Nimic mai firesc pentru filmografia lui Radu Jude decât o comedie despre moarte – și totuși, nimeni nu s-ar fi așteptat ca meteoricul Kontinental ’25, venit de nicăieri și îndreptându-se niciunde, să fie cel mai angoasant film al său.

De la bun început, Jude a dat senzația unui „neajuns de a te fi născut”. Fie că-i Lampa cu căciulă (2006), fie că-i Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii (2023), viața de zi cu zi – în familie, la muncă, printre prieteni etc. – se prezintă drept o nesfărșită înșiruire de responsabilități (mundane, morale, intelectuale) nu doar alienante și nesatisfăcătoare, ci jenante, mohnit-epuizante și, aici intervine burlescul lui Jude, exasperante. În mod firesc, o astfel de viață este obsedată de moarte.

De pildă, pentru protagonistul lui Gabriel Spahiu din Film pentru prieteni (un video-mesaj de adio al unui sinucigaș care își ratează sinuciderea), moartea este singura sa șansă la demnitate. Însă nimic nu e simplu pentru Jude – în același film, moartea se dovedește a fi tot atât de frustrantă și umilitoare precum viața. Mai târziu, O umbră de nor (2013), Trece și prin perete (2014), Sleep #2 (2024) s-au preocupat de viața de după moarte, în sfârșit eliberată de responsabilități, însă împovărătoare pentru toți ceilalți rămași în urmă pe pământ. Deși adesea poate suna astfel, mereu într-o dilemă morală de nerezolvat, cinemaul lui Jude nu este cinic; ci frustrat – să zicem, de imposibilitatea altruismului în contemporaneitate. Iar Kontinental ’25 este o adevărată comedie dramatică a umanismului reprimat, mai meditativă și mohnită decât recentele Babardeală și Nu aștepta prea mult (ceea ce o face mai angoasantă, mai puțin cathartică) și mai fidelă principiului warholian de bad filmmaking (câte o singură dublă, scenarii deschise, improvizație etc.). Este cu adevărat un film de buzunar, suplu și trebuincios, uneori simpatic-trashy-simpatic, alteori trashy-enervant, făcut printr-un heirupism memorabil, cu telefonul mobil, fără buget, în paralel cu filmările de la viitorul Dracula. Conform interviurilor date deja de Jude presei străine, filmul este o „caricatură” a Europa ’51, capodopera postbelică a lui Roberto Rossellini cu Ingrid Bergman în rolul unei sfinte contemporane care, în urma presupusei sinucideri a foarte tânărului ei fiu, neconsolată de ideea că societatea în genere este vinovată de moartea lui, se dedică întru totul ajutorării nevoiașilor ca mai apoi să devină suspectă în ochii societății și să sfârșească într-un azil.

Ei bine, Kontinental ’25 îl prezintă pe același excelent Gabriel Spahiu, deja chipul lumescului în cinemaul românesc, traversând nu peisajele bucureștene de până acum, ci pe cele ale Clujului, celălalt oraș al României. Este, din câte știu, prima dată când Jude face un film de ficțiune în afara Bucureștiului său natal – și, deși Clujul nu are spectacolul decadent-semiotic al capitalei, servește bine filmului pentru trei idei: tensiunea de clasă, deja menționată, dintre personajul lui Gabriel Spahiu și butaforia centrului vechi; apoi, o altă tensiune, etnică, accentuată de narațiune îndeajuns de mult încât un simplu cadru cu statuia lui Mihai Viteazul încordează spectatorul la maxim; mai apoi, ideea blocurilor rezidențiale din Florești (firește, din toată țara) ca monumente ale stării de fapt, construite nu mereu în ilegalitate, dar mai mereu în imoralitatea lăcomiei.

Deși adesea poate suna astfel, mereu într-o dilemă morală de nerezolvat, cinemaul lui Jude nu este cinic; ci frustrat – să zicem, de imposibilitatea altruismului în contemporaneitate. Iar Kontinental ’25 este o adevărată comedie dramatică a umanismului reprimat, mai meditativă și mohnită decât recentele Babardeală și Nu aștepta prea mult (ceea ce o face mai angoasantă, mai puțin cathartică) și mai fidelă principiului warholian de bad filmmaking.

Gabriel Spahiu, așadar, în rolul lui Ion Glanetaș (trimitere la protagonistul romanului Ion de Liviu Rebreanu, despre lupta pentru pământ din România rurală), om amărât care strânge peturi de pe marginea străzii, săgetând cadrele adesea hilare (dinopark-uri, stații smart de autobuz ș.a.) și bombănind înjurături ca pe rugăciuni, o întrupare lucidă, no bullshit, ireconciliabilă a sărăciei. A doua zi de dimineață, este trezit de un executor judecătoresc – protagonista Orsolya (Eszter Tompa) – și o gașcă de jandarmi, veniți pentru a-l evacua. Clădirea la subsolul căreia acesta locuiește, o căsuță din centrul orașului, urmează să fie demolată pentru a face loc hotelului-boutique Kontinental. Deși este dojenit și infantilizat, i se vorbește frumos, pe un ton de o violență politicoasă, întocmai aceeași care domină și peisajele de mai devreme din centrul orașului. În zilele noastre, amenințările cu moartea încep printr-un kind reminder. Cerând răgaz pentru a-și strânge lucrurile, Ion Glanetaș se spânzură de calorifer, ceea ce declanșează o adevărată criză existențială în viața Orsolyei. Sigur, Jude nu mizanscenează orișicum moartea, ci, din nou, cât mai comic și bizar (precum sexul din filmele sale), cu aer de film B: un cadru cu Spahiu livid, fără suflu, privit prin cameră de sus amintește de straniile imagini ale execuției lui Ion Antonescu așa cum le-a filmat Ovidiu Gologan în 1946, subiectul unui scurtmetraj al său din 2018. 

În final, Kontinental ’25 nu este o hagiografie (de altfel, toți protagoniștii lui Jude sunt foarte abordabili moral: nesuferiți, oricât de carismatici), ci mai degrabă povestea unei conformiste care, deodată, se gândește la ceva periculos – că ar putea fi responsabilă pentru un pic din nedreptatea și nefericirea lumii. Un gând repede contrat de familie (adevăratul motiv pentru care lucrează zi de zi fiind copiii…), preot (nu există scuză pentru sinucidere), relativism moral, whataboutism, îndemnuri la mai multă caritate ONGistă etc. Ca de obicei, Jude nu dă lecții – iată povestea unei femei care nu ar putea schimba lumea și uneori nici nu știe dacă ar vrea. Sună cunoscut?

„Kontinental ’25” a avut premiera mondială în Competiția Oficială a celei de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în 2025.

Călin Boto

Curator de film, scriitor și redactor, membru al comitetelor de selecție ale BIEFF și Woche der Kritik. Membru FIPRESCI și alumn al atelierelor de critică de film organizate de festivalurile de la Sarajevo, Varșovia și Locarno. Susține un curs despre critică și analiză de film la UNATC. A curatoriat programe pentru Cinemateca Română, Short Waves, V-F-X Ljubljana, Trieste Film Festival, precum și retrospectiva bucureșteană a Il Cinema Ritrovato on Tour din 2024 și 2025.