Luna aceasta s-au încheiat filmările la Moromeții 3, ultimul film din seria semnată de regizorul Stere Gulea. Am fost pe platou, ca să înțelegem cum a apărut nevoia unei a treia părți, la 36 de ani de la primul Moromeții, dar și ce compromisuri implică un film subfinanțat. 

Chiar și deschisul unei uși poate fi o problemă când se face un film. Cum bați la ușă, cum îți e deschisă, în ce direcție mergi după ce intri, încotro te uiți – toate contează și vor fi minuțios analizate până iese cum trebuie. Aflu asta pe platou la Moromeții 3. Se filmează o scenă în care Nicolae (Alex Călin) și Ilie Moromete (Horațiu Mălăele) merg să-și facă un portret împreună la un atelier foto. 

E ziua 25 de filmări, una grea, cu două schimbări de set. Suntem la Muzeul „Micul Paris”, muzeul-apartament din centrul istoric al Bucureștiului. Camerele sunt pline de obiecte de decor și vestimentație care trimit la prima parte a secolului trecut. Aici se află și fotocabinetul lui Eugen Ciocan, singurul din Europa care mai colorează fotografiile manual. E locul numai bun pentru această scenă din a treia parte a trilogiei Moromeții.

În altă încăpere decât cea în care se joacă scena, Stere Gulea, înfofolit într-un pulover de lână și cu o căciulă în creștetul capului, se lasă puțin pe spate în scaunul de regizor și privește spre monitor. În scaunul din dreapta lui stă Alexandra Botău, script supervisor. Tânăra cu părul roșu aprins rămâne cu scenariul în brațe și pixul în mână pe tot parcursul filmărilor. Ea și Gulea sunt aproape nedespărțiți. Comunică mult, mai ales că această variantă a scenariului e o rescriere precedată de numeroase altele. Uneori Gulea, mereu deschis colaborării cu cei din jurul lui, amendează câte o replică în timpul filmărilor. 

În spatele lor, lipiți de perete sau de ușa unei a treia cămăruțe, mai mulți oameni din echipă (printre care mă număr și eu), înghesuiți unii într-alții, încearcă și să vadă monitorul, și să nu intre în cadru ieșind pe hol sau lăsându-și imaginea să se reflecte într-una din oglinzile atelierului.  

La repetiții, Stere Gulea e mai mult tăcut și observă. Când vorbește, o face încet, blând. Uneori aproape anemic. Mai tare și mai ferm, Adriana Răcășan, regizorul secund, transmite, actorilor și echipei indicațiile lui Gulea. Ea rămâne în picioare, pentru că trece de mai multe ori linia de „culise” între cele două încăperi, când stația nu i se pare suficientă pentru ce are de clarificat.

Ea îi spune lui Alex Călin, de pildă, să lase pauză între cele două bătăi la ușă, după ce Stere observă că sunt prea apropiate și pare că bate o singură dată. Tot ea spune întregii echipe să facă liniște de fiecare dată când se reia filmarea. Freamătul a zeci de oameni se oprește brusc, până când celor care nu sunt în scenă le mai auzi numai respirația și câte o încheietură trosnind. Nimeni nu mișcă. Apoi Stere spune încet un „stop”, pe care Adriana îl amplifică.

Freamătul se reia. Reîncep renegocierile. Se negociază mai ales timpul și spațiul. Spațiul, pentru că așa cum cineva din echipă remarcă: „iar ne călcăm unii pe alții pe picioare”. Greu de evitat la o scenă de interior între pereții unui apartament. Timpul, pentru că fiecare minut de întârziere costă, și orice ban în plus e o problemă când, în ziua 25 a filmărilor, producția nu e încă finanțată complet. 

De ce e nevoie de Moromeții 3 în 2023?

Spre deosebire de primele două părți ale trilogiei, care ecranizau cărțile lui Marin Preda, Moromeții 3 are un scenariu în totalitate original, scris de Stere Gulea. Personajul principal e Nicolae Moromete, dar traiectoria lui e inspirată, de fapt, din viața și jurnalele scriitorului.

Noul Nicolae este un tânăr scriitor apreciat care își trăiește viața și dramele romantice complicate (cu personaje feminine inspirate de Nina Cassian, respectiv Aurora Cornu) într-o atmosferă impregnată de regulile ideologice ale partidului comunist, din anii ‘50. El trebuie să decidă dacă va deveni parte din sistem și va fi răsplătit sau dacă nu, caz în care își riscă libertatea. 

„Într-un fel e povestea lui Marin Preda, în etapa când scrie Moromeții”, îmi explică Gulea, care a citit cam tot ce se putea citi despre scriitorul care l-a fascinat decenii la rândul (scrisori, jurnale, mărturii). 

Regizorul era în etapa de post-producție cu filmul precedent, când și-a dat seama că vrea să mai facă unul. A plecat de la fascinația lui față de Preda și de la „frământările lui umane”. „În ciuda aparențelor, era extrem de vulnerabil. Un anxios, un frământat, un nemulțumit – mi s-a părut o latură pe care nu aveai cum s-o știi”.

Într-un fel e povestea lui Marin Preda, în etapa când scrie Moromeții. În ciuda aparențelor, era extrem de vulnerabil. Un anxios, un frământat, un nemulțumit – mi s-a părut o latură pe care nu aveai cum s-o știi.

Stere Gulea

Colaboratorii lui văd diferit miza filmului. „Părea o poveste neîncheiată din perspectiva lui Nicolae”, crede Adriana. „La Stere a apărut această nevoie. Văzând succesul celui de-al doilea, s-a gândit probabil să meargă mai departe și să facă transferul de la Nicolae Moromete spre scriitorul Marin Preda”, spune Vivi Drăgan Vasile, directorul de imagine. 

Succesul despre care vorbește Vivi Drăgan se traduce prin zece trofee la Premiile Gopo și aproape 200.000 de spectatori în sălile de cinema  pentru Moromeții 2, lansat la 30 de ani de la primul, devenind cel mai vizionat film românesc în 2018 

Alex Călin, care, potrivit regizorului, apare „în fiecare fotogramă” a noului film, povestește că Gulea însuși le-a pus actorilor aceeași întrebare despre care cred că e miza filmului, după prima din cele trei luni de repetiții. „Cred că e o șansă să încercăm să nu mai judecăm așa ușor niște persoane care au trăit în vremuri pe care noi nu le cunoaștem. Să înțelegem un pic care erau presiunile, care erau avantajele și dezavantajele avantajelor pe care le aveai pentru că erai omul partidului, la ce trebuia să renunți din tine, din visul tău de a deveni scriitor. Și ce înseamnă să zici la un moment dat stop”, i-a răspuns Călin.

L-am întrebat pe actor și în ce măsură e relevantă povestea lui Preda pentru lumea de azi, din 2023. „Problemele de conștiință ca artist sunt o temă importantă în orice vremuri trăiești. Ei aveau cenzura regimului comunist, dar acum e un context un pic mai pervers, pentru că nu mai există un singur lucru către care să arăți cu degetul. Există social media, există presiunea de-a face filme de festival, există tot felul de lucruri care pot îndepărta un artist de la o problemă care-l preocupă cu adevărat, dacă el crede că-i vor aduce un anumit tip de succes.”

Filmul vorbește bine de dansul pe sârmă cu compromisul, cu puterea.

Tudor Giurgiu, despre Moromeții 3

Din perspectiva producătorului Tudor Giurgiu, Moromeții 3 e un „document” despre o parte a istoriei care a afectat profund societatea. „Cred că e o miză mai mare de cea obișnuită, punctuală, de a vedea un film pe ecrane”, e de părere  Giurgiu. „E o trilogie importantă, un proiect care trece de genuri, de mode. Acest ultim episod vorbește despre anii ‘50, o perioadă despre care generația mea cel puțin nu a învățat. Citesc acum memorialistică și mi se pare absolut atroce tot ce s-a întâmplat în țară. Sunt începuturile unui declin moral, o schimbare brutală a societății pe toate straturile. Iar efectele care au urmat atunci le vedem și astăzi”, a continuat. 

„Filmul vorbește bine de dansul pe sârmă cu compromisul, cu puterea”, a definit Giurgiu miza lui Moromeții 3 și a continuat, fără a se feri de promisiuni mari: „Cred că în timp va rămâne un document bun, cinematografic, despre țărani, despre colectivizare, despre anii ăștia absolut mizerabili din istoria țării.”

Micromanagerul

E a patra săptămână de când echipa a început filmările, așa că nervii sunt ceva mai testați decât de obicei.

După una dintre repetiții, Vivi Drăgan dă să se apropie de Stere Gulea și aproape se ciocnește de Alexandra. „Vreți să vă fac loc?”, întreabă ea. Vivi Drăgan îi confirmă arțăgos. „Nu știu, dacă nu-mi spuneți”, dublează și ea. Sunt mici șicane care apar pe tot parcursul filmărilor, cel mai des între Vivi Drăgan și unul din membri mai tineri ai echipei.

Pentru astăzi, ora de start a zilei de lucru („call”-ul) s-a schimbat de trei ori, într-o încercare de a găsi metoda optimă de a include trei scene filmate în 3 locații diferite în 12 ore în București. 

Cel mai ușor par să facă față cei cu simțul umorului bine dezvoltat. Când Vlad Gliga, directorul de producție, se apropie cu mașina de Sala Palatului, unde se montează al doilea platou al zilei, îmi spune: „Și-acum să ne rugăm să ne ajute cel de jos să avem toate locurile de parcare de care am vorbit”. „Cel de jos?” întreb amuzată. „Cel de Sus e ocupat, nu face producție, e ocupat cu scenaristica, cu regia.”

De această dată, secvența se filmează într-un birou administrativ din Sala Palatului, iar Stere, Alexandra, Adriana și bună parte din echipă și-au făcut spațiul de lucru pe hol. Pe Gulea a început să-l doară spatele și are nevoie de o pernă în plus pe canapeaua demodată. Rămâne atent la fiecare detaliu și, deși mai cască, nu e niciodată plictisit, spre deosebire de alți membri ai echipei care, în momentele moarte pasive pentru ei, mai scrollează compulsiv pe telefon. Actorul care trebuie să-i dea replica lui Alex Călin își tot încurcă replicile. Vivi Drăgan își pierde răbdarea și bombăne către Adriana și Gulea: „Alegeți actori care să poată țină minte textul”.

Altădată, când Adriana anunță: „Hai, ultima repetiție”, Drăgan o contrazice: „Hai, ultimele trei”. Ea spune: „Nu, că mai avem puțin”. El plusează: „Mai avem o oră!”.

„Eu mă cert în fiecare zi cu domnul Drăgan. Nu avem pace”, admite Adriana. „El are stilul lui, old school, noi avem alte percepții. Nu există să nu fie discuții, dar le rezolvăm cu umor”.

„Felul ăsta al lui de a canibaliza și de a îngloba filmul cred că îi sperie pe mulți”, mărturisește însă alt membru al echipei de producție.

Într-una din pauze, îl întreb și pe Vivi Drăgan despre stilul lui de „micromanager”, după ce am văzut că se implică peste fiecare departament. „Așa am lucrat dintotdeauna. Eu m-am simțit mereu părtaș la film. Ca un colaborator, mi se pare că trebuie să spun tot ce cred eu, că e vorba de actori, costume, scenografie. Am și enervat pe mulți, știu.”

Cât despre certurile care apar între el și Adriana, directorul de imagine spune: „Ciondăneala e firească, pentru că, în primul rând, e o diferență de experiență, care e în favoarea mea. Făcând atâtea filme, știu în orice situație cum pot face mai repede și mai eficient. Într-un iureș, cum se filmează ăsta, trebuie să fii foarte eficient și să nu faci tâmpenii”.

Stilul de lucru al lui Gulea e radical diferit de-al lui Vivi Drăgan. Regizorul tace și ascultă mult. Pune multe întrebări celor din jur și acceptă sugestii, fără să țină morțiș ca lucrurile să fie făcute într-un anumit fel. „Învăț multe de la el”, îmi spune Adriana. „Dânsul vorbește puțin, dar eu observ mult”. 

Compromisurile unui buget în construcție

Filmările la Moromeții 3 au început înainte ca producția să fie finanțată complet, după cum mărturisea Tudor Giurgiu într-un interviu. Până în acest moment, s-au strâns 850 de mii de euro și, potrivit calculelor făcute de Tudor Giurgiu, le lipsesc 400 de mii ca să acopere cheltuielile necesare filmărilor și încă 200 de mii de euro pentru post-producție.

Tot dintr-un interviu cu producătorul a aflat și Stere Gulea că finanțările sunt insuficiente, îmi povestește Gulea: „Destul de târziu am aflat de aventura în care s-au aruncat Tudor (Giurgiu) și Oana (Bujgoi Giurgiu). M-au menajat. Oricum nu puteam să fac nimic și au zis: ce să-i mai spunem și lui? Are atâtea pe cap”. 

Vivi Drăgan consideră că problema provine din cum se alocă finanțările de la Centrul Național al Cinematografiei: „Primești bani de la CNC cât pentru un banal film de actualitate și trebuie să faci epocă. Suntem într-un mare cineclub național. Se dă la toți câte puțin, să ajungă, să nu țipe lumea. Și când ai un film de epocă de fapt mai bine nu-l faci. De fapt, s-a stat în cumpănă o vreme dacă să-l facă sau nu. Tudor și Oana (n.r. producătorii) au tras aer în piept și au zis: hai să-l facem, dar cu multe riscuri dacă se vor găsi bani până la sfârșit”.

Nu pot să nu mă întreb totuși de ce Tudor Giurgiu s-a aruncat în acest proiect când îi lipsea aproape jumătate de buget. Nu era prea mare riscul? „Nouă ne mai trebuia un an la nivel de producție”, admite Giurgiu. „Dar a fost o situație care ținea și de vârsta înaintată a creatorilor. În ultimii doi ani, domnul Gulea a fost chinuit de COVID și o serie de afecțiuni. Și, când ai o vârstă fiecare an contează. M-a rugat să găsim o soluție și am zis să nu mai întârziem.”

Giurgiu spune că e oricum obișnuit cu riscul, cu „aruncarea în gol fără plasă de siguranță”. Și oricum, cel mai aproape de faliment a fost cu un film la care credea că are totul pregătit la startul filmărilor, Undeva la Palilula, al lui Purcărete. „Acolo credeam că le avem pe toate și am ieșit din toate programele de filmare. Eram pe punctul să dăm faliment.”

Dacă la primul Moromeții, cel din 1987, s-a filmat aproape 4 luni, 30 de ani mai târziu, filmările la Moromeții 2 au durat  o lună. Tot 31 de zile de filmări au avut și pentru ultimul din serie.

Limitele bugetului se simt în fiecare etapă a realizării filmului și afectează toată echipă. 

„Nu avem, de exemplu, câți oameni la figurație ne-am dori ca să umplem o scenă de acțiune. Am făcut în studio niște multiplicări de oameni, care vor fi adăugați în secvențele respective”, spune Adriana Răcășan. La un film de epocă, decorurile costă cel mai mult. „Partea de pregătire a însemnat mult căutarea acestor locuri, care să fie cât mai potrivite pentru secvență și să aibă foarte puține intervenții scenografice”, explică regizorul secund. 

S-a filmat mult la Talpa, în județul Teleorman, acolo unde există și casa Moromeților, aceeași care a fost folosită la primele două filme. Pentru scenele din București, și nu numai, multe detalii trebuie șterse sau corectate în post-producție. De exemplu, sunt momente filmate la Casa Presei, care are fațada plină de aparate de aer condiționat, care trebuie scoase apoi. 

Dacă la primul Moromeții, cel din 1987, s-a filmat aproape 4 luni, 30 de ani mai târziu, filmările la Moromeții 2 au durat  o lună. Tot 31 de zile de filmări au avut și pentru ultimul din serie.

„Puțin timp pentru un film de o anumită respirație, nu?”, crede Vivi Drăgan. „Trebuie să reduci la toate, se taie secvența că n-avem tren, n-avem autobuz, n-avem mașini de epocă sau nu filmam prea mult pe străzi din București, pentru că nu ne permitem nici prea mult CGI”. Totuși, în post-producție, unele intervenții de arhivă vor suplini lipsa exterioarelor sau, cum o numește directorul de imagine, „lipsa de aer”.

Vivi Drăgan îmi mărturisește că oamenii din echipa lui (departamentul de imagine) „au venit pe bani puțini, renunțând la condițiile lor financiare ca să mă susțină”. E unul din lucrurile care-l motivează. Celălalt e „speranța că lui Stere o să-i iasă și al treilea film, cât de cât acolo. Probabil că nu va avea succesul de la al doilea, dar pe jumătate dacă ar fi și ar fi foarte bine”, spune realist directorul de imagine. 

Gulea spune că, din cauza lipsei banilor, „simți uneori o amărăciune”. „E greu să faci film de epocă cu bani ca pentru un film de contemporaneitate. E puțin cam jignitor”. În același timp, regizorul e recunoscător oamenilor din jurul lui care s-au implicat în proiect și care încearcă mereu să găsească soluții.

„Toți încearcă să suplinească lipsa banilor, cu o contribuție omenească deosebită. Pentru o năzdrăvănie a lui Gulea se luptă atâția oameni”, spune cu umor regizorul.

„Băi, chiar ne întreabă domnul Gulea cum ni se pare?”

Poate că și această recunoștință face ca Gulea să rămână calm, indiferent ce se întâmplă în jurul lui. 

Apar des certuri, unele inevitabile dată fiind presiunea timpului și a resurselor. Altele, pentru că „există și regulile nescrise ale cinematografiei, pe care cineva le-a citit pe niște tăblițe și profetul le-a răspândit printre oameni, dar nimeni nu știe cine e profetul sau unde-s tăblițele. Și fiecare știe altfel regulile”, explică un membru al echipei de producție. Așa se întâmplă că s-a discutat intens dacă ziua de filmare trebuie să aibă 11 sau 12 ore și „e o permanentă râcă între imagine și sunet. Că tot timpul se încurcă unii pe alții și se fac multe glume pe tema asta, că filmul cel mai bun e cel mut”, spune Adriana.

Pentru Gulea, toate par zgomot de fond. Le ignoră și se concentrează pe detalii din film. Discută cu Alexandra dacă să schimbe sau nu, într-un dialog, cuvântul „justifică” cu „motivează”. Apoi negociază cu Alex Călin cât de rapid să-și rostească acesta replicile la o secvență filmată cu două camere: „să nu fie chiar ping-pong”. 

Aproape 10 ore, nu-l aud niciodată pe Gulea să ridice tonul, nici măcar până la nivelul pe care l-am considera „normal”. În schimb, mereu pune întrebări și acceptă sugestii de la actori, asistentele de regie sau Vivi Drăgan. 

Vorbim puțin la filmare, că știu ce vrea și pot să-l ajut, ca să lucrăm la ritmul ăsta de vârtej, de heirupism.

Vivi Drăgan

Alex Călin recunoaște că l-a surprins asta, când a început să lucreze cu Gulea. În cele trei luni de repetiții pe text, au fost multe scene pe care le-a rescris în urma discuțiilor cu actorii. „Domnul Gulea mergea, mai scria, venea și ne întreba: cum vi se pare? Și eram: băi, chiar ne întreabă domnul Gulea cum ni se pare textul? Dar chiar ne întreba”. Călin nu se aștepta la acest gen de deschidere de la cineva din generația regizorului.

Cum lucrezi la ce va fi probabil ultimul tău film

La 79 de ani, Gulea spune că e conștient că acesta va fi probabil ultimul său film, un gând pe care îl mărturisește și partenerul său în proiect, Vivi Drăgan Vasile.

Moromeții 3 e al șaselea film la care Stere Gulea și Vivi Drăgan Vasile fac echipă, ceea ce înseamnă că au lucrat împreună la jumătate din filmele regizorului. „Totdeauna s-a sfătuit cu mine și la scenariu și la actori”, spune directorul de imagine. „Și în timpul filmării, mă ocup mai mult de punerea în pagină, și el mai mult de actori și de text. Vorbim puțin la filmare, că știu ce vrea și pot să-l ajut, ca să lucrăm la ritmul ăsta de vârtej, de heirupism”.

Regizorul vede în Moromeții 3 un fel de a închide „saga” a „decenii de istorie românească”, dar și o ocazie de a repara greșelile făcute cu al doilea film. Recunoaște că Moromeții 2 a avut defecte de dramaturgie. Nu era decis ce poveste spune și nu avea un singur personaj principal. „Erau două povești și niciuna nu căpăta prioritate.” Acum, focusul filmului cade de la început până la rularea creditelor pe Nicolae. În plus, spune Gulea, de această dată repetă mai mult cu actorii și „uneori, din repetiții, scena iese diferit de cum am scris-o”.

Când scena filmată la Sala Palatului iese în sfârșit cum și-o dorește Gulea, echipa și actorii fac o pauză de masă, înainte de a intra în ultima parte a filmărilor de azi. În mod neașteptat , întârzierile au fost recuperate, deci oamenii se pot relaxa puțin și pot coborî în parcare, unde așteaptă camionul din care se împart porții identice: ciorbă, felul doi și desert, dar și mai multe mese montate pe margine. 

O parte din figuranți sunt deja în hainele specifice anilor ’50, pregătiți pentru ultima scenă a zilei, care se filmează în Centrul Vechi: Nicolae e oprit de un milițian și i se reține buletinul pentru că nu are adresa schimbată. 

Când ajungem cu toții acolo, observ cum strada Franceză se transformă, detaliu cu detaliu, în strada București a anului 1954. Pe o clădire se pune firma: „Bufetul Steaua Roșie”, cu beteală lipită în geam, pentru că scena are loc într-o noapte de decembrie. Mai multe ziduri sunt tapetate cu afișe de teatru din epocă. Unul din actori se schimbă în milițian, iar lui Alex Călin i se caută un fular în ultimul minut. E probată și mașina de zăpadă artificială, care împrăștie fulgi care miros ușor a vată de zahăr ars.

Poate pentru ultimele dăți, Gulea își reia locul din scaunul de regizor. Dar acum nu se gândește la asta. „Nu știm ce se alege de ceea ce facem. Și nu sunt terorizat de asta. Am încercat să fac cât am putut de bine cu toți oamenii care mi-au fost alături.”

Alexandra Nistoroiu

Reporter la Libertatea din 2019, obsedată de filme de prin '92. A scris despre sistemul medical din Rom​ânia, dar și despre cinema, muzică, fotbal și alte lucruri care ne fac fericiți. Îi e dor de Napoli în fiecare zi.