Imaculat este probabil cel mai bun film văzut de mine până în prezent din 2022 și faptul că este regizat de o femeie, mă face să sar în sus de bucurie. Povestea filmului o urmărește pe Daria, o adolescentă de 18 ani, dependentă de heroina, care este internată de mama ei într-un centru de reabilitare cu câteva luni înainte de examenul de Bacalaureat. Aici intră într-o lume străină, populată în proporție de 99% de bărbați, unde fiecare o vede ca pe o salvare. Daria devine astfel centrul atenției, deși este o persoană introvertă și învață să iasă din zona de comfort, activândui-se din ce în ce mai tare determinarea de a se pune pe picioare. Filmul este co-regizat de Monica Stan și George Chiper Lilemark. Scris și inspirat din experiențele personale din adolescență ale Monicăi, filmul a câștigat două premii extrem de importante la Festivalul de Film de la Veneția din 2021: Premiul pentru Debut și  Giornate degli Autori pentru regie.

Pentru că avem deja la Films in Frame interviuri cu Monica Stan și Ana Dumitrașcu, am decis să stau de vorbă cu cei trei protagoniști care se învârt în jurul Dariei – Cezar Grumăzescu, Rareș Andrici și Vasile Digudai.

Care au fost primul sentiment si primele gânduri avute după citirea scenariului?

Cezar: Că trebuie neapărat sa iau casting-ul ăsta (râde). Mie mi-a plăcut enorm de mult scenariul și asta m-a lovit – mi-am zis că trebuie neapărat să joc în filmul ăsta.

Digudai: Eu n-am ce să zic. Am dat proba, am luat casting-ul, am fost fericit.

Rareș: Eu n-am citit scenariul înainte de casting, n-am avut timp din cauza repetițiilor [n. la teatru]. M-a și certat Viorica [n. Viorica Capdefier, directoarea de casting] atunci, dar din fericire eu înțelesesem ce s-a vrut de la mine la casting și am încercat să fac ce mi se cere. L-am citit abea după ce am luat proba (râde) și mi s-a părut super tare.

Ați avut experiențe asemănătoare celor din film din care să vă puteți inspira?

Cezar: Chiar cu heroină, nu. Personajul meu nu consumă în film. M-am învârtit de-a lungul vieții prin cercuri din care am putut să mă inspir pentru anumite situații, scene, ca să nu-mi fie total străină situația din film.

Digudai: De consumat eu, nu. Mai mult de 3-4 fumuri la o bere, niciodată.

Rareș: Nici eu, n-am niciun fel de experiență.

Și cum v-ați construit personajele, ce unelte ați folosit? Jocul fiecăruia din voi este foarte intens și veridic.

Cezar: Am avut fiecare din noi întâlniri cu Monica și George. Eu mi-am imaginat un univers al lui Costea – cum trăia, ce făcea, ce-și dorea, care era meseria lui. M-am dus la una din întâlnirile astea cu ei cu o poveste de trei pagini, iar Monica nu își imagina deloc personajul ca mine (râde); însă i-a plăcut și am decis să mergem cu ea și să vedem pe parcurs cum dezvoltăm. Asta mi-a dat mult curaj și încredere, am putut din momentul ăla să lucrăm fără nicio presiune.

Rareș: Nici eu nu am avut multe obligo-uri, m-am simțit destul de liber; am avut multe întâlniri cu Monica, și separat, și toți împreună și inclusiv cu oameni care au consumat. A fost un studiu, un proces complex.

Cezar: Iar lucrurile pe care le-am auzit [n.de la ce vindecați] depășesc orice fel de imaginație.

În anii 2000 heroina era un drog cam cum e astăzi marijuana, toată lumea consuma. Poveștile lor ne-au ajutat să înțelegem grandoarea situației.

Digudai: Eu n-am vrut să particip la întâlnirile astea de frică să nu trezească o curiozitate în mine.

Vă aduceți unul din voi aminte de vreo poveste în mod special, din cele auzite la aceste întâlniri?

Cezar: Eu da, era o tipă care se reabilitase și a scris și o carte despre asta, care povestea că atunci când era în servaj, o auzea lumea de la parter, ea locuind la etajul 9.

Rareș: Mie mi se pare șocant tot fenomenul. E greu de conceput cu mintea obiectivă cum poți să ajungi atât de dependent de ceva încât să furi bani și să îi cheltui pe toți pe așa ceva.

Care era atmosfera de pe platou, lucrând cu doi regizori la același proiect? Cum se armonizau părerile lor și chiar și voi toți, împreună?

Rareș: Am repetat mult, mai ales secvențele de grup, ca să iasă dinamica dintre noi.

Cezar: În cazul meu, repetițiile au fost cu Ana și Digudai, ei mi-au fost parteneri. Niște parteneri foarte generoși. Monica era mereu acolo, puteam oricând să mergem să vorbim în alta parte. Nu am simțit niciodată presiune, dacă nu-mi ieșea o scenă.  Mi-a plăcut atmosfera de pe platou, eram ca o familie, făceam totul împreună. Noi n-am avut cine știe ce condiții – cabine de probă sau altele, dar era foarte tare că eram toți împreună.

Digudai: E o oportunitate să descoperi oameni noi. Toți din colectiv au fost minunați. Mai ales Monica și George. Monica e o fată dulce la vorbă și foarte înțelegătoare și iubitoare cu cei din jurul ei. Mă duceam mereu la repetiții și la filmări de drag.

Cezar: Lucrurile legate de jocul actoricesc le discutam toți cu Monica, dar George punea accent pe poziționarea noastră.

Rareș: Și câteodată ne mai dădea niște insight-uri despre background-ul personajelor, care erau foarte importante.

Digudai: Și foarte bune.

Îmi puteți povesti despre un moment memorabil de la filmări? Poate fi diferit pentru fiecare.

Digudai: Eu am unul într-adevăr memorabil, pe care n-o să-l uit toată viața. Jumătate de zi am filmat secvența de final, când mă urcam pe clădire, cu un ham între picioare. N-am mai putut după, am mers crăcănat tot restul zilei.

Rareș: Pentru mine a fost ziua în care a venit masa la filmare și eu țineam cură de slăbire. Defapt toți, nu avusesem voie să mâncăm ca lumea vreo trei săptămâni și a primit cineva o porție mare de piept de pui.

Cezar: Adică eu (râde). Eu trebuia să mă îngraș.

Rareș: Da, el avea voie să se îngrașe. Și mânca domnul Cezar cu o poftă de mi s-a urcat sângele la cap. Ne uitam la el cum mănâncă. Noi aveam doar legume, ceva foarte light, de ți-era foame și după ce mâncai.

Cezar: Am mâncat doar jumătate și restul l-am luat acasă. Simțeam tensiunea din jur (râde)

La mine au fost mai multe scene memorabile, dar la cea cu Digudai, am avut niște emoții. Trebuia să vină și na, primul pumn era ..trebuia să iasă. Mi-a fost foarte frică atunci.

Digudai: Hai, frate, că am avut și cascador.

Cezar: Așa e, dar oricum, un pumn scăpat de Digudai era suficient. Să mă scoată din film (râde)

Cezar și Digudai, voi ajungeți să fiți destul de prezenți în viața Dariei, pe parcursul filmului. Ce însemna ea pentru fiecare din voi?

Cezar: Cred că pentru Costea începe prin a fi o misiune și ajunge să fie un trofeu.

Cred că de la un punct încolo și el cade în mrejele acestei fetițe, pe care o vrea toată lumea.

Digudai: La început caut să o atrag lângă mine, să fie doar pentru mine – din egoism, obsesie, însă când observ că nu reușesc, încerc totuși să o protejez. Spartac prinde drag de ea, dar nu vrea să o ia de gagică, o vede ca parte din familie. O vrea aproape și de asta o protejează.

Cezar, tu de unde crezi că vine fascinația asta a tuturor pentru Daria?

Cred că tocmai din faptul că nu e a locului, pare un animal exotic. Statutul pe care îl are ea și-l doresc și ei și daca vreunul ar putea fi cu ea, automat și viața lor ar deveni mai bună. Cred că prin asta atrage extraordinar de mult. Cât despre Costea, el nu pornește cu impresia asta. Pe parcurs cred că she grows on him și se simte singurul îndreptățit să aibă o bucățică de Daria – de asta ziceam mai devreme că, pentru el, devine un trofeu.

Toți ați văzut filmul însă în cadrul a diferite evenimente. Mi-ar plăcea să-mi povestiți puțin cum s-a simțit prima proiecție și ce reacții a stârnit în voi?

Cezar: Eu m-am simțit surescitat la Veneția, faptul că eram acolo cu filmul a fost o mare realizare pentru mine. La finalul proiecției am simțit multă mândrie – ”ia uite, mă, în ce film joc” (râde). M-a impresionat mult și felul în care Ana [n. Dumitrașcu] a susținut rolul. A fost greu, tot filmul a stat pe umerii ei, iar ea e o actriță foarte la început de drum, care a avut o misiune incredibilă. Și-a dus atât de bine personajul, a fost prima pe care am îmbrățișat-o la finalul proiecției, și pe care am felicitat-o.

Mi-a plăcut extraordinar de mult filmul dar mi-am dorit să-l mai văd o dată pentru că realizam cât sunt de emoționat și nu-mi dădeam seama ce am făcut eu, dacă mi-a plăcut scena aia, sau ailaltă.

Și pentru tine, Digudai? Știu ca la proiectia de la San Sebastian a filmului Soldații. Poveste din Ferentari ai tot ieșit, intrat, n-ai avut stare.

Digudai: Aici n-am ieșit deloc din sală. Am fost foarte bucuros pentru că eram de ziua mea la Veneția. După proiecție am sărbătorit, am mers am mâncat, am băut, ne-am distrat maxim.

Bine, nu prea mi-a plăcut mie la terasa aia unde am mâncat, aveau numai orez negru și prosecco – de care n-o să mai beau în viața mea. Noroc cu Dl Marcian [n. Lazăr, producătorul] care mi-a făcut în ziua aia cadou o sticlă de whiskey, pe care a adus-o Cezar de la hotel și am sărbătorit cum trebuie.

La proiecție au fost momente când m-am gândit că puteam să le zic altfel, să joc altfel dar n-ai cum să știi de dinainte, e altceva când vezi filmul final. M-am bucurat să-i văd pe toți.

Rareș: Eu am văzut filmul la Les Films de Cannes și am râs mult. Mi-au plăcut multe scene și nu râdeam că era funny, cât că părea totul foarte adevărat, îi credeam foarte mult. Și asta m-a surprins cel mai tare. Și apropos de auto-critică, nu-mi place să mă văd dar de data asta parcă mi-a plăcut până și de mine (râde). În general, de asta mi-e cel mai frică. Să nu fi fost fals.

Cezar: Pe actorie n-a căzut ștacheta deloc la nimeni și n-au fost personaje ușor de interpretat. După proiecția de la Veneția, le-am scris tuturor pe grup să le zic că sunt TOP.

Ce v-a plăcut cel mai mult la film?

Rareș: Mie momentele cu Bogdan Farcaș, e extraordinar.

Cezar: Mie fix scenele de grup, în care nu eram (râde). Eu l-am revăzut anul ăsta la One World Romania și spre deosebire de Veneția, unde oamenii au râs dar nu aveau cum să înțeleagă umorul nostru, de limbaj, chiar s-a râs și fix la asta mă așteptam. Mi se pare important ca acest comic să fie apreciat ca apoi dramatismul să lovească și mai tare.

Digudai: Tot filmul, au fost multe momente frumoase, dar pentru mine, să îi revăd pe toți pe ecran. M-a răscolit.

Digudai, tu ai un rol foarte important în filmul Imaculat. Spartac reprezintă o anumită tipologie de om. Un manipulator care o abuzează subtil pe Daria deși vrea să fie și să pară salvatorul ei. Tu cum îl vezi pe Spartac?

Am două cuvinte: parșiv și hoț. Spre final, se mai înmoaie față de Daria.

Există asemănări între tine și el?

Sunt și eu puțin hoțoman, dar nici chiar așa. Mai vagabond, din ăsta de cartier (râde)

Ce îți aduce ție meseria de actor?

Este o experiență de nedescris în cuvinte, din moment ce vin din alt mediu. În mahalaua mea n-o să mai fie nici într-o sută de ani unul care să treacă prin ce-am trecut eu. Eu toată viața am trăit pe străzi, prin cartier. E altceva, pentru mine. Văd altfel de lume și descopăr oameni care-mi vorbesc frumos, mă apreciază. Mă simt mândru.

Dar îți place să fii pe platoul de filmare, să intri in pielea unui personaj, sau în continuare o faci strict pentru bani?

În continuare este în primul rând pentru bani, dar mă bucură oamenii pe care îi cunosc și cum se comportă cu mine. După ce am trăit în junglă, la mine, unde vezi doar ură, sărăcie și dușmănie. Aici ești tratat diferit.

Rareș, personajul tău (Manu) este cel mai genuin dintre toți – și cred că și cel mai onest. Sentimentele tale față de Daria sunt sincere și totuși nu și împărtășite. Când crezi că se îndrăgostește Manu de Daria?

Cred că de prima oară când a văzut-o. Și-a dat seama că îi e frică și nu se simte în largul ei, nu face parte din grup și nu se simte în siguranță. Cred că a simțit vulnerabilitatea ei și asta i-a plăcut.

O vulnerabilitate pe care ei doi o împărtășesc.

Da, și eu cred – așa cum l-am construit și simțit eu, nici Manu nu simte că face parte din lumea asta. E mai introvert, să zicem și așa a văzut-o și pe ea.

De ce nu voia Manu să se lase de heroină și de ce mai încerca dacă concluzia era aceeași pentru el?

Cred că nu mai poate vedea partea plină a paharului, scăparea din problemele lui și preferă să vadă lumea în alt fel.

Filmul Imaculat întră în cinematografele din țară pe 27 mai.

Laura Mușat

A visat de mic copil că va avea o revistă de film într-o zi și visul ei s-a îndeplinit în 2019. Când nu coordonează redacția, sau asociația ADFR (pe care o conduce din 2016), Laura este în drumeții pe munte, la vreun festival de film, sau la vreo expoziție de artă. Îi place să adune mereu oameni în jurul ei și ar asculta jazz oricând.