Așa cum o face la finalul fiecărui an, în octombrie 2021, revista Forbes și-a publicat topul celor mai bine plătite celebrități după moarte. Pentru prima oară, un scriitor ocupa prima poziție. Era vorba de Roald Dahl, care câștigase în 2021 mai mult decât toți ceilalți membri ai topului (care-i includeau, de pildă, pe Michael Jackson, Elvis sau Dr. Seuss) la un loc. Motivul? Familia lui Dahl tocmai vânduse The Roald Dahl Story Company către Netflix, pentru peste jumătate de miliard de dolari.

Netflix n-a așteptat prea mult să înceapă construcția acestui plănuit „univers extins”, iar una din primele pietre la temelia acestuia, alături de adaptarea lui Matilda the Musical, a fost anunțul că Wes Anderson va adapta povestirea The Wonderful Story of Henry Sugar.

Toate bune și frumoase până la începutul acestui an, când Puffin Books, care îl publică pe Dahl, a anunțat că va expurga cărțile acestuia de toate pasajele pe care le consideră denigratoare, modificându-le, scoțându-le cu totul, iar pe alocuri chiar adăugând pasaje noi. Scandalul mediatic care s-a aprins atunci a mers mult mai departe decât măruntele controverse cu care lumea literară e obișnuită. S-a speculat inclusiv că Netflix poartă responsabilitatea pentru decizia Puffin Books (The Roald Dahl Story Company a negat asta). Între timp, Anderson a criticat și el decizia, Netflix doar a așteptat ca lucrurile să se domolească, iar lui …Henry Sugar i s-au adăugat trei alte adaptări după Dahl: The Swan, The Rat Catcher și Poison. 

Pe parcursul ultimilor ani, stilul lui Anderson a suferit o lentă, treptată calcifiere, filmele sale devenind din ce în ce mai rigid andersoniene – cu bune și cu rele. Cu alte cuvinte, cum ar spune DJ Khaled, Anderson is suffering from success.

Pentru Netflix, Anderson a fost o alegere evidentă: îl adaptase pe Dahl, prin reușitul Fantastic Mr. Fox, încă din 2009. De atunci încoace, Anderson a avut un parcurs distinct în cinematografia americană: la momentul de față, numeri pe degete autorii de film în viață cu o recognoscibilitate strict stilistică comparabilă. Dovadă e trendul de TikTok din primăvara asta, care s-a viralizat și a ajuns în mainstream. Sigur, aici nu strică nici caracterul bibilit-migălos al stilului lui Anderson, fotogramele din filmele sale pretându-se foarte bine la rețele de socializare cu specific vizual – Pinterest, Instagram și, iată, TikTok.

Aceeași prioritizare a formei i-a adus lui Anderson și cele mai multe critici de-a lungul timpului. Nu e cazul însă să-i plângem de milă – nu-i lipsesc apărătorii îndârjiți. (Teoreticiana de film Kristin Thompson lamenta recepția căldicică a recentului Asteroid City întrebându-se: De ce renumite companii media angajează critici care nu fac nici măcar o-ncercare de a înțelege filmele pe care le recenzează?) Dar adevărul este că, pe parcursul ultimilor ani, stilul lui Anderson a suferit o lentă, treptată calcifiere, filmele sale devenind din ce în ce mai rigid andersoniene – cu bune și cu rele. Cu alte cuvinte, cum ar spune DJ Khaled, Anderson is suffering from success.

Aici intervine The Wonderful Story of Henry Sugar: o povestire despre un bogătan care, după ce descoperă din întâmplare secretul vederii cu ochiul minții, plănuiește să-l folosească ca să câștige întotdeauna la jocurile de noroc. La o primă vedere, e lesne de imaginat cum ar decupa Wes Anderson o adaptare (la o adică, dacă e să ne luăm după trendul de mai sus, suntem la o căutare pe TikTok distanță). 

Și scurtmetrajul începe fix cum ne-am aștepta: cu o ramă în care Roald Dahl (interpretat de Ralph Fiennes) stă jos la fotoliul lui de scris și începe să ne spună povestea. Dar încă de la aceste prime cadre, înainte să trecem la povestirea din interiorul ramei, unde Benedict Cumberbatch (posh în rolul lui Sugar) va prelua atribuțiile narative, devine rapid clar că Anderson nu ne oferă aici încă o porție reîncălzită de Anderson. Sigur, nici nu-și iese din zona de confort – nicidecum. Dar e ca și cum pereții acestei zone de confort sunt împinși și mutați dintr-o parte într-alta, ca un decor de piesă de teatru. Sau chiar ca decorurile din …Henry Sugar, care se plimbă prin cadru în timp real: mizanscena lui Anderson e mai creativă ca niciodată. Și nu se limitează doar la vizual – probabil artificiul cel mai ingenios de care se folosește Anderson aici ține de cadența alergată cu care actorii narează povestea, care imită viteza naturală a citirii și care dictează ritmul scurtmetrajelor din serie: în afară de …Henry Sugar (care e încadrabil lejer și ca mediumetraj), celelalte trei scurtmetraje au câte 17 minute.

Diferența principală dintre …Henry Sugar și celelalte scurtmetraje din serie nu ține însă de durată. În următorul scurtmetraj, The Swan, povestitorul (personajul Peter Watson, jucat de Rupert Friend) începe să spună un episod traumatic din copilăria sa. Iar dacă …Henry Sugar încă se situa undeva la limita unei povești pentru copii, violența lui The Swan marchează clar audiența căreia i se adresează seria – povestirile alese de Anderson sunt dintre cele mai degrabă sumbre ale lui Dahl. 

Sumbru-sumbru, dar The Rat Catcher, următorul scurtmetraj, se dovedește și cel mai comic dintre toate: aici, Ralph Fiennes, în mare formă, joacă (pe lângă Roald Dahl) un vânător de șobolani chemat să investigheze o infestație misterioasă. Anderson dozează foarte bine tensiunea scurtmetrajului, care crește și crește, odată cu disconfortul povestitorului interpretat de Richard Ayoade, până culminează în confruntarea dintre Fiennes și șobolan (inițial animat în stop motion, apoi jucat de Rupert Friend).

Poison, ultimul scurtmetraj din serie, îi reunește pe Benedict Cumberbatch, Ben Kingsley și Dev Patel din …Henry Sugar. De data asta, Cumberbatch joacă un militar englez de pe timpul dominației britanice în India, care se trezește că are un șarpe veninos pe burtă. Prin prisma întregului scandal recent vizavi de Dahl, povestirea Poison, cu ale sale ecouri anticolonialiste, e o alegere cum nu se poate mai înțeleaptă și mai împăciuitoare pentru finalul ciclului de adaptări realizate de Anderson pentru Netflix. Sigur, e greu de spus dacă așa a fost plănuită (dacă da, ar fi întrucâtva cinic) sau dacă doar s-a nimerit. Cert e că controversele în ce-l privește pe Dahl nu-s de ieri, de azi, și nici nu se vor stinge prea curând.

Cât despre Anderson, din partea mea poate să-l adapteze și pe Emil Gârleanu de-acum înainte. Important e să fie la fel de inspirat ca aici. Nu e puțin lucru.

Scurtmetrajele lui Wes Anderson pot fi văzute pe Netflix.

Codrin Vasile

A studiat regia la UNATC, unde a scris articole pentru Film Menu și o licență despre filmografia timpurie a lui D.A. Pennebaker. Îl preocupă fotografia analog și video art. Speră la o ediție Criterion a Shrek 2. Face filme.