Festivalul Filmului Francez este unul dintre cele mai longevive din România, anul acesta desfășurându-se în mai multe orașe ca oricând. Însă ceea ce face cu adevărat specială ediția cu numărul 28 este faptul că Institutul Francez aniversează anul acesta 100 de ani de la înființarea sa pe teritoriu românesc. În acești 100 de ani, Franța a exercitat o puternică influență culturală în România. De la Eugène Ionesco, sau Brâncuși la Radu Mihăileanu sau Elvire Popesco, multe personalități române au emigrat în Franța pentru a se putea exprima liber și a avea o șansă mai mare de reușită, iar Institutul Francez a susținut mereu artiștii români de peste hotare, precum și dezvoltarea culturii în interiorul țării noastre. 

Mi-am dorit să aflu ce înseamnă această relație dintre cele două țări, întinsă pe mai bine de 100 ani, precum și cum se vede astăzi evoluția culturii române de la căderea comunismului și viitorul ei, mai departe. Și, bineînțeles, ce aduce special, în acest context, Festivalul Filmului Francez,  care se întâmplă chiar acum, în București. Un foarte scurt interviu cu directorul actual al Institutului, Julien Chiappone Lucchesi. 

A început de o săptămână Festivalul Filmului Francez, iar anul acesta este cu atât mai special cu cât Institutul Francez din România împlinește 100 ani. Ce ați pregătit special pentru a marca centenarul?

JCL: În 2024, Festivalul Filmului Francez explorează noi teritorii. Lumea se schimbă, apar noi falii, iar FFF vrea să producă un ecou în lumea contemporană cu Vertiges, tema ediției de anul acesta. Pe lângă câteva filme mainstream excelente (precum Une année difficile și Chronique d’une liaison passagère), prezentăm, de asemenea, lucrări mai experimentale, cu o privire asupra renașterii cinematografiei franceze de gen (horror, science fiction) cu filme precum Conann, Vincent doit mourir, Mars Express și Salem. Oferim publicului, pentru prima dată, o secțiune dedicată cinematografiei VR. În 2024, explorarea, inovarea și experimentarea sunt cuvintele de ordine ale IFRo, care își sărbătorește centenarul privind spre viitor. 

Franța a fost mereu un promotor al culturii și un susținător al ei, inclusiv al cinematografiei, dincolo de granițele sale. Mi-ai putea enumera câteva dintre cele mai memorabile reușite ale Institului Francez din România, din acești 100 ani? 

JLC: Am să încep cu ultima – Saison Croisée din 2018-2019, care a reprezentat un punct culminant pentru ambele țări.

Astăzi, datorită digitalizării cinematografului Elvire Popesco în 2012, cinematografia este un obiectiv major al schimburilor noastre: cineaștii români sunt foarte apreciați în Franța iar publicul românesc iubește cinematografia franceză. 

Între anii 1990 și 2000, a fost o perioadă în care IFR s-a concentrat mai mult pe artele spectacolului: teatru și dans, iar Franța a fost aproape de festivaluri importante, cum ar fi FITS din Sibiu, sau de instituții precum Centrul Național al Dansului din București. Mă gândesc, de asemenea, la „Primăvara Libertății”, când unele dintre cele mai mari nume ale culturii franceze au venit spontan în România și în timpul căreia sute de burse au permis tinerilor români să studieze în Franța. În anii ’70 și ’80, înainte de revoluție, accentul era pus mai mult pe cărți și pe întâlniri intelectuale, cu o muncă extraordinară depusă de echipele de bibliotecari francezi. 

În sfârșit, să lăsăm deoparte anii negri și să ne întoarcem la toate schimburile intelectuale, academice și științifice care au avut loc între cele două războaie mondiale, cu mari personalități românești la Paris (Tristan Tzara, Panait Istrati, Enescu, Ionesco, Cioran, Genica Athanasiou, Popesco etc.) și numeroase operațiuni la București. În ultimii 100 de ani, au existat mai multe „momente”, secvențe succesive de cooperare franco-română.

Cum ți se pare că a evoluat scena culturală artistică a României în ultimii 30 ani și cum privești tu spre viitor?

JLC: Este evident că România s-a schimbat enorm de la revoluție încoace. Țara a trecut prin tulburări extraordinare și o modernizare necesară, păstrându-și în același timp caracterul și diversitatea regiunilor sale – așa cum am văzut la Timișoara, Capitala Culturală 2023. 

Mi se pare că scena artistică românească a păstrat o particularitate pe care noi, francezii, o apreciem foarte mult: o formă de exprimare artistică radicală, un umor negru care privește cu distanțare viața noastră, dramaturgii inspirate din viața de zi cu zi. Creația artistică românească oferă o formă de neorealism, tinzând uneori spre onirism, descriind cu o acuratețe uimitoare absurditățile societăților noastre contemporane. 

Însă scena artistică locală de astăzi are nevoie, fără îndoială, să fie mai bine recunoscută, în special tinerii artiști. Au nevoie să fie mai bine conectați, să ocupe mai mult spațiu și să se facă cunoscuți pe scenele europene. 

Care sunt planurile IFR pentru următorii ani?

JLC: Există câteva elemente fundamentale care nu se vor schimba: misiunea Institutului Francez din România este de a sprijini și de a facilita schimburile culturale, artistice, intelectuale, științifice, academice și educaționale între cele două țări și întâlnirile dintre artiști și public. Dar lumea digitală și globalizată de astăzi nu mai are nimic în comun cu cea din anii 1980 sau 1990. 

Prin urmare, obiectivul nostru este de a continua să inovăm, de a deschide noi domenii de cooperare și de a prezenta estetici diferite. De exemplu, creația francofonă, care este mai puțin o chestiune politică, ci mai degrabă o chestiune artistică – cu toată diversitatea culturală francofonă pe care o putem prezenta –, și una economică, cu toate oportunitățile de angajare care se deschid. Un alt exemplu: egalitatea de gen în sectoarele culturale, chestiunea adaptării la încălzirea globală sau o mai mare luare în considerare a ecosistemului media. 

Instituția noastră este adânc înrădăcinată în societatea românească, fiind în același timp un loc cu adevărat european de schimburi și întâlniri, care trebuie să răspundă aspirațiilor tuturor talentelor, în special ale tinerilor.

O parte a acestui interviu a apărut săptămâna trecută în newsletter-ul lunar al revistei. Dacă nu ești abonat/ă, o poți face aici, pentru a fi la curent cu materialele exclusive destinate newsletterului. 

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.