Actrița Aida Economu se alătură redacției Films in Frame cu o rubrică intitulată „Secvențe” – un material  gândit pentru zilele leneșe de weekend, care apare sâmbăta, în săptămânile pare ale lunii. 

Pasiunea ei pentru cinema transcede platourile de filmare și ecranele pe care se derulează poveștile personajelor interpretate de ea. Aida gândește în secvențe de film, își imaginează frânturi din viață și de uman, pe care le așterne pe foaie sub forma unor texte menite să te transpună în scene parcă rupte dintr-un film. 

***

Dădea pagină cu pagină din album și de câte ori se zărea în vreo fotografie, zâmbea. Dora mică, Dora la școală cu pampoane, Dora premiantă, Dora în cantonament, Dora cu tata, Dora cu mama, Dora cu o verișoară pe care o detesta, Dora cu maimuța la mare, cu bradul de Crăciun, cu tortul, cu treningul din Canada, cu breton, fără breton, alb-negru, color, Dora dinainte să devină Dora. De fapt, Dora în timp ce devenea Dora.

Pe Dora o chema Dora, căci părinții se așteptau la băiat și pregătiseră numele Doru. Nici unul, nici altul nu au avut niciun nume pregătit pentru fată, așa că a rămas Dora. Doruleț, cum o alinta tatăl ei și cum ei nu-i plăcea. 

Tatăl ei nu mai era. Și-l amintea frumos și blând. Mai era mama. Mama neschimbată, mama coafată, mama cochetă, mama care își cumpăra în permanență lucruri care o făceau să se simtă mai bogată, dar care de fapt o aduseseră la sapă de lemn. Dar era mama.

După ce tatăl ei murise, mătușa Aneta – domnișoară bătrână, se mută cu mama ei ca să-i țină de urât.

A închis albumul și fără emoții, fără introducere, dar cu grijă, le-a spus mamei și Anetei ce-și dorea de ani de zile să le spună.

– Sunt cu cineva. O cheamă Livia și o iubesc.

Ridicară amândouă din sprâncene, dar nu păreau luate prin surprindere. 

– Te-ai hotărât în sfârșit să ne spui. Bravo, ne bucurăm pentru tine, spuse mama.

Dora era total surprinsă de acest răspuns.

– Când o s-o cunoaștem? interveni Aneta cu mustața transpirată.

 „S-o”, deci înțeleseseră. Nu se aștepta să fie sfârșitul lumii, dar nici Cișmigiul când înfloresc teii.

– Când vreți voi. Pare că știți de mult ce aveam să vă spun…

– Noi știm tot, râse ca proasta Aneta.

– Bănuiam, draga mea, nu e vorba că știam, interveni maică-sa văzând că Aneta se comportă ca în fața unui pariu câștigat.

– De unde această bănuială? 

– Pâna la vârsta asta nu te-am vazut niciodată cu un bărbat.

– Dar nici cu vreo femeie…

– Noi suntem împăcate cu gândul, ce mai contează?

„Împăcate”. Ca atunci când s-a întors acasă de la competiție cu medalia de argint și mama ei era împăcată că măcar s-a suit pe podium.

– Și eu și mama ta suntem destupate la minte, Dora, și oricum, am întors problema asta pe toate părțile.

– Și ce concluzii ați tras, fetelor, legate de problema asta? zise Dora nepunând niciun accent pe cuvântul „problemă”, spre deosebire de Aneta.

– Dora, important e ca tu să fii fericită. Mama te iubește oricum.

– Mulțumesc, mama. 

– … dar aș vreau să știu ceva.

– Ce anume?

– Ai încercat vreodată cu un bărbat?

A întrebat asta de parcă se referea la un fel de mâncare, nu la iubire.

– Da.

– Tu știi mai bine, e viața ta, important e să fii discretă, că lumea e rea.

Scăpase de faza cu Dumnezeu, dar nu scăpase de asta cu „gura lumii”. Te iubim, fii cum vrei, dar pe ascuns, poate-ți și trece între timp și o să poți fi și tu ca toată lumea, să poți merge liniștită în concediu.

– Dacă bănuiați, de ce nu mi-ați zis nimic până acum? M-ar fi ajutat.

– Din discreție, te-am lăsat pe tine să ne spui. Și-am sperat să ne înșelăm.

Nu era discreție, era burghezie ieftină, dar asta e altă discuție. 

Se gândi să le explice că nu e vorba doar despre a livra o informație, și că una e să accepți și alta să înțelegi, dar gândul îi fu întrerupt de Aneta.

– E frumoasă Livia asta? Are părul lung? 

– Cea mai frumoasă! Și, da, are părul lung.

Își dădu seama că bucuria lor că sunt „destupate la minte” și că o acceptă era mai mare decât bucuria ei că e iubită necondiționat. Devenise despre ele „problema”, nu mai era vorba despre ea. Minți înguste, pline de prejudecăți, dar în open space cu vedere 360°.

Îi sună telefonul și ieși din cameră să răspundă. Era chiar Livia. 

– Alo?

– Hei, acum am plecat de la ai mei, îi zise Livia cu vocea plânsă.

– Cum a fost?

– Am vorbit doar cu mama, tata nu era acasă.

– Și?

– A plâns în ultimul hal, m-a făcut cu ou și cu oțet și mi-a zis că să nu dea dracu’ să-i zic și lu’ tata, că-l bag în mormânt. A… și când am plecat, mi-a zis să n-o mai iau în brațe niciodată, că nu se simte confortabil. 

– Îmi pare rău…

– La tine totul ok?

– La mine totul ok. Îți povestesc când vin acasă.

– Te iubesc!

– Și eu!

Dupa ce îi povestise Livia, nu îndrăzni să îi spună că se simți abuzată de cele două femei care cel mai probabil o  bârfeau la cafea și care, fără să fie rele sau radicale, erau totuși crude și meschine. Totul împachetat în iubire, firește. 

Aida Economu

Născută la mare, actriță cu norma întreagă, scrie cu stiloul, în caiete , povestiri inventate după poezii imaginate. Și-a dorit dintotdeauna să scrie la “gazetă”, așa că invitația de a colabora cu Films in Frame este o adevarată bucurie pentru ea.