Actrița Aida Economu se alătură redacției Films in Frame cu o rubrică intitulată „Secvențe” – un material  gândit pentru zilele leneșe de weekend, care apare sâmbăta, în săptămânile pare ale lunii. 

Pasiunea ei pentru cinema transcede platourile de filmare și ecranele pe care se derulează poveștile personajelor interpretate de ea. Aida gândește în secvențe de film, își imaginează frânturi din viață și de uman, pe care le așterne pe foaie sub forma unor texte menite să te transpună în scene parcă rupte dintr-un film. 

***

Alecu forță un zâmbet, ba chiar fredona melodia care se auzea de la radio. Își trecu cu un gest rapid mâna peste frunte și simți că arde. Somatizarea, bat-o vina. Emoțiile care-i ardeau pe frunte și care se accentuau pe măsură ce se apropiau.

Se uită la Alma care conducea. Are o liniște fata asta, genul ăla de liniște de zici că nu-i nimeni acasă. O studia cu de-amănuntul: de la rochie, bijuterii, la șuvița care rămăsese peste ureche deși tot părul era dat după ureche. Și-a întins mâna spre ea și i-a așezat șuvița rătăcită așa cum credea el că ar trebui, alături de restul părului. Ea îi zâmbi cu tandrețe și cu un zâmbet de reclamă la pastă de dinți. Îi zâmbi și el, dar fals. Îl scotea din minți felul perfect în care era desenată; i se părea scoasă dintr-o reclamă la coafor, arăta ca o protagonistă de telenovele, ca un filtru ieftin de pe rețelele de socializare. Stop, Alecu, peste câteva luni faceți nuntă, o să fie mama copiilor tăi, o să-ți facă copii frumoși așa ca ea, de ce ești tâmpit? E o întâlnire ca oricare alta, nu te mai lăsa influențat de romantismul trecutului.

Alma parcă mașina cu botul spre intrarea în scara blocului.

– Alma, nu poți să lași mașina aici!

– De ce?

– În primul rând că nu e politicos, și în al doilea rând, Doamne ferește, dacă vine vreo ambulanță și trebuie să scoată pe cineva pe targă? Ar trebui să facă o sută de manevre din cauza mașinii tale.

Alma se conformă cuminte și frumoasă și mută mașina.

Alecu primi mesaj de la mama lui: Eu am ajuns deja, petrecerea e în toi. Voi? Parcă îl crispa și acest aspect – că mama lui era acolo.

– Ce ciudat, îmi imaginam că stă la casă, nu la bloc, zise Alma.

Alecu se enervă. Toată lumea își imagina câte ceva despre Tanda, celebra Tanda Arachelian. Că stă la casă, că e ochelaristă, că e înaltă, că e măritată, că e divorțată, că înoată bras, că îi place șampania, că are pisici, că își face siesta între 4 și 5, că scrie scrisori de mână, câte și mai câte, și fix toate-l enervau pe Alecu. Toți credeau că dacă i-au ascultat emisiunile la radio, o cunosc sau o intuiesc. Existau mii de presupuneri în spatele vocii răgușite și a succesului ei de peste 30 de ani de la radio. Felul particular în care își curatoriase interesele și le transformase în emisiuni radio au făcut din ea o vedetă, iar cu anii un reper. Cea mai nouă emisiune cu care care făcea vâlvă acum se numea Ritual de îngrijire a talentului – o pastilă împotriva curentului  – în care aborda cotidianul, rutina și banalitatea din viața artiștilor invitați. Cea de dinainte se numea Cratimă și Pedeapsă și trata cu umor și exemple gramatica limbii române. Zeci de astfel de titluri și un soi de elasticitate în gândire făcuseră din ea un personaj extrem de iubit, un personaj pe care ea nu și-l propusese niciodată. 

Deși știa că ușa este mereu deschisă la petrecerile Tandei, sună la sonerie și-n același timp strânse cu putere în mână buchetul de chiparoase pe care i-l adusese. Alma îl luă delicat de braț, dar se simți curentat de gestul ei căci în același timp se deschise ușa. Slavă Domnului, era Mia, femeia care o ajuta pe Tanda în casă.

Înaintară pe holul lung care ducea spre sufragerie. Tanda era în picioare, cu spatele. În cele trei secunde până să fie observați de mama lui, Alecu se opri cu privirea pe spatele gol al Tandei, care purta o rochie lungă, albă, din bouclé fin, care deși nu era mulată, i se așeza obraznic pe șolduri și pe fund, cu un en coeur pe spate care îi lăsa șira spinării la vedere. Avea în continuare cel mai frumos spate din lume. Mama lui Alecu sări fericită de pe un scaun și merse către ei.

– Au venit copiii!

Tanda se întoarse încet și se opri în ochii lui Alecu. Alecu merse hipnotizat către ea și îi întinse florile.

– Mulțumesc, se ridică pe vârfuri și-l îmbrățișă.

Îi simți sânii sub rochie lipiți de pieptul lui și în acea secundă fu aproape sigur că nu va face față acestei seri. Mirosea la fel, a Laurus Nobilis, adică a dafin, iar părul și-l ținea tuns tot scurt, grizonant acum, însă debordând același stil nepoluat de modă, aceeași siluetă firavă, același aer de golancă de pension, încât simțea că o s-o ia razna. Avea 56 de ani acum, iar el 35. Ea era tot singură, el logodit cu fata care părea o copertă de revistă. 

Deși Tanda era cea mai bună prietenă a mamei lui încă de pe vremea liceului (au fost colege de bancă din clasa întâi până la sfârșitul liceului), Alecu reușise de vreo 10 ani să evite orice fel de întâlnire cu ea.

– Ea este Alma, cea care i-a furat inima lui Alecu, o introduse cu mândrie mama lui. Fac o echipă extraordinară împreună.

– Nu-i volei, dragă, să facă echipă, important e să se iubească.

Alma zâmbi cu singurul zâmbet pe care îl avea, cel de reclamă, și îi spuse că și ea și mama ei îi sunt fane. Tandei i se amestecau adjectivele în trăsături și surprinderea în politețe.

– Ce serviți? Vodka sau șpriț?

Alma conducea, ceea ce o făcu să zâmbească din nou și să refuze. Alecu nu avu puterea să zâmbească, dar ceru un pahar de vodka.

Tanda avea același mers pervers auster, și deși trecuseră anii și îmbătrânise, senzualitatea pe care o emana reușea încă să-i încurce gândurile și viața lui Alecu.

O femeie mignonă, dar cu o personalitate care, alături de siluetă, fentează și o fac să pară mai înaltă. Nu-l studie pe Alecu, dar se uita în ochii lui cu drag și subînțeles. 

– Dirijor, care va să zică?!

În încăpere intrară doi lăutari, un acordeonist și un  violinist, căci gazdei îi plăcea mai degrabă muzica care se ascultă, decât cea pe care se dansează. 

Alecu se strecură printre invitați – câțiva prieteni și câteva cunoștințe de vilegiatură – oameni extrem de diferiți între ei, așa îi aduna Tanda. Se așeză la masă și văzu că mama lui făcea turul invitaților cu Alma. 

Pe masă cataif, halva și pepene roșu cu brânză. În timp ce Tanda întreținea oaspeții, își aminti că se iubiseră de multe ori pe masa aceea. Pe masă, pe canapea, pe pereți – își pierduse mințile între picioarele acestei femei și era convins că pe ea o va iubi toată viața. Îl copleși gândul că sânii ei încăpeau perfect în palmele lui și că în toți anii ăștia în care nu a văzut-o, a comparat-o cu toate femeile cu care a fost. Femeie ca ea n-a mai avut, dar nici el nu s-a mai simțit vreodată bărbat ca atunci cand a fost al ei. 

Se îndrăgostise de ea când avea 20 de ani. Mergea în Vama Veche, unde îl așteptau niște prieteni și o fată de care era amorezat. Mama lui îl rugase să se oprească în drum la 2 Mai, unde Tanda stă două luni pe vară, să îi lase un pachet din partea ei.

La vremea aia, Alecu era student la Conservator, purta părul lung și ciufulit, haine decolorate pe un corp bine legat de anii de baschet pe care îi făcuse, și din cauza unui pariu pierdut,  cercel în ureche. Era volubil și bine crescut fără a fi plicticos. 

Pe Tanda o găsise bronzată, senină și cu un cârcel la piciorul stâng. Banal, fără ca vreunul din ei să încerce să-l cucerească pe celălalt, dintr-o apropiere fizică inocentă în care încerca să o ajute să se ridice, au sfârșit făcând dragoste în curtea casei. Alecu n-a mai ajuns în Vamă, a rămas două săptămâni cu Tanda de care s-a îndrăgostit și cu care a trăit o poveste de iubire timp de doi ani. El avea 20, ea 41. Dragoste, sex, futai, iubire interzisă – ea se simțea mai tânără, el se simțea bărbat, și amândoi se simțeau iubiți. S-au iubit la 2 Mai, la București, la Cugir, Sfântu Gheorghe, Brașov, Paris și Amorgos. Mult mai târziu au început să se simtă  vinovați, Alecu față de mama lui, Tanda față de prietena ei. 

Relația s-a încheiat brusc, cu explicații simple din partea Tandei, precum prietenia cu mama lui și diferența de vârstă dintre ei – și cu lacrimi și disperare din partea lui Alecu, căruia nu-i păsa nici de una, nici de cealaltă.

După ce s-a despărțit de ea, a umplut 8 caiete doar cu numele ei, a încercat o sumedenie de droguri, hipnoză, terapie, a băut până a intrat în comă alcoolică și vreo trei ani nu s-a apropiat de nicio femeie. O tot întreba pe mama lui, de câte ori se ivea ocazia, de ce e Tanda singură? Maică-sa îi zicea că e o femeie prea deșteaptă ca să fie cu cineva; taică-su zicea: cred că are mulți și îi joacă pe toți pe degete. Îl sfâșia acest gând, acest „mulți” din care făcuse și el parte și de unde plecase șifonat.

– Cum ți se par, domnule dirijor, lăutarii mei?

– De ce ai insistat să vin aici? Și mai ales să vin cu Alma?

– Am vrut să mă conving că nu am greșit.

– Și te-ai convins?

– Da.

– Și mă poți lămuri și pe mine?

– Alecu, am o gălăgie de ani. M-ai fi părăsit la un moment dat pentru cineva mai tânăr. M-ai fi părăsit pentru fata asta, tu realizezi? Am încercat să-mi fac suferința mai ușoară, să pun capăt relației într-un punct în care încă mă mai simțeam cât de cât sigură pe mine ca femeie.

– Tanda, eu sunt cu fata asta pentru că tu m-ai părăsit, nu pentru că e mai tânără ca tine.

– Dar e mai tânără. Și tu ești mai tânăr. Aș putea să vă fiu mamă amândurora.

– Uite că mie mi-ai fost iubită. 

Conversația lor fu întreruptă de Mia, femeia din casă, care avea nevoie de ajutorul Tandei.

Alecu o privi pe logodnica lui, care era ca o plantă de seră, frumoasă, dar doar ca să ți-o admire musafirii. Extrem de citită, deloc isteață, educată de părinți, de școală și de cursurile de life coaching pe care le tot făcea. 

Tanda era dovada vie că rasa adevărată e sălbatică, nu domestică. Și-o aminti la 2 Mai umblând desculță, mâncând cârcei de viță de vie și făcând castele de nisip.

Fără să-și facă speranțe cu Tanda, se hotărî să pună capăt relației cu Alma. Simți că trebuie să o facă pentru el.

Tanda reveni lângă el:

– Eu plec mâine la 2 Mai, m-a sunat tanti Sanda c-a fătat pisica cinci puiuți. Vrei să vii cu mine să-i botezam?

Nae, Miaolina, Fifi, Baiazid și Rahan, așa i-au botezat.

Aida Economu

Născută la mare, actriță cu norma întreagă, scrie cu stiloul, în caiete , povestiri inventate după poezii imaginate. Și-a dorit dintotdeauna să scrie la “gazetă”, așa că invitația de a colabora cu Films in Frame este o adevarată bucurie pentru ea.