„Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” este lungmetrajul de debut al lui Emanuel Pârvu, ce îi are în distribuție pe Șerban Pavlu, Florin Zamfirescu, Ana Radu și Adrian Titieni, printre alții. Filmul spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de puțin timp, iar noi am fost curioși să aflăm mai multe despre povestea filmului și experiența de pe platourile de filmare. Noi am întrebat, Emanuel Pârvu a răspuns pentru un nou material #behindthescreen.

Care este povestea și „traseul” acestui film? Cum ți-a venit ideea pentru realizarea lui, urmată de obținerea fondurilor, filmări și până la rezultatul final, ceea ce se numește astăzi „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”?

Povestea filmului începe acum vreo patru ani.  M-am întrebat, probabil la fel de des ca alți oameni, care sunt diferențele în iubirea pentru copii. Care este diferența atunci când ai un copil care este sânge din sângele tau, cum îl iubești, în ce și în câte forme, care este diferența când adopți un copil, cum îl iubești și care este diferența când ai un copil în asitență maternală. Am ales să tratez ultima parte. Văzând tot felul de cazuri, de întâmplări, auzind și văzând tot felul de povești cu acești copii, m-a preocupat subiectul și m-am apucat de scris. Am avut și sub observație un caz mai personal al unui copil luat în asistență maternală și așa am avut acces la discuții mai profunde, la sentimente mai clare, la întâmplări mai concrete. L-am finanțat din banii producătorului Miruna Berescu, din banii mamei mele, din banii co-producătorilor Dan Chișu și Dorin Mirea și din banii co-finanțatorilor care au vrut să se implice în acest proiect. Din banii noștri. Adică nu am avut surse de finanțare de la stat. După un proiect câștigător CNC pe care l-am returnat din pricina banilor alocați (probabil cea mai mică finanțare acordată vreodată) am hotărât că poate e bine să încerc și așa. Și mă bucur că am avut lângă mine oameni care au pus umărul la acest lucru. De la primele replici pe care le-am scris până la „motor” a durat 3 ani și 28 de zile.

Cum ai descrie experiența de a lucra cu Ana Radu, tânăra actriță ce o joacă pe Meda?

A fost foarte frumos de lucrat cu Ana. E un copil bun și foarte talentat. Și pe lângă asta, nu are căile actoricești bătătorite în procedee sau în mecanisme. Și atunci indicația cade pe un câmp curat, neted. Provenind dintr-o familie întreagă, completă, am mizat doar pe intuiția ei în realizarea tăcerilor pe care le are de făcut. Evident că au fost repetiții, evident că au fost explicații. Dar în primul rând cred că a contat contextul în care a fost pusă. Departe de lume, de tehnologie, de societatea modernă.

„Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” este o producție 100% independentă. Cât timp au durat filmările și cum s-au desfășurat acestea?

L-am filmat în 2016, filmarile au durat 28 de zile. Au fost 28 de zile departe de civilizație, în frig, în iarnă, în noroi, zloată și umezeală. Post-producția a durat foarte mult. În primul rând montajul, care a durat undeva în jur de 6 luni. Apoi a început în paralel munca la sunet, la colorizare și la grafică. A fost mult, mult material, multe lucruri scoase, re-puse în film, scoase iar, lucruri de refăcut la sunet. Din cauza drumurilor de țară unde filmam, pe lângă pașii actorilor se auzeau în noroiul de pe ulițe și pașii echipei (Silviu Stavilă, eu, focus-puller, sunet, mixer, etc). Toate secvențele astea au fost refăcute de la zero. Aproape un an de zile a durat toată post-producția. 

A existat vreo secvență atât de complexă încât să fie nevoie de zeci de duble până să ajungeți la rezultatul dorit? 

Lucrul cu copii, evident, este întotdeauna cel mai dificil. Paradoxal, cel mai mult am tras la o secvență cu copii, undeva între 20 și 25 de duble. Nu din cauza actoriei sau a lucrurilor tehnice, ci pur și simplu pentru că mulți dintre ei se uitau în cameră.

Care a fost procesul de gândire și explicația din spatele titlului?

Partea nu prea fericită a lucrurilor este, de fapt, tatăl. A lui este nefericirea. Pentru el lucrurile nu sunt deloc fericite. Și atunci când nu știi ce să alegi dintre Doru si Meda, (nedorind să pun un titlu gen „Doru și Meda” sau „Maddie și David” sau orice altceva format din două nume) am vrut doar să aduc un indiciu. Știu că, de obicei, oamenii nu preferă indiciile. Dar oamenii preferă multe alte lucruri. Aici am vrut să ofer un film fiecăruia.

A fost ceva ce ți-ai dorit foarte tare ca regizor pentru acest film, dar nu ai putut obține?

Nu prea. Am avut un mare sprijin de la prieteni și mai ales de la Dumnezeu. Dumnezeu a fost Line Producer la acest film. Mi-am dorit ceață, am avut ceață, mi-am dorit oi, au trecut pe la filmare, mi-am dorit soare sau nor, am avut soare sau nor.

„Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” este lungmetrajul tău de debut, care a câștigat premiul pentru regie și pentru cel mai bun actor (Șerban Pavlu) la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde a primit și o nominalizare pentru cel mai bun film. Care a fost, însă, feedback-ul oferit de publicul de la noi, de când a intrat filmul în cinematografe și până acum?

Feedback-ul a fost exact pe măsura așteptărilor. Nu mă așteptam să fie un hit de cinema sau de spectatori. Prefer spectatorii care au venit pe frig, duminică seara pentru a sta la discuții mult timp după proiecție. Într-o societate în care viața este gri și tristă, e greu să mai vii la cinema unde să vezi tot gri și trist. Oamenii preferă comediile. Ceea ce este și normal. Dar din câți spectatori am avut, cred că toți au plecat cu multe întrebări după vizionarea filmului. Ceea ce mi-am dorit de la început.

Care sunt planurile de viitor?

Lucrez la următorul lungmetraj. Tot o dramă de familie, doar că acum familia o include și pe mamă.

Romina Banu

Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.