„Doar pentru că te servesc, nu înseamnă că te și plac”. Sloganul de la Clerks (1994), una dintre cele mai influente comedii ale anilor ’90, i se potrivește de minune și antologiei HBO The White Lotus, creată de Mike White, cu producții cult în CV ca scenarist, actor și regizor (Freaks and Geeks, Chuck and Buck, School of Rock, Enlightened) și gândită inițial ca o serie limitată.

Filmat și lansat în plină pandemie, primul sezon al seriei pleacă de la o premisă foarte ofertantă pentru publicul literalmente captiv al anului 2021: cum ar arăta zilele de vacanță ale unor americani bogați, la un resort de lux all inclusive din Hawaii izolat de lume, atunci când acestea se suprapun, deloc întâmplător, cu zilele celor care trăiesc și muncesc în industria ospitalității. Structurat în jurul unui cârlig de thriller – cineva a murit, nu știm cine și cum, dar vom afla dacă ne uităm până la final – scenariul lui White eviscerează privilegiile de clasă și rasă, tăind adânc în spoiala de glam și perfecțiune a păturii de sus și observând, în același timp, relația oportunistă și tranzacțională dintre rezidenții insulei, care încearcă să își facă loc în viață, și oaspeții lor temporari.

Ghid ne/le este Armond (Murray Bartlett, o revelație), managerul foarte resentimentar al stabilimentului, care își cunoaște perfect misiunea: „Pe oamenii ăștia trebuie să îi tratezi ca pe niște copii sensibili”, le spune el membrilor echipei hotelului. Nimeni nu se potrivește mai bine descrierii decât Tanya (jucată de comoara națională Jennifer „Stifler’s Mom” Coolidge), moștenitoarea milioanelor unui armator, care plutește undeva, pe propria frecvență, vag conștientă de lumea înconjurătoare dar asumată în privința propriei persoane („Sunt foarte neajutorată și plină de nesiguranță”, recunoaște la un moment dat). Relația de codependență pe care o dezvoltă cu Belinda (Natasha Rothwell), angajată care face niște masaje dumnezeiești, dar are nevoie de bani pentru a-și deschide propria afacere, este unul dintre cele mai ofertante fire narative.

White, mare consumator de reality TV și fost concurent(!) în multiple rânduri la Amazing Race și Survivor, își cunoaște spectatorul – amator de conflicte artificial explodate pentru audiență, consumator de bloguri de travel, ce funcționează ca evadare din cotidian pentru miliarde de oameni care s-au văzut, dintr-o dată, în postura de a nu mai putea ieși din casă. Prin urmare, își populează distribuția cu personaje-arhetip, untul de pe pâinea producțiilor de acest gen: tânăra cu ambiții, care se trezește blocată în rolul de nevastă-trofeu a unui bărbat-copil; femeia cap de familie și CEO, cu copii răsfățați și insuportabili și soț emasculat; adolescenta frustrată că își permite să meargă în vacanță doar ca accesoriu DEI al unei familii dintr-o altă categorie socială. Sunt roluri ofertante pentru o combinație de actori consacrați (Connie Britton, Steve Zahn, Molly Shannon) și de perspectivă (Sidney Sweeney, Alexandra Daddario, Fred Hechinger), cărora White le oferă o dimensiune suplimentară, din scriitură: sub umorul abraziv și situațiile cringe, există o undă de empatie față de ambele tabere, stăpâni și servitori.

Sicilia – L’avventura

Popularitatea inevitabilă a primului sezon a dus la o nouă vacanță la același lanț hotelier ficțional, de această dată în Sicilia, cu musafiri americani noi și vechi. „De fiecare dată când am stat la The White Lotus, am avut parte de experiențe memorabile”, spune Tanya, odată ajunsă la Taormina alături de Greg, proaspătul soț care s-ar putea să-i fie infidel.

Versiunea mai excitată (For us, Achilles’ heel is Achilles’ cock – spune cineva) dar nu mai puțin distractivă a aceleiași rețete – moartea misterioasă, managerul de hotel frustrat, momentele șoc – sezonul al doilea atrage mulți actori cu pedigree – F. Murray Abraham și Michael Imperioli (în roluri de tată și fiu, veniți în Sicilia să-și caute strămoșii), Aubrey Plaza (ale cărei dialoguri, livrate în obișnuitul stil impasibil, i se potrivesc de minune) – și creează momente super citabile, de obicei cu aceeași Coolidge in prim-plan; vezi nemuritoarea replică „These gays, they’re trying to murder me!” și un excelent gag care face asocierea inedită dintre Peppa Pig și Monica Vitti.

Ca prevestirile sumbre dintr-o tragedie antică, valurile Mării Ionice și sculpturile de inspirație romană se sparg înainte să se întâmple ceva rău. Așa cum primul sezon scotea la lumină neocolonialismul și aproprierea culturală – oaspeții hotelului de 5 stele aveau parte de un dans tradițional din Maui, cu obișnuita recuzită de costume și foc, un moment parcă scos dintr-un episod Survivor – cel de-al doilea filmează cu voluptate casele vechi, pline de fresce și obiecte de artă, pentru a-ți face apoi cunoștință cu proprietarul lor foarte britanic sau circuitul hotelier din care fac parte. 

Nu toate firele narative curg la fel de bine. Vacanța a două cupluri blocate în (in)certitudinea (in)fidelității, care ocupă o parte considerabilă din numărul de minute, se învârte în gol de la un punct încolo, cu volute inutile în care personajele se privesc pline de reproș sau vinovăție. Altfel, formula funcționează și e aproape la fel de proaspătă ca și prima dată, folosind de această dată sexul ca principală monedă de schimb, ce echilibrează raportul de forțe, în diversele sale avataruri: marital, pe bani, ca favoare, ca recompensă sau instrument de înșelăciune și manipulare.

O săptămână în Thailanda

White, care scrie și regizează toate episoadele, a dat peste un concept elastic, care îi permite să păstreze ce îi place (se pare că HBO îi dă mână liberă) și să exploreze ce vrea, de la an la an, în 6-8 ore de dezmăț în locații exotice. Sezonul al treilea al înfruntării dintre Faimoși și Războinici, filmat în Thailanda, o aduce înapoi pe Natasha Rothwell și pune la treabă o sumedenie de actori excelenți (Parker Posey, Walton Goggins, Jason Isaacs, Carrie Coon forever), propunând o satiră ce ia la țintă industria de wellness – primele cadre trimit la o reclamă la loțiune de corp cu proprietăți de aromaterapie – și puținul pe care îl înțeleg vesticii din spiritualitatea est-asiatică.

Dacă vă așteptați la oameni bogați dar foarte nefericiți, cu probleme de care îți e ușor să râzi pentru că tu nu le vei avea niciodată (pentru că despre tine nu va spune nimeni că ai dat faliment), și la personal auxiliar care se preface că e fericit să le suporte capriciile, ați ajuns și de această dată unde trebuie: la refugiul care îți va calibra energiile și alinia chakrele.

Rick (Walton Goggins), un cartofor suspect de interesat de proprietarii complexului hotelier, nu s-a cazat împreună cu soția sa (Aimee Lou Wood) la The White Lotus din dorința de a evada din cotidian. Nivelul de anxietate îi e constant la intensitate 8 din 10 și numai iarba poate să îl relaxeze.

Trei prietene din copilărie, actrița de succes Jaclyn (Michelle Monaghan), soția casnică de succes Kate (Leslie Bibb) și cea măritată cu jobul la corporație Laurie (Coon) au doar câteva lucruri în comun. Niciuna nu e competitivă, niciuna nu e invidioasă pe cealaltă, niciuna nu trece prin vreo criză a vârstei de mijloc. Glumesc, fiecare seară (și fiecare episod) se încheie cu câte o bârfă mică.

Familia Ratliff se află pe buza prăpastiei, dar încă nu știe asta. Pe Timothy (Isaacs) îl urmăresc problemele de acasă, soția sa Victoria (Parker Posey, care joacă prăjeala ca nimeni altcineva) e blazată, cei trei copii par crescuți de părinți diferiți: Saxon (Patrick Schwarzenegger) caută sex, Lochlan (Sam Nivola) se caută pe sine, Piper (Sarah Hook) vrea să scrie o lucrare despre spiritualitatea budistă.

Sunt doar câteva dintre personajele pe care Mike White le închide în complexul rezidențial la care folosirea telefoanelor mobile e descurajată, aflat permanent sub asediul sonor al maimuțelor din junglă, alături de diverși losers back home (care se întâmplă să fie albi, chei, și trecuți de prima tinerețe), fără să spună neapărat lucruri noi – există un număr finit de tipologii umane pe care le întâlnești în astfel de locuri – , dar spunându-le bine. În plus, un serial care îi are în distribuție și pe Lisa de la Blackpink și pe Christian Friedel din The Zone Of Interest nu poate fi ignorat.

Am văzut doar trei episoade, deci nu bag mâna-n foc pentru nimeni, dar un lucru e garantat: la finalul sejurului, cineva nu va scăpa cu viață. Sper să fie vorba despre un personaj care a supraviețuit deja prea multor vizite la The White Lotus. Cer dreptate pentru Tanya!

Sezonul al treilea din The White Lotus se vede din 17 februarie la HBO și pe Max.

Dragoș Marin

Dragoș Marin a publicat articole și cronică de film pe filmreporter.ro și a colaborat la diferite festivaluri de specialitate și emisiuni TV. În viața de zi cu zi e manager de proiect, dar continuă să fie conectat la cultura pop și scrie când are ceva de zis.