UPDATE: Statutul lucrătorului cultural profesionist a fost adoptat, cu modificări, de către Guvernul României drept OUG 21/2023. Vom reveni cu mai multe detalii despre forma actuală a legii.

Discuțiile despre precaritatea mediului cultural independent – deși purtate de mult între membrii variilor bresle, mai ales cu privire la caracterul instabil și intermitent al muncii, cât și absența unor sisteme minime de securitate socială – au căpătat, în ultimii trei ani, un aspect nevralgic în condițiile pandemiei: mulți muncitori din domeniu au fost forțați să își sisteze complet activitatea, fiind dependenți de ajutoarele de stat pentru artiști acordate în perioada respectivă (care, după cum știm, au fost departe de-a fi perfecte). Vorbim aici atât de artiști, cât și de alți muncitori (de la tehnicieni la manageri culturali, curatori sau critici) a căror muncă se desfășoară în instituții ce nu aparțin statului sau care este „project-based”, ce aparțin precariatului cultural – fie că sunt „prestatorii” serviciilor, fie că sunt cei care se ocupă cu scrierea proiectelor, în sine. 

Cercetătoarea Adina Marincea propune un termen excelent pentru această din urmă categorie de muncitori culturali într-un articol pentru platforma CUTRA: proiectariatul (termen preluat de la cercetătorul polonez Kuba Szreder), din exterior „văzut adesea ca un soi de clasă privilegiată”, dar, în fapt, o poziție din care „te lupți cu alții la fel de precari, munceşti pe brânci şi-ți toceşti nervii zile, săptămâni, luni, ca să aplici la o loterie unde nu ştii dacă vei primi sau nu finanțarea (…) munca asta nu ți-o remunerează şi recunoaşte nimeni. E pe timpul, banii şi nervii tăi.” Articolul ei premerge publicarea unui ghid la editura anarhistă Pagini Libere, semnat de Colectivul Muncitoarelor Anti-Exploatare, care propun o mână de practici pentru evitarea exploatării reciproce sau proprii.

Încercarea de-a propune un cadru legal care să ofere protecție pentru miile de oameni care lucrează în mod independent în ramurile culturii românești este una care a tot circulat prin cercurile culturale locale în ultimii câțiva ani – de la luări de poziție ale unor ex miniștri, diverse conferințe și petiții la propuneri venite din partea unor partide parlamentare.  

Acum, ea se apropie în sfârșit de realitate: Ministerul Culturii a publicat la finalul lunii februarie  un proiect de ordonanță de urgență care ar urma să legifereze, pentru prima dată în istoria post-decembristă, un statut al lucrătorilor culturali profesioniști independenți, care are puterea să schimbe radical situația muncitorilor din domeniu, și să creeze un salt imens în calitatea vieților lor și a accesului lor la servicii publice precum asigurarea de sănătate, pensiile publice și concediile speciale.

Însă, ca în cazul oricărei propuneri de acest tip, au existat diverse discuții în contradictoriu. Anumiți artiști, mai ales din domeniul teatral, au avut obiecții legate de terminologia de „lucrător cultural”, din punctul lor de vedere insuficient axată pe componenta artistică, cerând schimbarea acesteia. Alții au susținut că sistemul propus ar fi ușor de abuzat, criticând rolul-cheie pe care o instituție precum ANAF l-ar juca în acordarea acestui titlu și o presupusă „obligativitate” de a se înregistra ca lucrător cultural profesionist – însă, după cum menționează și proiectul ordonanței, înregistrarea este optională, menită să ofere protecții sociale celor care nu beneficiază deja de acestea.

Deși perioada în care ordonanța de urgență s-a aflat în dezbatere publică – prilej cu care s-au organizat o serie de conferințe pe tema acesteia la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, alături de alte dezbateri – a fost destul de scurtă și este deja încheiată, merită să mai trecem odată prin conținutul ordonanței și să aflăm care sunt schimbările pe care le-ar putea produce și cum se vor aplica acestea lucrătorilor din industria cinematografică, dar și lipsurile formei actuale cu privire la nevoile acestora.

Ce spune Statutul?

În primul rând, merită menționată expunerea de motive a autorilor proiectului, care justifică alegerea de a da acest proiect de lege sub formă de ordonanță de urgență. Pe lângă motive ce țin de însăși necesitatea unei asemenea legi (de la impactul social al culturii, efectele pandemiei și importanța unui cadru financiar/fiscal), unul dintre considerentelprincipale are de-a face cu asumarea reformei sectorului cultural prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Așadar, dacă nu se trece un proiect de reformă, România poate fi penalizată prin neplata tranșei de bani care i-ar reveni de la bugetul UE pentru reconstrucția post-COVID. (Mă rog, asta dacă (non-)reforma pensiilor speciale nu va arunca ea totul în aer, mai întâi.)

Chiar dacă în ultimii 6-7 ani a fost intens criticată de către presă frecvența cu care diferitele cabinete au folosit acest instrument (și sunt în anumite cazuri foarte de acord cu aceste critici), mă bucură faptul că proiectul are șanse mari să fie adoptat sub formă de ordonanță, fiindcă asta înseamnă că va produce efecte imediate (odată cu publicarea metodologiei). Fapt care înseamnă că saltul calitativ în viața lucrătorilor culturali se va petrece extrem de repede, în loc să fie întârziat iarăși de către procedurile parlamentare extrem de lungi și de laborioase. Și, oricum, la fel ca oricare altă ordonanță de urgență, ea va fi supusă unui parcurs parlamentar ulterior, astfel încât există spațiu ca erorile din ordonanță să fie amendate. Totodată, trebuie punctat următorul aspect: ordonanța prevede ca aplicațiile pentru obținerea statutului de lucrător cultural se vor depune până în data de 25 mai ale anului și este trimisă spre semnare premierului Nicolae Ciucă – însemnând astfel că se țintește spre aprobarea acesteia înainte să se petreacă rotația de premieri agreată de coaliția PNL-PSD –; un termen relativ scurt.

Statutul (mai degrabă spus, un regim fiscal) vizează, în primul și în primul rând, artiștii și lucrătorii care nu sunt angajați cu carte de muncă pe perioadă nedeterminată într-o instituție oarecare, fie ea de stat sau privată, sub administrație națională sau locală – fiindcă, în definitiv, cei care au contracte stabile se bucură deja de o mare parte dintre protecțiile sociale care vor fi legiferate de către ordonanță. Mai trebuie subliniat și faptul că este un sistem optativ, adică, nu există obligația ca un lucrător cultural să se înregistreze în calitate de profesionist. 

În acest sens, lucrătorul cultural profesionist este cel care obține acest statut fiscal, acesta fiind „artistul și/sau persoana fizică care exercită o profesie, practică o meserie culturală ori desfășoară o activitate de suport sau auxiliară producției culturale”. Pentru a se înregistra, lucrătorul cultural trebuie să fi obținut, în anul fiscal anterior înscrierii, cel puțin 50% din venituri din cesiunea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe (aici nefiind incluse drepturile de autor moștenite, ori cele pentru lucrări științifice ori informatice), din activități prevăzute în anexa ordonanței (mai multe despre asta, mai jos), sau din contracte de muncă pe perioadă determinată în domeniul cultural, care nu mai sunt în vigoare la momentul depunerii cererii de înregistrare. 

Să luăm un exemplu concret. De pildă, un actor care nu are un contract stabil cu un teatru ci este plătit doar pentru reprezentații și proiecte punctuale (filme, reclame, emisiuni etc.), în cazul în care a realizat peste jumătate din venituri din astfel de activități, are dreptul de a obține acest statut.  

Cererile de înregistrare vor fi procesate de către ANAF, care are obligația de a răspunde în 30 de zile – iar după 45 de zile de la înregistrarea cererii, în absența unui răspuns, cererea se consideră adoptată tacit. Înregistrarea drept lucrător cultural profesionist are o durată de trei ani (ea fiind suspendată temporar sau încetând în diverse situații prevăzute de către textul ordonanței la articolele 6 și 7), iar pentru primii trei ani în care este înregistrat, lucrătorul dispune în plus de o reducere de 50% a costurilor aferente asigurării de sănătate. 

Pe scurt, marile schimbări pe care le-ar aduce statutul sunt următoarele:

          ➤   Introducerea contractelor de activitate culturală: această nouă clasă de contracte ar putea înlocui o bună parte dintre contractele care se încheiau prin cesiunea drepturilor de autor sau a prestărilor de servicii.

          ➤   Securitatea socială: toate contractele trebuie să conțină, dincolo de modalități specifice de evaluare a executării, prevederi legate de asigurarea sănătății și securității lucrătorului pe durata și în desfășurarea activității sale – o premieră absolută pentru sectorul independent. Totodată, lucrătorilor profesioniști asigurați în sistemul public li se asigură concediile medicale, indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă, concediile și indemnizațiile de șomaj, maternitate și cele pentru îngrijirea copilului bolnav.

          ➤   Reduceri de taxe: toate contractele de activitate culturală vor fi supuse unei deduceri de cote forfetare în cuantum de 40%. Asta înseamnă că impozitul pe venit (în valoare de 10%) se aplică doar la 60% din venitul total – dacă câștig 100 de lei brut, doar 60 de lei vor fi taxabili, așadar, voi datora statului suma de 6 lei impozit pe venit, în loc de 10. Totodată, în perioada 2023-2026, toți lucrătorii culturali profesioniști vor beneficia de o derogare și nu vor plăti impozite pe venit din cesiunea de drepturi patrimoniale și contracte de activitate culturală.

          ➤   Vechimea în muncă: o problemă de mult cunoscută a lucrătorilor independenți era faptul că nu-și puteau cuantifica anii de activitate drept vechime în muncă pentru dosarul de pensie. În noua lege, anii de înregistrare în calitate de lucrător cultural profesionist vor reprezenta (și) ani de vechime.

          ➤  Ajutoare de chirie: lucrătorii culturali profesioniști care încheie un contract cu o instituție aflată în afara localității de domiciliu pot primi o indemnizație lunară (neimpozitabilă!) din bugetul respectivei instituții pentru a-și asigura cazarea pe durata contractului; ajutorul este în valoare de cel mult 50% din salariul mediu net pe economie, lunar.

          ➤  Decontarea deplasărilor, asigurărilor pentru opere / echipamente și a cursurilor de formare: sub umbrela „programului național de mobilitate”, finanțat prin AFCN, lucrătorii culturali profesioniști vor putea obține fonduri care să susțină până la 90% din cheltuielile de mobilitate (atât naționale cât și internaționale) pentru „participarea la conferințe, ateliere, expoziții, schimburi de experiență, tabere și rezidențe de creație precum și altele asemenea”, ceea ce ar fi o binecuvântare pentru cei a căror muncă depinde de deplasarea în circuitul festivalier internațional, și 80% pentru transportul și asigurarea operelor și echipamentelor. Totodată, se alocă același cuantum de 90% și „cheltuielilor pentru dobândirea de noi competențe, cu prioritate pentru dezvoltarea competențelor digitale ale lucrătorilor culturali profesioniști”.

          ➤  Sindicalizarea: Șansa de sindicalizare a industriei cinematografice, dacă ordonanța va trece, va fi fără precedent – dacă artiștii (de pildă, actorii de la teatrul de stat) sau cei angajați la diverse instituții publice au deja ocazia de-a se constitui în sindicate, în industria cinematografică, unde vasta majoritate a locurilor de muncă există în mediul privat, multe în medii în care adesea nu pot întâlni cerințele legale minime pentru înființarea unui sindicat, acum, lucrătorii ar putea avea în sfârșit pârghii clare pentru a iniția negocieri colective cu cei care îi antamează în varii proiecte. Aceste structuri se vor numi „asociații profesionale ale lucrătorilor culturali profesioniști”, ele având, printre altele, puterea de a încheia convenții colective cu organizațiile patronale sau beneficiarii proiectelor la care lucrează. Acestea trebuie să fie formate din minimum 50 de lucrători din același sector de activitate, care pot fi membrii unei singure astfel de asociații în același timp.

          ➤  Cuantificarea mărimii sectorului cultural independent: în momentul de față, nu există evidență reală a acestuia, doar un estimat de circa 6,600+ persoane. Introducerea registrului lucrătorilor culturali profesioniști înseamnă nu doar că vom avea la dispoziție o cifră oficială, dar și o pârghie prin care se pot analiza cine sunt aceștia din punct de vedere demografic și sociologic, cât și una de a impinge mai departe interesele sectorului.

Ce lipsuri există în momentul de față în ce privește lucrătorii din cinematografie (și nu numai)?

Deși aprobarea ordonanței ar duce la un salt calitativ imediat și imens în viața artiștilor și lucrătorilor independenți, asta nu înseamnă că proiectul, în forma sa actuală, este unul perfect. Există o serie de lipsuri  asupra cărora au atras atenția a diverși reprezentanți ai industriei cinematografice – îndeosebi, organizatorii de festivaluri, despre care înțelegem din sursele noastre că au depus propuneri de modificare a ordonanței în perioada de dezbatere publică – pe care le voi expune și analiza mai jos.

Aici trebuie menționat și faptul că Iulia Popovici, una dintre persoanele cele mai implicate în elaborarea acestui statut, în cadrul emisiunii Intrare Liberă de la TVR Cultural, a declarat faptul că ar trebui întregit și nomenclatorul de coduri CAEN (Clasificarea Activităților din Economia Națională) pentru a reflecta diverse meserii care, în momentul de față, sunt încă neacoperite. În ce privește industria cinematografică, codurile relevante incluse în anexă sunt următoarele:

     ∙ 5911 Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (inclusiv arhive de film) şi de programe de televiziune (seriale de televiziune, documentare, etc.) sau reclame de televiziune.
     ∙ 5912 Activități de post-producție cinematografică, video și de programe de televiziune
     ∙ 5920 Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală
     ∙ 7410 Activități de design specializat
     ∙ 7490 Alte activități profesionale, științifice și tehnice
     ∙ 8552 Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice, și alte domenii)
     ∙ 9003 Activități de creație
     ∙ 9004 Activităţi de gestionare a sălilor de spectacole

Există însă și o serie de coduri CAEN relevante deja existente, subliniază reprezentanții industriei, dar care nu fuseseră incluse inițial în respectiva anexă. Aceste lipsuri ar fi afectat, în principal, distribuitorii de film și proiecționiștii, persoanele care lucrează în domeniul publicațiilor de specialitate despre cinema, fie ele reviste sau edituri, între care și criticii de film, cât și fotografii de platou (și nu numai). Codurile propuse de reprezentanții industriei spre completarea listei sunt următoarele: 

    ∙ 5811 Activități de editare a cărților
    ∙ 5814 Activități de editare a revistelor și periodicelor
    ∙ 5819 Alte activități de editare
    ∙ 5913 Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și a programelor de televiziune
    ∙ 5914 Proiecția de filme cinematografice
    ∙ 7420 Activități fotografice

Însă problemele pornesc încă de la încadrarea și definirea a ceea ce constituie „activitatea culturală” și definiția entităților cu care încheie un contract un lucrător cultural. 

În primul rând definiția nu include, în mod explicit, sfera de activități specifice festivalurilor (de la munca organizatorică și curatorială, până la activități de tipul print traffic sau realizarea de subtitrări), a expozițiilor, distribuției de filme, munca editorială din domeniul cultural sau activitatea educațională, ci se limitează la „creația unei opere literare ori artistice sau a unui obiect protejat și/ sau prestația artistică”, alături de codurile CAEN prevăzute în anexă. 

În al doilea rând, definiția contractelor încheiate de lucrătorii care nu domiciliază în aceeași localitate cu instituția pentru care muncesc este problematică – ea prevede doar „un contract cu o instituție de spectacole sau concerte”, ceea ce ar lăsa neacoperiți nu doar angajații cinematografelor sau ai arhivelor de film/video, dar și pe cei ai redacțiilor culturale, ai caselor de producție sau distribuție de film, sau ai ONG-urilor care desfășoară activități în domeniul cinematografic.

După cum spuneam mai sus, toate aceste aspecte au fost semnalate Ministerului Culturii de către membrii industriei cinematografice – însă, până la publicarea unei noi forme a ordonanței, nu putem afla dacă aceste modificări au și fost implementate. 

Câteva concluzii

Apariția acestui prim document legislativ care ar reglementa și legifera condiția lucrătorilor culturali din România este mai mult decât salutară – ea are toate șansele să se transforme într-o adevărată revoluție a sectorului, scoțând din precaritate mii de artiști și de muncitori independenți și oferindu-le plasa o plasă de siguranță socială care, în momentul de față, este absolut inexistentă. 

Cu toate acestea, forma actuală ar putea lăsa neacoperiți – cel puțin în ceea ce privește lucrătorii din industria filmului – pe lucrătorii din festivaluri, din casele de distribuție, din redacțiile / editurile culturale și pe cercetătorii de film. Iar tocmai aceștia se numără printre cei mai vulnerabili muncitori din industrie, printre cei mai dependenți de munca project-based, extrem de puțini dintre aceștia având contracte pe perioadă nedeterminată ori acces la serviciile statului social. 

Totodată, având în vedere faptul că – la fel ca toată industria de film – domeniile lor de activitate sunt concentrate într-o mână foarte mică de orașe din țară (în principal, Bucureștiul), ei se numără printre cei care ar beneficia cel mai puternic de pe urma ajutoarelor de chirie și, dată fiind natura muncii lor, a deconturilor pentru transportul național și internațional. Tot ce pot să sper este că aceste lipsuri ale ordonanței vor fi amendate; în caz contrar, va fi nevoie ca breslele noastre particulare să se mobilizeze în acest sens.

Imagine principală:  „Reprise du travail aux usines Alsthom-Saint-Ouen.”, Fonds IHS-CGT. DR.  

Flavia Dima

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.