No Other Land – Să nu încetăm să privim la imaginile ce vin dinspre margine către centru

5 aprilie, 2024

Dacă a existat un film în particular care a fost ținta unor atacuri injuste după extrem de controversata ceremonie de premiere a Berlinalei din acest an – scoțând la iveală cele mai aberante stereotipii islamofobe (vezi declarația halucinantă a ministrei Claudia Roth) și ducând la un fluviu de amenințări cu moartea pentru regizorii săi –, atunci, acela a fost documentarul No Other Land (r. Basel Adra, Hamdan Ballal, Yuval Abraham, Rachel Szor), prezentat în secțiunea Panorama și câștigător al marelui premiu al juriului de film documentar. Acest șir de incidente a generat un scandal de-o asemenea proporție și a făcut ca nenumărate persoane publice să se solidarizeze cu Basel Adra și Yuval Abraham, încât filmul a ajuns să fie cunoscut unui public poate chiar și mai mare decât s-ar fi așteptat vreodată. Iar acest film despre ocupația ilegală (conform ONU) și în continuă extindere a Israelului în Cisiordania (West Bank) are toată forța, mai ales în contextul crimelor de război ce sunt comise în Gaza, să se impună drept unul dintre cele mai importante documentare ale anului.

Citind synopsis-ul publicat pe website-ul Berlinalei, ai fi tentat să crezi că acest film este un pic diferit față de ceea ce este el, de fapt: un soi de buddy movie despre doi bărbați tineri („activiști”) aflați de părți opuse ale unei baricade național-politice și un „act de rezistență creativă”. Și deși filmul documentează relația care se dezvoltă între Yuval și Adra, aceasta stă sub imperiul unei solidarități conștiente și-a unei dorințe de a-și pune privilegiile în serviciul unei cauze subversive, în cazul bărbatului israelian. Totodată, prezentarea lor ca simpli activiști eludează faptul că amândoi sunt, la bază, jurnaliști (unul dintre subiectele implicite ale acestui film este ecosistemul media), asociați outlet-ului jurnalistic independent +972. O bună parte din film este construită din materiale filmate de Basel (care este totodată absolvent de drept) în calitate de jurnalist și pe care le-a diseminat online. Sigur, există și anumite tensiuni la mijloc: oricât de mult își deconstruiește propriul privilegiu, Yuval are luxul de-a avea libertate de mișcare și de-a se preocupa cu nevoi mai degrabă „abstracte” (drepturile omului și democrație în genere, refuzarea unor abuzuri comise în numele său), în vreme ce pentru Basel, chestiunea este, la propriu, una de supraviețuire.

De altfel, faptul că regia acestui film este creditată către patru persoane – celor doi protagoniști alăturându-se Hamdan Ballal și Rachel Szor, care semnează imaginea filmului – este genul de strategie orizontală tipică unor colective care-și fondează practica și strategia pe abordări de la firul ierbii: acest film este doar o piesă dintr-un puzzle mai larg al rezistenței. Demersul colectiv nu doar că eludează concepția autorului total de cinema (act cu atât mai just în contextul unui documentar despre încălcări ale dreptului omului), ci este și un mod de-a sublinia unitatea și solidarizarea colectivă în spatele unui mesaj politic cât se poate de clar: anume că ștergerea de pe hartă a comunei montane Masafer Yatta (și a altor localități palestiniene care se susțin din agricultură de subzistență) este un act sistematic și deliberat de expropriere violentă, acompaniat de ucideri extrajudiciare ale protestatarilor locali, cât și de aruncarea intenționată a locuitorilor satelor sale în sărăcie abjectă. Toate aceste cadre în care vedem case smulse cu totul din pământ de către buldozere sau tancuri, în care birocrați obtuzi împart ordine de demolare fără să clipească, iar grupuri de soldați umplu cerul de grenade lacrimogene și de fumigene – toate acestea sunt mai mult decât simple documente audiovizuale ale ocupației și eradicării, cât și ale violenței fizice, psihologice și emoționale ce survin din acestea; sunt testamentele vizuale ale uneia dintre cele mai aspre replici din film: „Noi, arabii, construim pentru voi, în vreme ce voi distrugeți pentru noi.”

Basel Adra, în No Other Land (2024).

Mare parte din No Other Land a fost filmat între 2019 și 2023, filmările încheindu-se cu scurt timp înainte de 7 Octombrie – pe care un montaj scurt de la finalul filmului îl punctează, arătând faptul că atacurile coloniștilor în West Bank s-au întețit simțitor după această dată. Documentarul se învârte în jurul figurii lui Basel și-a eforturilor sale de a salva comunitatea sa din calea dispariției – fie prin acțiune directă de protest, fie ca jurnalist și videograf –, dar și a represiunii cu care acesta se confruntă. Nu de puține ori, vedem cum jandarmi israelieni îi calcă pragul pentru a-l aresta, în timp ce el ajunge să doarmă în aer liber pentru a se ascunde de ei. Însă Basel, la fel ca Yuval, e mai degrabă un liant pentru povestea comunității: vezi acest fir narativ secundar ce urmărește viața unei bunici ce se îngrijește de nepoțica ei după ce casa lor a fost demolată, forțându-le să trăiască într-o peșteră (!!!), fiul ei a rămânând paralizat după ce a fost împușcat de către un soldat israelian. Sunt imagini care sunt extrem de dificil de privit – însă departe de-a le rezuma la statutul de simple victime, regizorii au grijă să ilustreze cât mai mult din umanitatea personajelor, fără a fi vreodată intruzivi sau schematici în abordare.

În ciuda faptul că discursul său este în mare unul sprijinit pe filmări directe, No Other Land are o serie de înflorituri formale notabile, care aduc în discuție nu doar durata foarte lungă de timp în care comunitatea din Masafer Yatta s-a confruntat cu expulzările ilegale, ci și o idee – orișicât de vag schițată – despre imaginea digitală de-a lungul secolului XXI. Basel este nu doar personaj principal, ci și narator al filmului: vocea sa trece în voice-over atunci când pe ecran apar imagini din anii 2000, în care vedem primele demolări abuzive, dar și rezistența istorică a comunității și imagini ale protagoniștilor din copilărie – transformându-se adesea apoi în text (mesaje de pe WhatsApp, tweet-uri etc.) atunci când îl vedem în ipostaza de jurnalist și de organizator.

„Când eram mic, oamenii din jur au început să filmeze”, spune el, subliniind o viață copertată de către imagini ale oprimării, dar și o viață în imagini a unei comunități definite de către represiune. Iar atunci când, puțin mai încolo, el completează afirmația cu sfâșietorul „Când am început să filmez eu, a început sfârșitul nostru”, deznădejdea dezarmantă a afirmației își găsește un contrafort în puterea camerei de-a fi o armă împotriva oprimării și a ignoranței: și este imperativ să nu uităm acest lucru, mai ales în era imaginilor contrafăcute și-a mirajelor lor dezesperante – este imperativ să nu încetăm să privim înspre imaginile ce vin dinspre margine către centru.

No Other Land va rula în cadrul celei de-a 17-a ediții a One World Romania, în data de 13 Aprilie.

Critic și curator de film. O interesează cinemaul hibrid și experimental, filmul de montaj, patrimoniul cinematografic și confluența dintre cinema și politic. Vede câteva sute de scurtmetraje pe an pentru BIEFF. Uneori scrie poeme. La Films in Frame, scrie reportaje de festival, editoriale și este și traducătoare.



Nume film

Regizor/ Scenarist

Țară de producție

An