În bună măsură rezultat al concursurilor CNC, care au la fiecare sesiune o secțiune finanțată separat pentru debuturi de ficțiune, dar și pentru că avansul tehnologiei digitale a facilitat realizarea de filme, iar tot mai mulți cineaști au prins curaj (inclusiv în a-și produce filmele independent cu bani foarte puțini), numărul debuturilor românești a crescut semnificativ în ultimii 2-3 ani. 

Și a ajuns în 2018 la peste zece (doar la ficțiune, pentru că  zona de documentar are proprii debutanți). O cifră-record pentru cel puțin ultimii 20 de ani. 

Au apărut regizori noi, de vârste diferite, dar în majoritate tineri, foarte mulți extrem de promițători – unii sunt actori care au dorit să treacă în spatele camerei, iar trendul va continua.

Asta are ca efect în primul rând o binevenită diversificare tematică și stilistică. Pe de o parte, sunt tineri regizori care vor să se desprindă de estetica Noului Val și să încerce un tip de cinema mai mainstream, mai comercial, inspirat din cinema-ul american. 

Pe de altă parte, sunt alți tineri regizori, în majoritate femei (o nouă premieră), care propun un cinema mai radical, extrem de personal, de multe ore intimist, în care granița dintre ficțiune și documentar este aruncată în aer și care aduce teme inedite și personaje marginale.

În același timp, s-au lansat și tineri regizori care vin în siajul unuia sau altuia dintre cineaștii-model al Noului Val consolidat începând cu jumătatea anilor 2000.

Cele mai relevante debuturi din 2018 au reflectat fiecare din cele trei direcții.

Cu siguranță cel mai important debut al anului a fost Nu mă atinge-mă, de Adina Pintilie, care a câștigat nu doar premiul cel mare, Ursul de Aur, la Festivalul de la Berlin, dar și trofeul pentru cel mai bun prim film, aceste premii fiind urmate de un bogat parcurs festivalier în străinătate și în țară.

Adina Pintilie propune un film riscant, un film experiment (nu experimental!), în care combină ficțiunea, documentarul și un tip de workshop de investigare personală, terapeutică.

Este un film greu încadrabil, pe alocuri incomod, cu un aspect clinic, despre diferite moduri de explorare a intimității și a sexualității și despre temerile adânci din noi. 

Puține filme au acest potențial exploziv de a diviza profund publicul, fie el avizat sau nu – de la respingere violentă și până la elogii. Indiferent de reacții, este un film care va rămâne un reper în cinematografia română.

Un alt debut extrem de curajos, în care ficțiunea se combină cu cine-verite-ul, a fost Soldații. Poveste din Ferentari, de Ivana Mladenovic.

Ecranizare a romanului autoficțional de succes Soldații. Poveste din Ferentari, de Adrian Schiop, căruia îi este încredințat și rolul principal, filmul urmărește relația, inclusiv sexuală, dintre un doctorand în sociologie (cu o lucrare pe tema manelelor) și un rom (excelentul Vasile Pavel-Digudai) din cartierul rău-famat din București numit în titlu.

Un film antispectacular și dedramatizat dar asumat polemic, în care Ivana Mladenovic – o tânără venită din Serbia să studieze cinema-ul în România, unde s-a și stabilit de mai mulți ani, pătrunde cu curiozitate, răbdare și empatie într-o zonă absentă din cinema-ul românesc și tratată de obicei senzaționalist în mass-media.

O relație de iubire între persoane de același sex discută și Bogdan Theodor Olteanu, în filmul său independent, realizat cu puține mijloace, Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, care are în rolurile principale două tinere actrițe extrem de promițătoare, Silvana Mihai și Florentina Năstase.

Un film atipic pentru cinema-ul românesc, nu foarte îndrăzneț și lipsit de forță, dar cu o lejeritate ce merită salutată.

Inspirat din estetica lui Cristian Mungiu (care a fost de altfel producător și a contribuit la scenariu), Lemonade, de Ioana Uricaru, este o dramă puternică, deși destul de convențională, despre cum visul american se poate transforma într-un coşmar, prin prisma întâmplărilor unei asistente medicale din România care ajunge în SUA în încercarea de a-şi face un viitor.  

Scenariul este uneori simplificator și previzibil, iar regia dovedește un ușor manierism care reduce din impactul emoțional, însă Lemonade are destule momente reușite, în special atunci când scapă de constrângerile scriiturii și este lăsat să respire. Iar jocul Mălinei Manovici (o actriță de teatru de la Timișoara descoperită de Cristian Mungiu pentru Bacalaureat) este unul impresionant.

O surpriză a fost și primul film al fostului critic Andrei Crețulescu, Charleston. O comedie neagră, dar în culori foarte vii. Un film de o artificialitate asumată, care reflectă gusturile cinematografice (dar și muzicale) ale autorului său.

Este un film care fură privirea, asta și datorită unor gaguri reușite, chiar dacă prea conștiente de efectul lor. Însă afectarea în care se lăfăie filmul nu lasă loc emoției pe care ar fi dorit să o stârnească, cel puțin spre final, această poveste de doliu care oscilează între frivolitate și gravitate. 

Un debut onorabil, deși lipsit de originalitate – asta și pentru că e mult prea îndatorat cinema-ului practicat de Radu Muntean, a fost Un om la locul lui, de Hadrian Marcu. 

Inspirat din romanul Firesc al lui Petru Cimpoeşu, film urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.

Hadrian Marcu dovedeşte o regie sigură și este fidel principiilor cinema-ului realist al Noului Val: dileme morale, planuri-secvenţă, elipse, absența muzicii. Iar atunci când nu urmăreşte de la spate personajele în mişcare (pe jos sau în maşină), camera de filmat se ţine la distanţă de ele.   

În pronunţare, de Mihaela Popescu, este o încercare ambiţioasă de evadare în fantastic şi în impresionism. Un film însă riscant, mereu în pericol de a-şi pierde echilibrul fragil.

Iar Singură la nunta mea (coproducție Belgia-România), de Marta Bergman, se bazează pe energia extraordinară a actriței Alina Șerban, care duce în spate un film cu o structură dramaturgică destul de convențională – povestea unei tinere rome care pleacă în Belgia după un bărbat cunoscut printr-o agenție matrimonială, lăsându-și fetița în România.

Celelalte debuturi de ficțiune lansate în cinematografe în 2018 au fost Vânătorul de spirite, de Dragoș Buliga, Secretul fericirii, de Vlad Zamfirescu, Coborâm la prima, de Tedy Necula, și Pup-o, mă!, de Camelia Popa – patru filme fără mari pretenții.

Romina Banu

Fotograf și redactor, a co-fondat Dissolved Magazine alături de Melissa. La Films in Frame adună recomandări de filme și seriale pentru weekend-uri liniștite și prezintă proiecte interesante din lumea filmului. Îi place să călătorească, să stea cu pisicile și să doarmă.