Festivalul Internațional de Film Transilvania tocmai a început și publicul e deja familiar cu proiecțiile în aer liber care au loc seara târziu în Piața Unirii, cea mai mare piață din toate orașele medievale care au existat în Europa Centrală și de Sud, conform istoriei.

Unul dintre filmele care urmează să fie proiectate în cadrul programului Unirii Open Air la cea de-a 22-a ediție a TIFF este Kompromat, regizat de Jerome Salle. Thrillerul spune povestea unui diplomat francez care trăiește în Siberia și trebuie să scape de un complot pus la cale de serviciile secrete ruse, fiind acuzat de pornografie infantilă. Kompromat se bazează pe povestea reală a lui Yoann Barbereau.

Iată 5 întrebări pentru regizor despre cel mai recent film al său.

***

Kompromat este un thriller bine scris și regizat și foarte relevant pentru 2023. De unde ți-a venit ideea și cum a luat naștere proiectul?

Aveam în minte o poveste plasată în Rusia de prima dată când am fost în Rusia, acum 25 de ani, pentru a-mi promova filmele. Mi s-a părut o țară fascinantă, o lume complet străină Vestului. În același timp, am avut senzația că va exista o confruntare, mai devreme sau mai târziu, dată fiind cultura diferită a Rusiei față de cea a țărilor occidentale. Mai târziu, am aflat ce înseamnă un „kompromat” și cum se poate pune în practică acest tip de capcană vesticilor – chiar i s-a întâmplat unui francez, așa a început totul. M-am întâlnit cu persoana reală înainte de a scrie scenariul. Toate evenimentele din poveste sunt adevărate, cu excepția detaliilor ce țin de viața personală a personajului.

A trecut mai bine de un an de când Rusia a invadat Ucraina, iar filmul tău prezintă aspecte importante despre modul în care operează serviciile secrete ruse. Erați în timpul filmărilor când a început războiul?

Nu, le terminasem deja. Am scris scenariul în urmă cu aproximativ trei ani. Nu am fost deloc surprins când a început războiul, de fiecare dată când mergeam în Rusia aveam senzația că oamenii care conduc țara consideră că societățile occidentale sunt decadente și că le-ar putea invada oricând. Filmul vorbește și despre modul în care trăim pe același continent cu oameni care au valori morale atât de diferite față de cele pe care le avem noi.

Care a fost cea mai grea parte în realizarea acestui film?

Totul (râde). Am filmat în timpul pandemiei într-o țară străină și trebuia să purtăm măști tot timpul – era la începutul pandemiei, deci nici măcar nu puteam să bem o bere la sfârșitul zilei. Eram pe platou de dimineață până seara, salutam echipa la final și o luam de la capăt a doua zi. Nu eram în stare să recunosc jumătate din membrii echipei dacă mă întâlneam cu ei în holul hotelului. A creat o distanță, majoritatea dintre noi ne-am simțit izolați, singuri. Și a fost o filmare lungă, a durat aproape 3 luni. Am fost și producătorul filmului, ceea ce a făcut totul și mai dificil.

Gilles Lellouche, actorul principal din Kompromat, este și el regizor și este foarte cunoscut în industria cinematografică franceză. Cum a fost colaborarea cu el?

Ne cunoaștem de mult timp, a avut un rol mic în primul meu film. Când am început castingul, el a fost primul la care m-am gândit, așa că ne-am întâlnit la o cafea, i-am dat să citească scenariul.

Pentru el a fost mai greu în timpul filmărilor decât pentru mine. E un tip foarte sociabil, îi place să iasă și să stea la povești cu oamenii. A fost prima lui filmare în afara Franței și a fost foarte ușor de lucrat cu el pentru că în majoritatea timpului se simțea puțin pierdut și singur, la fel ca personajul său din film, deci faptul că era departe de Franța a ajutat (râde).

Ai lucrat atât în Europa, cât și la Hollywood – ce au în comun aceste două industrii cinematografice foarte diferite?

Pasiunea pentru meserie. Am filmat peste tot în lume și de cele mai multe ori a fost o experiență extraordinară. Chiar și atunci când nu vorbim aceeași limbă, știm cu toții ce avem de făcut. E foarte fascinant să vezi cum conexiunea transcende limba, cultura.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.