Săptămâna aceasta a început One World Romania, cel mai important festival de film documentar din țară, cu o selecție compusă din cele mai renumite titluri non-ficțiune ale ultimului an, ce vor putea fi văzute în cinematografele din București. Printre filmele prezentate de-a lungul secțiunilor se numără și multipremiatul Filmul din balcon / The Balcony Movie, de Pawel Lozinski. Parte a secțiunii „Grădina tuturor florilor”, producția de origine poloneză a strâns premii la festivaluri precum DOK Leipzig, FIPADOC, Trieste Film Festival, It’s All True (Brazil) și ZagrebDox, fiind proiectat peste tot, de la IDFA la CPH:DOX, de la Ji.hlava la ARTDOCFEST/RIGA, de la premiera sa din 2021 încoace.

Un maestru al celui de-al treilea val de documentariști polonezi (primele două fiind reprezentate înainte și după manifestul semnat de Krzysztof Kieślowski, Bohdan Kosiński, și Tomasz Zygadło în 1971, „Regizorii de film documentar se exprimă”), Lozinski și filmele sale au găsit moduri inovatoare și neexplorate de-a prezenta zonele lor tematice. De la antisemitism (Birthplace, 1992) și relațiile sale personale, familiale (Father and Son, 2013) la gândurile și temerile celor care se află în tratament datorită unor boli terminale (Chemo, 2009), Lozinski se apropie de teme mari cu o intimitate emoționantă și plină de respect, filmele sale fiind reprezentări influente ale curentului observațional din cadrul țării sale de origine.

Cu Filmul din balcon, Lozinski se ia la trântă cu cea mai mare temă a tuturor timpurilor: cea a sensului vieții. Folosindu-se de mai bine de două decenii de experiență în domeniul filmului documentar, Filmul din balcon apare drept o culminare a intereselor regizorului, prin intermediul celei mai simple premize imaginabile. Plasând camera în vârful balconului apartamentului său din Varșovia (la ceea pare a fi al doilea nivel al clădirii), rareori mutând-o din poziția unui plan mediu static, Lozinski inițiază conversații cu diverși trecători. Și-a mai folosit odată spațiul personal în trecut, în Taka Historia din 1999, o explorare a sărăciei, solitudinii și morții. Cu Filmul din balcon, Lozinski extinde cu mult aria subiectelor atinse, întrebările sale acoperind teme precum zilele, viețile, visele și gândurile fiecărui personaj, fără a discrimina în funcție de vârstă, gen, ideologie, clasă sau chiar specie (tânărul pitbull Bolek pare a fi eroul pe care îl caută Lozinski). Culminarea tuturor acestor elemente este această agregare de intimități personale răspândită de-a lungul celor patru anotimpuri; un catharsis cinematografic al speranței ascunse în sânul cotidianului, nedreptății și a inexplicabilului vieții.

Conversațiile inițiate de Lozinski sunt departe de-a fi unilaterale, fiindcă acesta își oferă adesea propriile interpretări și impresii ale întrebărilor sale filosofice. Unele sunt șovăitoare, altele sunt determinate și deschise. Pe măsură ce filmul se desfășoară, așa se succes și anotimpurile și conversațiile. Primăvara devine vară și tot mai departe, mulți dintre cei intervievați apar de mai multe ori, extinzându-și narațiunile și contextele, situând probleme personale în mijlocul unor realități la nivel macro. Dintre acestea, mai multe dintre ele concurează la titlul de erou al filmului. Îl avem pe fostul narcoman care tocmai a ieșit din pușcărie, care pe parcursul filmului își găsește un loc bun de muncă. O avem pe Agnieszka, femeia dezarmant de timidă ale căror zâmbete și valuri ne reamintesc în mod subtil de faptul că uneori ai nevoie doar de puțină empatie și deschidere pentru a face ziua cuiva mai bună. Sau, îl mai avem și pe băiatul puber care oferă ceea ce s-ar putea să fie cea mai profundă observație din cadrul filmului: că norocul este factorul decisiv al succesului contemporan.
Există și momente emoționante, de la defecte sociale la manifestări îndelungate ale durerii. De pildă, Filmul din balcon ne reamintește de sentimentele puternic naționaliste ale Poloniei prin intermediul a doi protestatar anti-imigranți, care tocmai vin de la o demonstrație unde au participat 60,000 de asemenea persoane. Într-un alt exemplu, un bătrânel deplânge moartea celui care i-a fost partener vreme de 40 de ani – pe care a fost nevoit să îl descrie în public drept „colegul său de apartament” în tot acest timp. Și mai emoționantă este femeia care, rămasă văduvă de vreo 13 ani încoace, încă se învinovățește pentru faptul că i-a oferit soțului ei prea puțină iubire pe durata vieții lui.

Filmul din balcon a fost realizat de-a lungul a doi ani, cei de dinaintea apariției călăreților apocalipsei ce corespund ciumei și războiului. Dând senzația unei întoarceri spre o realitate care pare din ce în ce mai distantă pe zi ce trece (deși cumva straniu, apropo de construcția sa distanțată social), filmul servește drept un memento vivace al faptului că viața adesea bate imaginația și al faptului că suntem cu toții eroii propriilor noastre povești; adesea suntem protagoniști și în poveștile vecinilor noștri. Dar, dacă ar fi să pariez care dintre personajele filmelor ar fi eroul acestui film, atunci cu siguranță mi-aș pune banii pe Zosia, vecina vârstnică. Măturând mereu după gunoiul lui Lozinski, frunzele uscate, zăpada și după celelalte obstrucții aflate sub balconul regizorului, ea este cea fără de care acest film n-ar fi fost posibil.

„Filmul din balcon” va fi proiectat în cadrul One World Romania miercuri, în data de 18 mai 2022.

Steve Rickinson

Venit în București, din diverse locuri ca Amsterdam, sau Brooklyn, Steve este PR și editor la revista de film documentar - Modern Times Review.