograf.

Vrem să avem și mai multe activități în timpul zilei. Grădina are mult potențial și vrem să profităm de asta. Plus, în fiecare an am adus o îmbunătățire spațiului. La prima ediție am scos tot ce era acolo și am curățat spațiul. Anul trecut am branșat grădina la curent și am refăcut peretele din spatele ecranului. Anul acesta nu am mai avut buget pentru îmbunătățirea spațiului, dar am vrea ca la anul să continuăm acest demers și să facem grădina din ce în ce mai completă. Următorul target este cabina de proiecție.

Vrem să facem un pic mai mult research pe subiectul grădinilor de vară și al litoralului. Să documentăm puțin situația și să oferim o bază de la care alți oameni cu inițiativă să poată pleca. Să prezentăm prin munca noastră grădinile care mai există și, poate, cineva interesat de subiect va duce mai departe inițiativa.

Romina Banu

Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.