N-am crezut niciodată că voi cunoaște la o vârstă atât de fragedă o actriță câștigătoare de Oscar. Vestea că voi face parte din echipa următorului film al Alinei Grigore, în care protagonista este jucată de o actriță cu multe premii în palmares, a venit ca o mare surpriză. O surpriză care m-a bucurat, însă al cărei impact nu l-am înțeles la momentul respectiv – nu știam mare lucru despre Melissa Leo, motiv pentru care m-am documentat timp de câteva zile, am vizionat toate video-urile posibile cu ea și am citit probabil toate interviurile/materialele. Am descoperit o femeie interesantă și foarte emotivă, însă adevărata descoperire a venit când ne-am cunoscut – adică acum trei săptămâni când a venit în București pentru 6 zile.

Melissa Leo este o femeie care nu a uitat niciodată de unde a plecat. Un suflet atât de cald, empatic și fragil încât te pune pe gânduri, îți trezește întrebări despre cine ești sau cine vrei să devii. Reușește să transmită tot ce simte și ce gândește prin gesturi, privire, felul în care se comportă. O actriță formidabilă, care își iubește meseria mai mult ca orice și îi este datoare pentru tot ce este și ce a învățat.

Ideea acestui interviu a venit pe parcurs ce o cunoșteam și îi aflam povestea. Citisem că nu îi plac interviurile, însă nu mă costa nimic să îi adresez o întrebare. Răspunsul ei a venit fără a sta vreo secundă pe gânduri. Mai mult, mi-a permis să îi pun toate întrebările care mi-au trecut prin minte, scrise sau nescrise. A ieșit un material pe care l-aș reciti de nenumărate ori, datorită răspunsurilor articulate și directe pe care mi le oferă. Un interviu pe care vă invit să-l citiți și voi, în speranța că veți descoperi măcar o mică parte a acestei femei, mame și actrițe, cu atât de mult talent și înțelepciune de oferit.

Ai vrut dintotdeauna sa devii actriță?

De când eram mică și mă jucam ”de-a prefăcutul”. Era tare greu uneori să îi conving pe cei apropiați că acest prefăcut e credibil. Când aveam 3-4 ani, mama m-a luat de mână și m-a dus la compania de teatru de păpuși al lui Peter Schumann – Bread & Puppet, unde exista un workshop de creație a păpușilor și bineînțeles, această fascinantă experiență de a ”te preface” cu aceste păpuși. Îmi aduc aminte de o seară în care am fost parte a unui spectacol, la care oamenii ne urmăreau și chiar credeau prefăcutul nostru! Mi s-a părut fascinant. Am realizat câțiva ani mai târziu că acesta era răspunsul. Acela a fost începutul.

Când ai șansa să joci, nu e despre produsul final, sau biletele vândute, ci despre proces, repetiții, interpretarea rolului – despre acest ”prefăcut” care îți oferă ocazia să fii altcineva.

Într-adevăr, actoria îți oferă o ocazie nemaipomenită de a fi altcineva de fiecare dată.

Nu de fiecare dată, cât mai degrabă de nenumărate ori. Nu mă atrage ideea de a juca același personaj de mai multe ori, însă îmi place când pot interpreta personaje diverse și în special diferite de personalitatea mea.

Care crezi că este secretul unui actor bun?

Din punctul meu de vedere, fără a jigni pe nimeni care își dorește să reușească ca actor, este aceeași poveste ca și în cazul unui vocalist. Știi ce am învățat urmărind filmul Bohemian Rapsody? Freddie Mercury avea o gură atât de mare, încât avea niște calități vocale extraordinare, omul ăsta se născuse pentru a cânta. Eu cred că m-am născut pentru a juca. Toți ne-am născut cu un talent, pe care îl putem descoperi doar când ne permitem să-l recunoaștem în noi. De multe ori, familia, prietenii, sau chiar mintea, ne spun altceva, când talentul este adânc ascuns în noi și doar noi îl putem descoperi.

Spui deci că totul se rezumă la talent?

Cuvântul ”talent” nu mi se pare cel mai potrivit. Pe platourile de film hollywoodiene, asistentul de regie mereu strigă ”atenție! Vine ”talentul”!” (-n. here comes the talent), iar de fiecare dată când îl aud, îl rog respectuos să nu mă mai strige așa.

Dacă sunt invitată pe un platou de filmare care nu are niciun talent până în momentul în care apar eu, de ce mi-aș dori să apar în acel film? Vreau un operator de imagine talentat, un dolly grip talentat, șamd. Talentul nu semnifică abilitatea de a juca, poate fi multe alte lucruri, deci nu aș folosi acest cuvânt.

Ți se pare dificil să fii femeie în industria de film?

Cred că a fi actriță este la fel de dificil pentru o femeie cum este și în alte domenii – dificultatea sexului. Sunt multe neînțelegeri la mijloc despre felul în care o femeie se poate descurca, multe dintre ele și din cauza felului în care femeile sunt portretizate în filme și la televizor. Totuși cred că trăim într-o lume astăzi în care nu trebuie să uităm că și a fi bărbat poate fi dificil – ce fac bărbații, au grijă de copil sau se duc să taie lemne? Sunt într-o continuă tranziție și ei, ceea ce mă face să cred că este tare dificil sa fii o ființă umană în ziua de azi, indiferent de gen.

Te-a ajutat actoria să descoperi umorul în viață?

Actoria m-a ajutat să descopăr și să înțeleg viața, iar viața poate fi comică uneori. Înțeleg foarte bine valoarea umorului și cred că râsul este sănătos; mai cred și că dacă te forțezi să zâmbești (asemeni unui smiley face), e posibil să îți schimbi starea de spirit – știu asta pentru că este o metodă în actorie. Cred că actoria m-a făcut mai atentă la mediu, la schimbările pe care le pot aduce în lume și implicit și la umor, deci este foarte posibil să fi descoperit umorul în viață prin actorie, însă nu m-am întrebat niciodată asta până acum.

Totuși, actoria sigur te-a schimbat de-a lungul anilor.

Absolut, în feluri pe care nu cred că ți le pot descrie. Toate personajele pe care le-am interpretat mi-au oferit lucruri, unele putere, altele m-au făcut curioasă să aflu mai mult. Nu am fost niciodată un elev silitor în școală dar am învățat enorm în viață prin actorie. Și de la fiul meu.

Consideri că acest premiu Oscar este cel mai important aspect al carierei tale ca actriță?

Cu siguranță, nu. Nu este ceea ce pare. Nu am nimic de comentat, pot spune chiar că este o binecuvântare, însă una care vine cu anumite așteptări care îți îngreunează viața – sunt mulți cineaști care așteaptă cu nerăbdare să descopere ce le pot oferi acum că am un Oscar; cineaști care mă văd doar ca pe o actriță de Oscar. Însă eu nu mă trezesc dimineața gândindu-mă la mine ca la o actriță de Oscar, sunt același copil care a crescut pe strada 10 din New York – bineînțeles că m-am maturizat și am multiple experiențe de viață, ca oricine altcineva.

Câștigarea Oscarului este o experiență frumoasă în drumul meu, însă cu siguranță nu este cea mai importantă.

Sunt multe incertitudini în jurul campaniei tale pentru Oscar-uri, multă lume încă susține că ți-ai sponsorizat-o chiar tu.

Nu mi-am sponsorizat, nici organizat campania pentru premiile Oscar, pentru că nu am avut o campanie. Am să-ți povestesc cum a fost – n-am fost niciodată o actriță atrăgătoare, dar nici cea mai urâtă din curtea școlii, cred că sunt puțin din amândouă. Vedeam atâtea femei pe copertele revistelor, femei pe care nu le recunoșteam dar mi se spunea că sunt actrițe; o copertă de revistă nu este nicidecum un lucru la care am visat o viață, însă în acel moment mi s-a părut o modalitate bună de a mă promova ca actriță, de a oferi și o altă perspectivă asupra mea – de ce nu aș putea juca o femeie elegantă, de ce nu îmi oferă nimeni roluri de regină sau prințesă? Apăruse în mintea mea această idee de a-mi altera drumul în carieră, am început să îmi întreb agenții/publicistul dacă îmi pot face rost de o copertă de revistă glossy, însă de fiecare dată răspunsul era nu. Am vrut să aflu de ce, iar când în sfârșit l-am primit, răspunsul a fost ”prea bătrână” , ”nu are destul box office”.

Știu cât sunt de bătrână și știu și ce scor am în box office; însă mai știu și ce am realizat în cariera mea de actor, ce părere au marea majoritate a oamenilor și a actorilor despre mine.

Am un prieten care în acel moment a putut afla cât ar costa să cumperi o pagină într-o astfel de revistă, nu era o sumă pe care să nu mi-o pot permite o dată în viața mea. Am acceptat deal-ul a două reviste care și-au arătat interesul în a mă ajuta, însă acest ”ajutor” nu a fost chiar bine intenționat, ei știau că nu se cade ținând cont că urmau Oscar-urile  – mie nu mi-a spus nimeni. Așa că mi-am făcut propriul shooting, însă până am reușit efectiv să îl facem, zilele mele s-au aglomerat, am rugat pe cineva să angajeze un fotograf cu care nu m-am înțeles iar în ziua cu pricina ningea îngrozitor, deci ideea mea a fost ușor modificată. Totul a mers prost.

Ceea ce aveam în minte se asemăna cu o reclamă la un parfum – când treci pe lângă el și te oprești, vrei să știi ce parfum este; și foarte mic, pe una din lateralele paginii, să scriu ”consider this” / ia-mă în considerare – niciodată nu am gândit-o ca pe o campanie pentru a fi luată în vedere pentru premiul Oscar, cât ca o modalitate de a le atrage atenția producătorilor asupra mea – ”Melissa Leo, ca o prințesă”. Mi-este clar acum că nu au înțeles ce încercam să transmit, însă intenția mea nu a fost niciodată de a-mi face o campanie de Oscar, ci de a mă promova ca actriță într-un moment oportun din viața mea.

Contează pentru tine criticile și review-urile din presă?

Nu prea le citesc, decât atunci când mă îndeamnă un cunoscut. Actorii de teatru nu citesc review-urile înainte de un spectacol, îți poate distruge întreg spectacolul – va trebui să joci știind că ești un idiot sau orice altceva scrie în acel material. Acest obicei din teatru m-a ajutat și ca actor de film. Până la urmă nu joc pentru recunoaștere sau pentru a primi părerile celor din jur.

Ți se pare dificil să te vezi îmbătrânind în fața camerei?

Îi mulțumesc mamei mele pentru că a știut să mă crească fără a mă transforma într-o vanitoasă, îmi spunea mereu că inima ta trebuie să fie mai mare decât ego-ul tău. Din acest motiv nu m-am bazat niciodată în carieră pe felul în care arăt. Nu am fost văzută ca cea mai frumoasă fată dintr-o cameră, mai degrabă ca pe o fată normală, ușor banală. Sunt momente când mă uit în oglindă sau mă văd pe camera de filmat și mă întreb dacă chiar așa arăt în realitate – e șocant pentru că eu mă văd în continuare ca la 12 ani. Știu că vârsta îmi afectează cariera, nu am fost niciodată Julieta și mi-ar fi plăcut, dar ăsta e cursul firesc al naturii și al vieții.

De ce crezi că marea majoritate a actorilor (și cineaștilor) visează la Hollywood? 

M-aș bucura să nu fie adevărat și nu cred că este în totalitate, deși înțeleg de unde vine întrebarea ta. În urmă cu câțiva ani, termenul de film independent a apărut și la Hollywood iar acum toată lumea face ”filme independente” – ca Luptătorul (n. The Fighter), de exemplu, care este considerat un film independent, însă este în totalitate un film finanțat de un mare studio de producție. Nu mi-am dorit niciodată să ajung la Hollywood, deci nu știu ce să îți răspund la această întrebare; actorii din New York și modul de lucru de aici sunt foarte diferite de cele de pe Coasta de Est. Ce pot să afirm este că încurajez cât pot de mult toți pasionații de film să facă film în afara granițelor Statelor Unite, în special în Europa de Est, în special în țări ca România – este atât de mult potențial de dezvoltare.

Cred că singurele filme care funcționează și au funcționat vreodată în industria de film – și aici nu vorbesc de star-uri sau bugete mari, sunt filmele pe care nu le-a mai văzut nimeni niciodată. Dacă repeți scenariul, nu cred că îți iese. Ăsta este unul din motivele pentru care consider că o țară ca România are mult mai mult potențial. La Hollywood dacă nu faci Marvel, nu exiști. Mai bine faci un film care poate face o diferență.

 

Ai spune că preferi filmele independente?

Nu știu. Uneori e minunat să poți face filme cu bugete mari, dar de-a lungul carierei nu am avut așa mare succes, am fost luată pentru câte un rol micuț aici și acolo și sunt mulțumită cu asta. Întotdeauna primesc ceea ce mi se oferă și caut povești cu însemnătate. Îmi doresc ca în această ultimă etapă a vieții mele să pot lăsa ceva în urma pentru tinerele femei, așa ca tine.

Ești în România cu un scop. Îmi poți povesti mai multe despre ce te aduce pe aici?

Alina Grigore este motivul pentru care sunt aici. Ca și în cazul filmului Frozen River, această tânără regizoare m-a abordat, întrebându-mă dacă îmi poate trimite un scenariu, iar eu i-am răspuns pozitiv – și lui Courtney Hunt, și Alinei Grigore. După un an de zile de la momentul respectiv, Alina îmi trimite scenariul și vine la New York să stăm de vorba; mi-a povestit despre metoda ei de lucru cu actorii și cu operatorul care trebuie să cunoască personajele, astfel încât împreună să ajungem la o variantă finală a scenariului, și m-a asigurat că orice nu simt că i se potrivește personajului meu, putem discuta și îmbunătăți. Așadar am venit în țară pentru o sesiune intensă de repetiții cu restul actorilor principali. Nu am mai lucrat atât de intens și în detaliu de la ultima piesă de teatru jucată, care a fost acum foarte multă vreme, din păcate.

A mai rămas ceva ce îți dorești să realizezi în cariera ta?

Nu mi-am croit niciodată drumul în funcție de realizările dorite, dar am ajuns la o vârstă la care simt că timpul se scurtează din ce în ce mai tare. Îmi doresc să îmi aleg rolurile cu înțelepciune de acum înainte și să mă reîntorc la actrița care eram când am început să profesez – un simplu actor care își face meseria și joacă rolurile care îl intrigă, care pot ajuta lumea într-un fel sau altul; că e o comedie care te face să râzi, sau poate un portret din care ai ce învăța, oricum ar fi, vreau să continui să profesez.

Acest interviu a fost acordat în exclusivitate revistei Films in Frame, noiembrie 2019.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.