Fiesta del Cine, evenimentul organizat de ADFR bate la ușă iar noi v-am pregătit un interviu cu Ana-Maria Comănescu, o regizoare cu două filme la proiecția de vineri seară, de la mare!

Ana-Maria Comănescu este o tânără regizoare, care dă lovitura cu fiecare film nou pe care îl face, cucerind totodată și publicul, și festivalurile de film.

Sunt foarte curioasă, cum ai ajuns la regie?

M-am dorit de mică, de prin școala generală. Voiam să fac regie de teatru inițial. Îmi plăcea să mă uit la “making of”-uri de filme și cred că pe undeva s-a nascut dorința de a face parte din lumea filmărilor. Îmi plăcea să desenez, să pictez, să scriu… Pentru mine, cumva, s-au legat toate.

Primul film care te-a adus în atenția publicului și a festivalurilor de film a fost ”In the House”, care este, de altfel și cel mai diferit dintre toate de până acum. Povestește-ne puțin despre el: de unde a pornit ideea?

A fost filmul meu de licență, în 2014, iar scenariul a pornit de la o întamplare reală de care am auzit și m-a impresionat și am hotarat să o plasez în contextul unei petreceri. Mi-e puțin teamă să spun mai multe, ca să nu-l stric pentru cei care nu l-au vazut încă.

Cum ai ales actorii?

A fost un proces foarte plăcut: primul meu casting. Am vrut să fiu cât mai „profi”, așa că am pus afișe prin toată școala, am dat anunțuri pe facebook etc. Nici nu mi-a trecut prin cap că vor veni în număr atât de mare. În afară de Alexandru Sinca, protagonistul, pe care îl mai văzusem în spectacole prin școală, pe toți actorii i-am cunoscut atunci, în ziua aia – erau toți studenți ai UNATC-ului și foarte dornici să joace în filme, nu numai pe scenă.

A fost un film pe care ți l-ai dorit să-l faci astfel sau mai mult o ”temă” de facultate?

L-am facut exact așa cum mi-am dorit atunci. Tema nu a fost impusă, ci liberă. Ce a fost impus însă a fost formatul alb-negru și filmarea în platou, două lucruri pe care eu nu le-aș fi abordat din proprie inițiativă.

A urmat prima comedie, și anume ”Te mai uiți și la om”, care face parte din selecția evenimentului organizat de ADFR vara asta, Fiesta del Cine. Cum ai ajuns la acest gen de film, de altfel nu foarte exploatat în România?

Nu aș numi-o chiar o comedie, adică nu cred că e genul de film construit pe „poante”. E mai degrabă un amestec de road movie cu accente comice, dar și dramatice. Iarăși, am pornit de la o poveste reală și am dezvoltat-o, de data asta împreună cu Anca Istudor, co-scenarista filmului. Cred că e important să existe accente comice în orice film, fără ca miza să fie neapărat ca publicul să râdă în hohote. Acolo, mai exact, era important ca personajele să treacă prin momente mai „light” pentru ca momentele „serioase” să devină și mai puternice.

Te atrage comedia mai mult decat alte stiluri?

Nu neapărat. Nu prea îmi plac „genurile” sau „stilurile” foarte bine definite, îmi plac amestecurile, varietatea. Consider că sunt la început de drum și prefer să experimentez. Ce știu clar e că îmi place să simt o sinceritate, o candoare în abordarea regizorală și în jocul actoricesc, comic sau de orice fel ar fi. Și da, îmi place să râd la filme, dar trebuie să vină natural. Mă bucur din tot sufletul când se râde la filmele mele. E, până la urmă, un compliment. Dar nu cred că am pornit vreodată cu acest scop în minte.

Am citit undeva că ai trecut alături de echipa ta prin foarte multe obstacole și că nu recomanzi nimănui să facă un road movie în facultate. Am sa fac o paranteză aici și am să îți mărturisesc că și eu am făcut un road movie în facultate, a fost chiar filmul meu de absolvire la Londra și a fost într-adevăr o aventură dar poate și cea mai frumoasă experiență, plină de învâțături. Sunt foarte curioasa să îmi povestești experiența ta: ce a însemnat pentru tine și care au fost exact obstacolele?

În continuare, mai în glumă mai în serios, îmi păstrez recomandarea. Asta pentru că ne-am aruncat în ceva mult mai mare și mai dificil decât am anticipat. E greu să enumăr acum toate obstacolele, pentru că au trecut totuși doi ani. Majoritatea erau probleme logistice și bineînțeles că un buget mai mare ar fi fost salvator, însă mă bucur că am reușit să ne descurcăm și nu stiu ce m-aș fi făcut fără colegii mei de echipă (mă refer în mod special la Tudor Platon, directorul de imagine, Carla Fotea și Alex Zlăvog, producătorii). Acela a fost proiectul în care mi-am dat seama că nu vreau să lucrez decât cu oameni care își doresc să se implice 100%, din toată inima, oricât de siropos ar suna. Pentru mine, asta a fost cea mai importantă învățătură, a devenit un fel de motto personal.

Ai mai face un road-movie?

Eu așa îmi doresc. Scriu unul chiar acum.

Cel mai nou scurtmetraj regizat de tine este ”Pipa, sexul și omleta”. Tot o comedie, dar cu un alt stil regizoral si stilistic. Cum ai venit cu ideea și cum s-a transformat în ce vom vedea la Fiesta del Cine, pe 1 septembrie?

Am pornit de la o nuvelă, „The Great Switcheroo” se numește, unul din textele mele preferate. Mi-am dorit mult să reușesc să o adaptez pentru cinema și mai ales să păstrez ideea de universalitate, să fie ca o anecdotă, o convenție, o poveste care s-ar putea întâmpla oricând, oriunde. Am lucrat cu Andrei Huțuleac pe scenariu și ne-am potrivit foarte bine la lucru. Am încercat să concep împreună cu Tudor un look cât mai elegant, cât mai curat, ni s-a părut că această poveste nu mergea spusă decât în acest fel. Am căutat locații care să ne servească cât mai bine acestui scop și actori care să fie potriviți. Iar filmarea propriu-zisă… au fost opt zile lungi și frumoase.

Ți-ai dorit vreun lucru ca regizor, în perioada de producție a acestui film, pe care nu l-ai putut avea?

DA! Mi-am dorit mult de tot să am zăpadă în secvențele exterioare! Era vorba de un film low-budget și noi aveam nevoie de o stradă întreagă, așa că nici vorbă de zăpadă artificială. Când făceam prospecțiile, înainte de Crăciun, ningea ca-n povești. Când să filmăm, în ianuarie, nimic. Așteptam. Februarie. Nimic. Am decis să filmăm interioarele și să așteptăm încă puțin că poate ninge și filmăm și exterioarele. Vine martie. NIMIC. Începeau să înmugurească pomii, iar noi trăsesem deja interioare decorate de Craciun. Am filmat la jumătatea lui martie exterioarele, dezamăgită. La două zile după ce am terminat filmarea, a fost ultima ninsoare a anului. Cel mai ironic moment al vieții mele, aș zice.

Știu că ați filmat în nenumărate locații, deși în film par a fi doar două case. Cum a fost să lucrezi cu Adeline Bădescu, scenografa acestui film?

Aș începe prin a spune că eu n-aș mai face niciun film fără ea. Am avut un noroc incredibil să o cunosc, pentru că înțelege exact ce are de făcut și e foarte rapidă în a găsi soluții. Când eram în pregătirea filmului, îi tot trimiteam referințe cu tot felul de decoruri americane de anii 1970, piese de mobilier de designer, tablouri abstracte, tot ce îmi trecea prin cap. La cât de mic era bugetul nostru, părea imposibil să facem acele locații să arate cum doream eu. Dar Adeline a stat efectiv și a căutat fiecare piesă, fiecare detaliu, umblând prin toate depozitele și magazinele posibile, ca spațiul să arate în stilul pe care ni-l doream. Nu credeam că o să reușim să facem acest puzzle de încăperi din șase locații diferite să pară două case vecine, dar ea a gândit totul să se lege cromatic și prin diferite obiecte pe care le-a plasat în puncte cheie, creând spectatorului în subconștient ideea că e vorba de unul și același spatiu.

Ultimele doua filme sunt cu siguranță filme de public – Premiul Publicului de la NexT 2017pentru Pipa, sexul și omleta confirmând acest lucru. Cât de mult contează pentru tine părerea criticilor și a publicului?

Contează ambele, cred că e important să ai niște repere exterioare. Sunt chestii din care trebuie să înveți, dar să nu le lași să te definească. E bine să ai recenzii bune și mă bucur când se întâmplă asta, e frumos să ai un public receptiv și călduros, cred că e o mare minciună să negi asta, dar până la urmă nu ai cum să mulțumești pe toată lumea… ceea ce e ok.

Cum ți se pare percepută femeia în industria de film din România?

E o industrie destul de „bărbătească”, ce-i drept. Mulți oameni sunt destul de sexisti. Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta. M-ar demoraliza. Eu sper că oamenii cu care am contact direct să fie suficient de educați încât să nu aibă prejudecăți împotriva mea pe baza sexului, sau de orice alt fel.

Ce parere ai despre filmul american? In general, regizorii romani nu-l apreciaza, filmele lor fiind nascute de multe ori și din dorința de a ”fii diferite”

Imi plac mult filmele americane. Sunt o fană a „pop culture”-ul american. Asta nu înseamnă că îmi place orice film american, sau că îmi displac cele europene sau asiatice. Ce îmi place la filmul american e puterea de seducție. Poate că de multe ori temele sunt abordate simplist (e adevarat că sunt și într-un numar extrem de mare, și atunci evident riști să dai peste mai multe filme slabe decât reușite), dar mi se pare că atunci când un film american e bun, are această putere de a te seduce complet, ca spectator, cu absolut toate mijloacele, pentru că se folosește plenar de toate.

Ce gen de filme îți displac?

Filmele de groază, cele cu creaturi și monstri în special. Nu mă pot uita la ele, nu le ințeleg rostul. Chiar nu vreau ca apocalipsa zombilor să intre în lista mea de griji zilnice.

Care crezi că este ”acel ceva” care poate transforma un film banal într-unul deosebit?

Îmi place mult de tot să văd că un film e abordat altfel decat m-aș fi așteptat. Îmi place să văd curaj și sinceritate în filme. Ca regizor, nu cred că trebuie să vorbești neapărat despre o realitate imediată, atâta timp cât realitatea pe care o construiești poartă mult din tine într-o formă sau alta. Dacă personajele transmit o emoție reală și filmul e coerent cu această emoție, consider că am văzut un film reușit. Cât despre deosebit, aici nu știu dacă am vreodată așteptări. Mă bucur când mă las surprinsă.

Zi-mi niște filme care îți plac, de orice fel și de oriunde.

Așa, niște titluri la nimereală: „Amour Fou”, ca l-am vazut recent și mi-a plăcut mult, „Harold and Maude”, „Badlands”, „American Beauty”, „Happiness”, „The Ice Storm” și cam orice de Antonioni.

Și ultima pentru că simt că te-am terorizat J Lucrezi la ceva nou?

Scriu la un lung metraj și la un scurt-metraj, când apuc. E un proces pe care mi-l fac singură să fie destul de anevoios pentru că sunt mult prea autocritică. Sper că ambele scenarii să fie gata într-o formă cât mai finală cât de curând. Mai multe n-aș vrea să zic. 

PS: zi-ne și cum a fost la Sarajevo. Nu pot să închei acest interviu fără să scot o părere despre experiență

Una din cele mai frumoase și utile experiențe din viața mea. Recomand oricărui tânăr regizor să aplice la Talent Campus, și mai exact, la workshopul Film Stage Studio. Am învățat multe, mi-am făcut prieteni și am lucrat cum ar trebui să lucreze oricine vrea să învețe regie (adiăa cu actori, pe text, cu camere, cât se poate de practic) însă din păcate nu se prea întâmplă asta în școlile din România. A, și m-am și distrat!

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.