Banii nu aduc fericirea, iar, în cazul producțiilor Netflix, nici seriale memorabile.

Despre autoarea romanului The Perfect Couple, Elin Hilderbrand, se spune, mai mult sau mai puțin ironic, că ar fi „regina” așa-ziselor cărți pentru plajă, astfel că ecranizarea acestuia de către platforma glossy Netflix, într-o mini-serie cu șase episoade, e o „potrivire făcută în Rai”, cum s-ar zice. Poate chiar și un soi de extensie de brand la noul sezon Emily in Paris, promovat bombastic, inclusiv cu un rebranding posh de weekend al patiseriei-cult bucureștene din Piața Amzei, transformată într-un faux bistro à la Paul, dar pe nuanță șerbet, care m-a lăsat cu un gust amar de autocolonizare. 

Dar, mai important și mai predictibil decât atât, The Perfect Couple e acel The White Lotus după care, bănuiesc, șefii de la Netflix tânjeau. Pe scurt: niște bogătani capricioși și/sau problematici, pe o insulă high-class, într-o mizanscenă oricât de Agatha Christie posibilă – să fie clară treaba, numele acesteia se pronunță, în cele din urmă, să fie toată lumea mulțumită că a intuit referința evidentă –, sunt deranjați de la rutină, în urma unei crime nepoftite. Tot pe scurt: dacă amintitul serial, produs de HBO, a fost mult mai potent, când vine vorba despre nuanțarea personajelor sau a comentariilor sociale (până la urmă, cineva trebuie să mai și muncească și să le îndeplinească toate dorințele acestora), The Perfect Couple mi-a dat, în mare, impresia unui film recent al lui Kenneth Branagh, dar la buget redus.

Regizoarea daneză Susanne Bier, o altă „regină”, dar a melodramei, din a cărei filmografie iese în evidență After the Wedding, nu e la prima aventură cu Netflix (vezi Bird Box) și nici la prima colaborare cu Nicole Kidman (vezi The Undoing), care interpretează rolul unei scriitoare vedetă de romane whodunit lejere, asemenea lui Hilderbrand. Dar Greer Winbury e ceva mai mult de atât: o femeie aparent preocupată, mai întâi de orice, de propria imagine și propriul succes, tăioasă cu viitoarea ei noră, sărăntoaca, mă scuzați, Amelia (Eve Hewson, din Robin Hood sau Enough Said), e mai mult sau mai puțin plictisită de Tag (Liev Schreiber), soțul ei bogat, dar alcoolic, pierde-vară și afemeiat, și e implicată, mai mult decât acesta, în viața celor trei fii, impertinentul Tom (Jack Reynor, din Midsommar), mândria familiei Benji (Billy Howle) și irascibilul mezin, Will (Sam Nivola, din White Noise). Greer e, practic, în „cod roșu”, având în vedere evenimentele importante care se întâmplă într-o singură zi. Află, întâmplător, că soțul ei o înșeală (a câta oară?), după ce găsește o factură pentru o brățară de 18 mii de dolari (pe care, evident, nu a primit-o), iar nunta apăsătoare, aproape inoportună, a fiului ei „bibelou” e anulată de moartea domnișoarei de onoare, Merritt (Meghann Fahy, din The White Lotus).

Dinamica noră-soacră, din primul episod, e înăbușită, astfel, cu olimpiada de bănuieli, atât de caracteristică genului, și evidențierea celorlalți jucători, majoritatea dintre ei posibili criminali, pentru că The Perfect Couple numai subtil nu e. 

Toți ar avea, la o adică, niște motive „să-i facă felul” lui Merritt, care, apropo, e gravidă cu copilul lui Tag. Dacă „cuplul perfect”, Greer și Tag, se subînțelege că ar fi posibili vinovați de complot, nici ceilalți nu scapă de ridicări din sprâncene, din partea ofițerei Nikki Henry (Donna Lynne Champlin, din Crazy Ex-Girlfriend), un personaj pastișă la franciza Fargo, și a șerifului local, Dan Carter (Michael Beach, din Tulsa King), care, mai întâi, încearcă să fie prietenos cu familia care donează substanțial „pentru uniforma pe care o poartă”, dar începe să-și ia treaba în serios după vreo trei episoade.

Cei trei băieți Winbury (Tom, Benji & Will) urmează să beneficieze de partea lor de bani dintr-un fond fiduciar, după ce Will va împlini, foarte curând, 18 ani, așa că un eventual nou-născut le-ar fi stricat complet planurile – cu alte cuvinte, ar fi avut de așteptat cam până spre pensie să se bucure de roadele muncii părinților.

Tom e clișeul copilului „de bani gata”, arogant și ignorant. Face mereu glume proaste (dar bune sau cu două tăișuri: „Săracii chiar nu au nevoie de mai mult zahăr”), are în mod constant nevoie de un împrumut și aventuri extraconjugale. Benji, of all people, are niște fotografii cu Merritt într-un sertar, dar o liniștește pe Amelia că erau pentru un portret pe care aceasta și-l dorea – Benji, apropo, e pictor cum sunt eu inginer la NASA. Will are și el un soi de crush pentru Merritt, dar pe el l-aș bănui cel mai puțin, oricât ar vrea scenariul să mi-l arate ca pe un adolescent imprevizibil și instabil emoțional.

Mai departe, cavalerul de onoare, Shooter (Ishaan Khattar), un prieten mai vechi de-al lui Benji, pentru care Amelia are o simpatie deosebită („O aventură e modul inimii de a verifica dacă mai e în viață. A inimii sau… a păsăricii”, e una dintre lecțiile de viață à la française din partea lui Isabel, prietena excentrică a familiei, interpretată de Isabelle Adjani), vine la nuntă în același taxi cu Merritt, deci, iată, e al patrulea bărbat posibil implicat amoros și pasibil de gelozie, cum altfel?, oarbă.

Clișeul care le bate pe toate, însă, e cel al menajerei Gosia (Irina Dubova), cu origini est-europene, steoreotipizată grosier, îndrăgostită, în secret, de boomerul macho Tag și care, în timpul interogatoriului, bârfește, neverosimil, pe toată lumea.

The Perfect Couple, să fi fost măcar aproape „perfect”, avea doar trei opțiuni: fie întins pe mai multe sezoane și transformat într-un crime time soap, ca un soi de Dallas întâlnește Mare of Easttown (asta chiar aș vrea să văd), fie redus în numărul de personaje, pentru mai mult contur al acestora, fie mai puțin insistent pe melodramă și mai insistent spre satiră

Firește, toată lumea bârfește, dar tensiunea și pasiv-agresivitatea din „cuibul cu viespi” (altă poantă la îndemână, de la Isabel), cu excepția câtorva momente, sunt irosite și diluate, ei bine, în comedie, atât prin sarcasmul omniprezent, cât și prin umorul de situație – una dintre scenele izbutite și amuzante e cea în care Tag, rangă, obviously, întrerupe lansarea de carte a lui Greer, arestând microfonul: „Interesant la soția mea e că îi pasă. Îi pasă atât de mult de fanii ei, încât ar dori să știți că viața noastră conjugală e, în mod adânc, profund și definitiv distrusă. Deci, puteți să nu vă mai comparați cu noi, fiindcă e doar o poveste!” 

În cele din urmă, pentru că The Perfect Couple, să fi fost măcar aproape „perfect”, avea doar trei opțiuni: fie întins pe mai multe sezoane și transformat într-un crime time soap, ca un soi de Dallas întâlnește Mare of Easttown (asta chiar aș vrea să văd), fie redus în numărul de personaje, pentru mai mult contur al acestora, fie mai puțin insistent pe melodramă și mai insistent spre satiră – atracția dintre Amelia și Shooter are un vibe de romcom generic de Crăciun pe DIVA, spre exemplu. A ieșit, în schimb, o crimă „cu de toate”, pentru plajă, într-adevăr, unde, uneori, e mai captivant să auzi o glumă bună, decât comentarii serioase, atât despre cele întâmplate, cât, mai ales, despre eventuale subtexte culturale și politice ale unei întâmplări regretabile. Singura miză e să aflăm cine e vinovatul și să trecem la următoarea carte, pardon, la următorul serial imperfect.

Mihai Tița

Jurnalist de cultură și lifestyle, din 2007. A scris pentru Playboy, GQ, FHM, Vice, Dilema veche sau Cațavencii, iar în prezent e colaborator la Scena9 și Mindcraft Stories.