În fiecare an, cu ocazia Galei Gopo, luăm interviu nominalizaților categoriei Tânără Speranță și descoperim, de la an la an, idei tot mai îndrăznețe și fluide și o înclinație tot mai accentuată spre experiment. Ultima decadă de cinema autohton, cu precădere din 2018 încoace, ne-a prezentat noi voci tot mai dornice să se distanțeze de Noul Cinema Românesc, noile generații nu par să-și dorească să se mai întoarcă la „feliile de viață”, cadrele secvență și estetica realistă care ne-au adus mari premii pe parcursul anilor 2000. Ne aflăm de câțiva ani într-o perioadă de tranziție, ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm  cum va arăta cinemaul românesc de mâine? Care sunt căutările celor foarte tineri, care studiază arta cinematografică în prezent, și ce îi inspiră pe ei? În căutarea răspunsurilor, am stat de vorbă cu 6 studenți și tineri absolvenți de la UNATC București și UBB Cluj.

Hana Stroe – Absolventă 2023 – Facultatea de Teatru și Film, UBB 

Mă preocupă relația dintre lumea reală și cea virtuală, a reprezentărilor, influența reciprocă. Îmi place cinematografia hibridă, care preia elemente și forme specifice mediilor de comunicare audiovizuală considerate non-artistice. Apreciez filmele eclectice și ludice, încerc la rândul meu să fiu inventivă din punct de vedere stilistic. Prefer să lucrez cu materiale apropiate, preluate din alte surse, în loc să creez de la zero. Mi se pare foarte interesant și stimulant procesul de a stabili legături între produse culturale aparent incompatibile, de a construi noi semnificații. Ca regizori, mă inspiră Harmony Korine, printre alții, despre care mi-am și scris lucrarea de licență. 

Theodor Graur – Absolvent Regie 2023 – Facultatea de Teatru și Film, UBB

Când eram mic îmi plăcea să filmez prin casă diferite lucruri printre care și povești pe care mi le imaginam. Îmi doream să mă fac regizor. Prin cinema caut să studiez viața din alte perspective și încerc în același timp să ofer și viziunea mea asupra vieții. Mă inspir din orice se întâmplă în jurul meu, de la o propoziție auzită întâmplător pe stradă până la experiențe sau povești trăite. Momentan nu știu ce fel de regizor sunt, îmi place să experimentez și să mă implic în proiecte cât mai diferite unul față de altul. Apreciez când am colaborări cu oameni noi pentru că fiecare lucrează altfel și mă ajută să-mi diversific si mai mult abordarea. Îi admir pe Agnès Varda, Thomas Vinterberg și Krzysztof Kieślowski, dar n-aș putea spune că mă inspiră în mod direct, tind să preiau ce-mi place de la orice regizor. 

Ștefan Oprea – Anul III (Regie de film) – Facultatea de Film, UNATC

Anul ăsta am avut o slăbiciune pentru Chris Marker, Harmony Korine și Werner Herzog, dar observ că în ultima vreme încep să mă reapropii de amintiri și senzații din copilărie, care sunt intensificate de filmele lui Abbas Kiarostami, Carlos Reygadas si Lucrecia Martel, în special La ciénaga, care este filmul meu preferat în acest moment. Toți acești regizori arată o vulnerabilitate specifică oamenilor care se află în propriile cămine, în locurile în care cresc sau au crescut. Pe lângă asta, Kiarostami se joacă foarte mult cu conceptul de întâlnire dintre oameni, acest miracol al întâlnirii care reprezintă o mare parte din viața mea din acest moment și mă aduce mai aproape de filmele lui. Copilăria mă mai inspiră foarte mult și mă las inspirat de filmele lui Reygadas, în care există un simț pregnant de identitate culturală. Până acum mi-am scris singur scenariile, dar asta se datorează doar întâmplării. Chiar dacă ador să scriu, nu m-aș da în lături de la o colaborare cu alți scriitori, sau scenariști, nici de la o co-regie.

Teodora Mihăilă – Absolventă 2021 – Facultatea de Teatru și Film, UBB

Am terminat un liceu cu profil de arhitectură, însă prin clasa a X-a, mi-am dat seama că nu e un domeniu care mi se potrivește. Trecerea spre o facultate de film a venit destul de organic, întrucât, în perioada liceului, am fost expusă constant la filme de artă, fotografie, pictură și teatru. Mă interesează relația dintre poveste și formă în animația stop-motion; să testez limitările și variațiunile tehnice pe care le implică mediul.  Am o mare fascinație pentru modul în care copiii deformează și completează realitatea, iar în proiectele la care lucrez încerc să preiau acest tip de libertate creativă. Am lucrat atât ca regizor-scenarist, cât și în co-regie. Îmi place natura colaborativă pe care o poate avea animația de gen, iar atâta timp cât mă intrigă proiectul pot lucra în orice formulă. După absolvirea facultății, am realizat animația stop-motion Open.Closed. Pe la vârsta de 4-5 ani aveam convingerea că în interiorul semafoarelor lucrează pitici, iar cel de la semaforul de pietoni nu mă simpatizează, motiv pentru care stă mai mult la culoarea roşie şi mă face să întârzii la grădiniţă. Pornind de la această imagine am scris scenariul animaţiei. Anul ăsta am intrat la master la College of Arts & Design Barcelona, secția stop-motion. 

Iris Reșit – anul III (Regie de film) – Facultatea de Film, UNATC

Când eram mică, părinții mă duceau să văd filme, de obicei animații, dar mama fiind cinefilă, mă ducea și la filme de artă. Acasă obișnuiam să îmi filmez lego-urile, făceam povești pe loc și dublam vocile în timp real. Mama mi-a zis de mică că mă vede regizoare, dar abia în clasa a 10-a am luat decizia să dau la regie de film. În continuare îmi place să mă joc, adesea folosesc unghiulații sau mișcări de cameră îndrăznețe. În ultima vreme, cel mai tare m-au inspirat filmele de școală ale lui Cristian Nemescu, în special Mihai și Cristina, care a fost referința principală pentru filmul meu de peliculă. Dar mă atrage orice film în care personajele sunt puse în fața unor întâmplări neobișnuite, sau cel puțin stupide. Unul dintre preferatele mele e Shiva Baby, care mi se pare hilar, deși mi-a dat o super anxietate. Ador comediile cu Sacha Baron Cohen, iar Borat mă face mereu să rad cu lacrimi. Îmi plac și filmele cu un stil mai camp, cum ar fi But I’m a Cheerleader, care m-a cucerit instant. Îmi plac câteva dintre filmele Noului Cinema Românesc, dar nu mă reprezintă, este prea rigid pentru mine. M-ar deprima foarte tare să fac un film rece și plin de cadre secvență. În plus, deja s-au făcut foarte multe. M-am plictisit, vreau ceva nou, care să mă distreze și pe mine și pe public.  Mă văd făcând predominant comedii, dar vreau foarte tare la un moment dat să fac și un heist movie, ceva asemănător cu Baby Driver sau filmele Ocean’s (cele mai vechi, cu George Clooney și Brad Pitt). Am și o dorință mai ciudată, poate, să fac un film de serie B cu extratereștri. Cred că o să fiu un regizor care o să tot experimenteze cu diverse structuri și stilistici, din dorința de a face mereu ceva diferit, dar umorul și muzica nu o să lipsească vreodată din filmele mele. 

Vlad Cocieru – anul III (Regie de film) – Facultatea de Film, UNATC

În liceu plănuiam  să dau la grafică sau pictură și încă pictez și desenez și o iau la fel de în serios chiar dacă nu o fac pentru facultate. După un voluntariat la SUPER (Festivalul de filme făcute de adolescenți), m-am îndrăgostit de cinema și puțin mai târziu, am dat la Regie. Ca regizor caut, cred, diversitate, pentru că mă face să mă simt liber în ce aleg să fac. Până acum am și scris, exceptând la pelicula din semestrul doi, unde am adaptat Riga Crypto și Lapona Enigel.  La licență colaborez cu cineva pe un scenariu de-al lor care-mi place super mult. Inevitabil o să mai fie modificări, dar nu insist să scriu sau să fie scenariul meu. Aș și co-regiza. Mă influențează estetic enorm animațiile – Smiling Friends ar fi cel mai recent, dar încerc să văd cât mai mult din toate direcțiile. Îmi place enorm Mad Max-ul nou și cât de strălucitor, înflăcărat și zemos e. Îmi plac rom-com-uri cu Glen Powell, am revăzut (și iubit) recent Showing Up. În prezent, filmul meu preferat este Throw Away Your Books, Rally In The Streets  – cred că cel mai mult la regizorul Terayama apreciez, de fapt, libertatea și sentimentul ăsta că nimic nu e greșit și că se poate face orice. E ca un colaj și, în același timp,  cel mai apropiat de o estetică pe care mi-ar plăcea să o explorez. În același timp aș vrea să nu mă limitez la „o estetică” și să mă tipizez. Mi-ar plăcea mult să fac un western la un moment dat. Vreau să fac exact ce-mi vine să fac la fiecare proiect, fără să mă gândesc prea mult la ce am făcut înainte.

Numărul tipărit al anului 2024, proaspăt ieșit din tipografie, continuă demersul din acest material și anume de a scoate în față cineaștii și cineastele care au curajul să se abată de la drumul bătătorit de Noul Val Românesc, experimentând cu forma și prezentând și altfel de povești. Dosarul numărului curent, intitulat Lost in Transition, radiografiaza peisajul cinematografic autohton, aruncând un ochi spre trecut și lecțiile învățate și analizând cum va arăta viitorul, pornind de la filmele noilor generații.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.