Articol publicat inițial în numărul din 2022 al revistei, disponibil în shop-ul nostru online, magazinele OTOTO și librăriile Cărturești.

***

Deși nu tocmai egale – în fapt un scurt metraj și două medii metraje – cele trei părți ale noului film semnat de Ruben Östlund dau până la urmă un triunghi echilateral. Partea bună e tocmai această egalitate valorică: poate nu chiar Palme D’or, dar Östlund ar fi luat un premiu meritat cu oricare dintre ele și separat. Partea nu neapărat proastă, mai degrabă dezamăgitoare, e că în toată această egalitate lipsește o ierarhie care să dea corență demersului – ironic cumva, pentru că filmul până la urmă în jurul ierarhiilor se învârte. Întregul e ținut laolaltă doar prin voință regizorală; că Ruben Östlund are toate atuurile să impună această voință spectatorului și spectatorul să ceară încă o porție – cum ar veni, un pătrat –, asta e altceva.

Segmentul de început este o imersiune în lumea modei, care îmbină satira produselor cultural-consumeriste, explorată anterior în The Square, cu o revenire în forță la acel simț acut al penibilului social și de cuplu (comic și dureros de privit în același timp), marcă de autor superb desfășurată în Force Majeure (și care i-a adus lui Östlund porecla de king of cringe). Titlul de aici vine: „relaxează-ți triunghiul tristeții” îi spune un agent de casting lui Carl, „zona asta dintre sprâncene”. Carl e un fotomodel de 28 de ani, ceea ce îl face aproape pensionar pentru meseria lui – triunghiul tristeții își spune cuvântul, așa că job-ul lui e mai degrabă de asistent fotograf al prietenei lui. Yaya, fotomodel și influencer, e mai tânără, dar câștigă oricum mai bine decât el. Fashion e singura industrie unde discrepanța de oportunități și salarii merge în contra curentului general. Prilej de conflicte în cuplu și joculețe de putere pentru cei doi, și disecție sociologică a comportamentelor umane pentru Östlund, îndeletnicirea preferată a regizorului suedez.

Aceste două personaje și relația lor sunt pretextul pentru ce urmează: în esență un disaster/ survival movie cu bogătani ușor disprețuibili, împărțit în două, înainte și după naufragiu. În calitatea ei de influencer, Yaya face rost de două locuri pe o croazieră de lux, unde cei doi protagoniști ies ușor-ușor din peisaj pentru a face loc unor personaje colective: 1) europenii bogați care își întind pielea albă și flască la soare, 2) stewarzii desprinși parcă dintr-o poză de arhivă cu hitlerjugend – blonzi, sănătoși, autoiluzionați că au ales de bună voie să ocupe acest loc în ierarhie – gata să servească cu zâmbetul pe buze orice capriciu absurd, și 3) personalul de curățenie, imigranți economici cu alte nuanțe de piele, ascunși în măruntaile yacht-ului, de unde ies dimineța devreme pentru a freca puntea, și seara târziu pentru a curăța sala de mese. Partea a treia e o reașezare a ierarhiilor pe o insulă pustie: „revoluția” vine rapid, noua societate – aparent egalitară – își construiește rapid noi structuri de putere într-o lume în care vechiul capital nu mai există, iar singura monedă relevantă pentru fostele elite incapabile să-și asigure nevoile de bază rămâne frumusețea.

Satira lui Östlund nu e nici incisivă și nici brutală, cum probabil veți citi pe afișul filmului și în citatele supraimpuse pe trailer. Țintele sunt caricaturi (suspect de) facile, iar complicitatea în care filmul vrea să-și atragă publicul (eat the rich!) e mai degrabă la nivelul Don’t Look Up de subtilitate decât Parasite. Țintele sunt facile, însă, pentru că Östlund nu are nevoie de mai mult, motivul „revoluției” e deja acolo: ei au, restul nu (marxismul aici urmează linia sociologică mai degrabă decât ideologică: odată dărâmată ordinea veche, oamenii vor construi pe insulă una nouă la fel de egoistă). Caracterizările sumare sunt minimul necesar pentru a nu-ți părea rău atunci când Triangle of Sadness își coboară personajele în infern cu sadismul, euforia și ingenuitatea unui copil de școală primară – molipsitoare pentru cine nu stă prea mult să se hotărască dacă Östlund merită aplaudat pentru că se situează de partea progresistă, sau criticat pentru că o face atât de lipsit de subtilitate și cu umor de autobază.

Andrei Sendrea

Critic și jurnalist de film. A scris pentru LiterNet, Gândul, FILM și Film Menu și a fost redactor al emisiunii TV Ca-n Filme. În timpul liber colecționează cadre din filme și le ordonează în categorii idiosincratice. La Films in Frame oferă recomandări lunare de seriale & se ocupă de editarea articolelor.