Watercooler Shows, serialele la modă despre care vorbește toată lumea a doua zi la birou, în jurul bidonului cu apă. Watercooler Wednesdays își propune să fie un ghid (critic) prin hățișul VoD: de la capodopere în foileton la guilty pleasures și de la blockbustere de canapea la hidden gems, dacă e cu binging, le dezbatem aici.

Spy/Master (Adina Sadeanu & Kirsten Peters, 2023)

Trebuie spus de la început că Spy/Master nu ar fi prins recomandarea de luna asta dacă nu ar fi fost un serial românesc. Reversul e de asemenea adevărat: dacă nu ar fi fost un serial românesc, ceea ce nu funcționează bine poate nu ar fi fost atât de vizibil și dezamăgitor (dovadă cronicile internaționale destul de elogioase primite până acum și selecția în cea mai nouă secțiune competițională a Berlinalei). 

La finalul celor șase episoade (două lansate deja, mulțumesc HBO pentru amabilitatea de a ne pune toată seria la dispoziție), aș zice că scorul e egal, sau cum ar zice nostalgicii vechiului regim: a și făcut lucruri, domnule, nu pot ăștia să vopsească cât a construit Ceaușescu. Fix pe modelul ăsta funcționează Spy/Master: ridică o schelărie admirabilă și complexă, dar nu prea ajunge să vopsească nimic pentru că se împotmolește în construcție.

Nostalgie e cuvântul de ordine aici, de la nivelul vizibil (reconstituirea scenarist-scenografică a anilor ’70) la lucruri mai subtil-cinefile: reconstituirea unei anumite estetici a thriller-ului cu spioni cu ardere la foc mic, fără explozii și asasinate la tot pasul, și fără operativi invincibili și glamourizați à la 007. Să ne uităm la inspirația reală pentru această poveste despre un înalt oficial din spionajul românesc care trece la americani: Ion Mihai Pacepa. Ochelarist, mignon, ponosit –  în cele mai bune poze ale sale disponibile online, fostul general de Securitate ar putea trece drept un profesor universitar inofensiv. Și totuși, Pacepa rămâne în istorie ca cel mai important dezertor din Estul socialist în Vestul capitalist. Spy/Master se desfășoară stilistic fix pe aceeași contradicție dintre ceea ce vedem și ceea ce ne așteptăm să vedem (așteptări venite din convențiile genului). E un pariu de apreciat în ciuda neajunsurilor care devin din ce în ce mai vizibile pe parcurs.

Avatarul lui Pacepa se numește aici Victor Godeanu, personaj pentru care Alec Secăreanu se pare că și-a propus să dea volumul mai mic la sex-appeal, „pentru a fi perceput ca un spion serios”. E greu de imaginat un leading man vorbitor de română care s-o scoată la capăt mai bine cu perciunii ăia așa cum o face Secăreanu, dar partea de „spion serios” cu siguranță i-a reușit, câteodată chiar prea bine pentru credibilitatea personajului. Victor Godeanu e consilier și mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu, general DIE (informațiile externe), secretar de stat la Interne, agent KGB și contrabandist – o inflație de funcții și titluri atât de specifică vechiului regim, dar Godeanu își ia toate job-urile în serios. Din contrabanda lui cu sigiliu diplomatic se adapă toată nomenclatura, inclusiv Elena Ceaușescu, dar să fii pe mână cu agenturili e trădare de țară cu rezultat sigur (Pacepa a fost condamnat de două ori la moarte).

Când contrainformațiile încep să-i de târcoale și cadavrele încep să se adune de-o parte și de alta, șefii lui din KGB se hotărăsc să-l extragă. Godeanu are însă alte planuri: trimis în RFG să negocieze vânzarea sașilor, spymaster-ul autohton își oferă serviciile atașatului CIA din Bonn, Frank Jackson. Jucat de Parker Sawyers – a cărui asemănare izbitoare cu Obama nu mi-a dat pace până nu m-am lămurit că îl și jucase pe președinte într-un film prezentat la Sundance –, spionul american e cea mai apropiată aproximare a unui „good guy” într-o poveste care nu se preocupă prea mult de judecăți morale. Ce urmează e clasicul „joc de șah” al thriller-ului cu spioni, în care fiecare personaj joacă câteva partide simultan; iar în variațiile lui elevate (cum se ambiționează și Spy/Master să fie) partidele astea individuale declanșează rezultate pe o tablă geopolitică mai mare, iar mutările se fac mereu cu mâna altuia.

Construcția inteligentă a acestei table de șah – coordonatele istorice reale care se intersectează pentru a-i face viața grea lui Godeanu (chit că șurubărite un pic la cronologie pentru efect dramatic) – e punctul forte al miniseriei, dar e și o promisiune nedusă la capăt. O dată pentru că aglomerarea de servicii pe metru pătrat devine greu de ținut în frâu chiar și pentru un public cunoscător, dar mai ales devine neverosimilă: evadări și răpiri improbabile, celule teroriste amatoricesti și tot felul de coincidențe care așează lucrurile spre finalul dorit.

În al doilea rând, estetica de care vorbeam la început, a non-acțiunilor care avansează intriga (filări eșuate, asasinate nespectaculoase în afara cadrului, întâlniri conspirative, amenințări voalate, jocul general de-a șoarecele și pisica), trebuie totuși să culmineze în ceva. În momentul în care Spy/Master își adună forțele pentru marele boom, toată estetica face de fapt implozie, de la concepție la execuție (nu pot să scap de sentimentul că serialul trebuia să fie mai lung, dar li s-a terminat bugetul).

Serialul e disponibil pe HBO Max

Andrei Sendrea

Critic și jurnalist de film. A scris pentru LiterNet, Gândul, FILM și Film Menu și a fost redactor al emisiunii TV Ca-n Filme. În timpul liber colecționează cadre din filme și le ordonează în categorii idiosincratice. La Films in Frame oferă recomandări lunare de seriale & se ocupă de editarea articolelor.