Luna aceasta, în cardul rubricii The State of Cinema, vă propun nu un editorial, ci o investigație pe care am desfășurat-o pe parcursul ultimelor câteva săptămâni, dorind să aprofundez terenul mlăștinos și opac al festivalurilor-fantomă. În primul material din această serie, vă prezint exemplul unui eveniment care, în ciuda unei prezențe online extrem de stufoase, a taxelor de înscriere percepute din partea cineaștilor și a declarațiilor contradictorii, pare să se fi evaporat pur și simplu. Acesta este cazul Wallachia Film Festival, a cărui a treia ediție n-a avut loc între 10 și 12 septembrie 2021.

1. Context. Platforma Filmfreeway și festivalurile-fantomă

Unii dintre cititori s-ar putea să fie familiari cu platforma online FilmFreeway, o unealtă prin care cineaștii (de regulă, debutanții) își pot înscrie filmele în nu mai puțin de 7000 de festivaluri, care folosesc site-ul pentru a le viziona și a-și gestiona procesul de selecție. Însă destul de puțini dintre aceștia știu că a devenit, în timp, mecanismul de bază al unor evenimente frauduloase, a căror calitate logistică adesea nu îndeplinește nici cerințele minimale pentru organizarea unor proiecții de film decente, sau care sunt chiar inexistente, în cel mai propriu sens al cuvântului – conform unei anchete publicate de către Hollywood Reporter în anul 2019. (Altă metodă este cea a furtului identității unui festival deja existent și cu un oarecare renume, care nu este prezent pe platformă, cu scopul de a încasa în mod fraudulos taxe de înscriere – fapt care s-a petrecut la finalul anului 2020, cu festivalul de film experimental BIEFF.) Iar acest fenomen nu pare să fi ocolit ecosistemul festivalier românesc.

Există două tipuri de festivaluri-fantomă în România: fie evenimente făcute cu scopul de a obține finanțări publice (mai ales de la Centrul Național al Cinematografiei), fie evenimente care există pentru a încasa taxe de înscriere prin intermediul platformei FilmFreeway. (Uneori, un eveniment poate bifa ambele calități.) Scopul acestora din urmă este să exploateze nefamiliaritatea cine-amatorilor sau a cineaștilor debutanți față de modul în care funcționează circuitul festivalier pentru a-i determina să plătească taxele (deloc derizorii) de înscriere la aceste evenimente, momindu-i totodată cu acordarea diplomelor de participare și cu „lauri”, după cum se precizează și în ancheta HR. Adică, cu logo-uri de participare pe care cineaștii le pot lipi pe materialele lor promoționale, făcute să le imite din punct de vedere grafic pe cele emise de către marile festivaluri de film. De regulă, acestea nu au absolut nicio greutate în industria de film „de suprafață”, însă ele pot fi percepute drept beneficii de către cineaști – de a „bifa” un premiu, poate chiar de a încerca să-și finanțeze un viitor film pe baza acestuia, ori pur și simplu de a ști că filmul lor a fost proiectat undeva în lume.

Spre deosebire de evenimentele sponsorizate din bani publici, unde legea impune organizatorilor acestora să prezinte dovezi legate de implementarea proiectelor, acest teren al festivalurilor „artizanale” este unul mult mai nebulos, care adesea trece neobservat și nu poate fi tras la răspundere în absența unui cadru care să le legifereze funcționarea. Ancheta HR din 2019 a dus la eliminarea a 42 de evenimente de pe platformă și a dus inclusiv la un apel al specialiștilor din industrie pentru reglementarea mai strictă a domeniului festivalier de mici dimensiuni – însă multe dintre aceste fraude rămân în continuare sub radar. „Este oribil să știi că există aceste festivaluri de film frauduloase în timp ce tu îți rupi spatele muncind pentru o organizare legitimă”, declara atunci Katie McCullough, reprezentanta unei organizații de consultanță în domeniul strategiilor de festival.

Ancheta Hollywood Reporter m-a făcut să privesc cu alți ochi înspre lumea festivalurilor obscure din România și legătura lor cu FilmFreeway; urmărind-o inițial de la distanță, apoi cu un ochi din ce în ce mai critic. Fiindcă, în definitiv, nu doar că există o inflație foarte mare de festivaluri pe piața de film din România, una poate nejustificat de mare pentru o industrie încă de mici dimensiuni, într-o țară care nu stă bine nici la consumul de cinema de artă și nici la numărul de săli de cinematograf – totodată, avem și un număr foarte mare de tineri cineaști nefamiliari cu circuitul festivalier care speră ca lucrările lor să fie selecționate și proiectate în festivaluri, care sunt ținta acestor tipuri de operațiuni. Enter Wallachia Film Festival.

1. Wallachia Film Festival: misteriosul festival care pare să fi dispărut
   

Inițial și de la distanță, Wallachia Film Festival îmi părea încă un micro-festival de pe piața de festivaluri bucureștene; recunosc că ce mi-a atras atenția inițial (aflând de existența festivalului printr-o invitație să îi dau like la una dintre paginile sale de social media) este că trofeul său este o statuetă sculptată în lemn în imaginea voievodului Vlad Țepeș – sub al cărui „înalt patronaj” (!) are loc festivalul, conform materialelor publicitare. 

Dar dincolo de această excentricitate, următorul lucru care mi-a atras atenția și, așadar, interesul, este că aceste canale de social media, deși aveau zeci de postări de promovarea a unor filme (majoritatea obscure) întinsă peste luni întregi de zile, se oprește brusc în data de 9 septembrie 2021 – cu o zi înainte de ceea ce ar fi trebuit să fie începutul festivalului lor. Ce atrage atenția aici este și faptul că festivalul pare să își anunțe selecția „din mers”, cu postări individuale despre filmele selectate întinzându-se peste luni întregi de zile, în contrast cu practica standard din domeniu, care presupune anunțarea unui număr mare de filme în același timp – de regulă, fie al întregii selecții, fie al câte unei secțiuni în parte.

Nu am reușit să identific nicio prezență în mass-media a festivalului, nicio cronică de film sau recenzie de festival, dincolo de comunicatele de presă care par să fi fost emise de organizatori și preluate ca atare de câteva publicații. Deși are o cifră mică de urmăritori pe Facebook (636, mai exact), numerele sale de followers pe Instagram (3,109) și Twitter (1,781) sunt considerabile, însă este notabil că festivalul urmărește mult mai multă lume pe aceste platforme față de propriile cifre de urmăritori (7495, respectiv 4,024).

Am decis așadar să sap mai adânc și să documentez pe cât posibil acest caz – o documentare care s-a întins peste mai multe săptămâni și a necesitat multă muncă pentru a putea ajunge la informații concrete. Cu atât mai mult cu cât festivalul a avut într-adevăr loc în anii 2019 (când proiecțiile sale au avut loc în pub-ul Londohome din centrul capitalei și în… curtea unei vile cu piscină) și 2020, căreia îi supraviețuiește un aftermovie (mai bine spus, un clip de un minut și jumătate). În acesta, observăm câteva mese de oameni fără mască (în ciuda situației epidemiologice din perioada respectivă), adunate în curtea cafenelei Gallery din cartierul Icoanei, o mână de fotografii înrămate și, cel mai important element în cadrul acestei povești, un proiector așezat într-o cameră în care se află câteva scaune pliante, spre care ne ghidează un tânăr îmbrăcat în templier. Un eveniment fără prea multe mijloace, în mod sigur, cu proiecții improvizate în afara unor săli de cinematograf propriu-zise, dar totuși, un eveniment fizic. Însă, deși ne-am străduit să găsim orice urmă a ediției din 2021 pe fața internetului, nu am găsit niciuna, motiv pentru care am început să aprofundez și mai multe.

În mod și mai straniu, website-ul festivalului, dincolo de citate PR-istice („Just think cinetopia!” pare un soi de motto al acestuia), nu are o pagină dedicată echipei care îl organizează. Pagina „About Us” a festivalului are doar 200 de cuvinte, dintre care peste jumătate reprezintă o scurtă istorie a vieții domnitorului Vlad Țepeș, iar restul sunt înflorituri PR-istice – însă câteva căutări pe internet relevă identitatea fondatoarei: în persoana doamnei Lorena Manolică, totodată fondatoarea agenției de marketing „Agency:Wiz”, care apare drept partenerul principal al festivalului în comunicatele sale de presă. Cu siguranță, persoana care ar putea răspunde nedumeririlor acumulate până acum.

Contactată telefonic, doamna Manolică nu mi-a putut răspunde câți spectatori a avut festivalul în acest an, câte filme au fost prezente în selecție și câte premii acordă festivalul (și câte dintre acestea sunt în bani sau care ar fi cuantumul acestora, ci doar că acestea ar exista). Spunând că nu a putut participa la festival în persoană, fondatoarea ne-a oferit o singură informație concretă: anume că evenimentul ar fi fost găzduit de un restaurant din centrul Bucureștiului, promițând să revină cu alte date prin intermediul e-mailului, printre care și fotografii realizate la fața locului de scenaristul și cadrul didactic al UNATC, Tudor Voican, totodată membru al juriului și board-ului festivalului. (Verificând însă paginile de social media ale restaurantului în cauză, nu am putut găsi nicio fotografie sau niciun alt tip de postare care să fie legată de ediția din 2021 a Wallachia Film Festival.)

Am așteptat două săptămâni răspunsul doamnei Manolică, care nu a ajuns la noi până în ziua publicării acestui text. Am reușit însă să punem aceste informații cap la cap prin intermediul website-ului oficial al festivalului și prin cel al paginii sale oficiale de FilmFreeway. În schimb, ce am putut constata, înainte de publicarea acestui text, este faptul că website-ul festivalului a avut parte de un facelift al paginii principale care a inclus răspunsurile la câteva dintre întrebările mele, însă cu cifre care par să nu fie în conformitate cu informațiile pe care le voi elabora mai jos, care sunt preluate de pe același website.

2. Reguli, regulamente, cifre
   

Conform FilmFreeway, Wallachia Film Festival are nu mai puțin de 15 categorii și secțiuni competitive. Dincolo de o secțiune de premii care se pot acorda oricărui film din selecție, există categorii competitive pentru diferite lungimi (micro-, scurt-, mediu- și lungmetraj), fiecare dintre acestea fiind defalcate conform genurilor cinematografice majore (ficțiune, documentar, animație și experimental), cât și filme studențești, videoclipuri, trailere, works in progress, seriale și reclame, film de modă, filme realizate cu smartphone-ul (!), cât și diverse tipuri de scenarii. Pe scurt, o listă care însumează cam orice formă de expresie cinematografică imaginabilă și care pare dificil de gestionat în contextul unui eveniment de doar trei zile calendaristice.

Toate aceste categorii au cel puțin un premiu principal (însă multe dintre ele au multiple sub-categorii de premii), cât și patru distincții: „Diamond”, „Platinum”, „Gold” și „Silver”. Unele categorii sunt defalcate adițional, în funcție de genul cinematografic, astfel cvadruplându-se numărul de diplome. Lista completă a acestora poate fi consultată aici – însă, efectuând o numărătoare a acestora, am descoperit un număr total de 269 de premii posibile la Wallachia Film Festival.

Totodată, printre regulile de înscriere se află și următoarele specificări: se acceptă mai multe filme din partea aceluiași cineast atât timp cât se plătește taxa pentru fiecare dintre acestea, niciun film nu poate fi retras din festival, odată trimis, iar taxa de înscriere nu este rambursabilă. De asemenea, acestea stipulează că festivalul își rezervă toate drepturile să „amâne sau anuleze programările competiției, proiecții, categorii, premii, reguli sau calități de membri ai juriului”, dar și că prin înscrierea unui film la acest festival, cineaștii își suspendă dreptul de a cere acestuia orice tip de creanțe sau daune. 

Imaginea culminează cu pagina de premii ale festivalului (care nu specifică nicăieri vreun premiu în bani). Un număr total de 476 de filme și de alte proiecte este prezent pe această listă (cu excepția unei retrospective dedicate unui anume producător pe nume Ferdinand Lapuz). Aceasta pare să fie totodată o listă a întregii selecții a celei de-a treia ediții a festivalului. O căutare a termenilor utilizați pe pagină relevă 113 instanțe ale cuvântului „best”, 110 pentru „award”, 61 pentru „mention”, 40 pentru „finalist”, 17 pentru „nominee”. Pe scurt: 341 de utilizări ale unor termeni care denotă un soi de premiu sau altul, adică aproape o treime din totalul filmelor.

Vă propun un exercițiu de imaginație. Să facem abstracție de faptul că festivalul susține pe această pagină că a avut 53 (!) de lungmetraje în selecție. Și să eliminăm de pe listă toate scenariile, showreel-urile, trailerele, episoadele de serial, videoclipurile, filmele de modă și filmele realizate cu telefonul. Nu în ultimul rând, să presupunem că restul de filme care ne rămân (326 la număr) ar avea fiecare durată fixă de 5 minute. În aceste condiții, ar dura 27 de ore ca toate aceste filme să fie proiectate cap-coadă – aparent, pe durata a doar trei zile calendaristice.

3. Taxele de înscriere și metodele de marketing

Acum este momentul să ne întrebăm – de ce ar depune cineva atât de mult efort pentru un festival care nu a anunțat niciun detaliu despre desfășurarea sa, nu a postat niciun program și nicio fotografie? Aș spune că este o concluzie simplă, din punctul meu de vedere, cât și cel al anchetei HR: pentru banii obținuți din înscrierile de pe platforma FilmFreeway. Momentan, înscrierile pentru festival sunt închise, însă am folosit Wayback Machine (o unealtă care permite vizualizarea variantelor anterioare ale unei pagini web) pentru a viziona versiunile trecute ale paginii sale de FilmFreeway (vizibile în meniurile drop-down din dreapta-jos a paginii), care relevă prețurile percepute de către organizatori pentru fiecare film înscris.

Ele sunt împărțite în multiple intervaluri de timp, de la „extreme early bird” la „final deadline” – unde vedem că acestea variază între 17 și 35 de dolari pentru lungmetraje, 19$ și 29$ pentru mediumetraje, 11.50$ și 25$ pentru scurtmetraje ș.a.m.d. Chiar și dacă presupunem că fiecare dintre cele 476 de filme prezentate în acest an au fost înscrise la cel mai timpuriu termen posibil, dar și că toți cei care și-au înscris filmele pe platformă sunt membri Gold sau studenți, obținem următoarele sume:

• 867$ dolari încasați pentru filmele de lungmetraj (51),

• 1,349$ dolari pentru cele de mediumetraj (71),

• 1,483$ dolari pentru cele scurtmetraj (129), 

• 690$ pentru scenarii de lungmetraj (46),

• 402$ pentru microfilme (35).

În total, o sumă minimă de 4,791 de dolari – pentru doar câteva dintre secțiunile festivalului, din care FilmFreeway își oprește între 4% și 6%, conform regulamentului propriu.

Din aceste date putem și să ne dăm seama de ce Wallachia emite un număr enorm de premii: în efect, acestea sunt un mod de-a face o publicitate enormă evenimentului, întrucât cea mai mare parte a câștigătorilor va posta despre câștigurile lor pe propriile pagini de social media – ba chiar vor ajunge și în presa străină, după cum ne arată acest articol din Cosmopolitan Philippines.

Frapant în aceste condiții este faptul că festivalul are o acreditare GOLD+ pe platforma FilmFreeway, care pare să confere festivalului nu doar credibilitate, dar și un statut ridicat. Am întrebat-o pe doamna Manolică cum anume s-a obținut acest statut, iar răspunsul a fost că festivalul a aplicat conform condițiilor de pe site, cât și faptul că organizația își procesează majoritatea înscrierilor prin acesta. Am verificat aceste condiții: este un sistem prin care un festival se angajează să ofere reduceri la înscrieri pentru cineaștii care dețin o subscripție „Gold” pe website, fără niciun cost pentru eveniment. Acreditarea aceasta se obține prin „câteva click-uri”, conform descrierii – adică fără verificări temeinice ale FilmFreeway cu privire la calitatea evenimentelor. Beneficiile acestui statut? Mai multe filme înscrise, promovarea festivalului înscris în program pe paginile social media și în newsletter-ul platformei, favorizarea afișării sale în algoritmul intern al platformei, alături de alte avantaje.

4. Perspectiva selecționaților

Pentru a vedea situația și din punctul de vedere al celor pe spatele cărora se construiește aceasta situație, care până acum au fost simple cifre în cadrul acestui articol, am decis să contactez și un cineast al cărui film a făcut parte din selecția celei de-a treia ediții a Wallachia Film Festival. Andrei* este unul dintre aceștia, proiectul lui figurând pe lista cu cele 476 de filme de pe website cu mențiunea „FINALIST”. L-am contactat după ce am găsit o postare de-a lui pe un forum, în care întreba când anume să se aștepte la un semn din partea organizatorilor legat de statutul filmului său, după ce primise un mesaj cu mai puțin timp înaintea festivalului că filmul lui fusese selecționat. Povestea lui este edificatoare și în legătură cu strategia de social media a festivalului.

„Practic, totul a început pe Instagram”, povestește el. „Unul dintre «reprezentanții» lor mi-a trimis un mesaj în care îmi spunea că ar trebui să-mi înscriu filmul la Wallachia Film Festival. Nu știu motivul pentru care ne-au scris, nu suntem un studio mare – la propriu, suntem independenți și non-profit, dar uneori mai suntem contactați. Am plătit 15 dolari pentru înscriere – cred că aveam un cod promoțional care îmi dădea o reducere de 20%. Asta a fost în luna mai, apoi prin august am primit o notificare pe mail că am fost selectați.”

L-am întrebat pe Andrei dacă a primit vreun detaliu despre proiecția filmului său sau un program al festivalului și dacă li s-a pus în vedere că tot ce ar putea primi ar fi un fișier cu „laurii” festivalului. „Păi, nu au spus niciodată nimic despre premii sau chiar despre proiecții, așa că m-am gândit că poate fac asta doar cu lungmetrajele. Practic, ce s-a întâmplat a fost că am trimis producția, am plătit înscrierea și apoi nu am mai primit nimic din partea festivalului, niciun mail, absolut nimic. Doar din partea FilmFreeway. A fost drăguț că ne-au dat un discount, dar nimic mai mult. Practic, tot ce au făcut a fost să schimbe statutul nostru din «selecție oficială» în «finalist» [pe FilmFreeway], fără nicio explicație, nimic. Încă suntem destul de nedumeriți. Oare asta a fost, se va mai întâmpla ceva, măcar să primim părerea unui jurat… Ziceau ceva pe site, că vor da certificate câștigătorilor și finaliștilor, dar la cum stau lucrurile, nu pare că asta se va întâmpla.”

„Clar, selecționează mult mai multe filme decât pot să ducă. La o adică, sincer, nu pot spune că mă așteptam la altceva decât acei lauri care se pun pe poster, deci nu știu dacă aș putea spune că am fost tras pe sfoară – dar, aceasta a fost prima oară când am intrat lumea festivalurilor”, conchide Andrei.

5. Dezvăluirea

Înarmată cu toate aceste informații, am decis să contactez încă o persoană din cadrul organizatorilor, care figurează drept membru al juriului acestui festival și a fost indicată de către Lorena Manolică drept prezentă la ediția „ținută la restaurant” – scenaristul Tudor Voican, totodată cadru didactic al  catedrei de scenaristică din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. În plus, pe FilmFreeway el figurează și drept director artistic al festivalului – fapt care, cel puțin în principiu, l-ar face incompatibil în postura de jurat al acestuia. El ar fi fost cel care, conform doamnei Lorena Manolică, ar fi urmat să ne pună la dispoziție fotografii din cadrul evenimentului. Însă încă de la bunul început al conversației noastre, pe care o redăm integral mai jos, domnul Voican a adoptat o atitudine precipitată – dar, cu toate acestea, ne-a oferit răspunsul pe care îl căutam.

FD: Aș dori să vă pun câteva întrebări legate de Wallachia Film Festival, unde –

TV: Da, dar știți, noi nu am avut o… ediție reușită anul ăsta. Deci nu… nu prea doresc să comunic.

FD: Nu doriți să dați niciun soi de declarație?

TV: Nu, nu, nu! Nu am, nu e… n-a fost o ediție reușită cu care să ne mândrim în condițiile… de pandemie. Că asta este problema.

FD: Dar aș avea doar câteva întrebări foarte scurte. De exemplu, nu am reușit să găsesc fotografii cu evenimentul…

TV: Eee, vedeți! Vedeți că vă răspundeți singură la întrebări! Deci nu, n-am cu ce să mă laud, îmi pare rău.

FD: Totodată, pe website-ul dvs. figurează cineaști care ar fi câștigat premii anul acesta. Deci totuși a existat o procedură, din câte înțeleg.

TV: Da, da.

FD: Puteți să-mi spuneți cum a avut loc aceasta?

TV: Cum a avut loc procedura de jurizare?

FD: Da, a proiectelor câștigătoare.

TV: Păi, juriul a jurizat proiectele.

FD: Din cine a fost compus acest juriu?

TV: (ridicând tonul) Haideți vă rog, că nu, deci v-am spus, nu, nu am, nu doresc să comunicăm nimica, nu e momentul acuma!

FD: Am înțeles. Dacă puteți măcar să îmi răspundeți cu „da” sau „nu” la următoarea întrebare, anume – a avut loc vreo proiecție publică a vreunui film din festival?

TV: Nu, nu, nu, nu am avut.

 

6. Câteva concluzii

Așadar, în final, am reușit să obțin o declarație care să confirme suspiciunea pe care o avusesem în tot acest timp: faptul că această a treia ediție de festival a fost inexistentă. Dacă pandemia are realmente de-a face cu această situație sau nu, nu putem confirma independent, nu din datele pe care le avem momentan la dispoziție – însă ce putem spune cu certitudine este că festivalul nu a comunicat nicicum dacă a reușit să prezinte aceste filme vreunui public (sarcină care, în definitiv, este misiunea primordială oricărui festival de film) și nici nu putem confirma acest lucru în nicio manieră. Mai departe de atât, însă, este responsabilitatea organizatorilor să comunice în mod deschis cu cei peste 400 de cineaști selecționați, dar mai ales și cu publicul larg, despre modul în care acesta funcționează și să își asume mai multă transparență instituțională. Fiindcă, în definitiv, aceste practici doar rănesc ecosistemul festivalier și al industriei emergente, deziluzionând totodată tinerii care își doresc să practice, cândva, o meserie în interiorul acesteia.

În următorul episod al acestei anchete, vom discuta despre un alt festival problematic, de data aceasta, unul realizat cu fondul din partea CNC – festivalul Cor Ardens, cu o primă ediție care a avut loc între 12 și 15 iulie 2021, în… incinta Palatului Parlamentului, fiind organizat de o agenție care s-a ocupat de relațiile publice ale candidaturii ex-Prim-Ministrului Adrian Năstase (între timp, condamnat penal) la Primăria Capitalei în anul 1996 și ale candidaturii prezidențiale a fostului președinte Ion Iliescu din același an.

* Numele acestei persoane a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea.

Flavia Dima

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.