„Au început să apară scurtmetraje românești comerciale” | Despre tendințe și filmele de la TIFF.23

17 mai, 2024

Ieri au fost anunțate filmele care vor putea fi văzute la cel mai mare festival de film din România, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), care anul acesta va avea loc în perioada 14-24 iunie la Cluj-Napoca. Într-o conferință de presă desfășurată la Casa TIFF, Tudor Giurgiu, președintele TIFF, și Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, au vorbit despre noutățile celei de-a 23-a ediție: filmele din cele două competiții internaționale și Zilele Filmului Românesc, Focus Japonia și alte proiecții-speciale, lăsând însă în așteptare veștile despre invitații speciali, încă neconfirmați.

Am urmărit conferința de presă și iată câteva highlights din acest an:

→ Tema-umbrelă, asemănătoare celei de anul trecut, vorbește despre cinemaul pe care-l iubim, care ne apropie, și modul în care dialogăm despre filme la TIFF. „Eu îți dau reel, tu-mi dai reel – suntem in a reelationship?”, e mesajul-cheie al campaniei, care explică astfel teaserele lansate în ultimele săptămâni, în care câțiva cineaști români, printre care protagoniștii din Taximetriști, actrițele Rodica Lazăr și Elvira Deatcu, Șerban Pavlu sau Cristi Puiu reinterpretează secvențe celebre din filme sau momente virale, cum ar fi fenomenul din jurul melodiei Made in Romania, filmele Lobster (r. Yogos Lanthimos) sau The Hangover III (r. Todd Phillips).

→  22 de cineaști care sunt la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele celor două competiții internaționale. Mai precis, 12 producții (dintre care 7 debuturi) se află în Competiția Oficială, în timp ce 10 filme concurează în Competiția What’s Up Doc?. Printre filmele selectate, care provin din toată lumea, există regizori care revin la TIFF, cum ar fi Carolina Markowicz, premiată anul trecut pentru regie, sau PS Vinothraj din India. Singurul film românesc din Competiția Oficială, Unde merg elefanții, (regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga), spune „povestea unei prietenii improbabile dintre doi eroi nonconformiști – Leni, o fetiță de 9 ani tupeistă și tonică, și Marcel, un tânăr homeless, agitat și miștocar – aflați amândoi în momente dificile ale vieții”.

„Filmele Competiției Oficiale sunt, în marea lor majoritate, despre personaje atipice, nonconformiste, despre reacții la presiunile sociale și nevoia de conexiune, afirmare sau independență – drame intimiste, comedii absurde, melodrame neconvenționale sau cronici de familie de calibre diferite, cu o ușoară predilecție pentru povești cu și despre tineri aflați în momente de răscruce.” (Mihai Chirilov, director artistic TIFF)

The Other Son (r. Juan Sebastián Quebrada, Columbia)

„Trebuie să fim foarte atenți să nu cădem în capcana conformismului”

→ Pentru selecția din acest an a Competiției What’s Up Doc?, Mihai Chirilov a declarat că pariul său a fost acela de a oferi o alternativă la tematicile, în special politice, pe care le vede în celelalte festivaluri internaționale. „Am ales să nu perpetuăm inflația de filme apăsat politice care populează, oportunist, competiții similare internaționale”, a declarat acesta.

Kix (r. Bálint Révész și Dávid Mikulán, Ungaria, Franța, Croația)

L-am întrebat pe directorul artistic al festivalului în particular despre această alegere, în contextul conflictelor mondiale actuale și a multor filme care problematizează aceste aspecte și sunt în prim-plan în festivaluri importante, ale unei lumi în schimbare așadar, și dacă această decizie are legătura și cu unul dintre mesajele din campanie ale TIFF: „The world is changing/I will never change/Never ever”.

Există mai multe direcții curatoriale, iar acesta este direcția pe care am ales să mergem. Eu, personal, urmărind selecțiile și programele festivalurilor internaționale, aproape am ajuns să nu mai am nicio surpriză – iar asta nu e un lucru bun. Vreau să fiu surprins de propuneri, nu vreau să găsesc copy-paste-uri de la o ediție la alta. Trebuie să fim foarte atenți să nu cădem în capcana conformismului. (Mihai Chirilov, director artistic TIFF)

→  12 lungmetraje și 10 scurtmetraje fac parte din Selecția Zilelor Filmului Românesc de la TIFF.23, care concurează pentru cele trei trofee: cel mai bun lungmetraj, cel mai bun debut și cel mai bun scurtmetraj.

Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu), selecționat în Competiția Oficială de la Cannes se va vedea la TIFF

Selecția include filme care se vor vedea în premieră la Cluj-Napoca după prezența la două dintre cele mai importante festivaluri de filme europene. Trei kilometri până la capătul lumii, al treilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu, va putea fi văzut imediat după premiera din Competiția Oficială de la Cannes. De asemenea, un alt titlu care a debutat la începutul anului în secțiunea Forum de la Berlinală, Săptămâna mare (r. Andrei Cohn) va fi la TIFF.

Alte titluri – de remarcat numărul mare de documentare din selecție (7) – sunt: Weekend în familie (r. Mihnea Toma) – premieră mondială –, Fluturi de noapte (r. Andrei Răuțu) – premieră mondială –, Alice On & Off (r. Isabela von Tenț), Maia – Portret cu mâini (r. Alexandra Gulea), precum și filmului lui Andrei Crețulescu, care revine la TIFF după debutul de acum șase ani cu Charleston, Exterior. Mașină. Noapte, care va putea fi văzut în premieră mondială. În afara competiției, vor fi proiectate mult-așteptatul Moromeții 3 (r. Stere Gulea), care încheie trilogia bazată pe romanele lui Marin Preda, documentarul Magnificent Sky (r. Alexandru Badea) sau Warboy (r. Marian Crișan).

Moromeții 3 (r. Stere Gulea) va avea premiera la TIFF

→ Bine-cunoscut ca fiind o platformă de descoperire și susținere pentru tinerele talente de cineaști români, festivalul va avea în competiția de scurtmetraje românești două calupuri cu 10 scurtmetraje românești și alte 10 proiectate în afara competiției. „Ăsta e profilul TIFF-ului, să descoperim talentele românești – iar această competiție de scurtmetraje e mană cerească dacă ești pe tripul de a descoperi noi talente. Încă din școală poți vedea cine promite, cine în ce univers se învârte, care e ambițios sau mai riscant”, a declarat Mihai Chirilov.

„Programul de anul acesta e însă mai frânat”, crede Mihai Chirilov, sub nivelul de înscrieri de anul trecut. Pe de altă parte, există și multe surprize – filme care vin de la atât de la școlile de la UNATC cât și de la UBB – cu scurtmetraje ambițioase, care au tehnică foarte bună și curajoase.

Am văzut câteva surprize foarte plăcute, care mi se pare că nu duplică formatele existente. Nu mai avem scurtmetraje de tip Noul Val, nici de tipul surprizica de la final care funcționează. Ce nu prea văd în scurtmetraje e o temeritate din aceasta excesivă, în care să nu știi la ce te uiți – poate are legătură cu bugetele, cu convențiile foarte formatate din școală.

Ce am mai observat e că au început să apară inclusiv în scurtmetraj filme comerciale. Problema mea încă de la început nu a fost că se fac filme comerciale, ci că ele se fac ușor pe colțul mesei. Am avut și această discuție anul trecut la TIFF despre filmul de autor versus filmul de public – pot ele coexista, unde se intersectează? Pentru că e un conflict vizibil; unele au succes, altele nu au. Mi se pare că acum s-a prelungit la nivelul scurtmetrajului și mi s-a părut interesant să arăt și câteva astfel de filme – genul programului: comedie.

(Mihai Chirilov, director artistic TIFF)

The Ballad of Narayama (r. Shōhei Imamura), unul dintre filmele incluse în Focus Japonia

→  Ca în fiecare an, festivalul aduce un omagiu unei cinematografii din altă țară, iar anul acesta Focus Japonia, cu un program care reunește filme de referință din istoria cinemaului japonez sau cele mai apreciate producții recente. The Ballad of Narayama (r. Shōhei Imamura, 1983), Tokyo Story (r. Yasujirō Ozu, 1953), Sansho the Bailiff (r. Kenji Mizoguchi, 1954), dar și unul dintre filmele care au avut mare succes în România recent, Perfect Days (r. Wim Wenders, 2023), sunt câteva dintre filmele din program.

→ Alte filme must-see care au fost anunțate: May December (dir. Todd Haynes), Kinds of Kindness (r. Yorgos Lanthimos), All of us Strangers (r. Andrew Haigh), La Bete (r. Bertrand Bonello) .Special Screenings: My Dinner with Andre (r. Louis Malle), Dolce far niente (r. Nae Caranfil), Metropolis (r. Fritz Lang)

→  Festivalul include și numeroase evenimente-conexe, proiecții, cine-concerte, filme dedicate sportului, workshopuri pentru adolescenți ca Let’s Go Digital sau Transilvania Talent Lab, cu invitați surpriză ce vor fi anunțate pe parcurs. Le vom face și noi un update aici pe măsură ce vor fi comunicate. Urmăriți-le și pe site-ul tiff.ro.

Foto main: cadru din Maia – Portret cu mâini (r. Alexandra Gulea), Zilele Filmului Românesc



Jurnalistă. A lucrat zece ani în presă (la Adevărul și DoR) și o perioadă în comunicare. La Films in Frame coordonează alături de Laura redacția și editează materiale despre lumea filmului, cărora încearcă mereu să le găsească unghiuri inedite.