Cel mai nou film al documentaristei laureate a Premiilor Oscar, Laura Poitras (Citizenfour, My Country My Country), este un documentar incisiv, care pătrunde cu măiestrie în realitatea întunecată și personală a adicției, cât și a crizei continue a opioidelor din Statele Unite ale Americii. Plasat pe fundalul carierei prolifice a fotografei Nan Goldin, All The Beauty and the Bloodshed (2022) conduce spre o înțelegere cuprinzătoare a cauzelor și efectelor multiple ale acestei crize, ilustrând cu abilitate natura complexă și distructivă a dependenței și a eșecurilor sistemice care au dus la peste 100.000 de morți anuale pe teritoriul țării.

Filmul a fost o prezență constantă în circuitul festivalier din momentul în care a câștigat Leul de Aur la ediția din 2022 a Festivalului de Film de la Veneția, iar recent, a fost prezentat în deschiderea One World Romania #16.

Acțiune directă

Lupta lui Goldin cu adicția și munca ei ulterioară în calitate de avocat al persoanelor ce suferă de această dependență sunt portretizate de-a lungul întregului film. Astfel, personajul central devine o puternică unealtă în încercarea de-a crește gradul de conștientizare și (mai ales în ce privește recuperarea) de identificare, inspirând empatie și educând publicul în aceste privințe. Povestea ei de viață este încărcată cu amprente personale ale adicției, cât și a nivelului de reziliență și determinare, necesare pentru a provoca o schimbare.

Prin abilitatea cu care Poitras îmbină interviuri ale persoanelor afectate, ale activiștilor și membrilor comunității, filmul contextualizează biografia lui Goldin în cadrul ansamblului epidemiei de opioide, dezvăluind dezastrul pe scară largă pe care l-a provocat, cât și lipsa unui răspuns adecvat din partea celor aflați la putere.

Viața lui Goldin este una marcată de multiple încarnări, de la o copilărie petrecută în suburbii, la figură marcantă a mișcării No Wave, de la barmaniță, la artistă de renume global. Povestea o înfățișează în călătoria ei spre diverse centre ale puterii și creativității, într-un act altruist de acțiune directă și continuă, cerând, pe parcurs, responsabilizarea oligarhilor corporatiști ai Big Pharma și a lacheilor lor instituționali.

Purdue Pharma

Dintre cei aflați la putere, antagonistul primar al filmului este dezvoltatorul OxyContin, Purdue Pharma. Poitras scoate la iveală rolul negativ jucat de către Purdue Pharma, de familia multi-miliardară care o deține, clanul Sackler, dar și a puternicilor lor prieteni din guvern. Este o triadă a profitului pus deasupra oamenilor. OxyContin, opioidul sintetic care provoacă dependență, produsul de vârf al Purdue Pharma, a fost prezentat publicului drept soluția perfectă pentru ameliorarea durerilor moderate și severe. Primind ulterior porecla de „Heroina săracului”, medicamentul a fost dezvoltat în suburbiile afluente ale orașului New York (mai exact, sediul corporației se află în orașul meu natal, Stamford, din statul Connecticut – și trebuie să spun că oricine n-a avut de-a face cu un reprezentant de vânzări al companiei poate considera că și-a păstrat intactă igiena sufletească), înainte de-a fi livrat și prescris în masă muncitorilor din sudul și estul mijlociu al Statelor Unite.

De la lansarea sa la finalul anilor ‘90, la apogeul de la mijlocul deceniului trecut, OxyContin a alimentat o creștere exponențială a cazurilor de adicție și de moarte prin supradoză, afectând practic fiecare familie și persoană din țară. Într-un final, OxyContin avea să deschidă drumul pentru popularizarea opioidului sintetic Fentanyl, produs majoritar în China, care la rândul său este de câteva sute de ori mai potent decât heroina care se poate cumpăra de pe străzi. În prezent, cu aproximativ 110.000 de morți anual din cauza opioidelor, criza a devenit principala cauză a decesului celor cu vârste între 18 și 45 de ani.

Dincolo de faptul de-a fi genul de răufăcători tipici, prolifici ai capitalismului târziu din epoca modernă, membrii familiei Sackler au fost totodată și unii dintre cei mai puternici susținători ai artelor. Practic fiecare instituție artistică notabilă a arborat numele Sackler în spații expoziționale. Metropolitan Museum of Art, Tate Modern, Guggenheim, Serpentine Gallery, National Portrait Gallery și multe altele au beneficiat de donațiile familiei vreme de decenii întregi. De-a lungul filmului, vedem cum, deși proiectul unei trageri la răspundere legale a clanului Sacker pare unul iluzoriu, cel puțin deocamdată, ambiția lui Goldin și a grupului P.A.I.N. îi pot submina masiv influența mondială. Prin organizarea unor acțiuni directe de toate mărimile, de la simple demonstrații la performance-uri de tip die-in pe scară largă, protestatarii au reușit, în final, să determine toate instituțiile de artă majore din lume să elimine numele familiei Sackler din colecțiile lor. Se prea poate să fie o victorie în mare parte simbolică, dar, în contextul acestei lupte mereu frustrante împotriva a tot ceea ce înseamnă profitul, este una totuși importantă.

Amploarea crizei

Prin juxtapunerea poveștii lineară a vieții lui Goldin cu istoria recentă a acțiunilor împotriva Purdue Pharma, All the Beauty and the Bloodshed este exhaustiv în explorarea acestor crize. Nu pică pe teren moralist, nici nu oferă genul de soluții universale pe care le-au oferit alte filme din trecut, precum The House I Live In (2012) de Eugene Jarecki. În schimb, este o poveste intimă, personală, care trece prin coșmarul adicției și a celor care profită de pe urma acestuia. Un bun companion al său este mini-seria Dopesick, apărută în 2021, care este o vizionare suplimentară absolut meritorie. Seria, care-l are ca protagonist pe Michael Keaton, intră în detaliile particulare ale crizelor, la nivel micro, cu doctori, pacienți și membrii ai familiei Sackler (incluzând aici și un rol demn de statura unui răufăcător dintr-un film horror jucat de Michael Stulberg, drept Richard Sackler, copil frustrat al familiei, cât și mintea din spatele OxyContin). Deși All the Beauty and the Bloodshed se concentrează în mod direct pe activism, totuși, acesta oferă și macro-contextul necesar înțelegerii acestei crize care încă nu a afectat Europa.

Dar înăuntrul sferei sale ample, All the Beauty and the Bloodshed iluminează doar lucrurile care au provocat adicția lui Goldin, atingând ocazional ușurința cu care medicamentul este prescris. Povestea lui Goldin este asemănătoare cu cea a multor persoane care au crescut în mediul suburban – traume generaționale suprimate, dar și imperativul constant al imaginii americane necosmetizate. Cei care au avut o experiență directă cu dependența, mai ales cu strânsoarea mortală a opioidelor, știu deja că nu este o afecțiune tratată în mod universal. De fapt, este una dintre puținele (dacă nu chiar singura) dinamici sociale care pot afecta indiferent de clasa socială. Am cunoscut oameni dintre cei mai bogați care au suferit chinurile adicției de analgezice, dar și oameni dintre cei precari social. De-a lungul tuturor claselor, raselor, religiilor și sexului, adicția americană este la fel de ubicuă precum „plăcinta de mere”. Nu-ți ia mult să găsești o pastilă care să-ți ofere o alinare a tuturor durerilor tale, atât psihice cât și fizice, fie și doar pentru câteva minute.

Iar tocmai aici rezidă eficacitatea maximă a activismului lui Goldin: în autenticitatea sa. Autenticitate care poate veni doar din partea cuiva a cărei cunoaștere directă se bazează pe experiența adicției. Care are tipul de empatie necesară înțelegerii faptului că drumul spre recuperare depinde de mulți factori, de la cei decizionali, la cei corporatiști și, într-adevăr, de o responsabilitate personală. Dar, oricât de importantă ar fi răspunderea personală, societatea trebuie să fie cea în care oferă o ieșire către speranță și nu disperare.

În traseul său, All the Beauty and the Bloodshed ajunge din ce în ce mai des la conversații despre reabilitare și despre reducerea efectelor dăunătoare a opioidelor. Documentarul este interesat de acel nivel de recuperare care începe de la firul ierbii, unde cei suferinzi sunt priviți ca fiind ființe umane, unde reabilitarea câștigă în fața încarcerării. Unde oamenii sunt priviți ca fiind oameni, nu ca surse de profit. All the Beauty and the Bloodshed creează astfel una dintre cele mai personale și cuprinzătoare perspective asupra adicției moderne.

Steve Rickinson

Venit în București, din diverse locuri ca Amsterdam, sau Brooklyn, Steve este PR și editor la revista de film documentar - Modern Times Review.